Costi Rogozanu 10 sept 2013
Roşia Montană e o problemă mai europeană decît vrem să credem. Încă o dovadă că avem ambiţii mici dacă ne tot lamentăm de corupţia locală, refuzînd contextul mai larg în care s-a declanşat criza. Ce presupune acordul care se negociază acum între SUA şi UE? Coduri speciale pentru judecarea litigiilor între state şi investitori, de exemplu. Investitorii vor putea să-şi recupeze investiţia dacă statul gazdă nu îşi respectă propriile avize sau promisiuni – nu se ştie exact, aşa cum nu se ştie exact ce-s ăia “investitori”.
Ces risques sont réels, mais le projet de Traité transatlantique comporte en plus une véritable bombe, qui, elle, est passée inaperçue du grand public : Américains et Européens veulent donner aux entreprises le droit de traduire les États en justice. Ainsi, trois arbitres trancheraient souverainement les « différends entre les États et les investisseurs », dans le jargon bruxellois.« Les entreprises pourront obtenir une compensation si un État prive l’une d’entre elles d’un investissement qu’il avait préalablement autorisé. Rien de plus » (sursa)
Pe scurt, marii investitori vor putea mult mai uşor lua bani ca despăgubire dacă statele le pun cea mai mică piedică în calea proiectelor riscante. În materialul citat mai sus sînt date exemple incredibile: o companie care ia bani de la statul mexican pentru că nu a fost lăsată să-şi aducă pe un teren deşeuri toxice, o altă companie care cere de la Quebec un sfert de miliard pentru că nu a fost lăsată să exploateze gaze de şist.
Problema e europeană şi e enormă şi da, nu s-a discutat public mai deloc acest acord transatlantic SUA-UE. Vin alegerile europene, poate înviem treaba puţin. Pentru că şi Bruxelles pare un burete care aboarbe legislaţie de corporaţie.
De aia Roşia Montană nu e doar Roşia Montană, România şi-o fură mai rău din motive de sărăcie şi lipsă de capital. Lucrurile se leagă înfiorător de rapid. Negocierile lăsate să înceapă de Parlamentul European vor curge liniştit spre un deznodămînt dezastruos: statele nu vor mai avea nici măcar un control minimal asupra capitalului.
Să taxăm nişte prostii cu minerii şi frumoşii civilizaţi
Nişte prostii au inceput sa circule de citeva zile. Le enumăr rapid, le-am mai văzut distrugînd şi sensul mesajelor din ianuarie 2012. V-am zis-o şi atunci, să nu ziceţi că nu v-am spus-o şi acum:
prima observaţie e încercarea de confiscare din zona dreapta-băsescu-fantezii cu stat de drept şi procapital. Ăştia strigă “pluralism” fără să strige nici un mesaj de context. Ei vor doar să se vadă că e cu Ponta mincinosu’ şi prostu’. Dar cînd aud “Nu corporaţia face legislaţia” strîmbă din nas (Observaţii corecte despre astfel de tensiuni în textul lui Norbert Petrovici)
sînt unii protestatari (nu mulţi) sau jurnalişti obsedaţi de “feţe”. Ce faţă are ăla, ăla nu pare de-al nostru etc. Obsesia asta a apărut şi în ianuarie 2012, după primele două-trei săptămîni mai intense. De ce ăia-s îmbrăcaţi mai aiurea? De ce strigă aşa şi nu au slogan smart? Şi atunci, şi acum, aceste diferenţieri stupide sînt impuse prin media şi de diverşi oengişti. Unii analişti cianurează protestul pupîndu-i în fund pe nucleul de educaţi, civilizaţi, tineri frumoşi şi iubitori de cultură. Ce să mai zic, cine pune botul la din astea e fraier.
apoi, rahaturile cu minerii aduşi peste piaţa liberă şi civică. Le promovează tot soiul de ziarişti sau luptători închipuiţi pentru drepturi civice. Opoziţia dintre lucrătorii RMGC şi strada protestatară e falsă şi nu trebuie acceptată, chiar dacă oamenii ăia sînt în mod real indignaţi de faptul că li se năruieşte o iluzie vîndută de RMGC. De aia, Remus Cernea nu trebuie să participi la dezbateri pe Antena 3 în care să le faci celor de la RMGC jocul cu “lipsa de locuri de muncă”. De aia, Mircea Toma, trebuie să încetezi cu prostiile cu minerii care ca în anii 90…. blabla. Lupta e cu corporaţia nu cu nişte oameni striviţi de aceasta. E vina voastră că n-aţi evoluat din 90 încoace cu discursul civic.
se insistă pe extraordinara cultură şi inteligenţă a protestatarilor. Dacă sîntem inteligenţi, ar trebui să ne găsim aliaţi în cu totul alte zone decît în poezii fascistoide despre cum statul de drept e doar pentru categoria aia cu job bun şi plătitoare de taxe.
cam mulţi intelectuali încearcă cu aceste aiureli să-şi explice propriile tăceri. E exact discursul dilemist, hotnewsist, o percepţie asupra unui protest anti-corporaţie care, după ei, trebuie să devină un protest anti-oameni-distruşi-de-corporaţie, anti-asistaţi şi pentru un capitalism şi mai pur şi mai frumos.
Pasul logic e făcut apoi de Alina Mungiu Pippidi care ne spune cum e cu protestul cuminte. Şi ne atrage atenţia nu cumva, unii dintre noi, să devenim obraznici.
Oricare din aceste grupuri ştie că nu e bine cînd corporaţia face legislaţia, chit că unii învaţă asta la economie, alţii la politici publice şi alţii la cultură. Numai ignoranţii nu au aflat că e musai să protejăm în orice moment capitalismul nu doar de socialişti, ci şi de capitalişti. Spectrul opțiunilor la problmele contemporane este îngust, iar Jos Capitalismul, Jos Clasa Mijlocie, Jos Dumnezeu, etc nu sînt opțiuni, nici măcar nerealiste, sînt niște absurdități intelectuale care nu răspund vreunei probleme fie obiective, fie subiective- trendul global e că toate lumea vrea în clasa mijlocie, peste 70% se cred déjà acolo.
Se cred, dar 99% din cei 70% nu sînt în clasa de mijloc. Capitalismul apărat de capitalişti e chiar tare, deşi n-a spus-o AMP prima dată.
Dragă AMP şi prietenii, aţi mai dat greş de o mie de ori cu centrisme care de fapt au fost adevărate pansamente pentru politică anti-socială fanatică. Făceţi-vă voi cercuri centristo-verzi, dar nu mai alertaţi la fiecare discuţie normală despre soluţii cum că ar veni extremiştii. Abia asta e o chestie de netolerat la nişte oameni care pretind că vor să apere spaţiul public. Dacă credeţi că Europa nu are o problemă profundă de sistem este pentru că nu mai ştie nimeni de care baricadă sînteţi la Bruxelles, a lobbyştilor sau vă prezentaţi acolo în calitate de apărători ai unui minimum de stat al bunăstării. Că doar aşa e trendy, nu mai există ideologii, dar există tot timpul distincţia asta obsoletă ban public / ban privat.
Aşa că “Ce facem mai departe” al Alinei Mungiu Pippidi îmi pare o fundătură întîlnită de societatea civilă de o mie de ori. Nicuşor Dan, Cernea, Crăciun? Păi toţi s-au băgat în rahat şi abia au ieşit din el. Crăciun era pe la comisii constituţionale inutile, Dan şi-a asumat un liberalism exact după reţetă AMP care nu mi se mai pare acceptabil. Un paradis eco-business cu Cernea şi Dan păscînd pînă la intoxicare idei neoliberale gata fabricate nu mă interesează. Ei sînt băieţi buni într-o primă fază a discuţiei, dar în a doua fază au reflexul nouăzecist: refuzul ideilor în numele unui pluralism iluzoriu.
