2020-02-05

Clubul cu dansatoare de striptease minore în care a descins DIICOT funcţionează în spaţiul Primăriei Caracal. Primar: „E treaba lor ce fac acolo“

5 februarie 2020, Alina Mitran
Procurorii DIICOT din Piteşti au descins miercuri-dimineaţă într-un club de streaptease din Caracal, într-un dosar de grup infracţional organizat, pornografie infantilă şi trafic de minori. Clubul a închiriat spaţiul de la Primăria Caracal.
Anchetatorii DIICOT au descins la prima oră în singurul club de streaptease din Caracal, Night Club Dreams, în care, spun procurorii, erau aduse fete minore, erau obligate să înveţe să danseze la bară, să-i îmbie pe clienţi să consume cât mai multe băuturi fine, dar şi să întreţină relaţii sexuale cu aceştia. Clubul funcţiuonează în spaţiile defunctei societăţi IGO, răscumpărate de Primăria Caracal după falimentul societăţii, iar patronii plătesc chirie, suma fixată fiind, conform unui proiect de hotărâre din 22.05..2018 disponibil pe site-ul Primăriei Caracal, 1.000 lei/lună. 
 „Noi toată clădirea - subsol, parter şi etaj - am dat-o în administrare ADPP-ului, o societate care se ocupă cu partea asta de cimitir, construcţii...Este un SRL, dar este sub conducerea Consiliului Local. Ei folosesc o parte din birouri, iar partea pe care nu o folosesc au închiriat-o. Aici este şi clubul ăsta. Are toate autorizaţiile de funcţionare. Noi când le-am închiriat au spus că vor să facă un bar şi un club, dar e treaba lor ce fac acolo. Acum câteva ore am aflat şi că patronii au cumpărat, la 50 de metri, şi un etaj unde funcţiona un hotel. Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie OK din punct de vedere juridic. (...) E un contract perfect legal“, a declarat primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, menţionând că aceşti chiriaşi aveau un contract valabil dinainte ca imobilul să intre în proprietatea primăriei în urma falimentului societăţii IGO şi a vânzării activelor deţinute, Primăria Caracal cumpărând clădirea de patrimoniu ca urmare a exercitării dreptului de preempţiune. Noul proprietar a fost de acord să semneze un nou contract, asta şi pentru că, a mai spus Liviu Radu, subsolul era mai greu de exploatat. 
Fetele care „prestau“ în club erau aduse preponderent din zona Moldovei şi la anumite intervale de timp erau schimbate cu fete dintr-un club din judeţul vecin, Argeş, cu care patronii aveau relaţii de parteneriat. Cea care se ocupa de clubul din Caracal a fost condusă la sediul DIICOt Piteşti pentru a da explicaţii. 
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, pe raza oraşului Caracal, s-a constituit un grup infracţional organizat, care, sub paravanul unui club de noapte, ar fi recrutat tinere minore în vederea participării la spectacole pornografice sau în scopul obligării la practicarea prostituţiei. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani. Liderii grupului infracţional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost. 
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane“, au menţionat procurorii DIICOT - ST Piteşti în comunicatul de presă dat publicităţii astăzi. 
Clubul Dreams era păzit de firma administrată de Remus Rădoi, persoana intens mediatizată după izbucnirea cazului crimelor de la Caracal la care a apelat fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, pentru a o găsi pe Alexandra Măceşanu. Rădoi a declarat că firma sa păzeşte acest club aproape de la înfiinţare, de aproximativ 2-3 ani, dar că nu s-au semnalat incidente. printre clienţii care veneau aici se numărau şi poliţişti, a mai spus Rădoi.