Urări

 

 Vă dorim Crăciun Fericit!

15 decembrie 1938 - Ziua în care Iuliu Maniu a dat cu Bucureștiul de pământ

https://www.facebook.com/lazar.laszlo.9

Ghirlanda Emil Géza

FIRAR AL NAIBI DE TAMPIT, A INTREBAT OMUL ASTA DACA ARDELENI DORESC UNIREA ? HA? DUPA CE A REALIZAT MAGARIA , FACE SI EL UN GEST NOBIL...CICA !

15 decembrie 1938 - Ziua în care Iuliu Maniu a dat cu Bucureștiul de pământ

În 1938, la 20 de ani de la Marea Unire din 1918, românii din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au adresat un Memorandum Regelui Carol al II-lea. Acesta prezenta nemulțumirile oamenilor și a fost semnat de Iuliu Maniu și alți reprezentanți de seamă ai Partidului Național-Țărănesc.

În Memorandum se arată că la 20 de ani de la Unire, bilanțul regimului în Ardeal și Banat este “un dezastru” și că cele două provincii au primit înfățișarea unor “ținuturi sub ocupație”.

“Care este bilanțul a 20 de ani al regimului din Ardeal și Banat? Se poate spune lămurit, un complet dezastru. Dictatura actuală a trimis în fruntea județelor din Ardeal și Banat colonei activi din Vechiul Regat. Ardealul și Banatul au primit înfățișarea de ținuturi sub ocupație. Averile comunale sunt bunuri private. Această ocupație nu se poate face decât cu dreptul Războiului. Și nici cu aceasta. Oamenii străini trimiși astfel nu mai sunt primari, ci custozi, numiți în averi inamice. Recrutarea acestor primari se face în București la o bursă a cafenelelor”, se arată în Memorandumul trimis Regelui Carol al II-lea al României.

Acum 76 de ani, Iuliu Maniu vorbea despre descentralizarea serviciilor publice și despre atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă.

"În loc de o nouă epocă de refacere materială şi de înălţare morală s-a continuat opera de umilire a provinciilor şi de pauperizare, înlăturarea elementului românesc ardelean şi bănăţean din funcţiunile publice imorale şi printr-un favoritism cu nimic justificat. (...) Sistemul centralist nu a înţeles aceea ce încă pentru Români a fost un principiu elementar de înţelepciune politică: metoda de asimilare treptată, fără procedări violente, a noilor provincii, prin respectarea tradiţiilor, a concepţiilor şi datinilor respective, prin descentralizarea serviciilor publice şi prin atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă. Aceste metode de înţelepciune politică au fost călcate în picioare faţă de o provincie care nu fusese, totuşi, cucerită", se mai arată în Memorandumul semnat de Iuliu Maniu.

“În general, Românii ardeleni şi bănăţeni, în loc de a spori forţa lor economică, se găsesc într-o situaţie inferioară faţă de trecut. Băncile ardelene, odinioară mândria acestei provincii, în plin progres înainte de război, astăzi sunt doborâte la pământ. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstărită a ţărănimii au suferit pierderi de miliarde“, se mai arată în Memorandum .

Ținutul Timiș, de unde se colectau sume mari de bani, dar și Ținutul moților, care a fost neglijat, sunt date ca exemplu în acest Memorandum.

„Luăm exemplul Ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest Ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare, etc.? 200 milioane! Atât face bugetul Ţinutului Timiş! Legiuitorul a reunit bugetele celor 5 judeţe cari îl compun şi a creat Ţinutul. Mijloacele au rămas aceleaşi, dar cheltuielile infructuoase au sporit, cu un organ în plus: Rezidenţa. Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. Drumurile judeţene, cari au fost în sarcina judeţelor, au trecut în sarcina Rezidenţei. Rezidenţa le va lăsa în aceeaş stare în care au decăzut de mult. Dealtfel şoselele naţionale cari sunt în sarcina Ministerului Drumurilor, n-au nici ele o soartă mai bună. În Ţinutul Timiş, Ministerul n-a făcut nici un drum modern, autostrade până acum. De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una”, se arată în Memorandum.

“În Ardeal, Ținutul moților a fost neglijat, iar locuitorii lui lăsați lipsurilor celor mai grele. Problema pășunilor și pădurilor comunale este și acum nerezolvată, cu toate promisiunile și cu toate vizitele ministeriale. În aceste ținuturi creșterea vitelor și industria de lemne sunt ocupațiunea principală și în unele locuri singurul isvor de venituri. Din cauza scumpetei explozibilelor și instrumentelor, precum și în urma dificultăților legale, industria mineritului, aceată străveche ocupațiune a moților, este lipsită de rentabilitate, sau chiar împiedicată. Sărăcia, boalele sociale distrug acest harnic popor cu bogății mari, care zac însă neexploatate”, se spune în Memorandum.

Născut în 8 ianuarie 1873 la Bădăcin, în apropiere de Șimleu Silvaniei, Iuliu Maniu a fost deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, prim-ministru al României între 10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930; 13 iunie 1930 – 10 octombrie 1930 și între 20 octombrie 1932 și 14 ianuarie 1933, și președinte al Partidului Național-Țărănesc.

Studiile universitare le-a făcut la Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), Budapesta și Viena. Din 1919, Iuliu Maniu a fost membru de onoare al Academiei Române. Unul din cei mai importanți oameni politici dintre cele două războaie mondiale, Iuliu Maniu a căzut victimă regimului comunist din România. Deținut politic după anul 1947, Maniu a murit la 5 februarie 1953 în închisoarea Sighet.

Proiectul ”Impreună pentru orașul nostru” a fost finalizat cu succes.

 Proiectul ”Impreună pentru orașul nostru” care a fost acceptat pentru finanțare de către Consiliul Local Cluj Napoca a ajuns la final, urmând a fi prezentat voluntarilor și celor interesați. Munca de  aproape 3 luni a fost înfăptuit atât de membrii cât și voluntarii asociației. Mulțumim pe această cale pentru sprijinul financiar Primăriei Cluj Napoca. Preluând ideea de ”impreună” membrii și voluntarii asociației au căutat toate activitățile ale ONG-uri clujene înscriindu-se la mai multe  și pe rând. 

In cursul anului pentru realizarea proiectului au concurat mai mulți elevii și voluntari care au primit diplome, reviste elaborate de asociație și materiale despre obiectivele propuse. 

Generalul american Ben Hodges estimează o dată pentru victoria Ucrainei: „Rușii sunt epuizați. Nu au prea multe alte lucruri pe care le pot face în acest moment”

Citind articolul de mai jos am rámas nelămurit, ptr că n-am înțeles că generalul american povestește ceva, care ar putea fi acceptat dacă ar fi aproape de realitate, dar...

Dar el vorbește aiurea de un nou elan al armatei ucrainean, când această nu are prea multe atuuri, decât că este susținut să facă războiul să continue... 

Sloganul ”americanii luptă  până la ultimul ucrainean” dar ce să întâmplă în cazul când informațiile americanului nu sunt corecte? 

Dacă am face un calcul cu pierderile posibile se poate deduce că armata ucraineană nu are cum să câștige în cazul unei contraofensivă în primul rând că are o inferioritate numerică. Cu armele americane poate doar să mai tragă de timp și să pelungească perioada războiului. Chiar și conducători ale armatei ucrainene au susținut că pierderile suferite au arătat că nu pot câștiga impotriva armatei ruse...

Numai prostia celor de la putere pot crede că declarațiile false sau adevărate ale președintelui pot coagula poporul ”în formare” în țara vecină... Z. S.  

https://republica.ro/generalul-american-ben-hodges-estimeaza-o-data-pentru-victoria-ucrainei-zrusii-sunt-epuizati-nu-au-prea

Claudiu Vuță

Ucraina poate înregistra o victorie strategică în războiul cu Rusia. Ucraina ar putea împinge forțele rusești înapoi la granițele de dinainte de război până în 2023. Astfel, Ucraina va putea să anuleze câștigurile teritoriale ale Rusiei. „Trupele președintelui Vladimir Putin sunt epuizate”, a susținut, în cursul săptămânii trecute, Ben Hodges, un general american în retragere.

Generalul-locotenent Ben Hodges, fost comandant general al armatei americane în Europa, a declarat pentru Business Insider că abilitatea Ucrainei de a împinge trupele rusești înapoi la granițele existente depinde de sprijinul continuu al Occidentului prin sancțiuni și livrări de arme.

„Rușii sunt epuizați. Nu au prea multe alte lucruri pe care le pot face în acest moment”, a adăugat Ben Hodges.

El a adăugat că o mare parte din armata lui Putin este deja angajată în război. Rusia a avut puține succese teritoriale pentru eforturile pe care le-a depus în ultimele 20 de săptămâni de lupte. Ben Hodges a mai declarat că „întreaga greutate” a sprijinului occidental abia acum începe să prindă contur. Sprijinul occidental se evidențiază odată cu livrarea sistemelor de rachete cu rază lungă de acțiune. Acestea sunt arme pe care Ucraina le cere de săptămâni întregi din partea SUA și a aliaților săi. Sistemele HIMARS au ajuns în Ucraina și fac prăpăd printre forțele ruse.

Potrivit generalului, un element cheie al succesului Ucrainei va fi eliminarea „singurului avantaj” al Rusiei: arsenalul de artilerie și rachete al lui Putin.

„Mie mi se pare că acolo unde rușii nu au un avantaj copleșitor de putere de foc ucrainenii câștigă de 100 de ori din 100. Deci, oferind ucrainenilor capacitatea de a lovi artileria rusă, rachetele rusești, depozitele lor de muniție și posturile de comandă, asta este ceea ce distruge și întrerupe singurul lucru pe care rușii îl au în avantajul lor”, a continuat Hodges.

Ucraina păstrează, de asemenea, un avantaj semnificativ în ceea ce privește moralul, a afirmat Hodges. În acest timp, trupele rusești sunt blocate de lipsa de resurse și capacități. Armata rusă este împiedicată să facă orice „progres semnificativ” pe câmpul de luptă.

Cu toate acestea, Rusia a înregistrat unele progrese treptate în regiunea Donbas, unde conflictul s-a transformat într-o campanie letală și lentă de schimburi de artilerie. Aceste evoluții au avut loc după ce trupele ruse au eșuat să captureze capitala Kyiv. În prezent, Rusia suferă pierderi grele.

Hodges a declarat că trupele rusești sunt dispuse să continue să lupte într-un „război de uzură” pentru că nu au „nimic altceva de făcut”. Va înregistra Ucraina o victorie strategică împotriva Rusiei?

Astfel, Putin ar putea prelungi conflictul până la sfârșitul anului în speranța că Occidentul își pierde interesul de a sprijini Ucraina din cauza unor probleme interne precum prețul gazelor și inflația.

Într-un război de uzură, a spus generalul, Rusia are nevoie de timp, muniție şi personal nelimitat. Se pare că au suficientă muniție, a adăugat el, în timp ce serviciile de informații britanice au declarat luni că o lipsă de trupe ar putea forța Kremlinul să recruteze din închisori. Putin s-a ferit să decreteze mobilizare generală în Rusia. Majoritatea soldaților ruși provin din zonele sărace ale Federației Ruse.

„Dacă Vestul rămâne unit până la sfârșitul acestui an, atunci cred că se va termina”, a mai afirmat generalul

De-a lungul războiului, multe țâri occidentale s-au unit pentru a aplica o serie de sancțiuni Rusiei. Acestea au furnizat Ucrainei o parte din armele solicitate de aceasta. La rândul său, Putin a încercat să amenințe și să exercite presiuni asupra Occidentului pentru sprijinul său larg acordat Kyivului.

Totodată, războiul a împins tările occidentale să se unească în fața șantajului rusesc.

Luna trecută, Uniunea Europeană a acceptat candidatura Ucrainei pentru a adera la blocul comunitar. De asemenea, NATO a invitat Finlanda şi Suedia în cadrul alianței, într-o dovadă de sfidare față de Putin.

„Dacă nu rămânem uniți. Dacă nu livrăm ceea ce am spus că vom livra, atunci cred că rușii se vor mulțumi cu un război lung. Rușii vor continua să se amestece și să facă tot ce pot pentru a distruge Ucraina ca țară. Rușii vor continua să-i distrugă economia și ideea de Ucraina ca stat”, a concluzionat generalul.

Articol publicat înițial pe project-e.ro.

Laleaua pestrita si lupta ei pentru supravietuire

https://www.facebook.com/groups/404388984641453/user/100005540110167/

La aproximativ 27 de kilometri de Timișoara pe drumul asfaltat care parcurge Moșnita Nouă, Sacoșu Turcesc și care ajunge la Berini se ajunge la o rezervație naturală de care foarte puțini oameni știu, Lunca Pogănișului. Trebuie să descoperim că printre toate speciile rare din flora spontană a României se află și laleaua pestriță denumită științific Fritillaria meleagris.

Planta considerată monument al naturii poate fi admirată în general de la sfârșitul lunii martie și până în luna aprilie. Din păcate aceasta este o plantă aflată în pericol de dispariție. Lunca Pogănișului este printre puținele locuri din această parte a Europei unde poate fi întâlnită laleaua pestriță. Planta mai crește în România și în pădurea Zamostea-Lunca din județul Suceava care este tot o arie protejată.

Desenul observabil pe delicatele petale ale plantei pestrițe se aseamănă careurilor de pe o tablă de șah. Din acest motiv mai este numită popular și „Floarea de șah”. Aria protejată de la Lunca Pogănișului se întinde pe o suprafață de aproximativ 75 de hectare. Lalele pestrițe cresc în general pe lângă râul numit Pogăniș sau Pogănici cu izvorul în munții Semenic și care parcurge circa 100 de kilometri până la punctul de vărsare în râul Timiș.

Laleaua pestriță mai crește în apropierea stejarilor, dar pare că se adaptează ușor să împartă habitatul cu alte specii de arbori întâlniți în Lunca Pogănișului precum Jugastrul, mărul pădureț, frasinul, carpenul și așa mai departe. Specia provine din familia Liliaceae și se spune că este originară chiar din Etiopia.

Planta poate crește până la o înălțime de 40 de centimetri și dezvoltă flori de culoare purpurie. Există și o varietate numită științific Fritillaria meleagris care are inflorescențe albe. Din păcate acestea nu mai prezintă desenul asemănat de turiști cu o tablă de șah, dar asta nu o face mai puțin frumoasă.

Sursă foto: cunoastelumea.ro

RUMAN IESTE?FRATE IESTE..VOLOHII UITATI INTR-UN COLT AL LUMII...

https://www.facebook.com/groups/404388984641453/user/100005540110167/

Larisia Petras PLANETA PĂMÂNT ȘI CURIOZITĂȚILE EI

Români care nu au auzit niciodată de România. Vechi, uitaţi undeva departe, între graniţele a patru ţări străine, şi-au păstrat limba ca printr-un miracol, trăind de secole absolut rupţi de lume, fără bise­rică şi şcoală, după legile lor ancestrale. Ţi-e imposibil să crezi. Trecusem, de peste două sute de kilometri, de graniţa ucraineană, lăsasem de mult în urmă ultimele sate româneşti din dreapta Tisei, dincolo de munţi. Ne cufundam pieziş, tot mai spre miazănoapte, în Ucraina pro­fundă şi parcă fără sfârşit, în partea ei cea mai apuseană, dinspre hotarele cu Slo­vacia, Ungaria şi Polonia, pe drumuri proaste şi nesemnalizate, păstrând mereu în minte vorbele lui Ioan Botoş, românul de dincolo de Tisa, care a descoperit aceas­tă “insulă de vlahi”, în urmă cu cincisprezece ani, şi care luptă neobosit, prin asociaţiile sale, pentru drepturile românilor din Ucraina: “O să vă fie greu, fără traducător de rusă…”. Sau pe cele ale profeso­rului universitar dr. Ilie Gherheş, unul dintre primii istorici care i-a cercetat, prin anul 2002: “Este foarte periculos. Aveţi grijă. Nici să nu rostiţi pe-acolo numele satului «Poroş­covo». Nimeni dintre ucraineni n-o să vă ajute, n-o să vă îndrume. Ba dimpotrivă, o să aveţi necazuri…”.

mai îndepărtate. Khust, Muka­chevo, Perecin, un Ujgorod imens, cufundat cu totul în beznă… Abia a doua zi cutezăm să pornim spre acel Poroshkovo, satul as­cuns între culmile parcă îmblă­nite cu fagi ale Carpaţilor Păduroşi, despre care aflasem că e o adevărată “capitală” a volohilor din Transcarpatia. La drumul mare, în “ţenter”, nimeni nu-ţi poate spune dacă-n preajmă ar putea fi… ro­mâni. “?????????”… Case mari, trufaşe, tăcute, în faţa cărora ucrai­nenii ridică din umeri. Doar prin tele­fon suntem ghidaţi s-o luăm spre dreapta, pe-o uliţă desfundată de pământ, şi apoi s-o fa­cem la stânga, pe-o alta şi mai mică, undeva către codri. Acolo, la sfâr­şitul caselor de piatră, într-o curbă a drumeagului noroios, ne aşteaptă un anume Vasile Lacatuş, pitit în umbra unor salcâmi, temător parcă să facă orice pas spre noi, în “partea ucrai­neană” a aşezării. E îmbrăcat sărăcăcios, într-o hăinuţă de pie­le roasă şi-un pan­ta­lon de costum peticit. Se vede că “s-a îm­părăţit” (îmbrăcat frumos) special, cu ocazia vizitei noastre, că e emoţionat tare la vederea unei maşini cu număr de România. Coborâm şi ne îndrep­tăm spre el, stânjeniţi, încercând un “Bună ziua!” în româneşte. Imediat, omuleţul ne răspunde, cu urmă­toarele cu­vinte: “Sănătoooşi! Să fiţi să­nătoooşi! Bună ziua şi binele aţi venit! Ne îmbucurăm că aţi vinit, fraţi!…”. Ne face semne gră­bite s-o luăm după el, pe uliţă, care după colţ se lăr­geşte brusc, pornind spre un noian nesfâr­şit de case scun­de şi pricăjite, din chir­pici sau cărămidă netencuită, învălmăşite una-ntr-alta, de parcă s-ar fi for­tificat, cândva, înaintea unei primejdii. “E! Iată, tabără nostră dragă, unde noi rumânii trăim!…”. Rămânem încremeniţi în mijlocul străzii. Înaintea noastră, o vânzoleală ca de Ev Mediu. De-a lungul acestui drum, plin de oameni, se întinde o să­răcie teribilă, amestecată c-o bucurie exuberantă, ce efec­tiv îţi copleşesc simţurile. Trec cai, căruţe, latră câini slăbănogi, se zbenguie copii, nefiresc de mulţi copii mici, desculţi şi năuciţi de sărăcie – zeci, sute – venind spre noi, ca înspre o minune. 2.000 de “ru­mâni” trăiesc înaintea ochilor noştri! Am trecut de “graniţa ucraineană” a satului Poroşcovo, dincolo de care totul se schimbă. Păşim ca spre o altă lume… O lume încă necunoscută a românilor…

“Eştem volohi de la început, am păzit limba nostră”

“Tabără”, da. Aşa e numit azi locul acesta, căci, într-adevăr, ca-ntr-un lagăr şi-au dus traiul dintotdea­una volohii. Margi­nali­zaţi şi discriminaţi de ucraineni, uitaţi acolo în neştiinţă, doar fiindcă erau “altfel”, fiind­că s-au încăpăţânat să vorbească această limbă ?iudată, pe care n-o pricepea nimeni, despre care nici ei înşişi n-au ştiut secole întregi de unde provine. Vin toţi spre noi ca să ne atingă, să ne privească de-aproape, de parcă am fi de-adevăratelea nişte sfinţi mult aşteptaţi, abia coborâţi pe pământ. Îşi dau coate unul altuia, îşi şoptesc complice veşti despre noi. “Sănătooşi!… Sănătooşi!…”, ne răspund aidoma, când îi salutăm. “Işi, tot rumâni! Tuturinde (peste tot) îi tot zonă de rumâni!”, ne zice acelaşi Vasile Lacatuş, omul ce avea să ne devină călăuză în cele două zile cât aveam să stăm doar între aceşti stranii “fraţi” ai noştri. E un fel de “lider” al lor, ştie pe toată lumea, chiar şi pe volohii celorlalte sate din împrejurimi. Şi suntem uluiţi mereu, de cât de bine ne înţelegem cu aceşti oameni. “E!, grăim rumâneşte, na cum să nuuu?!… Am păzit limba nostră…. Eştem volohi de la început, de la moşii şi didu (bunicii) noşti!… Numa işi al fo’, n-am plecat arindinea (în altă parte)…”. Aşa zic toţi. Suntem după două zile de călătorie, la peste 1.000 de kilometri depărtare de Bu­cureşti. Până în urmă cu câţiva ani, niciunul dintre rumânii de aici nu auzise vreodată de Bucureşti, de România, nici măcar de ro­mânii ucraineni de pe malul Tisei sau de la Cernăuţi.

“Rumân ieşte? Frate ieşte!”

Baba Maria are 82 de ani şi e cea mai bătrână din toată comunitatea de volohi din Ucraina. ?alcă apăsat, dinspre celălalt capăt al satului, împingându-se într-un toiag cu care desparte în două marea de copi­lime care îi iese în cale. Oamenii o preţuiesc, o respectă. E de pe vremea lui Ciuba, Gusti, Bondi, Bîtca, Tiriţa, vechii volohi ce au legat, cândva, aşezarea… Strigă la femeile tinere de peste drum să-i aducă un scaun, să stăm la soare oleacă. “Ru­mân ieşte? Frate ieşte!”, zâmbeşte ştirb baba Maria, apoi ne pupă şi ne trage la pieptul ei. “No şăzî şî tu, şăzi oleacă! Sufletu’ (inima) mă doare, mijlocu’ mă doare, urechile rău mă junghe. Şăzî, frate…”.

– Baba Maria, ce sunt volohii? Cum aţi ajuns voi aici?

– Volohii rumâni îs. Işi s-o pomenit. Mulţi o vint “de pă Cehuri” (Cehia), eram volohi de-acolo. Şasă ai (ani) aveam când o vint tata cu mine de pă Cehi. Mama d’işi era, din Po­roşcovo, el o vint după ea. Eu în Praha m-am născut, tîrgu hăl mare. Ai auzit, ai fost?

– E (da)! Grăia cu mama rumâneşte. Tata troşi (coveţi) făşea, linguri. Ştii ce-s linguri, troci? No, frate.Troaca, troaca. (se bucură că ştim cuvintele rostite de ea)

– Când ai venit aici, în Poroşcovo, cu părinţii, lumea vorbea şi atunci tot ca dumneata?

– No? No? Păi cum? Vorbea rumâneşte. D-işi, din Poroşcovo mi-am luvat şi eu a meu vom (om, soţ). Treişizeci de ani îs de când “s-o culcat” (a murit). Şi-am avut cu el unşprizeci cupii. Canaloş Vasile îi zicea. Şi io îs Canaloş Maria Iosefina. No, aşe! Să trăiţi încă o dată cât io, fraţii mei, Dumniezo să v-aldu­iască!

Un miracol al supravieţuirii

Mariţa arată întocmai ca o gospodină de-a noastră, îmbrobodită, c-un sfeter pe spate, cam mult îmbătrâ­nită, după cele 13 naşteri şi multele necazuri, trăite, la fel ca toate femeile volohe. Dar e atât de veselă, de exuberantă, înconjurată de nepoţii ei blonzi şi pis­truiaţi, încât, stând doar puţin între aceşti oameni, îţi dai seama că toate greutăţile pot, pur şi simplu, să nu mai existe. Aşa s-a fixat o lege a pământului – îmi ex­plică Vasile Lacatuş – ca femeile să “rodească” mulţi prunci. Sub blestem, să nu îi lepede nicicând. Nu se ştie de când sau de ce, căci până nu demult, oamenii ăş­tia nu au avut, efectiv, nicio religie care să le-o interzică. Şi nici acum foarte mulţi nu au. “Aşa s-o vrut moşii noşti, ca să nu pierim”, zice. Un in­stinct ca de trib, al păstrării seminţiei, ca să stator­niceas­că pe loc cât mai mulţi ur­maşi, lăsând cu jurământ ca toţi – absolut toţi! – să-şi înveţe copiii în casă limba română şi să nu se amestece cu alte neamuri. N-au avut altă soluţie, în acest pinten de Ucraină, înfipt între trei ţări străine. Ca să nu dispară. Ca să se ştie de ei.

Astăzi, din cei peste 2.000 de volohi din Poroş­covo, 1.200 sunt copii. O me­die de opt-zece copii la o casă – satul cu cea mai mare natalitate din Ucraina, o ade­vărată “ciudăţenie” a ma­pa­mondului. Dintre toţi locui­torii, cel mult 100 sunt “gra­motni” (ştiu să scrie şi să ci­tească). Multe case n-au nici apă curentă, fântâni, lumină electrică – autorităţile ucrai­nene “au avut grijă” să înles­nească asta. N-au auzit de com­putere, telefoane mobile, mulţi dintre copii nici n-au văzut vreodată o ciocolată. O altă lege, lăsată “de la moşi” – cununiile să nu se desfacă. Foarte rar vreun voloh a divorţat sau s-a recăsătorit vreodată. Dacă o familie are mai puţin de patru copii, înseamnă că ori n-au apucat să îi facă, ori unul dintre soţi a murit. Un vechi cod moral stăpâneşte relaţiile dintre ei, înăuntrul tuturor satelor volohe. Să nu se înşele în interiorul comunităţii. Să se ajute necondiţionat. Să se ţină aproa­­pe. S-au descoperit până acum 11 sate româneşti în împrejurimile Poroşcovului (care e cel mai mare şi însemnat). Unele destul de departe, la aproape 100 de kilometri. Toate având, însă, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi legi ale lor. Un adevărat “miracol” al supravieţuirii unei co­munităţi şi a unei limbi, după cum s-au pronunţat toţi specialiştii cu care am vorbit. Abia ştiind astea, când îi priveşti pe aceşti oameni sărmani, ce vin spre tine pe uliţa cea mare, te înfiori: de-adevăratelea, fiecare din­tre ei este “un erou”. Un supravieţui­tor. Fiindcă “au păzit” atâta vreme limba asta, care nu le-a adus altceva decât necazuri...

.

Presedintele Ucrainei, corigent la istorie?

https://asociatiadordevatra.wordpress.com/2020/01/25/presedintele-ucrainei-corigent-la-istorie/#more-304

Miercuri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut un apel la solidaritate către conaţionali într-un discurs cu ocazia Zilei unităţii Ucrainei, în care susţine, printre altele, că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, potrivit discursului în limba engleză postat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev.

”Cu exact 101 ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. ‘Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate’. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană – n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale – n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev. În toate colţurile Ucrainei, acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit, exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate, ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând, RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici”, a spus şeful statului ucrainean în discursul de pe site-ul preşedinţiei.

Ministerul Afacerilor Externe din Romania a cerut explicatii presedintelui ucrainean referitor la aceste afirmatii. Dupa ce s-au starnit reactii, ambasadorul Ucrainei la Bucuresti o scalda spunand ca a fost vorba de o traducere gresita.

Ca reactie, pe pagina personala de facebook, preotul Eftimie Mitra, de la schitul Sfintii Romani, jud. Hunedoara, a spus ca presedintele Ucrainei a facut aceste afirmatii deoarece a fost corigent la lectia de istorie:

«Ucrainenii au ales un presedinte care le-a promis ca va fi dusmanul coruptilor, dar dupa alegeri si-au dat seama ca au fost inselati. Nu e de mirare, asa se intampla mereu in lumea politica. Trebuia sa isi dea seama ca un actor nu stie altceva decat sa joace teatru.

In urma cu cateva zile, acest actor a spus ca Bucovina de Nord a fost ocupata de Romania. Ori isi joaca bine rolul de actor, ori a fost corigent la lectia de istorie. Afirmatia acestuia nu face altceva decat sa starneasca tensiuni etnice in Ucraina. Ar fi corect ca domnul Zelinski sa recunoasca adevarul, iar daca nu il stie ii oferim o bursa de studii la o facultate de istorie. Nu vreau sa vorbesc despre istoria Ucrainei, si despre modul in care s-a format acest stat, pentru ca nu am nici un interes sa scot in evidenta defectele istorice ale statului ucrainean. In schimb as dori ca domnul Zelinski sa ne spuna, daca stie, Unde era Ucraina atunci cand voievodul Stefan cel Mare apara Moldova si Bucovina de Imperiul Otoman. Daca nu stie sa raspunda, concluzia e clara: domnul presedinte Zelinski a fost corigent la lectia de istorie.»

INTERVIU. Alina Achim-Inayeh, directoarea unui prestigios think-tank american: „Orice sancțiune puternică împotriva Rusiei ne lovește economic și pe noi”

Interesant interviu, mai ales că doamna Alna Achim-Imayeh face interesante observații deși fost angajat al unei coprorații de tip Șoroș... In multe privințe putem fi deacord cu domnia sa. Insă cm uită și domnia sa de Principiile lui Wilson, care enunță că dorința populației trebuie să primeze. Iar în cazul Donbassului nu numai dorința populară și chiar vreerea lui este principala atuu. care a fost precedat de un referendum la care mare parte a fost deacord cu refuzarea legii limbii întrodus de noul guvern format din participanți la Maidan, și care exculdea existenței vreunei autonomie teritorială unde trăiau  cam 10 milioane de ruși...

Cum gurvernul a decis să ”rezolve” prin forță problema, a uitat însă că și în rândurile militarilor și ofițerilor, sunt mulți de etnie rusă, care în cazul unei divergență militară mai întâi se vor gândi ca un rus, nici de cum ca și un ucrainean, așa cum s-a și întâmplat și armele și tehnică militară au căzut în mâna a insurgenților organizați adhoc, care astfel s-a putut să se răzbune pe securiștii lor. Așa cum s-a și întâmplat în Donbass când taburile forțelor de securitate la un moment dat s-au aflat în față-n față cu tancurilor ale armatei ucrainene conduși de însurgenți și au primit lovitură grea materializat în atacuri distrugătoare din partea insurgenților...       

https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-alina-achim-inayeh-directoarea-unui-prestigios-think-tank-american-orice-sanctiune-puternica-impotriva-rusiei-ne-loveste-economic-si-pe-noi-3992832

 Alexandra Șerban, Ada Constanda, Miercuri, 23 februarie 2022, 

„Toată această criză ar fi putut fi evitată, dacă Occidentul nu ar fi ignorat atât de mult timp ceea ce face Putin, nu numai în Ucraina”, spune Alina Achim-Inayeh, care conduce biroul din România al German Marshall Fund, un think-tank american de politici publice. 

Recunoașterea independenței regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Luhansk a dus conflictul cu Rusia într-un punct de mare efervescență. Orizonturile lui Putin nu se limitează însă doar la estul Ucrainei, ci se pot extinde până spre gurile Dunării, adică la granița României, avertizează Alina Achim-Inayeh, într-un interviu pentru Libertatea. 

 În acest context, Alina Achim-Inayeh arată că România ar trebui să-și protejeze interesele și să construiască relații stabile atât cu Ucraina, cât și cu Rusia, folosindu-se mai degrabă de soft power și soft diplomacy. Directoarea German Marshall Fund România explică și că Rusia aplică aceleași tactici exersate în Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, însă ambițiile președintelui Vladimir Putin au luat amploare imperială. Iar următoarea țintă a Rusiei ar putea fi chiar un stat membru NATO – Polonia. Alina Achim-Inayeh conduce și Black Sea Trust, din cadrul German Marshall Fund (GMF), care are ca scop dezvoltarea de politici publice pentru promovarea democrației, a securității și prosperității în regiunea Mării Negre. 

Înainte de a prelua biroul din București al GMF, Alina Achim Inayeh a fost directorul biroului Freedom House din Ucraina şi al biroului National Democratic Institute din Rusia.  Agerpres 

Criza ucraineană ar fi fost evitată, dacă Vestul vedea semnalele de la Kremlin Libertatea: Considerați că era previzibil scenariul recunoașterii independenței celor două regiuni separatiste din Ucraina, iar în acest caz ar fi putut fi împiedicat să se întâmple? 

- Alina Achim-Inayeh: Faptul că Putin ar fi făcut orice ca să blocheze parcursul către NATO al Ucrainei era un lucru, într-adevăr, previzibil. Faptul că el va acționa în acele două foarte mici regiuni – trebuie spus că sunt niște orașe foarte mici pe care le controlează de fapt, și asta era previzibil, a fost anunțat în repetate rânduri. De altfel, și ideea de a semna decretele de recunoaștere a independenței a acestor republici era unul dintre scenariile vehiculate, mai ales că Duma a mai avut o astfel de tentativă acum câțiva ani. Era unul dintre scenariile puse pe masă și ar fi putut fi evitat. Așa cum ar fi putut fi evitată toată această criză ucraineană, dacă Occidentul nu ar fi ignorat atât de mult timp, încă din 2008, ceea ce Putin face nu numai în Ucraina, ci în toate țările din regiunea Mării Negre, pentru a-și păstra sfera de influență. Este exact același scenariu pe care el l-a aplicat în mod repetat – și în Transnistria, și în Abhazia, și în Osetia de Sud – și pe care noi, pur și simplu, l-am ignorat. 

 – Ce ar fi trebuit să facă NATO și UE după 2008 și mai ales după 2014? 

– În primul rând, o politică coerentă și unitară față de Rusia. Atât timp cât aveam, și încă avem, țări în UE care percepeau diferit relația lor cu Rusia și nivelul de agresivitate al Rusiei, atât timp cât aveam țări care continuau, ba chiar își dezvoltau relațiile economice cu Rusia, o politică unitară și coerentă, care să țină Rusia în făgașul în care ar fi trebuit să fie din punctul de vedere al dreptului internațional, s-a dovedit a fi imposibilă. Acesta este primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă Occidentul, Uniunea Europeană în principal, ar fi fost testul cel mai potrivit. Apoi, în Transnistria, la fel ca în Georgia, faptul că foarte mult timp trupele rusești care erau acolo au fost acceptate ca „trupe de menținere a păcii”, deși toată lumea știa că nu asta sunt, este un lucru pe care Putin îl folosește acum. Rămâne de văzut dacă cu sau fără succes. Noi am ignorat și acest lucru de-a lungul deceniilor, iar acum iată că și acesta se întoarce împotriva noastră. Cred că o altă greșeală a Vestului față de Rusia a fost faptul că nu a urgentat în niciun fel, ci a tărăgănat rezolvarea tuturor conflictelor mai mult sau mai puțin înghețate, pe care Rusia le menține în regiune. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România: „România ar trebui să aibă motive serioase de îngrijorare” 

– Credeți că în Ucraina urmează să apară un nou conflict înghețat, așa cum sunt cele din Transnistria sau Georgia, sau mai degrabă o anexare după modelul Crimeei? 

– Din câte ne putem da seama, le e neclar și oficialilor ruși, care nici măcar acum nu mai clarifică dimensiunea geografică a teritoriului asupra căruia s-a declarat independența. Deocamdată, așa cum arată lucrurile, scenariul e mai apropiat de Crimeea decât de Transnistria. Aici intervine nedumerirea, pentru că scenariul de tip Crimeea pentru Donbas și Luhansk nu-l ajută pe Putin foarte tare. În blocarea ascensiunii în NATO a Ucrainei îl ajuta mult mai mult un scenariu de tip Transnistria. Încă există nelămuriri cu privire la intențiile finale ale lui Putin, dar nu exclud nici faptul că se va folosi de aceste două republici, alipite Rusiei, pentru o incursiune militară care să meargă până la gurile Dunării. Ar fi un scenariu nebunesc din partea lui Putin, dar a dovedit că se descurcă destul de bine la astfel de scenarii. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România: 

– Credeți că România ar trebui să aibă motive de îngrijorare din punctul de vedere al securității? 

– Ar trebui să aibă motive serioase de îngrijorare! Nu neapărat în ideea că integritatea noastră teritorială ne-ar fi amenințată. Trupele rusești nu vor ajunge în România, dar a fi vecin cu Rusia nu-i ușor. Cred că o vecinătate cu Rusia ar fi greu de gestionat și la gurile Dunării, și în Marea Neagră. Lucrurile s-ar complica foarte tare pentru România. Mai mult decât că ar trebui să avem motive serioase de îngrijorare, cred că acum deja ar trebui să lucrăm pe scenarii. 

Dacă devenim vecini cu Rusia, ce facem? Cum gestionăm situația? Cum evoluează relațiile? Cred că România ar trebui să-și pună aceste întrebări. 

– România poate face ceva să preîntâmpine aceste scenarii în acest moment? 

– Nu are ce să facă mai mult decât a făcut până acum în cadrul NATO, anume să fie cât mai aproape de politica Alianței, dar în același timp să atragă atenția asupra dificultății unui membru, destul de important pe acest flanc, de a deveni ulterior vecin cu Rusia. România trebuie să ridice o mie de întrebări cu privire la situația care va urma războiului, când va fi o instabilitate securitară pe o perioadă îndelungată. 

- A pus Putin ochii pe Polonia? Vorbind de vecinătatea României și de fostele state sovietice care au căzut victimă Rusiei, ne putem gândi că Republica Moldova ar fi următoarea țintă? 

– Dacă mergem pe calea rațională, nu cred că Republica Moldova va fi următoarea țintă, pentru că este o țară destul de mică pentru Putin și nu îl amenință cu nimic. Moldova are neutralitatea trecută în Constituție. Îngrijorătoare găsesc obsesia foarte recentă a lui Putin pentru Polonia. A menționat-o și în discursul de luni seară, dar și în alte dăți. Pare absurd, pentru că Polonia e membră NATO. Exclud orice fel de acțiune militară, dar un război hibrid intensificat cu Polonia nu-l văd deloc exclus. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România: 

– Care ar putea fi scopul final al lui Putin în provocarea acestor evenimente în Ucraina? Are legătură doar cu extinderea NATO, așa cum clamează el? 

– Așa am crezut și eu, și acesta era și raționamentul logic, până am ascultat discursul lui Putin. A trecut dincolo de blocarea intrării în NATO a Ucrainei și s-a dus înspre ambițiile imperialiste, din vremea țarilor, din vremea URSS. Ceea ce a spus el avea foarte puțină legătură cu împiedicarea aderării la NATO a Ucrainei, dar avea foarte mare legătură cu redobândirea statutului și poate chiar a teritoriilor de pe vremea Imperiului Rus. „Nicio soluție nu poate fi în avantajul Ucrainei” 

– Ce considerați că poate Putin să câștige în situația de față? 

– Cred că poate să câștige două lucruri. Încă poate să blocheze pe termen nedefinit intrarea Ucrainei în NATO – o țară care are un conflict deschis pe teritoriul ei nu poate să obțină acest statut. Și mai poate să mențină sfera de influență în regiune destul de mult timp de acum încolo. Pe de altă parte, un factor destul de important e că, după părerea mea, Putin a câștigat acum o foarte mare vizibilitate, un și mai mare respect în fața poporului rus, dovedindu-se a fi nu numai liderul care vrea să producă pierderi Vestului și să fie pe picior de egalitate cu mai-marii zilei, dar și cel care poate să redea Rusiei grandoarea, mărimea, puterea. El ar putea să câștige și pe plan extern, în regiune, dar și pe plan intern. – - În condițiile actuale, mai este posibilă o soluționare pașnică sau este în continuare probabil un război convențional? 

 – Mi-e greu să văd cum poate fi soluționat pașnic acest conflict, altfel decât printr-un compromis de toate părțile. Însă eu nu văd nicio soluție – nici pașnică, nici militară – care să fie în avantajul Ucrainei. Ucraina este pusă într-un colț și cred că cel mai bun lucru pe care ar fi putut să-l facă e să acorde o autonomie sporită micilor regiuni Donbas și Luhansk, pentru a le păstra astfel pe teritoriul său. Numai că Putin nu-și mai dorește acest lucru și își dorește mai mult decât atât: probabil ieșire la Dunăre sau să controleze Ucraina prin aceste două teritorii. Singura sancțiune care doare 

– Încep să apară sancțiuni la adresa Rusiei. De pildă, Germania a anunțat că oprește temporar procedura administrativă de autorizare a gazoductului Nord Stream 2. O astfel de măsură e suficient de dură, lovește în Rusia acolo unde o doare? 

– Nu. Sigur că o lovește un pic, dar nu atât de tare încât să-l întoarcă pe Putin din drumul său. Oricum Rusia și-a diversificat exportul de gaze către China, cu care are un contract destul de generos. Deci Rusia nu o să sufere foarte tare din cauza opririi Nord Stream 2. Singura sancțiune care ar lovi Rusia cel mai tare ar fi încetarea plăților bancare: blocarea SWIFT. Dar nu cred că se va întâmpla, pentru că este o sabie cu două tăișuri: lovește restul lumii așa cum lovește și Rusia. Nu există consens între aliați pe aplicarea acestei sancțiuni. 

– Poate fi Rusia izolată pe termen lung într-o serie de sancțiuni? 

– Dacă ești serios și ești gata să-ți asumi costurile, ai putea să o sancționezi pe termen destul de lung și destul de sever. Numai că toate acestea vin cu niște costuri foarte mari – costuri politice interne în țările NATO și UE. Orice sancțiune puternică împotriva Rusiei ne lovește economic și pe noi. Or, acest lucru prelungit duce la nemulțumire în rândul popoarelor și poate duce chiar și la schimbări politice. Nu știu dacă liderii actuali doresc să se sacrifice în acest fel. În plus, primul lucru care se va întâmpla este creșterea în continuare a prețului gazului și benzinei. 

– Pe de altă parte, se poate argumenta și că, atunci când izolezi un stat și-l persecuți, îi crești frustrările și nu îi lași posibilitatea să se redreseze. 

 – Da, dar să nu uităm că vorbim de Rusia, nu de orice stat. Eu cred că exact asta s-a întâmplat până acum – sigur, nu am izolat-o așa cum se pune acum problema. Timp de 30 de ani, de când s-a dizolvat Uniunea Sovietică, am ignorat orice fel de frustrări – legitime, nelegitime, pe fundament serios sau închipuit – ale Rusiei și ale producătorilor ei. Pur și simplu, ne-am văzut de treburile noastre și am ignorat și ceea ce spuneau, și ceea ce făceau, și ceea ce voiau. A fost o politică greșită. Dar nu cred că se poate în această lume a interdependenței o izolare completă. Este o utopie. Și oricum ar crește frustrările țării respective.  România n-ar trebui să se bazeze doar pe UE și NATO în relațiile cu Rusia și Ucraina 

– Cum credeți că ar trebui să evolueze relația României cu Ucraina? 

 – Până ce se desenează mai clar finalul acestui conflict, nu putem decât să rămânem în cadrul politicii UE și NATO. După aceea, bineînțeles că ar trebui să ne cultivăm în continuare relația noastră cu Ucraina, pentru că ea nu se limitează doar la cooperare pe plan militar, ci este mai nuanțată. Avem mai multe dosare cu Ucraina pe care ar trebui să le rezolvăm, lucru foarte dificil, având în vedere că Ucraina va fi un stat lovit, un stat victimizat. Dar relația noastră bilaterală cu Ucraina trebuie să oglindească și interesele României, nu doar pe ale NATO și UE. 

 – Dar cu Rusia? 

– Răspunsul e foarte complicat, pentru că depinde foarte mult de ce se va întâmpla, de cât de departe va merge Putin. Când toată această poveste va trece, peste câteva luni, ce facem? Ignorăm complet Rusia? Intrăm într-un dialog cu Rusia? Care va fi politica NATO și UE față de Rusia? Cred că aceasta e prima și cea mai importantă întrebare. Cred că România ar trebui să-și deseneze propria ei politică față de Rusia. Bineînțeles că această politică nu va sări 180 de grade din politica UE și NATO, nici n-are de ce, nici n-are cum. Dar cred că sunt lucruri și în afara cadrului UE și NATO pe care România le-ar putea dori, le-ar putea vedea în viitoarea ei relație cu Rusia. Alina

– Dați-ne un exemplu. 

 – La nivel de societate civilă, cred că se pot aduce în discuție anumite aspecte care la nivel diplomatic sau oficial nu se pot discuta. De exemplu, putem discuta niște relații economice, fie ele și minimale, cu Rusia – asta în cazul în care nu intră sub cele mai grave sancțiuni. Trebuie să abordăm și securitatea Mării Negre. Cum putem face asta fără să discutăm personal cu Rusia? Sigur, în cadrul NATO, dar tot trebuie discutat. Tot legat de Marea Neagră, un alt canal de comunicare cu Rusia poate fi ecologia Mării Negre, unde vorbim de un dezastru ecologic. Cu cine discutăm acest lucru, dacă nu cu țările litorale, printre care și Rusia? Eu cred că în câțiva ani, când lucrurile se vor limpezi într-un fel sau altul, un oarecare dialog cu Rusia, fie el și prin second track diplomacy (contacte informale și neguvernamentale între membri ai societății civile, n.r.), nu poate fi exclus.

Ungaria iese din UE? Anunţul care a uimit întreaga lume. „Este singura modalitate

Nu știm dacă autoarea articolului de mai jos cunoaște limba maghiară sau a preluat o știre din alte limbi, pentru că noi, care am putut asculta în viu grai nu am ințeles să fi spus despre părăsirea  UE al Ungariei. Deci cele expuse de autoarea sunt cam exagerate.

Se poate însă admite că cei din UE ar dori să iasă Ungaria care după ei pune piedică mișcării LMBTQ sau globalizării stângist-liberal combinat cu mișcarea verzilor de stînga.

Acest lucru însă este des amintit de cei din opoziție ca și cum ar fi un lucru cert...Z.Sara

https://www.impact.ro/ungaria-iese-din-ue-anuntul-care-a-uimit-intreaga-lume-este-singura-modalitate-307611.html

Badea Violeta 13.02.2022, 

La data de 1 mai 2004 a avut loc cea mai mare extindere a Uniunii Europene. La acea vreme, Ungaria, alături de Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia, Cipru și Malta, spunea „da” Europei. Acum, la aproape 18 ani de la aderare, Ungaria ar putea ieși din UE. Iată anunțul care a uimit întreaga lume!

Viktor Orban ia în calcul posibilitatea ca Ungaria să iasă din UE

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut ieri, 12 februarie, o declarație surprinzătoare. Acesta a dat de înțeles că sunt șanse ca țara sa să părăseasca Uniunea Europeană. Precizăm că este pentru prima dată când se vorbește despre o astfel de posibilitate, notează DPA, citată de Agerpres.

Declarația a fost făcută în cadrul congresului de evaluare a partidului de guvernământ. Politicianul nationalist de dreapta a declarat în fața susținătorilor din Budapesta că Uniunea Europeana duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept.

„Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne frământe pentru a ne transforma în ceva care să semene cu ei. Dar Ungaria nu ar vrea să devină ca Europa de Vest. Așa cum nu ne așteptăm ca Occidentul să adopte politicile noastre în materie de azil sau de familie. Nu există altă soluție, ci doar toleranță. Aceasta este singura cale prin care putem găsi o cale comună.”, a declarat Viktor Orban.

Acesta cere toleranță din partea UE față de Ungaria, altfel amenunță că nu se va mai continua pe o cale comună. Precizăm că atât vecinii noștri, cât și polonezii așteaptă decizia CEJ, ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva UE. Plângerea are legătură cu mecanismul privind statul de drept, care a fost adoptat în decembrie 2020.

Viktor Orban Ungaria dă startul campaniei pentru alegerile parlamentare

Alegerile parlamentare din Ungaria se apropie cu pași repezi. Acestea sunt programate pe data de 3 aprilie, așa că de ieri, 12 februarie, s-a dat startul campaniei oficiale electorale.

Astfel, formațiunile politice maghiare vor avea obligația de a aduna pentru candidații lor din circumscripții minimum 500 de semnături de susținere.

Începând de sâmbătă, formularele pentru înscrierea candidaturilor pot fi ridicate de partide și trebuie depuse la comisia electorală de circumscripție cel târziu până pe data de 25 februarie.

Ulterior, Comisia trebuie să verifice listele de semnături și să decidă dacă candidații sunt eligibili sau nu. Nu mai puțin de 7,9 milioane de maghiari cu domiciliul în Ungaria au drept de vot, la alegerile din 3 aprilie.

Kievul a declanșat mecanismul de reducere a riscurilor și cere explicații oficiale Moscovei. „Rusia are 48 de ore pentru a răspunde”

Este pur și simplu ridicol cererea ministrului ucrainean de externe cu privire la ”declanșarea mecanismului de reducere a riscurilor”, Din moment ce tocmai Ucraina a inceput comasarea trupelor la granița cu Rusia pe motiv de recuperarea teritoriilor din Donbas. După ce a fost comasat mai mult de 50 % din efectivul militar total al Ucrainei a fost comasat la granița cu Rusia, este de dreptul hilar să cer de la vecin de ce vrea să apere cetățeni ruși din teritoriul Dombasului. Conducerea Ucrainei in mare taină a comasat grosul trupelor și echipamanet militar cu tendința clară de exterminare a locuitorilor , respectiv cu scop nedeclarat de ”recuperare a teritoriului” locuit de etnici ruși, dorind să distrugă orașe cu locuitorii lui. Scop acceptat de multe state  NATO în frunte cu SUA, Anglia, Turcia și mulți alții. Faptul că un guvern duce luptă împotriva propriului popor la granița altei țări poate fi înțeles ca o amenințare la adresa sa dacă printre cei atacați sunt etnici din propriul popor. Ori când se poate întâmpla ”ca din greșeală” proiectilele să ajungă pe teritoriul țării vecine, fapt ce se percepe ca un atac la propiul popor și teritoriu. Deci cererea ministrului de externe ucrainean este nepotrivit și pentru că ei sunt în război cu etnicii proprii mai bine de 8 ani... 

Intenția evidentă al guvernului ucrainean privind exterminarea etnicilor ruși este clară dată fiind și recentele descoperiri de civili din vremea luptelor în 2014-2015 când morții au fost rapid înhumați în cimitire secrete (sunt peste 130 de astfel de locuri)

Al doilea aspect a apărut trupe djihadiște încorporate în așa zise ”regimente de apărare teritoriale”...   

Domnul ministru mai uită că în caz de probleme de ordin militar ambele părți(țări în cauză) au obligația să se consulte și să conlucreze pentru reducerea riscurilor și chiar evenimentelor militare în cazul de față punctul 17. din Documentul de la Viena, dar tot el declara că Ucraina nu mai vrea să se supună înțelegerii de la Minsk, deși au semnat și parafat în 2014. Sara V.       

https://www.digi24.ro/stiri/externe/kievul-a-declansat-mecanismul-de-reducere-a-riscurilor-si-cere-explicatii-oficiale-moscovei-rusia-are-48-de-ore-pentru-a-raspunde-1834879

12.02.2022 

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunțat că a declanșat mecanismul de reducere a riscurilor, potrivit Documentului de la Viena, prin care cere Rusiei să explice în detaliu activitățile militare pe care le desfășoară în apropierea teritoriului Ucrainei.

„Am declanșat oficial mecanismul de reducere a riscurilor, în acord cu capitolul 3 al Documentului de la Viena, și cerem Rusiei să ofere explicații detaliate despre activitățile militare în zonele adiacente teritoriului Ucrainei și în Crimeea temporar ocupată”, a anuțat ministrul de Externe Dmitro Kuleba vineri pe Twitter.

We have officially triggered the risk reduction mechanism in accordance with para. III of the Vienna Document, and requested Russia to provide detailed explanations on military activities in the areas adjacent to the territory of Ukraine and in the temporarily occupied Crimea 1/4

Potrivit Documentului de la Viena, Rusia trebuie să ofere explicații detaliate privind obiectivele, localizarea precisă și datele activităților sale militare, precum și numărul și tipul trupelor implicate, dar și a echipamentelor de care dispun, a mai precizat Dmitro Kuleba.

Șeful diplomației de la Kiev a mai arătat că „Rusia are 48 de ore pentru a răspunde”. În caz contrar, Ucraina va solicita Rusiei și celorlalte state membre al Documentului de la Viena să convoace o întrunire extraordinară, în care Moscova să ofere explicațiile cerute.

Potrivit Ministerului român de Externe, Documentul Viena (VD) se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM) în spaţiul OSCE. Negocierile privind măsurile CSBM s-au desfăşurat la Viena încă din 1990, rezultând Documentul de la Viena 1990 care ulterior, în 1992 şi 1994, a fost revizuit şi aria lui de aplicare a fost extinsă. Ca urmare a trei ani de negociere, la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) a fost adoptat Documentul Viena 1999 (VD99). Ca urmare a dezbaterilor pe tema actualizării VD99, în cadrul reuniunii speciale a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC) din 30 noiembrie 2011, a fost adoptată decizia de republicare a VD în varianta VD 2011. VD 2011 include deciziile de actualizare adoptate în perioada 2010 – 2011, un total de 9 decizii, de natură tehnică. VD 2011 a intrat oficial în vigoare la 1 decembrie 2011.

Statele semnatare ale Documentului sunt țările OSCE, printre care Rusia și Ucraina, dar și România și Statele Unite.

Rusia poate invada oricând Ucraina, iar cel mai probabil scenariu e că invazia va începe cu un bombardament. Sunt anunțuri venite vineri seara chiar de la Casa Albă, în condițiile în care Statele Unite au cerut cetățenilor americani aflați în Ucraina să părăsească țara înainte să fie prea târziu, mai precis în cel mult 48 de ore. Cu toate acestea, americanii spun că încă nu au renunțat la calea diplomatică de rezolvare a conflictului, însă președintele rus este amenințat cu un dezastru economic, dacă va ataca Ucraina.

A külügyminisztérium reagált Ukrajna katonai tevékenységgel kapcsolatos megkeresésére

https://vz.ru/news/2022/2/11/1143242.html

2022. február 11., Valentina Grigorenko

Moszkva felkérést kapott Kijevtől az EBESZ-csatornákon keresztül, hogy tisztázzák az ukrán határok közelében és a Krím-félszigeten folytatott katonai tevékenységeket - közölte az orosz külügyminisztérium egyik forrása.

„Igen, igazoljuk, hogy ma az EBESZ kommunikációs hálózatán keresztül megkaptuk Ukrajnától a szokatlan katonai tevékenységek tisztázására irányuló kérést” – mondta.RIA Novosti .

A forrás szerint Oroszország ezt nem tartja indokoltnak, mivel a tevékenység nem szokatlan, és nem ad okot a bizalom- és biztonságépítő intézkedésekről szóló 2011-es bécsi dokumentum szerinti katonai veszélycsökkentési mechanizmus elindítására.

„Úgy tekintjük az ukrán kérést, mint ami eltereli Kijev saját jelentős szokatlan katonai tevékenységét, amely a Donbász napi ágyúzása” – mondta a forrás.

Dmitrij Kuleba külügyminiszter korábban azt mondta, hogy az ukrán külügyminisztérium kérelmet intézett Oroszországhoz, amelyben részletes magyarázatot követel az ukrajnai határok közelében és a Krímben zajló katonai tevékenységekkel kapcsolatos helyzetről. Azt is megjegyezte, hogy Kijev 48 órán belül várja Oroszország válaszát a katonai tevékenység területeiről és a csapatok létszámáról szóló információkkal.

Stupoare în Rusia după o declarație deplasată a lui Vladimir Putin. Ce a spus președintele rus

Este dea dreptul incredibil ca la urma unei discuției între două șefi de stat să fie reținut doar o glumă. O glumă care prinește tot felul de invective vulgare și chiar nepermise. Viața a peste 4 millioane de ruși și încercare de a porni un război între două state foste componente URSS-ului iar suride eventual numai inamicilor,  decât pentru cele două armate de câte 100.000 de militari și mare cantitate de armament greu și rachete. 

La tratativele ținute la Minsk unde s-au semnat o serie de înțelegeri partea care a oprit luptele era defapt Rusia. Armata ucraineană era deja în pierdere putea pierde și mai mult dacă luptele continuau.

Acum după 8 ani să faci totul să demonstrezi contrariu este păgubitor și chiar neserios, după ce președintele ucraineană declară că dorește pace ca după câteva ceasuri să se constate că armata lui este presurat și mai adânc în zonele Donbassului în special al regiunii Donetskului, care este considerat mai expus și mai ușor de ocupat...

Presa națională și chiar cea particulară din țara noastră preia toate explicațiile neverosimile și chiar răuvoitoare pentru ce? NU este explicabilă inverșuarea unora să scrie lucruri ne verificate sau neadevărate.

Conform Principiile lui Wilson o populație chiar și minoritară dacă dorește ca zona locuită de ei să fie  parte componentă al altei țări, trebuie acceptată ptr că dorința populației trebuie să fie hotăritor și nu vreerea unora de la cîrma țării în cauză(vezi unirea Ardealului cu Țara mamă era hotărit de popor).

In acest fel se poate pune întrebarea ce caută NATO în frunte cu Anglia, USA într-o țară nemembru al alianței nordatlantice?

In ACEST CAZ Rusia se poate întreba de ce populația minoritar rusă este expus la bombardare timp de 8 ani de țara în care s-au născut. Este dorința populară? NU!  Ei au hotărit altceva decăt ce dorea guvernul de la Kiev. Atunci de ce nu acceptă guvernul de la cetățenii lui dorința lor? 

Mergând mai departe cine a început și cine a inlesnit separarea presupusă sau propriu zisă? Guvernul de la Kiev! Atunci când a hotărit că minoritatea nu mai are voie să vorbească limba maternă chiar elaborând în acest sens, o lege antiminoritar!!! Greșeala făcută se putea repara dacă legea se suspenda! Dar gurvenul nu crezut că face greșeală și a trimis trupe de securitate în 2014 să facă ordine, adică a execerbat ideea că cei din Donbass sunt separatiști, care trebuie eliminați, iar aceștia au început să se apere, lucru care a dus la impingerea celor două regiuni la separatismul real și adevărat!!! Deci iar guvernul de la Kiev a greșit.

Actualmente se merge în continuare cu ideea ”reintregirii” teritoriului țării, dar...

Dar donbassienii nu puteau să trăiască atâta vreme fără loc de muncă, iar țara vecină a oferit pe lângă loc de muncă și posibilitatea să devină cetățeni cu dreptul depline, astfel cei care au fost suspendați de pensii și alte posibilității ale existenții puteau obține și pensii rusești în urma acordării cetățeniei. Au fost repornite uzinele și fabricile din cele două regiuni zise ”separatiști” iar produsele lor au dreptul să vândă în țara vecină. Viața a început să se normalizeze până când naționaliștii nu au ajuns să aibă armament greu deci puteau bombarda populația deși înțelegerea de la Minsk înterzicea să se folosească arme grele ptr ambele părți.  

Prin acțiuni nehotărite și uneori mincinoase guvernul urcrainean a dus la extremă  provocarea celor din Donbass dar și pe cel care urma să apere noile cetățeni ai săi. 

Miezul problemei însă este altundeva și anume în subsolul Ucraunei de Est și mai ales în regiunea Donbassului exzistă un imens zăcământ de gaze de sist, care a fost obținut de americani. Și astfel se închide cercul vicios al problemei. Americanii nu recunosc dreptul populației la o rezolvare de tip wilsonian, deși cel care a creat era președintele Americii!!!

Revenind la autorii articolelor ar fi bine să mai citească și alte surse nu numai aceeia care sunt susținute de cei de la societate deschisă și ONG-urile lor, care cam urmăresc punerea în aplicarea principiilor lui Kalerghi... principii care provin din anii 30 și care actualmente deja sunt depășite, dar societatea deschisă a lui Șoroș încearcă să remodeleze și să modernizeze, doar că nu se ține cont de sacrificii și sacrificații, doar amestecarea popoarelor îndiferent de culoarea pielii, și doar distrugerea națiilor și a simțământului național, ceeace face dispariția națiunilor și popoarelor monoculturale... Sara V.    

     

08.02.2022

Kremlinul a încercat să explice marţi o remarcă făcută în ajun de preşedintele Vladimir Putin, la conferința cu Emmanuel Macron. Într-un moment în care îl critica pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, liderul de la Kremlin a făcut trimitere la o vorbă populară, pe care numeroşi internauţi şi observatori au interpretat-o drept o glumă despre viol.

În cursul conferinţei de presă cu omologul său francez Emmanuel Macron, Putin îl atacase pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru că acesta din urmă se arătase critic faţă de unele elemente ale planului de pace în estul Ucrainei, negociat în 2015 între Kiev şi Moscova, cunoscut sub numele de Acordurile de la Minsk.

„Îţi place, nu-ţi place, trebuie să rabzi, drăguţo!”, comentase - în versuri - Vladimir Putin.

Remarca a suscitat o vie dezbatere pe segmentul rusesc de internet, unii dintre criticii la adresa lui Putin denunţând o remarcă prin care era legitimat un viol, pe când alţii au văzut în aceasta mai degrabă un fel de a certa un copil sau o referire la un banc fără perdea din epoca sovietică.

„Preşedintele rus vrea să spună că, atunci când un stat a acceptat să-şi asume nişte obligaţii, trebuie să le şi respecte”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Conform site-ului Dslov.ru, remarca făcută de Putin este de fapt o expresie provenită din parafrazarea unor versuri din basmul „Domniţa adormită şi cei şapte voinici”, al lui A. Puşkin, cărora li s-a dat o conotaţie obscenă.

Preşedintele rus este cunoscut pentru remarcile sale controversate. El şi-a comparat de exemplu criticii cu nişte maimuţe sau a afirmat că opozantul său nr.1 Aleksei Navalnîi, care a acuzat de otrăvirea sa Kremlinul, ar fi de mult mort dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa.

Politico: Macron s-a dus în bârlogul ursului și a fost sfârtecat / Mesajul lui Putin către Ucraina, preluat dintr-un cântec obscen: "Fie că îți place sau nu, îndură, frumusețea mea"

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25354017-politico-macron-dus-barlogul-ursului-fost-sfartecat-mesajul-lui-putin-catre-ucraina-preluat-dintr-cantec-obscen-fie-iti-place-sau-nu-indura-frumusetea-mea.htm

G.S. HotNews.ro, 8 februarie 2022,

După mai mult de cinci ore de discuții cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova, nu a existat nicio îndoială că Emmanuel Macron a intrat în bârlogul ursului, unde a fost sfârtecat, scrie Politico.eu.

Cu peste 100.000 de soldați ruși și armament greu la granița ucraineană, președintele francez și consilierii săi au insistat că, dintre liderii occidentali, Macron se afla în poziția unică de a-l putea convinge pe Putin să urmeze o cale de detensionare a situației.

Nu a fost așa, iar Putin a ales calea sfidării, declarând că Crimeea aparține Rusiei și că, dacă Ucraina ar adera la NATO, țările europene s-ar afla "automat" în război cu Rusia.

Gesticulând cu un deget în aer către un reporter francez, el a spus că "Rusia este o superputere militară și o superputere nucleară" și a avertizat: "Nu vor exista câștigători și veți fi atrași în acest conflict împotriva voinței voastre".

”Îndură, frumusețea mea"

Putin și-a bătut joc de afirmațiile repetate ale liderilor occidentali potrivit cărora NATO este o "alianță defensivă", invocând operațiunile din Serbia, Afganistan, Siria și Libia ca dovadă că nu este așa. El și-a repetat afirmația că Revoluția Maidan din Ucraina din 2014 a fost o "lovitură de stat". El a acuzat guvernul ucrainean că încearcă să rezolve războiul separatist din estul Ucrainei prin "mijloace militare" și a luat la mișto Kievul oferindu-se să acorde azil politic fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko, care a fost acuzat de trădare în legătură cu vânzările de cărbune despre care procurorii spun că au contribuit la finanțarea separatiștilor susținuți de Rusia. La un moment dat, insistând asupra faptului că guvernul ucrainean ar trebui să fie forțat să pună în aplicare prevederile acordurilor de pace de la Minsk, Putin a citat chiar un vers dintr-un cântec obscen ce face aluzie la viol și necrofilie: "Fie că îți place sau nu îți place, îndură, frumusețea mea", a spus el. La toate acestea, Macron nu a avut practic niciun răspuns, în afară de a insista că este important să continue discuțiile. Chiar și în această privință, Putin a fost dezinvolt și disprețuitor, insistând că în timpul întâlnirii a simțit că Macron îl "chinuia" vorbind prea mult în încercarea sa de a ajunge la un acord. "Este responsabilitatea Franței să aibă cea mai puternică relație posibilă cu Rusia", a spus Macron, vorbind imediat după ce Putin a declarat că peninsula Crimeea face parte în mod irevocabil din Rusia. "Suntem două mari țări europene... membre ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite", a spus Macron, adăugând: "Pentru mine este evident: Rusia este europeană. Dacă cineva crede în Europa, trebuie să fie capabil să lucreze cu Rusia și să găsească căi și mijloace pentru a construi viitorul în Europa și cu europenii". Eșecul lui Macron de a răspunde la diversele declarații provocatoare ale lui Putin prin afirmarea pozițiilor ferme ale Franței și UE - de exemplu, că Rusia a invadat și anexat ilegal Crimeea - a amintit de vizita umilitoare la Moscova anul trecut a lui Josep Borrell, șeful diplomației UE care a stat fără reacție în timp ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a criticat UE drept un "partener nesigur"

Dorin Dobrincu: „Elitele politice și administrative nu au o viziune pentru dezvoltarea Moldovei”

Istoricul Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Dorin Dobrincu, președintele Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, crede că măsurile pentru reducerea decalajului între Moldova și celelalte regiuni ale țării nu vor veni de la politicieni, ci în urma unor presiuni sociale

Reporter: Cum ar trebui să privim de fapt ziua unirii, 24 ianuarie, ce este de sărbătorit?

Dorin Dobrincu: Strict istoric, 24 ianuarie 1859 a fost ziua în care Adunarea Electivă de la București l-a ales domnitor al Valahiei pe Alexandru Ioan Cuza. Cu puțin timp înainte, mai precis la 5 ianuarie 1859, colonelul Cuza fusese ales domnitor al Moldovei de Adunarea Electivă de la Iași. Cele două țări își păstrau instituțiile, aveau adunări (să spunem parlamente) diferite, capitale diferite, fiind practic unite prin persoana domnitorului și prin constituirea unei Comisii Centrale, cu sediul la Focșani, care avea misiunea de a elabora legi comune pentru cele două părți. În termeni tehnici, noua creație politică era o confederație. S-a folosit mai întâi numele de Principatele Unite, apoi cel de România. În același timp, s-a impus – într-un mod autocratic, fără consultare, dar nu fără proteste interne, în special în Moldova – un model politic administrativ imitat după cel francez, și anume cel centralist. De altfel, Cuza însuși îl imita pe Napoleon al III-lea, fapt vizibil inclusiv în portul uniformei, în aranjarea bărbii etc.

Treptat 24 ianuarie s-a impus ca sărbătoare oficială. Unitatea a fost sublimată, fiind opusă particularității, specificității regionale. Deși legată factual doar de București, această zi a fost în cele din urmă mutată simbolic în principal spre Iași. După 1989, și în special în timpul mandatelor unor primari lipsiți de anvergură, incompetenți și/sau implicați în scandaluri de corupție, care păreau să caute compensații și perdele de fum, Iașul a devenit locul unor festivități cu aspect de pelerinaj secular. Aici pot fi văzute mărimile politice din centrul puterii, în căutare de legitimitate populară sau de mascare a neputinței de a pune în practică promisiunile aruncate generos de la tribună.

De ce nu s-au schimbat politicile care defavorizează Moldova nici după 1989?

Moldova a fost defavorizată încă din a doua jumătate a secolului XIX în privința stabilirii politicilor de dezvoltare. Adoptarea modelului centralist a avut impact asupra distribuirii resurselor bugetare, indiferent că era vorba de infrastructura feroviară sau rutieră, de educația publică, de favorizarea investițiilor private. În timpul regimului comunist, mai ales în a doua parte a acestuia, s-a avut în vedere un fel de „dezvoltare armonioasă” a teritoriului, însă pornind tot dintr-o perspectivă centralistă. Adică la București se decidea unde și cum trebuiau făcute investiții, până la nivel de cătun, de multe ori fără legătură cu realitățile locale și fără impact cuantificabil și durabil.

După 1989 s-au schimbat multe în România, țara a devenit una democratică, a intrat în cluburi de valori – NATO și Uniunea Europeană –, în acest fel primind și garanții de securitate fără precedent, fiind influențată în sensul transparenței instituționale, având acces la fluxuri de capital, a avut loc o evidentă îmbunătățire a calității vieții. În același timp, din punct de vedere al alcătuirii interne, anumite lucruri nu s-au schimbat, au continuat să meargă pe același făgaș. Peste toate, corupția este vivace, în pofida unor intense – și pare-se trecute – acțiuni de combatere a acestui flagel profund dăunător instituțiilor statului și societății.

Se remarcă accentuarea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. În condițiile instalării treptate a concurenței teritoriale, judeţele vestice ale României, beneficiind de o accesibilitate mai bună la nucleul economic european, au avut posibilitatea de a-şi valorifica mai eficient avantajele comparative şi competitive, devenind atractive pentru investițiile străine. Izolate de marile fluxuri continentale, judeţele Moldovei au fost ocolite de implantările economice ale marilor companii.

Elitele politice și administrative postcomuniste nu au avut o viziune pentru dezvoltarea Moldovei. Cele de la București erau interesate doar de ceea ce avantaja centrul, iar cele județene și locale au fost total incapabile să gândească regional. În fapt, elitele județene și locale „moldovenești” joacă rolul de ieniceri ai centrului, urmărind doar beneficii personale sau de grup. Schimbarea politicilor ce defavorizează Moldova nu poate veni de la actualele elite de pradă.

La sfârșitul secolului XIX și în perioada interbelică s-au constituit alianțe ale parlamentarilor moldoveni, din toate partidele, care luptau pentru atragerea de investiții publice în Moldova. Mai e posibil așa ceva în ziua de azi?

Într-adevăr, în fața defavorizării Moldovei la nivelul deciziilor luate la București, care o plasau în plan secund din punct de vedere politic, instituțional și al investițiilor publice, au existat în a doua partea a secolului XIX și în prima parte a secolului XX reacții dinspre regiune, dintr-o perspectivă explicit sau implicit regionalistă. Acestea au pus alături oameni politici din diverse partide, intelectuali din universități sau școli secundare, jurnaliști, proprietari, antreprenori ș.a.m.d. Astfel au fost constituite, spre exemplu, Comitetul pentru apărarea intereselor economice și culturale ale Moldovei, în 1891, sau Frăția Moldovei Unite, în 1918-1919. Gazetele epocii și arhivele sunt pline de informații, luări de poziție, memorii, rapoarte, comentarii și polemici. Ignorarea deliberată a regionalismului moldovenesc, din motive ideologice, timp de aproape un secol, a luat sfârșit în condițiile unei societăți libere, unde opinia informată și dezinhibată e asumată și propusă publicului interesat.

În fața realității unei regiuni destructurate teritorial, lipsită de pârghii administrative, cu o coeziune internă precară, defavorizată de politicile centraliste, au existat încercări politice alternative. Poate cea mai cunoscută a fost înființarea Partidului Moldovenilor, în 1997, de Constantin Simirad, primar Iașului. Era însă mai degrabă o soluție de avarie a unui personaj aflat în căutarea unui colac de salvare. Formațiunea nu avea baze solide, nici intelectuale sau ideologice, nici politice sau de masă, așa că la câțiva ani după aceea s-a topit, din cauze de oportunism cras, în PSD, supa primordială a politicii românești în postcomunism.

Coaliții ale politicienilor din Moldova în vederea susținerii unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea regiunii nu prea s-au văzut, poate cu excepția celei tacite pentru votarea Legii 291/2018, privind construirea Autostrăzii Unirii/A8, Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș. Însă și aceasta a fost mai degrabă rezultatul presiunii remarcabile venite dinspre societatea civilă, în mod special a asociațiilor civice prodezvoltare. Contraselecția din partidele actuale, educația precară, cultura politică primitivă și interesul doar pentru propria chiverniseală și pentru jocurile interne și din fiefurile electorale, incapacitatea organizatorică și corupția extinsă, ei bine, toate acestea fac improbabilă capacitatea majorității politicienilor actuali de a se reuni în mod real pentru susținerea dezvoltării Moldovei.

Care sunt principalele efecte ale sărăcirii Moldovei?

Aș aminti trei efecte ale sărăcirii Moldovei: scăderea influenței acesteia în blocul geopolitic românesc, izolarea și depopularea prin migrația masivă. Într-un stat dominat de diverse oligarhii, cu baza mai ales în București, Muntenia și Ardeal, vocea Moldovei nu se aude din punct de vedere politic. Cum am mai spus, nu întrevăd nicio șansă de schimbare cu actuala clasă politică, obedientă în fața liderilor de partid din sediile centrale de la București. Izolarea regiunii afectează economia și populația, investitorii nu vin acolo unde nu sunt autostrăzi și căi ferate moderne, unde rețelele electrice ori de gaz sunt subdimensionate, dar și unde mediul de afaceri nu este prietenos. Asta par să nu fi înțeles cei mai mulți politicieni. Nu întâmplător, ideea dezvoltării regionale, cu autostrăzile în prim-plan, a fost promovată îndeosebi de asociațiile civice moldovenești.

În privința depopulării, reamintesc că Moldova a cunoscut încă din timpul comunismului o migrație consistentă a forței de muncă spre regiunile și orașele industrializate ale României, îndeosebi spre București, Brașov, Timișoara, Hunedoara și Valea Jiului, cu toții aflați în căutarea unor oportunități economice. Și câteva centre regionale au atras oameni din județele Moldovei, mă gândesc în mod special la Iași și Galați. După un recul cauzat de contracția economică a anilor 1990, migrația moldovenilor a luat o amploare nebănuită în anii 2000, mai ales după intrarea în Uniunea Europeană, de această dată spre Occident. Astfel s-a ajuns ca, potrivit datelor disponibile, în mai puțin de două decenii unul din cinci moldoveni să nu fie în regiune, nici măcar în România, ci în afara țării. A fost vorba și de o supapă socială, pentru că migranții și-au putut rezolva probleme personale presante, în plus mulți dintre ei au fost influențați de societățile gazdă, preluând idei și comportamente specifice lumii moderne. Dar a fost și o pierdere, pentru că era vorba de oameni activi, de multe ori cu inițiativă, care în alte condiții ar fi lucrat aici, măcar unii dintre ei ar fi fost implicați în viața comunităților lor, ar fi contribuit la ridicarea acestora.

Cum se poate schimba această situație, ce soluții există?

Dezbaterea publică, democratizată prin creșterea importanței mass-media online și apariția rețelelor sociale, a permis nașterea, conturarea și difuzarea în spațiul public a unei perspective de jos în sus. O viziune regională, de pe poziții explicit regionaliste, a venit în ultimul deceniu dinspre societatea civilă. Va fi însă nevoie de mai mult de atât, inclusiv de o expresie politică, în care ideile liberale și democratice, inclusiv cele regionaliste să se combine cu pragmatismul, organizarea solidă și acțiunea eficace. Soluțiile pentru ieșirea din subdezvoltare – care are cauze politice, administrative și sociale – sunt la îndemâna noastră

Descentralizarea în punctele esențiale și mai ales regionalizarea par să fie respinse de guvern și chiar respinse de o parte a populației. Având în vedere această situație, există măsuri pe care le poate lua guvernul central pentru a diminua decalajul între regiunile României?

Guvernele românești postcomuniste au luat unele măsuri de descentralizare, deși cu întârziere, uneori lipsind de putere entitățile descentralizate, alteori pasând responsabilități, însă cu resurse insuficiente sau inexistente. Cât despre regionalizare, despre aceasta s-a tot vorbit în ultimii 25 de ani, însă nu s-a depășit faza discuțiilor. Așa-numitele „regiuni de dezvoltare” nu pot fi luate în serios. Sunt în cel mai bun caz niște unități statistice decupate în birourile din București, în 1998, ținându-se rareori cont de geografie, istorie și comunicații. Ideea regionalizării a scos în evidență atât spaimele din societate, legate de autonomie, autoguvernare regională, cât și incompetența și lipsa de curaj a partidelor politice ajunse la guvernare.

Nivelurile intermediare lipsesc în acest moment din sistemul administrativ românesc. Am în vedere mai întâi regiunea, situată între nivelul național și cel județean, apoi ceea ce ar trebui să existe între comune și județe, ceva asemănător plășilor, existente în România până în 1950. Având în vedere că majoritatea absolută a unităților administrativ-teritoriale (UAT) nu se pot susține financiar, ar fi indicată trecerea guvernanței locale la cel din urmă nivel. Nu susțin că regionalizarea reprezintă un panaceu, însă aceasta mi se pare esențială pentru o reală coeziune regională, pentru o bună administrație și pentru dezvoltare. Iar în cazul Moldovei cred că e obligatoriu ca întregul teritoriul dintre Carpați și Prut, Siret și Focșani să se regăsească în aceeași regiune. În privința numelui, acesta există, este cel istoric, nu e cazul să se inventeze nume după punctele cardinale. Geometria își are rolul său, însă nu în privința entităților și identităților regionale.

Guvernele de la București nu au făcut practic nimic pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile României. Centralismul nu a făcut decât să favorizeze concentrarea și mai accentuată a capitalurilor în centrul politic, să aloce investițiile în infrastructura modernă aproape exclusiv în zonele mai bogate și să vândă promisiuni și iluzii regiunilor defavorizate. Investițiile publice în infrastructură – spre exemplu, legarea Moldovei de Ardeal printr-o autostradă – ar fi ajutat la atragerea de investiții private în economia din regiunea noastră, ar fi oferit locuri de muncă multora dintre cei plecați în străinătate și probabil în bună măsură pierduți pentru Moldova și pentru România. Lipsa de viziune, preocuparea exclusivă pentru ce se întâmplă azi și dezinteresul față de concetățenii aflați departe de centru se moștenesc practic de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politică sau de declarațiile frumos ambalate.

A fi moldovean a devenit de-a lungul timpului un stigmat, aproape. De unde vine asta și ce legătură are cu educația, sărăcia, factorul politic?

Când Moldova și Valahia au pornit la drum împreună, în urmă cu 163 de ani, locuitorii celor două foste principate erau pe picior de egalitate. Moldovenii nu se simțeau inferiori celor din sud, ba în anumite privințe aveau chiar motive de mândrie, reieșite din sursele de epocă, inclusiv din cele literare sau de presă. Însă concentrarea rapidă a puterii la București i-a pus pe moldoveni în fața unei situații greu de acceptat: marginalizarea și decăderea politică și economică a Moldovei și inferiorizarea locuitorilor acesteia. Inclusiv apărarea regiunii estice a României, în fața unei probabile invazii rusești, după 1878, a fost sacrificată pentru protejarea Munteniei – promovată insidios ca un fel de „Piemont” românesc – și a Bucureștiului. Asta a și atras reacțiile amintite anterior.

Însă mai ales după Al Doilea Război Mondial s-a conturat în alte regiuni ale României – în special în Muntenia, îndeosebi la București, și în Ardeal – imaginea moldoveanului rural, pauper, needucat, un fel de român de nivel inferior. În condițiile foametei din 1946-1947, care a afectat regiunile din estul țării, au avut loc masive, deși temporare călătorii spre sud și vest ale moldovenilor sărăciți de război și de secetă, în căutare de lucru și de hrană pentru familiile rămase acasă. Ulterior, odată cu industrializarea forțată din anii comunismului au avut loc migrații ample din Moldova. Era vorba mai ales de oameni tineri, care locuiau în condiții modeste, în zone semighetoizate, și prestau deseori munci grele și necalificate. În plus, iar acesta era cazul în București, nou-veniții vorbeau o limbă considerată a nu se încadra în canonul muntenesc, acesta având pretenții normative. Toate acestea au dus la accentuarea și la consolidarea percepției negative a localnicilor despre moldoveni.

După 1989, deși migrațiile interne intraregionale s-au atenuat, luându-le locul cele externe, au apărut alte instrumente de stigmatizare, prin tabloidizarea presei, prin promovarea imaginii moldoveanului bețiv și leneș, prin identificarea „găinii ce năștea pui vii” în locuri exotice, prin aceeași aruncare în deriziune a dialectelor regionale. Acest proces de marginalizare și stigmatizare atrage însă și contrareacții, ce par să crească în coerență.

Mulți comentatori politici au constatat după rezultatele ultimelor alegeri că moldovenii s-au trezit, că opțiunile lor de vot au cunoscut schimbări semnificative, că au votat masiv altfel, contra PSD, partidul favorit în regiune. Noua alianță dintre PSD și PNL îi va adormi la loc?

Politică românească în ansamblu a cunoscut schimbări semnificative în ultimii ani. Însă cea din Moldova a atras atenția în mod special, prin scăderea ponderii votului pentru PSD, prin creșterea ponderii votului pentru PNL, prin apariția votului pentru USR. În același timp, la ultimele alegeri s-a văzut și votul pentru noul partid AUR. Aceste schimbări au fost posibile ca urmare a disputelor politice interne, a migrației, a frustrărilor acumulate în societate, în ultima etapă și pandemiei de covid-19. Așa cum e ea, scena politică din regiunea noastră mi se pare mult mai echilibrată în acest moment față de cum era în urmă cu cinci sau zece ani. Nu știm ce se va întâmpla în viitor, însă cred că acesta va fi influențat de pandemie și de criza economică, ambele în plină desfășurare, de situația externă, mai ales de cea din proximitatea noastră, de propaganda agresivă dinăuntru și dinafară, cu potențial destabilizator.

Unirea de facto a Moldovei cu țara – prin infrastructură – și dezvoltarea regiunii spun că vor și președintele Iohannis, Guvernul, PNL, PSD și USR, mai nou și AUR, că tot e 24 ianuarie. Cum separăm bunele intenții de festivism și populism?

Declarațiile bombastice sunt caracteristice politicienilor populiști de peste tot. Cei din România nu fac excepție. Aceștia sunt campioni la agățarea de un trecut idealizat și la promis investiții, autostrăzi, spitale regionale, săli de sport, facilități pentru investitori și multe altele. Asta se întâmpla mereu înainte de pandemie, într-un ritual crispat, pe scena ridicată în Piața Unirii din Iași auzindu-se periodic discursuri în acest sens rostite de președintele și premierul României, de președinții celor două camere ale Parlamentului, de miniștri, deputați, senatori, președinți de consilii județene și primari etc. La sfârșit se făcea o horă, în care se prindeau oficialii cu oamenii veniți să asiste, iar primăria ieșeană oferea un program artistic de gust îndoielnic și o farfurie cu cârnați sau plăcinte poale-n brâu. Festivismul și populismul nu lăsau loc decenței. Nu știu să fi ascultat discursuri oficiale memorabile de 24 ianuarie. Uneori am văzut dezbateri bune pe teme legate de trecut, în legătură cu această zi, însă numai acolo unde erau măcar câțiva profesioniști, nu doar propagandiști camuflați în savanți.

Ce își propune Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei pentru perioada următoare legat de politicile centraliste promovate de București?

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei are mai multe obiective: promovarea intereselor regiunii pe agenda națională, dezvoltarea, eliminarea discriminărilor în privința alocărilor bugetare, încurajarea investițiilor publice –în special în infrastructura de diferite tipuri –și private, refacerea coeziunii regionale, recuperarea patrimoniului memorial al Moldovei, modernizarea statului român. Susținem regionalizarea României, ca proiect important atât pentru o mai bună administrație, cât și pentru economie. Vom insista în mod deosebit în privința regionalizării, cu atât mai mult cu cât politicienii români nu par capabili să susțină mai mult de două-trei clișee legate de acest subiect. Asociația va monitoriza în continuare cum se derulează proiectele vitale pentru regiunea noastră, spre exemplu, autostrăzile, ceea ce se întâmplă cu anumite instituții din administrația centrală, județeană și locală, va semnala discriminările regionale și derapajele politicienilor.

Interviu realizat de Cătălin MORARU, apărut în Monitorul de Botoșani, 24 ianuarie 2022