2013-09-11

Clujul ar putea avea un parc de câteva hectare în Gheorgheni, care să rivalizeze cu Central Park din New York

Clujul ar putea avea un nou parc, de circa 10 hectare, în zona de est a orașului. Parcul Între Lacuri ar fi mai mare ca și Parcul Central și mult mai spectaculos, integrând două lacuri.
Inițiativa aparține grupului civic ”SOS Lacurile Gheorgheni”, care a realizat o petiție prin care cere municipalității realizarea acestui proiect.
Parcul Între Lacuri (Parcul Est) propus conține și cea mai amplă infrastructură pietonală și biciclistă neîntreruptă din Cluj, de aproape 10 km, ca alternativă la construcția masivă de clădiri care va conduce la destructurarea inevitabilă a unui cadru natural valoros și a unei zone de agrement care este un adevărat patrimoniu verde al orașului.
”A face un parc nou la Cluj-Napoca ar fi o reușită fără precedent a întregii comunități și cea mai puternică dovadă a faptului că societatea, administrația, instituțiile statului, proprietarii de imobile și locuitorii pot să colaboreze! Ar fi o construcție publică pe termen lung, pentru totdeauna, așa cum au fost și alte asemenea reușite, care au marcat cu repere fundamentale orașul de pe Someș, contribuind la unicitatea sa: Grădina Botanică, Parcul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu. Acestea se întâmplau cu aproape un secol în urmă și și-au dovedit fără îndoială efectele benefice, devenind parte din identitatea orașului. Iată de ce inițiativa de a se realiza un nou parc public în zona lacurilor din cartierul Gheorgheni, de mult preconizatul Parc Est, ar fi o dovadă de continuitate în civilizație la Cluj. Succesul unei astfel de operațiuni ar fi enorm, până la realizarea lui, imediat după și în timp, ar fi un model de acțiune coerentă și ar plasa Clujul fără îndoială în fruntea celor care candidează pentru Capitală Culturală a Europei. Ar fi o dovadă supremă de cultură urbană a mediului construit. Ar fi o relansare a speranței că se poate trăi bine într-un oraș din România. Am convingerea că suportul, aportul și simpatia cetățenilor dar și dorința de a colabora ar atinge cote fără precedent, ar deveni o adevărată emulație într-o perioadă în care, dacă suntem sinceri nu avem ce aștepta de la guvernanți. Ar fi o dovadă de forță a autonomiei locale, de capacitate de autodeterminare a comunității.
Un astfel de proiect nu este ușor de realizat, necesitând o mare determinare, abilitate și consecvență, neputând fi făcut doar printr-o decizie sau alocare de resurse. E nevoie de asigurarea terenului, care poate fi făcută în interes public prin achiziții, schimburi sau expropriere, toate juste și conform legilor, în avantajul corect echilibrat al celor care dețin terenurile și deopotrivă al tuturor celor care vor beneficia de parc.
În numele arhitecților din România salut această inițiativă și îi rog pe toți cei care au contribuit să continue, iar pe cei care pot și trebuie să contribuie să își deschidă inimile și mințile și să înceapă lucrul la acest proiect”, a declarat Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România.
Călin Goina, doctor în sociologie al Universității Californiei, Los Angeles (UCLA), Asist. Univ. al Fac. de Sociologie și Asistență Socială a UBB, cosideră că noul parc ar putea rivaliza cu Central Park din New York.
”Parcul Între Lacuri este un proiect extraordinar care ar da naștere unui spațiu dedicat exclusiv pentru verdeață, sport și mișcare, cum sunt, de pildă, insula Margareta în Budapesta sau Central Park în New York. S-ar crea astfel un plămân al orașului, limitat, ce-i drept, de blocuri și asfalt, dar constituind o contrapondere la acestea. Acum, când obezitatea între copii și adolescenți este în creștere, și când activitățile fizice devin mai importante și mai necesare decât erau pentru generațiile mai vechi, e mai mult decât potrivita inițiativa de a pune laolaltă piste pietonale, de bicicliști, si pentru alte activități care să se întindă pe o arie cu adevărat extinsă. În iulie 2013, alături de o grupă de studenți la sociologie am condus o serie de interviuri cu aproape 250 de clujeni care trăiesc in zona. În covârșitoarea lor majoritate aceștia si-au exprimat preferința pentru mai multe spații verzi organizate în aria dintre lacuri (rezultatele detaliate ale acestei mini-anchete vor fi făcute publice cât de curând). Susțin acest proiect cu siguranța dată de faptul că locuitorii zonei se exprimă în imensa lor majoritate pentru cat mai mult spațiu verde între lacuri”, a spus Goina.

Actiunile Gabriel Resources s-au prabusit cu pana la 70%, luni, la bursa din Toronto si au fost oprite de la tranzactionare. Gabriel Resources Ltd ia in calcul demararea procedurilor de litigiu impotriva Romaniei

de R.M. HotNews.ro 9 septembrie 2013, 
Gabriel Resources Ltd. anunta ca, daca proiectul privind exploatarea miniera de la Rosia Montana este respins de Parlament, ia in calcul demararea procedurilor de litigiu pentru "multiple incalcari ale tratatelor internationale de investitii". Pe bursa din Toronto, actiunile companiei s-au prabusit luni cu aproape 70% si au fost oprite de la tranzactionare. Imediat dupa deschidere titlurile au urcat usor la 1,11 dolari, pentru ca apoi sa coboare brusc pana la un minim de 0,41 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decat cotatia de deschidere. In jurul orei 19.00 (ora Romaniei), Gabriel Resources Ltd isi limitase pierderile la circa 53%.Pe bursa din Toronto, actiunile companiei se prabuseau: -64% in jurul orei 17,15, ora Bucurestiului. Suspendarea tranzactionarii este o practica obisnuita in momentul in care se fac anunturi care pot influenta semnificativ evolutia pretului actiunilor unei companii, potrivit Bloomberg.
"Daca proiectul de lege este respins, compania va evalua toate actiunile care ii stau la dispozitie, inclusiv notificarea formala a intentiilor de a deschide un litigiu pentru multiple incalcari ale tratatelor internationale de investitii", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul companiei.
Gabriel Resources Ltd. indeamna la precautie in tranzactionarea actiunilor sale si precizeaza ca va notifica piata despre evolutiile in acest caz. 
Compania adauga ca, "in ciuda faptului ca guvernul a aprobat proiectul de lege in sedinta din 27 august si ca recentele sondaje de opinie arata ca majoritatea populatiei sustine continuarea proiectului, se pare ca Guvernul a instituit o procedura de urgenta pentru a stopa orice dezbatere in Parlament".
In aceste conditii, Gabriel Resources Ltd "cauta urgent confirmari ale acestor declaratii si clarificari ale impactului" acestora asupra derularii proiectului.
Societatea Rosia Montana Gold Corporation este controlata de compania canadiana Gabriel Resources, care detine 80,69% din actiuni. In spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan.
Reactia companiei vine dupa declaratia-surpriza facuta luni dimineata de presedintele PNL Crin Antonescu, care a anuntat ca se opune proiectului exploatarii miniere de la Rosia Montana.
La scurt timp, premierul Victor Ponta a anuntat ca, in conditiile in care nu exista o majoritate in Parlament necesara pentru aprobarea proiectului de lege privind Rosia Montana, proiectul este "inchis".
Commentarii:
statul a incalcat deja legea (Marţi, 10 septembrie 2013, 7:48)
Crup [utilizator] i-a raspuns lui sempere
Din pacate, da, statul a incalcat deja legea in relatia cu RMGC.
Mai precis, termenele de raspuns la o solicitare oficiala. Cand se depune o ducumentatie pentru un aviz (un certificat de urbanism, un aviz de mediu, etc.), exista un termen limita pana la care institutia este obligata de lege sa dea un raspuns oficial. Daca actele nu sunt complete, aceeasi institutie este obligata sa trimita, in termen de 5 zile, instiintare scrisa, cu semnatura de primire, cum ca lipseste aia si aia, si atunci termenul de 30 de zile este prelungit cu acele 5 zile.
Cat despre avizul de mediu, acesa trebuia sa fie in mod evident negativ, dar n-au avut curaj, din cauza implicatiilor. Legal, trebuia sa il dea rapid, pozitiv sau negativ!
In fine, povestea e lunga, si aici intervine inclusiv termenul juridic de aprobare tacita, dar ideea este aceste avize s-au tot trenat la infinit, ceea ce este incalcare clara a legii.
Si apoi intervin acele celebre "daune", materiale si morale. In sistemul juridic international si mai ales cel american, aceste "daune" sunt cele in jurul carora se invart afacerile de fapt. In functie de avocati, de instante, aceastea pot avea valori absolut fabuloase! Un exemplu concret e cel de acum vreo 10-15 ani din SUA in care un grup de oameni din SUA au dat in judecata companiile de tigarete ca le-au murit neamurile de la fumat. Intr-un final, instanta a dat cateva zeci (50, daca imi amintesc bine) de miliarde (miliarde, nu milioane) de dolari daune catre comapiile de tigate.
Tu de ce crezi ca RMGC a renovat cladiri acolo, a construit case samd? Din spirit crestinesc? Nu. Ci tocmai ca sa santejeze statul cu potentiale daune materiale si morale colosale!
Lumea asta corporatisto-juridica este o lume extraordinar de cinica, in care orice urma de morala sau decenta este inlaturata cu hotarare! Trebuie sa te protejezi la sange, ori statul roman, in indolenta lui binecunoscuta, n-a facut-o deloc!
sondajele de opinie din randurile angajatilor RMGC (Luni, 9 septembrie 2013, 17:50)
Razvan_M [utilizator]
Sondajele alea sunt atat de fabricate incat si un copil se prinde de minciuna. Populatia Romaniei este impotriva exploatarii cu cianuri la Rosia Montana.
Daca RMGC ar fi fost cu adevarat profitabila pentru romani si pt. statul roman, n-ar fi fost nevoie de tocat atatia bani pe campanii publicitare, postaci si mita pentru politicieni si jurnalisti (inclusiv hotnews). Ce face aceasta companie nociva este terorism. Institutiile abilitate ale statului ar trebui sa se sesizeze si sa contracareze aceasta preluare ostila a statului roman de catre o companie straina!
raspunde trimite +18 (20 voturi) 
Nesimtiti (Luni, 9 septembrie 2013, 17:52)
Un cititor [utilizator]
1. Exista vreun contract cu statul român? Nu zau? Sa-l vedem si noi. Omul de rând nu voteaza pe cineva pentru ca mai apoi acel cineva sa faca intelegeri private si secrete in numele statului si impotriva intereselor celor care l-au ales. Dar daca face asa ceva se cheama ca e un inalt tradator. Deci ,d-le Ponta cui ati promis ce? Si cu aprobarea cui? A trecut timpul lui Ludovic : Statul sunt eu!
2. Ii putem suspecta pe ai nostri guvernanti ca pariaza pe caderea actiunilor.Clever!
raspunde trimite +20 (22 voturi) 
Valoare zacaminte Rosia Montana (Luni, 9 septembrie 2013, 17:55)
Lucian P. [utilizator]
Valoarea zacamintelor de la Rosia Montana e mai mare decat se crede. Se pare ca celelalte metale rare care se gasesc acolo, pe langa aur si argint, valoreaza de 4 ori mai mult, asadar putem vorbi de zacaminte de 80-100 de miliarde de dolari. Puteti citi totul aici http://www.apologeticum.ro/2012/02/e-oficial-valoarea-celorlalte-metale-rare-de-la-rosia-montana-e-mai-mare-de-patru-ori-decit-cea-a-aurului/ Avand in vedere suma colosala, e logic ca domnii de la RMGC au investit milioane, poate zeci de milioane de euro in mituirea functionarilor, ministrilor, pentru a obtine aviz favorabil.
raspunde trimite +9 (9 voturi) 
licenta expirata (Luni, 9 septembrie 2013, 18:58)
revo [utilizator] i-a raspuns lui Lucian P.
merci pt. link, am citit. Este atat de bogat pamantul acela ca ramai uluit. Este foarte interesant si ce spune Monica Macovei despre expirarea licentei in urma cu 12 ani (conform Legii Minelor - cum e posibil sa fie ignorata Legea in halul asta?!), si despre faptul ca licenta fusese acordata companiei Minivest pt. exploatarea unei mine care a fost inchisa in 2006 (?!?), in timp ce exploatarea actuala se preconizeaza a fi pe niste teritorii care se tot schimba in fiecare an.
Poate verifica cineva daca au mai aparut informatii actualizate? Au sau nu au licenta? Nu cumva trebuie ca Statul Romana sa-i dea in judecata si sa ceara despagubiri pentru distrugerile provocate deja?
raspunde trimite +7 (7 voturi) 
Alte estimari spun 20-60 de miliarde (Luni, 9 septembrie 2013, 20:23)
Pooky [utilizator] i-a raspuns lui Lucian P.
Din care Romania s-ar alege cu 4-5, restul pa-pa.
Oricum ar fi, putin, foarte putin, dupa cum ar spune Dem Radulescu. Miliardarii aia, John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan, nu tre' sa manance si gura la copii lor ceva?
raspunde trimite -13 (21 voturi)
politicienii isi bat joc de tara (Luni, 9 septembrie 2013, 17:56)
Lica.lica [utilizator] +11 (13 voturi) 
postac platit de RMGC (Luni, 9 septembrie 2013, 18:48)
sempere [utilizator] i-a raspuns lui Lica.lica
postac, tre sa isi cauti curand un alt job ca sefii dau faliment.
raspunde trimite -8 (12 voturi)
M-ar distra unele comentarii (Luni, 9 septembrie 2013, 18:18)
LiviuX [utilizator] +6 (8 voturi) 
Comentariu distractiv... not (Luni, 9 septembrie 2013, 20:09)
Pooky [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX
Lasa maica, nu-ti face tu sange rau. Ca primesc pensia pe 15 si contribui si eu sa-i despagubim pe miliardarii aia de care sincer n-am auzit la noi in sat, aka John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan - saracii de ei, care vor sa ne faca binele cu forta si noi ne opunem. 
Crede-ma, ma doare de ei, exact la fel cum sunt convinsa ca-i doare si pe ei de mine. C-asa-i in fizica.
raspunde trimite +2 (6 voturi) 
Ba imi fac sange rau... (Luni, 9 septembrie 2013, 21:09)
LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Pooky
Ca nu cel sau cei care au semnat vor plati, ci tot eu, tu, si altii ca noi. Fie prin cresteri de taxe, fie prin reduceri de fonduri pentru invatamant, sanatate. De un lucru sunt insa sigur: ca nici unul din politicienii care au semnat nu vor plati un leu!
raspunde trimite +14 (14 voturi) 
inca nu cred (Luni, 9 septembrie 2013, 18:33)
TM44 [utilizator]
Inca nu am vreun motiv sa cred ca proiectul se va opri. Poate fi o miscare a celor de la RMGC pentru a aduna actiuni ieftine de pe piata, apoi proiectul va trece de Parlament si vom fi pusi in fata faptului implinit. Ponta si Crin&company vor spune ca ,uite, noi n-am vrut, dar daca alesii au votat pentru...Cu siguranta RMGC au luat in calcul multe scenarii  Dupa cum se vede, proiectul se va dezbate in Parlament,totusi, in regim de urgenta
raspunde trimite +7 (7 voturi) 
nu stiu ce sa zic (Luni, 9 septembrie 2013, 19:03)
revo [utilizator] i-a raspuns lui TM44
totusi in strada au iesit oameni care nu sunt platiti, nu sunt galeriile de ultrasi ale lui becali, nici pensionarii lui dogaru si nici nu par a fi angajati part-time la sri, ca in decembrie anul trecut. Desi, niciodata nu poti sa bagi mana in foc pt. nimeni, nici macar pentru cei din familia ta.
raspunde trimite +6 (6 voturi) 
de remarcat (Luni, 9 septembrie 2013, 18:55)
JohnJohn1 [anonim]
Fiind evrei implicati in afacere se vor face toate presiunile posibile pe plan intern si international catre Guvern si Presedintie sa se accepte proiectul. Se pare ca unii din conducatorii nostri au pus botul la spaga oferita de firma straina.
raspunde trimite +6 (6 voturi) 
Mita si incalcarea legii (Luni, 9 septembrie 2013, 19:17)
fane_grija [utilizator]
Daca se demonstreaza ca planul de investitii a fost "ajutat" de mituirea functionarilor romani (ex: declararea zonei Rosia Montana ca monoindustriala de catre autoritatile locale) atunci statul roman nu trebuie sa plateasca nimic. Responsabilitatea pesa si-o asume cei ce au fortat legile din Romania
raspunde trimite +11 (11 voturi) 
Faliment fericit... (Luni, 9 septembrie 2013, 21:08)
ivasile [utilizator]
...ii doresc acestei companii fantoma, al carei singur obiect de activitate a fost pana acum mituirea tuturor, de la ultimul taran din Rosia Montana pana primi ministri sau presedinti.
Insa mai este o problema: trebuie luati la bani marunti toti politicienii care au luat spaga pentru a sustine acest proiect. Si ar trebui puricate putin si televiziunile
Cat despre proces, stati linistiti, marii actionari scapa deja de actiuni iar compania va fi cel mai probabil desfiintata. Noapte buna Rosia Montana Gold Corporation!
raspunde trimite -13 (15 voturi)
VREM AUR si GAZE ! (Luni, 9 septembrie 2013, 21:33)
benpersona [utilizator] +6 (8 voturi) 
hai, spaga inapoi! (Luni, 9 septembrie 2013, 23:09)
gazuldebasist [utilizator] i-a raspuns lui benpersona
Vezim baa, ca astia or sa ceara inapoi toate spagile date autoritatilor locale, politicienilor si administratorilor. Fa un credit de consum, mai bine!
raspunde trimite +10 (12 voturi) 
Rusine sa-ti fie postacule! (Luni, 9 septembrie 2013, 23:48)
ivasile [utilizator] i-a raspuns lui benpersona
Cu 3 lei luati pe redeventa iesea Romania din saracie? Poate pe tine te-a scos din foame si esti suparat ca nu o sa mai aiba cine sa te plateasca. Rusine!
raspunde trimite +5 (5 voturi) 
... (Marţi, 10 septembrie 2013, 8:19)
rocknum [utilizator] i-a raspuns lui benpersona
tu si copiii tai sa bei apa din panza freatica afectata de exploatari Ca fapt divers... in Canada nu se mai face minerit cu cianuri. Asa ca s-au orientat catre state unde legea e mai permisiva si unde politicienii sunt de vanzare
raspunde trimite 0 (0 voturi) 
Robot - persona (Marţi, 10 septembrie 2013, 10:52)
Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui benpersona
Asta este mesaj al unui robot. Ia spune, care-i ultima melodie pe care a scos-o Lady Gaga?
raspunde trimite +14 (14 voturi) 
Sictir! (Luni, 9 septembrie 2013, 22:14)
Airwaves [utilizator]
Gata, si-au dat, in sfarsit, arama pe fata. Au uitat brusc si de locuri de munca, si de proiect pentru Romania si de "eu vreau doar sa fu... muncesc"... postacii le-au disparut de unde au venit, iar ei ameninta acum ca ne dau in judecata, tunand si fulgerand.
RMGC, hai sictir! Urmeaza Chevron! Ajunge cu jaful la care suntem supusi de 23 de ani din toate directiile!
raspunde trimite
+9 (9 voturi) 
nu platiti nimic deocamdata lui Paulson (Marţi, 10 septembrie 2013, 4:30)
DKoy [utilizator]
Pierderile le baga frumos la taxe si uite asa plateste sub 15% taxe anul asta pe profiturile de miliarde facute cu alte tranzactii ( financiare hint hint pentru cine intelege ) Paulson a fost short pe ipotecile care le cumparau toata lumea pina la criza si a incasat la greu miliardele pe cind lumea intreaga le plateste si acum. Cine stie cum merge piatza ( marketul ) realizeaza ca cei care vindeau azi actiunile erau "hedge funds" prin care sigur Paulson incasa asigurarea care si-a facut-o impotriva propriei pozitii la RM. Acesti investitori nu baga 1 leu fara sa fie oarecum asigurat ca nu-l pierde orice se intimpla . E cam greu de inteles pt novici dar studiati si presati pe alesii dvs. sa nu plateasca nici o despagubire deocamdata. Ei sint prea prosti si obsedati de ciolan dar voi puteti pune presiune pe ei dupa cum s-a demonstrat. Good Luck!
raspunde trimite +3 (3 voturi) 
proiectul nu respecta legislatia (Marţi, 10 septembrie 2013, 9:52)
jackalphonse [utilizator]
a fost acceptat cu 9 derogari si vreo 3 exceptii de la lege. daca acest proiect nu respecta loegislatia Romaniei, ce vor spune la judecata? ca sunt suparati ca ca proiectul nu s-a acceptat intr-o forma ilegala? sunt ofuscati ca nu s-a facut abuz de putere? puteau da in judecata daca respecta legislatia, daca acest proiect incalca normele legale, atunci nu l-a anulat nimeni, s-a anulat prin propriile pretentii. sunt curios cum o sa-si sutina cauza. creearea unei supralegi care sa terfeleasca legislatia existenta nu este o solutie acceptata decat de cei care au fost mituiti. datul in judecata este un mare fas.
raspunde trimite +1 (1 vot) 
strada guverneaza ? (Marţi, 10 septembrie 2013, 10:08)
valexandru [utilizator]
Daca strada guverneaza bucata cu bucata ( Rosia Montana, gaze de sist, maidanezi) , guvernul nu-si mai are rostul  Sa cada. Daca strada nu cere demisia guvernului inseamna ca exista planuri obscure.
raspunde trimite +6 (6 voturi) 
Scanteia (Marţi, 10 septembrie 2013, 10:30)
Airwaves [utilizator]
Dupa 23 de ani de furturi, dupa 23 de ani in care ni s-a tot bagat in cap ca Statul este incapabil sa gestioneze transporturi, combustibili, energie samd. si ca e "mai bine" ca acestea sa fie privatizate, incepem sa realizam dimensiunea fenomenala a jafului, a violului la care a fost si este supusa Romania zi de zi.
Am avut Petrom. S-a "privatizat". Acum fac altii bani grei pe spinarea noastra. Am avut fabrici importante, uzine. S-au "privatizat" la fier viechi. CFR-ul e si el pe lista "privatizarilor", dupa ce, ani la randul s-a incercat in mod voit o scadere a calitatii serviciilor tocmai pentru a o duce in "faliment" si a pentru a putea fi vanduta pe doi lei "baietilor destepti".
Acum vine restul hoardei. Chevron, RMGC...
Privind in urma, constat, cu amaraciune, ca peste 3-4 milioane de romani au plecat din tara pentru a cauta o viata mai buna. In acest timp, acasa, jaful era si inca este in floare. 
Sub palaria "asa e in capitalism", rand pe rand, politicienii ne baga mana in buzunare, luand si scamele de acolo, in complicitate cu alti "baieti destepti" ce fac afaceri grele cu girul nostru. Noi, intotdeauna suntem girantii si cei care platesc oalele sparte de o clica de talhari, indiferent de culoarea lor politica. 
Ultimele evenimente imi arata ca populatia a inceput sa se sature. Nu e suficient. Daca mai iubim tarisoara asta, ar trebui sa ne indignam cu totii, sa nu mai inghitim, supusi, toate mizeriile ce ni se arunca in fata cu ranjete abstracte. Ajunge! Incompetentii trebuie sa plece. Acum! Vor veni altii, insa daca NOI nu reactionam in niciun fel, inseaman ca acceptam jaful, inseamna ca acceptam jaful.
Romania trebuie sa se schimbe. Noi trebuie sa ne schimbam. Nu maine, nu poimaine. Acum. Jaful trebuie sa inceteze, altfel vom fi o vaca de muls pana la epuizare, ce va fi tarata apoi la abatorul istoriei. Fiecare om iesit in strada, fiecare semnal dat guvernantilor, va face diferenta. Nepasarea nu va va face sa traiti mai bine.
raspunde trimite +3 (3 voturi) 
Bring it on! (Marţi, 10 septembrie 2013, 10:50)
Razvan_M [utilizator]
Ultimul refugiu al ciorditorului este sa ameninte victima care nu mai inghite gogosile. Gabriel Resources si actionarii sai deja sunt implicati in cateva fraude la nivel international si sunt cunoscuti si recunoscuti pt. asta.
raspunde trimite 0 (0 voturi) 
oltchim (Marţi, 10 septembrie 2013, 13:06)
liviusmaximus [utilizator]
dar angajatii de la oltchim nu vor cere daune dl ponta ??????
raspunde trimite +3 (3 voturi) 
Constatare la cald (Marţi, 10 septembrie 2013, 14:08)
Inchizitia [utilizator]
Intr-o vreme toate stirile pe acest subiect erau invadate de catre creierele spalate si platite de catre RMGC care dadeau minusuri ceror care nu sunt de acord cu proiectul. De la o vreme nu prea mai e cazul, semn ca responsabilii PR au cam fost concediati sau RMGC nu planificase bugetul de pentru o campanie de mincini care sa fie de durata, deci de uzura.

2013-09-10

Scădere accelerată a acțiunilor Gabriel Resources

Yahoo! News – 
Acţiunile Gabriel Resources continuă să scadă accelerat, plasându-se marţi după primul sfert de oră de tranzacţionare cu 22% sub cotaţia de luni, când titlurile companiei canadiene au pierdut mai mult de jumătate din valoare.
Acțiunile companiei au închis şedinţa de luni, la bursa din Toronto, la preţul de 68 cenţi canadieni pe bucată, în scădere cu 54%, coborând astfel la cea mai redusă cotaţie din 1999. Și asta după ce premierul Ponta a declarat că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă la Senat, apoi la Camera Deputaților.Astfel, cotaţia acțiunilor a atins marţi un minim de 53 de cenţi canadieni după aproximativ un sfert de oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare, potrivit mediafax.ro. 
Preţul acţiunilor Gabriel Resources a înregistrat o evoluţie volatilă în primele minute de tranzacţionare, cu variaţii ale cotaţiei între minimul zilei de 53 de cenţi şi maximul de 67 de cenţi.Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier în România. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.
Titlurile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% în cursul şedinţei bursiere, atingând un minim de 41 cenţi canadieni.

Roşia Montană e problema Europei. Bonus: să taxăm nişte prostii cu mineri vs. civilizaţi. Poezia centristă a doamnei Mungiu

 Costi Rogozanu 10 sept 2013
Roşia Montană e o problemă mai europeană decît vrem să credem. Încă o dovadă că avem ambiţii mici dacă ne tot lamentăm de corupţia locală, refuzînd contextul mai larg în care s-a declanşat criza. Ce presupune acordul care se negociază acum între SUA şi UE? Coduri speciale pentru judecarea litigiilor între state şi investitori, de exemplu. Investitorii vor putea să-şi recupeze investiţia dacă statul gazdă nu îşi respectă propriile avize sau promisiuni – nu se ştie exact, aşa cum nu se ştie exact ce-s ăia “investitori”.
Ces risques sont réels, mais le projet de Traité trans­atlantique comporte en plus une véritable bombe, qui, elle, est passée inaperçue du grand public : Américains et Européens veulent donner aux entreprises le droit de traduire les États en justice. Ainsi, trois arbitres trancheraient souverainement les « différends entre les États et les investisseurs », dans le jargon bruxellois.« Les entreprises pourront obtenir une compensation si un État prive l’une d’entre elles d’un investissement qu’il avait préalablement autorisé. Rien de plus » (sursa)
Pe scurt, marii investitori vor putea mult mai uşor lua bani ca despăgubire dacă statele le pun cea mai mică piedică în calea proiectelor riscante. În materialul citat mai sus sînt date exemple incredibile: o companie care ia bani de la statul mexican pentru că nu a fost lăsată să-şi aducă pe un teren deşeuri toxice, o altă companie care cere de la Quebec un sfert de miliard pentru că nu a fost lăsată să exploateze gaze de şist.
Problema e europeană şi e enormă şi da, nu s-a discutat public mai deloc acest acord transatlantic SUA-UE. Vin alegerile europene, poate înviem treaba puţin. Pentru că şi Bruxelles pare un burete care aboarbe legislaţie de corporaţie.
De aia Roşia Montană nu e doar Roşia Montană, România şi-o fură mai rău din motive de sărăcie şi lipsă de capital. Lucrurile se leagă înfiorător de rapid. Negocierile lăsate să înceapă de Parlamentul European vor curge liniştit spre un deznodămînt dezastruos: statele nu vor mai avea nici măcar un control minimal asupra capitalului.
Să taxăm nişte prostii cu minerii şi frumoşii civilizaţi
Nişte prostii au inceput sa circule de citeva zile. Le enumăr rapid, le-am mai văzut distrugînd şi sensul mesajelor din ianuarie 2012. V-am zis-o şi atunci, să nu ziceţi că nu v-am spus-o şi acum:
prima observaţie e încercarea de confiscare din zona dreapta-băsescu-fantezii cu stat de drept şi procapital. Ăştia strigă “pluralism” fără să strige nici un mesaj de context. Ei vor doar să se vadă că e cu Ponta mincinosu’ şi prostu’. Dar cînd aud “Nu corporaţia face legislaţia” strîmbă din nas (Observaţii corecte despre astfel de tensiuni în textul lui Norbert Petrovici)
sînt unii protestatari (nu mulţi) sau jurnalişti obsedaţi de “feţe”. Ce faţă are ăla, ăla nu pare de-al nostru etc. Obsesia asta a apărut şi în ianuarie 2012, după primele două-trei săptămîni mai intense. De ce ăia-s îmbrăcaţi mai aiurea? De ce strigă aşa şi nu au slogan smart? Şi atunci, şi acum, aceste diferenţieri stupide sînt impuse prin media şi de diverşi oengişti. Unii analişti cianurează protestul pupîndu-i în fund pe nucleul de educaţi, civilizaţi, tineri frumoşi şi iubitori de cultură. Ce să mai zic, cine pune botul la din astea e fraier.
apoi, rahaturile cu minerii aduşi peste piaţa liberă şi civică. Le promovează tot soiul de ziarişti sau luptători închipuiţi pentru drepturi civice. Opoziţia dintre lucrătorii RMGC şi strada protestatară e falsă şi nu trebuie acceptată, chiar dacă oamenii ăia sînt în mod real indignaţi de faptul că li se năruieşte o iluzie vîndută de RMGC. De aia, Remus Cernea nu trebuie să participi la dezbateri pe Antena 3 în care să le faci celor de la RMGC jocul cu “lipsa de locuri de muncă”. De aia, Mircea Toma, trebuie să încetezi cu prostiile cu minerii care ca în anii 90…. blabla. Lupta e cu corporaţia nu cu nişte oameni striviţi de aceasta. E vina voastră că n-aţi evoluat din 90 încoace cu discursul civic.
se insistă pe extraordinara cultură şi inteligenţă a protestatarilor. Dacă sîntem inteligenţi, ar trebui să ne găsim aliaţi în cu totul alte zone decît în poezii fascistoide despre cum statul de drept e doar pentru categoria aia cu job bun şi plătitoare de taxe.
cam mulţi intelectuali încearcă cu aceste aiureli să-şi explice propriile tăceri. E exact discursul dilemist, hotnewsist, o percepţie asupra unui protest anti-corporaţie care, după ei, trebuie să devină un protest anti-oameni-distruşi-de-corporaţie, anti-asistaţi şi pentru un capitalism şi mai pur şi mai frumos.
Pasul logic e făcut apoi de Alina Mungiu Pippidi care ne spune cum e cu protestul cuminte. Şi ne atrage atenţia nu cumva, unii dintre noi, să devenim obraznici.
Oricare din aceste grupuri ştie că nu e bine cînd corporaţia face legislaţia, chit că unii învaţă asta la economie, alţii la politici publice şi alţii la cultură. Numai ignoranţii nu au aflat că e musai să protejăm în orice moment capitalismul nu doar de socialişti, ci şi de capitalişti. Spectrul opțiunilor la problmele contemporane este îngust, iar Jos Capitalismul, Jos Clasa Mijlocie, Jos Dumnezeu, etc nu sînt opțiuni, nici măcar nerealiste, sînt niște absurdități intelectuale care nu răspund vreunei probleme fie obiective, fie subiective- trendul global e că toate lumea vrea în clasa mijlocie, peste 70% se cred déjà acolo.
Se cred, dar 99% din cei 70% nu sînt în clasa de mijloc. Capitalismul apărat de capitalişti e chiar tare, deşi n-a spus-o AMP prima dată.
Dragă AMP şi prietenii, aţi mai dat greş de o mie de ori cu centrisme care de fapt au fost adevărate pansamente pentru politică anti-socială fanatică. Făceţi-vă voi cercuri centristo-verzi, dar nu mai alertaţi la fiecare discuţie normală despre soluţii cum că ar veni extremiştii. Abia asta e o chestie de netolerat la nişte oameni care pretind că vor să apere spaţiul public. Dacă credeţi că Europa nu are o problemă profundă de sistem este pentru că nu mai ştie nimeni de care baricadă sînteţi la Bruxelles, a lobbyştilor sau vă prezentaţi acolo în calitate de apărători ai unui minimum de stat al bunăstării. Că doar aşa e trendy, nu mai există ideologii, dar există tot timpul distincţia asta obsoletă ban public / ban privat.
Aşa că “Ce facem mai departe” al Alinei Mungiu Pippidi îmi pare o fundătură întîlnită de societatea civilă de o mie de ori. Nicuşor Dan, Cernea, Crăciun? Păi toţi s-au băgat în rahat şi abia au ieşit din el. Crăciun era pe la comisii constituţionale inutile, Dan şi-a asumat un liberalism exact după reţetă AMP care nu mi se mai pare acceptabil. Un paradis eco-business cu Cernea şi Dan păscînd pînă la intoxicare idei neoliberale gata fabricate nu mă interesează. Ei sînt băieţi buni într-o primă fază a discuţiei, dar în a doua fază au reflexul nouăzecist: refuzul ideilor în numele unui pluralism iluzoriu.

Rosia Montana: ori e Blat ori Premierul Ponta nu mai pupa in octombrie vizita in SUA

 Lucian Isar 09 Sep la 20:31 
Ori e Blat si trece proiectul pe repede ianinte fara nici o comisie de analiza si control ori Premierul Ponta poate sa uite de vizita in SUA.
Dinamica pretului actiunilor companiei implicate in proiectul Rosia Montana ( au cazut cu 50% pe un rulaj pana la ora aceasta de 20 de ori media zilnica) sugereaza ca actionarii nu cred in povestea Premierului Ponta cu procesul ca si justificare pentru curiozitati.
O strategie de trading pe aceasta actiune “ responsabila social” ar fi fost sa intri “short” adica sa o vinzi direct sau sintetic. Cu leverage profitul ar fi fost semnificativ. Mai multe despre strategii contrariene in opinia “Vinde cand analistul zice sa vinzi, citeste rapoartele cand toti spun sa cumperi
Cand Premierul Ponta a facut poza cu Presedintele Hollande , Vinci a intrat in carti din nou pentru Autostrada Comarnic Brasov.
Cand Premierul Ponta a facut poza cu Cancelarul Merkel, companiile germane au fost platite.
Desi corelatia poate fi doar aparenta, fara un blat in Parlament si cu Rosia Montana si imminent cu Chevron respinse, vizita Premierului Ponta in SUA nu va mai avea loc si se deschide calea catre un nou Guvern si un nou Premier.

Am castigat o batalie, nu si razboiul! / We have won a battle, but not the war!

2013. szeptember 9., 
In urma declaratiilor prim-ministrului Victor Ponta, Campania Salvati Rosia Montana anunta ca Protestele in strada vor continua pana in momentul in care:
- Parlamentul, prin Senat si Camera Deputatilor va vota respingerea proiectului de lege;
- Guvernul va respinge in procedura de urgenta prin hotarare de guvern acordul de mediu;
- Rosia Montana va fi inclusa pe lista tentativa a Romaniei pentru UNESCO
- Cianura va fi interzisa prin lege in activitatile miniere din Romania.
- Cei patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu) vor fi demiși.
Rosia Montana, 
9 septembrie 2013
-------------------------------------------------------
Following the recent statements of Mr Victor Ponta, Prime-minister of the Romanian Government, the Save Rosia Montana Campaign announces 
Street protests will continue until:
- the Parliament’s Chambers – the Senate and the Deputy Chamber – will reject through vote the law proposal;
- the Government will imediatelly reject through governmental decision the environmental permit for the Rosia Montana gold mine;
- Rosia Montana will be included on Romania’s Tentative List for UNESCO
- Cyanide use in mining will be strictly forbidden.
- The immediate resignation of the law proposal’s initiators: minister for big investments (Dan Şova), minister for the environment (Rovana Plumb), minister for culture (Daniel Barbu) and the director of Romania’s Agency for Mineral Resources (Gheorghe Duţu).
Rosia Montana
September 9, 2013


Iliescu despre protestatarii ANTI Roșia Montană: ”Băieţii din Piaţă, săracii, nu ştiu mare lucru”

După 20 de ani de guvernare in șfârșit fostul președinte ne spune adevărul: ”băieții din piață nun știu mare lucru” Și trebuie să-i dăm dreptate! Ei adică băieții nu au de unde să știe că și unii subordonații din partid al domnului fost președinte au incheiat tot feluri de acte și contracte și alte documente care vor păgubi avuția poporului! Ei nu știu că în acele documente proprietatea statului și avuția poporului a fost dat pe gratis pentru niște sume minore iar acum se vrea să se ofere și condiții legale adica a se legaliza tertipuri de inginerie economică și pentru tot felul alte ilegalități.
Domnia sa nepovestește cum a fost pe vremea revoluțieiindustriale, dar face confuzii grave, când vine vorba de chestii economice și chiar științifice... Deși a fost multă vreme conducător in domeniul apelor tinde să uite că poluarea a fost din cauza unor probleme tehnice și tehnologice și că în deponeurile ale nisipurilor aurifere - după spălare cu cianură - au rămas mult timp pe loc vezi ex. lacul de la Șarteș de lângă Baia de Arieș, care incă 10 ani trebuie lăsat să fie spălat de apele pârâiașului Șarteș...
Mai trebuie să fim de acord cu domnia sa și pentru faptul că nu toată lumea care nu este specialiști să vină cu o părere, doar specialiștii să facă ”dezbatere deschisă” 
Este chiar foarte interesant că până și domnia sa recunoaște că și cei care sunt specialiști ”cu greu se pronunță într-o asemenea chestiune”
Astfel și noi putem întreba pe domnia sa: de ce spune părerea și de ce participă pro minerit dacă nu este specialist? A, da este numai politician....  
Mai este un un lucriu cu care trebuie să fim de acord: Recunoaște că nu este ”foarte în temă cu problema de fond ale exploatării” și că sunt pericole, se poate care chiar trebuie  îndepărta!?! Viața celor din amonte de lacul cu cianură  nu îl sperie! S-ar mulțumi cu puținul ce ar întra în visteria statului și cu puține locuri de muncă( cca 200) care oferă o firmă care a fost fondat din banii unei firme offshore, care în condiții normale ar fi atras semnalele asupra existenței unor posibile mazlapacliuri lucrrui contrare normelor și legilor Țării, dar pe domnia sa nu-l deranjează acest aspect. Tot vorbește de un lucru ce ar fi benefic dar nu știm dacă este așa ptr că toate documentele au fost secretizateși doar documente draft sunt publicate în presă (care însă sunt certificate că ar fi conformă cu originalul)
Poate ar trebui să citească barem acum cănd au apărut prin presă că acele contracte imprumuturi și alte documente apar tot felul de lucruri care contravin legislației României...
Dar pare se că numai pe puțin afectează, cel puțin până acum nu am văyut ca vreunul dintre semnatarii contractelor și documentelor  ar fi trecut pragul instituțiilor de control sau de resort...
Astfel este de înțeles că nu numai cu Roșia Montana este problemă ci cu cei care au pus la cale marea mașineria din spatele acestuia...
Cum este posibil că după ce face o firmă în care statul este reprezentat doar 20 %  prin Minvest SA acesta poate ”accepta” un așazis imprumut de la o firmă offshore?
Cum e posibil o firma de stat (Minvest SA) să fie obligat - de către o firma de offshore străini - să cedeze(!!!) dreptul de proprietate a statului asupra unor terenuri ce ar avea în subsol rezerva mare de minereuri fără licitație?
Cum e posibil ca nici în documente draft să nu fie semnat de juriștii firmei MINVEST SA?
Cum posibil ca numai cu o singură semnătură să se joace cu avuția statului punând gaj acesta?
Cum e posibil ca pentru suma ce se imprumută firmei de stat Minvest SA să se plătească o dobândă, care face ca imprumutatorul firma de offshore să preia rolul unei bănci?
Cum e posibil ca statul să fie păgubit prin faptul că reprezentantul lui (Minvest SA) să plătească pierderile RMGC-ului după ce asta a fost condus de unul care reprezenta tocmai firma offshore insăși prin faptul că ei dețin 80 % din totalul acțiunilor
Recomandăm domnului fost președinte să citească documentele recent apărute și să nu arunce cu noroi în cei care intr-adevăr nu știu despre ce este vorba....     (Civicul Ardelean)
Ion Iliescu a spus că este în favoarea exploatării aurului de la Roşia Montană și îi acuză pe protestatari că se opun fără a gândi. 

Baietii aia din piata, saracii, daca o sa stati de vorba cu ei, nu stiu mare lucru, nu au de unde sa stie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunta intr-o asemenea chestiune. Altminteri, fiestecine de pe strada isi da cu parerea. In democratie, asta inseamna dezbatere deschisa, sa se pronunte cei care stiu despre ce e vorba”, a spus Iliescu, conform Ziare.com.
Fostul președinte al României a spus că aurul nu se poate exploata fara cianura.
Am impresia ca cei mai multi protestatari nici nu stiu despre ce este vorba, e o moda sa iesi in piata. Altminteri, e o problema care sta in dezbatere de ani de zile, dar neadoptarea unei hotarari ne priveaza de o activitate utila, necesara zonei respective, unde nu mai sunt locuri de munca si surse de venituri pentru societate si stat. Nu sunt foarte in tema cu problemele de fond ale acestei exploatari, se pare ca fara cianura nu se poate realiza extragerea aurului, nu stiu daca e undeva in lume o tehnlogie fara cianuri. Cu cianura se lucreaza demult. Sunt substante chimice care prezinta un anumit grad de pericol, dar exista tehnologia necesara pentru a indeparta pericolele”, crede Iliescu.

Ion Iliescu apără proiectul de la Roşia Montana
De Epoch Times | Epoch Times România 
Dacă pe vremea când Iliescu era preşedinte, în piaţa Universităţii se strângeau Golani, acum, pieţele strâng ... neaveniţi?! în ale exploatării cu cianuri. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu s-a declarat în favoarea exploatării aurului de la Roşia Montană, deplângându-i pe cei care protestează faţă de proiect. "Săracii" oameni din piaţă habar n-au despre problemă şi sunt un obstacol pentru progres.
"Băieţii ăia din piaţă, săracii, dacă o să staţi de vorbă cu ei, nu ştiu mare lucru, nu au de unde să ştie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunţă într-o asemenea chestiune. Altminteri, fieştecine de pe stradă îşi dă cu părerea. În democraţie, asta înseamnă dezbatere deschisă, să se pronunţe cei care ştiu despre ce e vorba", a spus Iliescu pentru Ziare.com.
Ion Iliescu însă face parte dintre cei care ştiu cum e cu aurul şi cu inevitabilele cianuri care îl scot din sol.
Fondatorul PSD a auzit că aurul nu se poate exploata fără cianură şi oricum nu are relevanţă. Principala problemă e lipsa locurilor de muncă din zona Roşia Montană, nu conţinutul de cianuri din sol. Nu putem să stăm să ne uităm la resursele naturale, crede Iliescu, numai fiindcă ne este teamă de cianuri.
"Cu cianura se lucrează demult. Sunt substanţe chimice care prezintă un anumit grad de pericol, dar există tehnologia necesară pentru a îndepărta pericolele", crede Iliescu.
Fostul preşedinte nu a comentat despre problema redevenţelor, mult prea mici , pe care statul român le-ar primi în urma contractului, şi nici problema promisiunilor electorale făcute de USL şi apoi încălcate de Victor Ponta.
Ieşitul în pieţe e o "modă", crede Iliescu iar protestatarii care ies în piaţă privează statul de o activitate "utilă, necesară zonei respective, unde nu mai sunt locuri de muncă şi surse de venituri pentru societate şi stat", a afirmat fostul preşedinte român.
"Ar trebui întrebaţi ce vor, (protestatarii) dacă ştiu ce vor. Sunt nişte chestiuni conjuncturale, nu asta e important, ci importantă e decizia care se adoptă, să aibă un temei solid (...) nu există extragere a aurului fără folosirea acestor substanţe. Şi atunci, ce facem, stăm şi ne uităm la resurse şi nu le folosim?
Preşedintele de onoare al PSD, partidul reprezentat de Victor Ponta în prezent, şi-a încheiat discursul acuzându-i pe cei ce se opun proiectului Roşia Montană că sunt înapoiaţi şi retrograzi, că le este teamă de progres.
"Vă amintiţi poeţii din secolul XIX, îngroziţi de venirea industriei, care pune în pericol lumea, de venirea trenului cu fum şi aşa mai departe. Asta era reacţia sentimentală a anumitor oameni care trăiau într-o anumită istorie, dar industria şi-a făcut loc şi a fost un salt în civilizaţie", a conchis Iliescu.

Din volumul “Aurul şi argintul Roşiei Montane”, de Aurel Sântimbreanu

http://lumealuiarm.wordpress.com/2013/08/30/din-volumul/
AUGUST 30, 2013 ANA ARMANCA ARDELEANU
Din volumul “Aurul si Argintul Rosiei Montane”, de ing. Aurel Santimbrean, fost inginer-sef al Exploatarii de stat RosiaMin Tel: 0258.842.267
Nota: analizele au fost facute in 1973, in masivul Cetate, exploatat de stat si aflat la cateva zeci de metri de Carnic – pilonul central al actualului proiect. E imposibil sa nu fie cam aceeasi compozitie, dupa parerea lui Santimbreanu. Acesta poate fi unul dintre motivele secretizarii contractului.

Minerale si metale rare la Rosia Montana

(despre care si Basescu si Berceanu si compania canadiana au pastrat tacerea)

Aur: 1,5 gr/tona de minereu concentratie medie
Argint: 7-11 gr/tona de minereu

Germaniu: 20 gr/tona (deci de 11-12 ori mai mult decat aurul!), folosit in detectoare ultra sensibile in infrarosu, in compozitia lentilelor de microscoape, in lentilele de camere foto si video cu unghi larg (wide angle) etc.
Vanadiu: 2500 gr/tona (!!) – folosit in aplicatii nucleare si in aliaje de otel anticorozive.
Titan: 1000 gr/tona (!!), folosit la rachete cosmice, submarine nucleare, motoare de avioane supersonice, automobilele de curse Ferrari etc.
Nichel: 30 gr/tona, folosit la baterii, la fabricile de desalinizare a apei, in oteluri inalt aliate
Crom: 50 gr/tona, folosit in constructia de avioane, impreuna cu aluminiul, si in compozitia otelurilor inalt aliate
Cobalt: 30 gr/tona, agent radioterapeutic, folosit in turbine cu gaz, in motoare cu reactie etc.
Galiu: 300 gr/tona. Se produc numai 30 de tone de galiu pe an in intreaga lume (conform site-ulu ihttp://www.WebElements „Periodic Table of the Elements”)! Galiul converteste electricitatea in lumina coerenta, se foloseste la oglinzi speciale, in componenta ledurilor din aparatele electronice, la obtinerea de semiconductori, dar mai ales in detectarea particulelor solare neutrinos, in doua laboratoare astronomice din Italia si Rusia, unde 30 de tone de galiu abia detecteaza (interactioneaza cu) o particula pe zi! Potrivit cifrelor Rosia Montana Gold Corporation, ei vor exploata circa 200 de milioane de tone de minereu pentru a obtine 300 tone de aur. Dar, din aceste 200 milioane tone ar putea sa se extraga, spune Santimbrean, si circa 6000 (sase mii!) de tone de galiu in 17 ani, adica o productie medie anuala de circa 352 de tone, de aproape 12 ori productia mondiala actuala!! Desigur, nu vor putea exploata suta la suta.
Arsenic: 5000 (cinci mii) gr/tona (!!!), folosit in tehnologia bronzarii artificiale, in pirotehnie (artificii), in industria laserelor. In final, circa 10.000 de tone de arsenic, din cele 200 de milioane de tone de minereu, in functie de rentabilitate.
Bismut: 20 gr/tona,folosit in medicina, in obtinerea fierului maleabil, in industria fibrelor acrilice, in sisteme de stingere a incendiilor, in sistemul de transport al uraniului in reactoarele nucleare, in industria cosmetica etc.
Feldspat potasic, folosit in industria portelanului: 70% din dacitul din Cetate si Carnic. Adica 70% din tot minereul din Carnic si Cetate este format din feldspat potasic, in timp ce Romania importa acest material din China!
Dupa aprecierile domnului Santimbrean, exista circa 270.000 de tone de feldspat despre care nu se face nici o vorbire, ca si cand n-ar exista.

2013-09-09

Proiectul Rosia Montana “este inchis”? Nu cred. Unde este comisia de ancheta?

Astazi Premierul Ponta a declarat ca "proiectul" Rosia Montana “este inchis”.
Nu cred ca este inchis.
Mai ales in conditiile in care amenintarea cu procesele pe care a tot mentionat-o Premierul Ponta ca si motivatie pentru deciziile ciudate, este reala.
Dupa cum stim statul este “capabil” sa piarda un asemenea proces absentand ori trimitand avocati slabi astfel incat “investitia” in sustinere a investitorului sa fie recuperata tot de la statul Roman. [ citeşte mai departe

Victor Ponta: RESPINGEM proiectul Roşia Montană, ÎNCHIDEM DISCUŢIA

http://www.realitatea.net/victor-ponta-respingem-proiectul-rosia-montana-inchidem-discutia_1266113.html#ixzz2ePLsU4nP
PUBLICATA 09 sept.2013  16:36 SURSA REALITATEA.NET
Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi cu asta, basta!". Ponta a spus că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
Victor Ponta s-a declarat surprins de anunţul lui Crin Antonescu pe tema proiectului Roşia Montană, însă a declarat că "nu se poate supăra" pe liberal pentru că s-a pronunţat împotriva proiectului.
În plus, Ponta a susţinut că nu mai este utilă o dezbatere în Parlament pe această temă. "Trebuie doar dat votul pe proiect (n.r. în Parlament) pentru a se închide discuţia. Ce rost mai are să facem comisie dacă liderii politici s-au pronunţat înainte de dezbatere. Trebuie ca Senatul, unde e proiectul, să îl respingă în procedură de urgenţă, apoi la Cameră se va întâmpla la fel", a precizat Ponta.
Întrebat dacă Guvernul riscă procese din partea firmei RMGC în aceste condiţii, premierul a explicat: "Vom avea procese oricum, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale".
Antonescu: Proiectul nu poate fi susţinut
"Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat. Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut. Proiectul ar trebui fie să fie retras, ceea ce nu e cazul, fie cred că trebuie respins. Am ajuns la această concluzie nu din motive tehnice, ci pentru că există consecinţe şi realităţi majore care, în acest moment, împiedică aprobarea acestui proiect. Vorbim despre un proiect de anvergură naţională pentru că e vorba de unele din resursele naturale cele mai importante ale acestei naţiuni. De aceea dezbaterea publică are atâta aploare, şi nu invers", a spus Crin Antonescu.
În opinia liberalului, proiectul nu are suficinetă susţinere publică şi naşte o scindare în societatea românească.
"Când vorbim despre un proiect care implică resurse naturale importante ale unei naţiuni e foarte important să avem o susţinere publică. Acest lucru este mai important decât datele tehnice ale proiectului respectiv. Astăzi constatăm, în primul rând, că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească. Constatăm că un număr semnificativ de cetăţeni nu au încredere în faptul că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni. E un sentiment public de amploare care nu poate fi ignorat, care e mai important decât o dată tehnică sau alta", a spus Antonescu.
Totodată, liberalul semnalează suspiciuni în rândul opiniei publice că decidenţi politici nu ar acţiona conform cu interesele publice naţionale legitime.
"Există o uriaşă cantitate de suspiciune nu doar în mediul politic, în cercurile de presă, pur şi simplu în opinia publică românească, suspiciunea că decidenţi politici în această chestiune nu ar acţiona conform cu interesele publice naţionale legitime", continuă Antonescu.
Un alt motiv pentru care proiectul ar trebui să fie stopat, spune Antonescu, ţine de anumite "fragilităţi ale proiectului". 
"E un proiect iniţiat de Guvern, dar premierul spune că va vota împotriva lui, în calitate de parlamentar. E un proiect care are un raport de aviz cu numeroase şi extrem de importante obiecţii la însuşi conţinutul proiectului din partea Ministerului Justiţiei. E un proiect care, în ceea ce priveşte avizul de mediu, ne prilejuieşte situaţia inedită în care, din partea iniţiatorului, ministrul de Resort ne spune că va da sau nu avizul în funcţie de rezultatul votului în Parlament. Un asemenea proiect cel puţin de către iniţiator trebuie susţinut, dacă iniţiatorul se hotărăşte să-l susţină, cu maximă determinare, cu argumente publice, politice şi tehnice fără fisură", spune Antonescu.
"Poziţia mea e aceea că acest proiect, în acest moment, trebuie respins", încheie liderul PNL.
Liderul PNL a ţinut să precizeze că face aceste afirmaţii în nume propriu.
Follow us: @realitatea on Twitter

Victor Ponta: Proiectul Rosia Montana este inchis. Protestele si-au atins scopul. In mod sigur nu va exista raspunderea Guvernului daca va exista un proces
de R.M. HotNews.ro
Luni, 9 septembrie 2013,
Premierul Victor Ponta a declarat luni ca proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana "este inchis" si ca protestele de strada si-au atins scopul. Victor Ponta a precizat, vizibil suparat, ca nu a existat in USL o discutie despre respingerea acestui proiect, "dar s-au antepronuntat liderii". Primul ministru a precizat ca s-a deplasat la Parlament pentru a se "asigura ca dl Antonescu pune rapid pe ordinea de zi (proiectul de lege privind Rosia Montana), se respinge, la fel va fi si la camera". Anuntul premierului vine la o ora dupa ce Crin Antonescu a declarat sa se opune proiectului. Sedinta birourilor permanente ale Senatului si Camerei pentru infiintarea unei comisii speciale pentru Rosia Montana, programata pentru luni, a fost anulata dupa declaratiile celor doi lideri USL.
UPDATE 14:50: Primul ministru, intrebat daca a avut o discutie cu Crin Antonescu: "Nu, nu am apucat. Partea de dezavantaje: era o investitie pe care statul roman nu o poate face. Trebuiau investiti la inceput 1,5 miliarde, bani pe care statul roman nu ii are. Poate peste 5 ani, peste 6 ani sa ii avem sa ii investim noi. Pana la urma Parlamentul de-aia e Parlament. Cei de la Rosia Montana, din 1998 dar mai ales din 2005 de cand e Traian Basescu presedinte au avut promisiuni ferme ca proiectul se va face. Cu siguranta vor cere despagubiri, nu stiu cat. Tinand cont de faptul ca exista o majoritate parlamentara impotriva, proiectul se va respinge. Probabil ca o sa platim toti si cred ca e corect sa spunem acest lucru. Banii publici sunt tot de la cetatenii acestei tari. E o procedura intreaga, de 10 ani de zile, pe care sigur ca era mai bine sa o inchidem din timp."
----------------------------------
UPDATE 14:48: Victor Ponta: "Nu vrem sa prostim oamenii, la 11:00 sa anunta ca sustinem si la 1:00 sa nu mai sustinem proiectul. (...) Domnul Blaga si Antonescu au spus dinainte ca sunt contra. Atunci trebuie sa intram rapid la Senat - sigur, pe procedura normala, la comisii. O decizie pe un proiect atat de controversat trebuie luat de institutia suprema a tarii - de aceea am trimis proiectul la Parlament. Sa discute cu proiectul de lege pe masa. Din moment ce nu exista sprijin parlamentar, nu are rost sa tinem oamenii incurcati. Intra la Senat, se respinde, intra in procedura de urgenta si la Camera."
-----------------------------------
UPDATE 14.37: Victor Ponta a declarat ulterior ca vor exista cereri de despagubiri din partea companiei de la Rosia Montana, dar "in mod sigur nu va exista raspunderea Guvernului daca va exista un proces". "Eu nu stiu cit vor cere despagubiri, dar probabil ca vor cere. La PSD fiecare voteaza cum crede de cuviinta".
-----------------------------------
Declaratiile acordate de prim ministru ziaristilor aflati la Parlament vin la cateva ore dupa ce Crin Antonescu, co-presedinte al USL, a anuntat ca se opune proiectului Rosia Montana.
"Am vazut declaratia (lui Crin Antonescu, n.r.), cred practic ca in acest moment proiectul este inchis", in conditiile in care si Vasile Blaga, liderul PDL, s-a pronuntat impotriva si "nici in PSD nu eram foarte clar intr-o directie sau in alta".
Primul ministru a precizat ca s-a deplasat la Parlament pentru a se "asigura ca dl Antonescu pune rapid pe ordinea de zi (proiectul de lege privind Rosia Montana), se respinge, la fel va fi si la camera".
Victor Ponta a avertizat insa ca "in mod cert vor exista procese" cu investitorii de la Rosia Montana: "Nu vreau ca eu personal sau alti ministri sa fim acuzati de subminarea economiei nationale. Vreau ca Parlamentul sa decida".
Intrebat daca liderul PNL, Crin Antonescu, s-a consultat cu el inainte de a anunta public ca se opune proiectului Rosia Montana, Ponta a raspuns: "Nu, nu ne-a consultat".
"Sunt convins ca presedintele senatului va lua toate masurile, initiem rapid ... In momentul in care e clar majoritatea impotriva, nu mai are rost sa lungim lucrurile. Este foarte clar ca acum decizia a e luata si haideti atunci la Senat sa inchidem cat mai repede proiectul. Senatul in procedura de urgenta sa respinga proiectul, il trimite la Camera (Deputatilor), il respinge si Camera si cu asta basta", a subliniat el.
[P] ---------------------------------

Se poate ajunge la aur din Țara Noastră fără să fi proprietar? Vă rugăm priviți mai jos!

http://www.riseproject.ro/articol/documentele-confidentiale-ale-afacerii-rosia-montana/

Răspunsul am primit de la un cititor, care ne-a comunicat că acest tip de ”increngături” face parte din domeniul ingineriei economice, care folosește vidul legislativ pentru a se ajunge la câștiguri fără muncă!
Faptul că se acordă un imprumut la alt agent economic care în cazul de față este coproprietar cu o firmă de stat (?!?), care și el la rândul ei primește un împrumut (?!?), ca apoi să formeze RMGC poate ar fi acceptabil, dar trebuie observat că IMPRUMUTATORUL este o firmă offshore! Și ce face o firmă de acest tip spală banii adică din bani proveniți din economia neagră sunt ”recolorate” într-una de stat...
In țara noastră insă sunt mai multe  insttituții care au obligația ca astfel de ”acțiuni” să nu se întâmple! Oare ce îi oprește? 
Chiar dacă firma offshore ar fi făcut imprumut numai RMGC-ului ar fi trebuit să se sesizeze Reteaua de control international al băncilor pentru că banii nu pot fi justificați printr-o astfel de companie offshore...
La fel faptul că Guvernele - cam toate la rănd - au dat aviz favorabil ptr acest tip de tranzacție în cel puțin două ocazii este foarte dubios ptr că ele trebuia să fie avizat răndul lor și de jursitii departamentelor, lucru care însă lipsește de pe toate contracte de imprumut ”avizate”!!! 
Curios este că deși există doi parteneri de afaceri ptr. formarea RMGC-ului Ganbriel Resourse LTD ( care este o firmă offshore) poate cere acționarului mai mic să se imprumute pentru a se compensa pierderile firmei comune pentru anul anterior, deși nu este dat publicității că acționarul majoritar ar fi compensat ceva din pierdere din anul anterior. Astfel acționarul majoritar a pus pe umerii celui minoritar valoarea pierderii firmei la care sunt acționari...
Ce este la fel de interesant că rambursarea creditului acționarul minoritar trebuie să achite până la 10 iunie 2010 ,dar mai are alte obligații care normal nu ar fi trebuit să fie inclus într-un contract de creditare!!!(art.I.1.2.)
Este vorba de faptul că pentru a primi imprumutul acționarul mic se angajează să obține aprobările pentru titlul de proprietate și să cedeze aceștia lui Gabriel Resourse LTD irevocabil și necondiționat...
Se stie că un contract de exploatare se face în baza unei contract de concesiune, care are un termen limită 33 sau 45 ani confrom legii in vigoare! 
Atunci se poate pune intrebarea: cum poate ceda un teren al statului o societate de stat fără contracte de vânzare și fără licitație??? Și ne mai mirăm că angajații spun că RMGC-ul are dreptul asupra terenurilor din zonă Roșiei, până și primăria de acolo.... Iar în cazul de față, acest teren poate ”apăra” de alții... cu trupe de gardieni și chiar gardieni imbrăcați în uniforme de mineri... 
Apoi urmează un alt aspect ce poate pune problema autorităților de supraveghere a circulației fondurilor bănești. 
Contractul de imprumut are în capitolul III. Dobânda, denumire ce face ca firma offshore să fie considerat ca o unitate care obține fonduri necuvenite pentru imprumutul acordat. Cu alte cuvinte face tranzacții de bani fără a fi o instituție bancară... După ce a imprumutat acționarul mic pentru o afacere comună pretinde o dobândă anuală... deși se spune că asta ar fi capitalizat, totuși cei de la firma de stat nu sunt foarte vigilenți pentru că intră într-o capcană ce contravine legislației în vigoare.
In capitolulele următoare se pot găsi toate elemente care fac ca acest contract de imprumut să fi deyavantajos statului chiar dacă este acționar minoritar! 
Cel mai greu acceptabil este că deși cu valoarea creditului crește fondul social într-o afacere ”comună” Gabriel Resourse LTD prevede și-și rezervă dreptul că poate vinde acțiunile Minvest înaintea ca imprumutul ei să fie rambursat!  Și totuși  s-a semnat contractul... (Civicul Ardelean)

Peste 6.000 de clujeni au protestat împotriva proiectului Roșia Montană. Oana Boc s-a aflat printre protestatari




Peste 6.000 de clujeni au militat împotriva demarării proiectului minier de la Roșia Montană, aceștia blocând circulația pe maimulte străzi din centrul municipiului Cluj-Napoca.
Printre mulțimea de protestatari se afla și soția primarului Emil Boc, Oana Boc. Aceasta a purtat un banner cu mesajul ”Roșia Montană nu-i locală, când otrava-i națională”.
Protestatarii au mărșăluit prin centrul Clujului, pornind de pe strada Regele Ferdinand, îndreptându-se către Piața Mihai Viteazu, apoi către sediului Prefecturii, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, la Primărie, în PiaţaLucian Blaga, oprindu-se în faţa Casei de Cultură a Studenţilor. .
Clujenii au ieșit în stradă și au făcut scandări precum "Veniţi cu toţii şi strigaţi tare, Roşia Montană nu e devânzare", "Vrem natură, nu cianură", "Uniţi, salvăm Roşia Montană", "Nu mai vrem să fim furaţi, de la Roşia plecaţi!".





De ce a a devenit Roşia Montana problema tuturor

Victoria Stoiciu septembrie 2, 2013 
Există mişcări politice atât de neinspirate, încât reuşesc să aducă de aceeaşi parte a baricadei oameni care altfel se află la ani lumină distanţă ca valori, viziuni, poziţii doctrinare, şamd. În iarna lui 2012, un proiect de lege a sănătăţii – legea Vlădescu – reuşea să scoată în stradă activişti din ONG-uri, naţionalişti, anti-capitalişti, grupări din noua dreaptă, ultraşi, ecologişti şi feministe. O altă lege, făcută ca şi legea Vlădescu, la comanda corporaţiilor - Legea privind exploatarea de la Roşia Montana, recent aprobată de Guvern - a produs acelaşi efect. Dintr-o cauză asumată până de curând mai ales de ecologişti, chestiunea Roşia Montana a devenit, subit, graţie proiectului de lege, o problemă de interes general. Semnificaţia protestului de ieri merge dincolo de chestiunea strict punctuală a exploatării de la Roşia Montana – la mijloc se află modelul de dezvoltare economică, maniera de legiferare, asimetria dintre cetăţenii obişnuiţi şi marile corporaţii, şi, în definitiv, democraţia. Grupările naţionaliste sunt mânate în stradă de tradiţionalul slogan „Nu ne vindem ţara”, liberalii de dreapta – de forţarea limitelor statului de drept, de violarea regimului proprietăţii private, anti-capitaliştii – de abuzul capitalului şi privilegiile acordate corporaţiilor, şamd. Asta ar trebui să îi lase fără replică pe toţi comentatorii sau politicienii care spun că nu e treaba unor tineri „bine îmbrăcaţi” din Bucureşti să se pronunţe pe un subiect care vizează strict locuitorii de la Roşia Montana. Nu, de data asta nu e vorba doar de Roşia Montana – ci de crearea unui precedent periculos şi de ce ni se poate întâmpla, mâine, tuturor.
Cum s-a produs şi de ce s-a produs această subită mobilizare? În primul rând, e vorba de formă – o lege are o vizibilitate mult mai mare decât avizele tehnice sau Ordinele de Ministru la care s-a recurs până recent. E de înţeles că cei de la RMGC au vrut să obţină totul dintr-o dată, printr-un singur act normativ, sărind peste etapele administrative şi birocratice anevoioase. Doar că, graba strică treaba: proiectele de lege – precum legea Vlădescu sau Roşia Montana – permit o mobilizare mult mai vastă decât invizibilele ordine de ministru, de exemplu. Dovadă e şi faptul că, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, guvernul USL a renunţat la reformarea sistemului printr-o singură lege, optând pentru modificări parţiale, rezultate dintr-o multitudine de legi şi, mai ales, din numeroase ordine de ministru, care vor avea un efect transformator la fel de puternic asupra sistemului medical precum o lege unitară, dar care adorm vigilenţa publicului interesat.
Apoi, e vorba de prevederile legii, de natură să stârnească furia chiar şi a celor care, principial, sunt pentru exploatarea Roşia Montana – personal, am văzut câteva astfel de convertiri subite în ultimele zile. Iată, pe scurt, doar câteva dintre privilegiile halucinante acordate RMGC. Mai întâi, RMGC va putea deveni, prin lege, reprezentantul desemnat de statul român pentru procedura de expropriere – putând, astfel, expropria pe orice localnic care va refuza să îşi vândă proprietatea companiei. Este inadmisibil ca o atribuţie care revine, prin definiţie, statului – deţinerea monopolului violenţei legitime – să fie transferată cu atâta lejeritate către o companie privată. Asta ar trebui să îi pună în gardă, la dreapta, pe susţinătorii caracterului sacru al proprietăţii private, iar la stânga – pe toţi cei preocupaţi de capturarea accelerată a statului de către marele capital. Tot în aceeaşi logică se înscrie şi următoarea prevedere: RMGC poate deveni, în doar 45 de zile de la solicitare, fără nici o decizie locală, proprietarul oricărui imobil necesar exploatării miniere deţinut de statul român-administraţia locală – cere şi ţi se va da, cam aşa poate fi rezumată situaţia. Iată şi o mostră a felului în care iniţiatorii legii şi RMGC înţeleg conceptul de rule of law: în cazul în care o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată în instanţă, autorităţile române sunt obligate să elibereze în maxim 30 de zile, un alt aviz care să îl înlocuiască pe cel anulat. Şi exemplele pot continua. Textul proiectului de lege şi principalele modificări pot fi citite aici. Merită citit paragraf cu paragraf – nu vezi în fiecare zi un asemenea amalgam de abuzuri sfidătoare.
Merită notat faptul că protestul de ieri, care a scos cam 4-5000 de oameni în Bucureşti şi alte mii în ţară, este totuşi un semn de optimism. În condiţiile în care RMGC a pompat milioane în trusturile de presă, aservindu-şi astfel televiziunile, în condiţiile în care cele mai multe canale TV sunt favorabile Guvernului, informarea pe canale alternative a fost posibilă, facilitând mobilizarea. Memorabilă a fost tăcerea majorităţii televiziunilor, care în timpul desfăşurării protestelor transmiteau ştiri despre internarea împăratului Iulian (B1TV), mama Elodiei (RTV) sau nepotul proaspăt născut al lui Traian Băsescu (ProTV). Să ne mire în acest context susţinerea acordată proiectului Roşia Montana de mulţi români? Ca din pură întâmplare, ieri, exact în ziua protestelor, presă dădea publicităţii un sondaj Sociopol care arată că 70% dintre români susţin proiectul Roşia Montana. Manipulare, au strigat imediat unii. Poate. Poate că cifrele nu sunt corecte şi sunt umflate. Dar şi dacă ar fi adevărate, ce contează? Ce relevanţă are o opinie luată într-un context dominat de dezinformare? Păi, cam aceeaşi relevanţă ca şi cele 99% de voturi favorabile liderilor politici din state autoritare, unde nu există libertatea presei.
În fine, o ultimă observaţie: prezenţa în stradă la protestul de ieri a foarte multor oameni şi grupuri care au protestat şi în ianuarie 2012 ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care încă suferă de „conspirativită”. Păi, dacă aceeaşi oameni au ieşit şi atunci, şi acum, cum rămâne cu schema „oamenii plătiţi de USL”, că doar acum la guvernare e chiar …USL? Cine, deci, a scos ieri oamenii în stradă? Răspunsul e simplu: exact cine i-a scos şi anul trecut – întreaga clasă politică. Probabil este dureros, inadmisibil, revoltător pentru politicieni, decidenţi şi analişti vânduţi să asiste la naşterea unui fenomen nemaiîntâlnit în istoria noastră post-decembristă – coagularea unei reale opoziţii în interiorul societăţii civile. Câteva mii de oameni nu se compară cu sutele de mii de manifestanţi din Franţa sau Portugalia, dar după standardele româneşti, în care amorţeala civică e adesea sufocantă, e un mare pas înainte.