Castelul Bay din Treznea

http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Bay_din_Treznea

Castelul Bay

Castelul Bay se află în localitatea Treznea, județul Sălaj. Castelul a fost construit pe la mijlocul secolului al 19-lea. Situat chiar în centru satului Treznea , castelul este legat de familia grofului Bay Ferenc, ce a locuit în el până în 1944, an în care , cu doar câteva săptămâni înainte ca frontul celui de-al doilea război mondial să ajungă în zonă, a fost părăsit. Groful, alături de fiul și de soția acestuia , de cei doi nepoți, dar și de o parte din animalele pe care le avea la momentul respectiv s-a retras din fața armatei romane la Curtuișeni , în județul Bihor, aproape de granița cu Ungaria, în localitatea natală a surorii sale. După venirea comuniștilor la putere , castelul a fost sediul CAP-ului din localitate, perioadă în care a fost cât de cât întreținut. După 1990 însă, locația a fost abandonată și lăsata în voia sorții. Actualmente , deși inclus pe lista monumentelor istorice , ansamblul arhitectural este aproape o ruină, uitat de autoritățile locale și centrale. Acesta situatie se datoreaza in principal evenimentelor antiromanesti din Treznea din perioada hortysta. Primarul din treznea declarand ca doreste sa stearga de pe fata pamantului acest castel. Groful Bay este considerat de primar un dusman al romanilor. Castelul are în componența două corpuri principale, legate între ele de o reproducere a “punții suspinelor” din Veneția, unică în România, dar care sunt astăzi departe de strălucirea de altădată. Castelul are o structură și o formă legată strict de genealogia familiei ce a locuit în el. Deși atât bătrânul Bay Ferenc cât și soția acestuia proveneau din familii nobiliare, Ferenc era cu o treaptă mai sus în ierarhie , fapt pentru care corpul de clădire rezervat lui era mai mare , ea fiind a adevăratului nobil. Mai mult decât atât , cel rezervat soției nu este doar mai mic , ci a fost legat de cel al soțului printr-o “punte a suspinelor” ce simbolizează înnobilarea prin căsătorie a părții feminine a familiei.

Cazul castelului Bay 

28 februarie 2012, de Ciprian Plaiaşu
Istoria nu a fost niciodată dreaptă, ba dimpotrivă e crudă, brutală, nemiloasă şi absurdă. Ceea ce unora le pare a fi just la un moment dat este de fapt o atrocitate fără margini faţă de alţii. Compromisurile, unele care ne par azi inacceptabile, sunt fire de nisip în clepsidra trecutului.

Privesc şi mă întreb uneori cum sunt încă pe picioare clădirile lagărelor de concentrare de la Auschwitz, Dachau sau Treblinka. Cum de locurile acelea, care în urmă cu mai bine de jumătate de secol înainte au devenit malaxoare de suflete nu doar pentru evrei, ci şi pentru ţigani, slavi sau alte populaţii ce nu se încadrau în standardele rasei umane impuse de arienii nazişti, rezistă încă. De ce nu sunt făcute una cu pământul pentru a şterge cu buretele istoria criminală a naziştilor? De ce au rămas piatră pe piatră construcţiile ordonate de unul dintre cei mai mari criminali din istorie? Există monumente criminale? Răspunsul pe care îl primesc la aceste întrebări hoardele de turişti este unul pe cât de simplu pe atât de just şi poate intrigant: "Ca lumea să nu uite! Ca ceea ce s-a întâmplat aici să rămână mărturie pentru istorie şi niciodată să nu se mai întâmple." Mai este un răspuns pe care ghizii nu îl spun pentru că este atât de lumesc şi meschin încă contravine sobrietăţii impusă de asemenea monumente: păstrarea şi conservarea acestor locuri este adevărata sursă de venit a comunităţilor din zonă. Altfel spus PIB-ul polonez actual beneficiază de pe urma unui regim criminal. Dincolo de orice considerant moral lucrurile pot fi văzute şi aşa, în ciuda faptului că prezervarea acestor locuri suscită, pe de o parte, sume importante, iar, pe de alta, modalitatea în care se face, discuţii interminabile între urmaşii celor care şi-au pierdut pe cei dragi, mai cu seamă când sentinţa la moarte este transfrontalieră. Un astfel de loc controvesat există şi în România, undeva în judeţul Sălaj, în comuna Treznea unde se găseşte reşedinţa unui criminal de război. Castelul Bay, situat în această localitate şi inclus în Lista Monumentelor Istorice ca monument de importanţă locală, se află într-o stare avansată de degradare, porţiuni semnificative din acesta fiind definitiv ruinate. Clădirea a aparţinut grofului maghiar Bay Ferenc şi a fost contruit la mijlocul secolului al XIX-lea. Are în componenţă două corpuri principale legate între ele printr-o reproducere unică în România a celebrei „punţi a suspinelor" din Veneţia. Avocatul Călin Hârza cel care în 2008-2009 a propus autorităţilor publice locale din Treznea, în numele Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templierilor din Ierusalim, să închirieze imobilul pe care ar fi urmat să îl restaureze şi să înfiinţeze un centru de cercetări medievale, oferă o perspectivă mai largă a importanţei arhitectonice a castelului. Acesta declara pentru ziarul Adevărul că monumentul „... este unic, nu doar în Transilvania, ci în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Era foarte bine păstrată blazoneria, atât Bay cât şi soţia sa fiind de viţă regală. Castelul, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este în stil neo-baroc. Corpul familiei, care cuprindea şi birourile, era unit cu corpul în care locuia soţia printr-o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia. Unicitatea clădirii este reprezentată şi de faptul că stilul eclectismului neo-baroc, gotic, este amestecat cu acela mai nou, ţărănesc. Ţăranii, lucrând acolo, şi-au lăsat influenţa ancestrală în toate elementele." Groful a locuit în acest imobil până în anul 1944, când s-a retras împreună cu familia din calea armatei române. A fost declarat criminal de război, fiind considerat autorul moral al atrocităţilor de la Treznea, din 9 septembrie 1940, când 93 de localnici (87 români şi 6 evrei) au fost masacraţi de trupele horthyste. În semn de cinstire pentru jertfele date şi pentru eroismul manifestat în timpul ocupaţiei fascisto-horthyste, localitatea Treznea a fost declarată localitate martir a neamului românesc, prin Legea nr. 76/1995. Acesta este principalul motiv, de ordin afectiv, pentru care cetăţenii şi conducerea comunei Treznea se opun restaurării castelului, deşi acesta este pe lista monumentelor istorice de interes local. Castelul Bay sub comunişti şi după Spre deosebire de ce s-a întâmplat cu alte conace şi castele ale nobilimii maghiare, care au devenit „închisori" pentru copii cu probleme, în timpul regimului comunist, monumentul a devenit sediu al Cooperativei Agricole de Producţie (CAP) din localitate, iar ulterior al Circumscripţiei Sanitar-Veterinare, fiind destul de bine întreţinut. Resentimentele faţă de imobil s-au intensificat destul de târziu, după anul 1998, când clădirea a fost abandonată. Totuşi după Revoluţia din 1989, clădirea a fost revendicată în două rânduri de moştenitorii lui Bay Ferenc: în anul 1990, de către Bay Francisc, iar în anul 1998 de către nepotul Bay Janos Gyorgy. Cu această ultimă ocazie dreptul de proprietate nu a fost reconstituit, pe motiv că legislaţia în vigoare nu permite reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele declarate criminali de război cărora li s-au confiscat averile. Între cele două acţiuni are loc ratificarea legii menţionată mai sus, în 1995, când localitatea este declarată martir. Click pe imagini pentru galerie foto Interesul manifestat de reprezentanţi ai unor organizaţii private pentru cumpărarea sau închirierea imobilului şi, ulterior, realizarea lucrărilor necesare de restaurare s-a lovit în permanenţă de refuzul reprezentanţilor Primăriei şi Consilului Local Treznea. Cazul avocatului Călin Hârza din Zalău care dorea să folosească imobilul drept sediu pentru Balivatul Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templierilor din Ierusalim şi dorea să înfiinţeze un centru de cercetări medievale, respectiv un muzeu care să evoce martiriul ţăranilor ucişi la Treznea, s-a soluţionat cu refuzul categoric al autorităţilor locale. „Primăria a fost deschisă la propuneri, pe faţă, dacă suntem de acord să facem investiţii. Am făcut expertize de peste 80 de milioane de lei vechi şi le-am dat la primărie. Mi-au spus mulţumesc şi au încheiat colaborarea noastră. Apoi a început să apară teoria conspiraţionistă. Primarul mi-a spus că sunt persoane sus-puse care vor castelul. Într-o adunare de la primărie, oamenii au vrut să mă linşeze. Eu nu cred că voia nimeni castelul. Toţi cei care l-au cerut, l-au cerut din cauza terenului, cu intenţia de a demola clădirea", povestea în vara anului trecut avocatul. Soluţia unui primar dintr-o ţară membră UE Dincolo de faptul că a existat un investitor, care ar fi putut face ceva pentru monument, sau de posibilităţile de finanţare ce pot veni prin programele Uniunii Europene, care ar ajuta creşterea economică a localităţii, în anul 2009, primarul Emanoil Stanciu a adresat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un memoriu solicitând declasarea castelului. În motivarea solicitării s-au invocat lipsa mijloacelor pentru întreţinerea şi conservarea acestuia şi pericolul prezentat pentru localnici de starea avansată de degradare a imobilului, existând riscul prăbuşirii şi al desprinderii unor materiale de construcţii. Totodată, primarul a propus ca, pe amplasamentul şi în proximitatea castelului să fie realizate un nou sediu pentru primărie, un dispensar, locuinţe ANL şi o bază sportivă. Întrebarea care se ridică este: cum a reuşit primăria din Treznea să aducă din 1998 până azi imobilul în această stare pe care singur o invocă edilul şef al localităţii? Ministerul de resort nu a luat în calcul solicitarea, iar reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj refuză să susţină demersurile edilului Emanoil Stanciu de declasare a monumentului istoric. Este interesant următorul aspect în cererea Primăriei: pe de o parte, invocarea lipsei de mijloace pentru întreţinerea şi conservarea a unui monument unic în România, iar pe de alta disponibilitatea de finanţare a cel puţin patru noi construcţii. Degeaba legea a făcut dreptate Primăriei din Treznea lăsând în proprietatea comună a urmaşilor victimelor terenul şi reşedinţa fostului agresor, fapt ce ar putea să crească nivelul de trai a celor care vieţuiesc azi. Folosindu-se de resentimentele unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, care ar trebui expus ca şi în Polonia - spre a nu se uita ce s-a întâmplat! - autorităţile locale încearcă să obţină profit rapid pentru un număr mic de oameni. Astfel în perioada 2009-2010, în apropierea monumentului istoric a fost amenajată o bază sportivă. Lucrările au presupus şi decopertarea unei porţiuni de teren în zona de protecţie a monumentului istoric (o zonă de 15 metri în jurul imobilului), fiind realizate cu avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj. De altfel problema primarului era în vara anului trecut legată tot de proiectele domniei sale: gardul stadionului. „Noi vrem să fie declarat pentru a-l putea dărâma. Este într-o stare jalnică, nu se poate face nimic cu el. Ne cade molozul în cap, este pericol public, nu se mai poate reface. Dacă mai este 30 la sută din el în picioare. Nu pot pune viaţa oamenilor în pericol. Se autodemolează. Mi-a dărâmat gardul stadionului. Am făcut demersuri la Ministerul Culturii pentru a fi declasat", spunea primarul. Nu vom căuta să vedem cum s-au făcut licitaţiile pentru această bază sportivă şi cum s-a folosit banul public în acest caz, deşi poate pe viitor vom urmări mai atent, cine are o agendă legată de declasarea şi dărâmarea clădirii. Din păcate lucrurile sunt adesea mult mai pragmatice, iar manipularea emoţională cu elemente xenofobe este doar o unealtă pentru obţinea unor interese de moment. Pe lângă această atitudine a Primăriei, pe care nu o poţi amenda decât moral, autorităţile au „ajutat" la accentuarea degradării monumentului prin lipsirea acestuia de un paznic, aşa cum cere legea şi prin ignoranţa faţă de imobil. Astfel, în luna august 2009, un turn şi o porţiune a peretelului din partea sudică a castelului s-au prăbuşit; în luna martie 2011, un alt turn al castelului a avut aceeaşi soartă. Ulterior, pe fondul lipsei unor măsuri de protecţie, au fost furate cărămizi de la baza pereţilor, care au condus la prăbuşirea unor ziduri, iar în luna iulie 2011 au fost furate porţiuni ale acoperişului de tablă - aproximativ 700 kg. Este curios cum s-a putut realiza acest furt, în condiţiile în care sustragerea unei asemenea cantităţi de tablă necesita folosirea de unelte şi mjloace de transport. Cum îşi pierde comunitatea identitatea de martir? Legea presupune amendarea proprietarului în cazul în care nu asigură paza şi protecţia monumentului istoric, precum şi lipsa de grijă faţă de acesta. Totuşi cum aplici această reglementare clară în cazul în care comunitatea a fost victimă? În 1995 toată România se înclina în faţa atrocităţilor petrecute la Treznea. Însă o lege este mai perenă decât o piatră. Refacerea şi folosirea casei agresorului, dobândită de comunitate chiar împotriva unei dintre cele mai puternice legi făcute de om - cea a proprietăţii - ar fi fost mereu un viu document a celor petrecute în septembrie 1940. 

Cu prilejul întâlnirii membrilor Filialei Sălaj a Asociaţiei Comunelor din România (septembrie 2011), şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Doina Cociş, a lansat edililor sălăjeni invitaţia de a încheia parteneriate cu instituţiile abilitate în vederea reabilitării şi punerii în valoare a castelelor şi conacelor monumente istorice existente pe teritoriul judeţului şi includerea acestora într-un circuit turistic. Din păcate, dicutând cu domnia sa, cazul de la Treznea se dovedeşte a fi mai degrabă unul de rea voinţă din partea propietarului. Cum s-ar putea rezolva situaţia de la castelul Bay din Treznea pentru a nu pierde un monument unic în România mai ales că are anumite elemente de arhitectură unice? Acolo este o problemă mai veche şi lucrurile sunt destul de complicate. Acel monument este într-o stare deplorabilă. Este într-o stare avansată de degradare şi datorită lipsei de interes a autorităţii publice locale. Nu vreau să arunc anatema asupra domniilor lor, dar li s-au transmis în nenumărate rânduri obligaţiile pe care le au faţă de acest monument. La un moment dat, le-am oferit oportunitatea de a aplica un proiect la Ministerul Culturii pentru reabilitarea monumentelor, dar dumnealor sunt în situaţia în care doresc să declaseze acest monument, asta înseamnă să-l scoată din Lista Monumentelor Istorice, ca să-l poată demola şi să construiască altceva pe acel teren. Punctul de vedere al Ministerului Culturii, respectiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj este că acel castel nu se va putea declasa. Ministerul Culturii nu are nici un interes să declaseze un monument de o asemenea importanţă, iar noi susţinem acest punct de vedere. Ceea ce ne dorim este ca imobilul să fie reabilitat. Totuşi Primăria, pentru că ei sunt proprietarii, trebuie să fie dispusă să facă acest lucru. Din păcate peste voia lor nu se poate întâmpla nimic. Noi putem, eventual, să-i amendăm pentru lipsă de interes, şi pentru grave prejudicii aduse monumentului. N-am făcut chestiunea asta din motive lesne de înţeles: dorim să ne păstrăm bunele relaţii, iar o amendă va aduce o tensiune în plus. Nu amenda rezolvă situaţia, ci faptul că autorităţile din Treznea trebuie să conştientizeze că monumentul merită păstrat, reabilitat şi trebuie să i se dea o destinaţie. Istoria proprietarului castelului este una controversată, acesta fiind responsabilul moral al masacrului de la Treznea din septembrie 1940. Nu credeţi că ar fi fost nimerit ca acel monument să fie făcut făcut un muzeu al terorii fasciste sau hortyste? Noi chiar le-am propus să realizeze un muzeu al terorii fasciste sau un muzeu al holocaustului. Domniile lor susţin că au nişte amintiri triste vizavi de monumentul acela şi comunitatea are un resentiment pe care încă-l păstrează. Sigur că nu poate fi vorba de aşa ceva. În primul rând au fost vremuri care au trecut de mult, iar în prezent cele două comunităţi română şi maghiară sunt în bune relaţii. Ideea ar fi că, acolo, acel monument ar putea fi redat unui circuit tocmai dându-i-se o astfel de destinaţie. Nu credeţi că dacă polonezii ar fi reacţionat la fel la Auschwitz n-am fi avut un muzeu al holocaustului azi? Sunt multe naţiuni, nu doar polonezii, care dacă ar fi avut un astfel de monument şi oportunităţile pe care le avem azi, ar fi ştiut ce să facă. Mergem în străinătate şi vedem pe la alţii cum dacă au o singură pietrică de care se leagă memoria unei personalităţi ei ştiu cum s-o împrejmuiască şi cum s-o pună în valoare. Din păcate, noi, iată, avem un monument de o asemenea valoare şi administraţia publică locală nu doar că nu întelege importanţa istorică a monumentului, dar nu vrea să vadă în imobil o posibilă sursă de venit pentru comunitatea pe care o reprezintă. Ca director al Direcţiei de Cultură le-am recomandat dacă nu pot să investească în el să îl concesioneze pe o perioadă de 50 de ani sau chiar în ultimă instanţă să îl vândă. Sunt convinsă că ar fi găsit doritori şi nu vorbesc din auzite. Sunt monumente în ţară unde au venit străini, s-au concesionat monumente, le-au redat în circuitul turistic, le-au pus în valoare şi le-au făcut cunoscute în întreaga lume. Până la urmă şi aceasta este o variantă. Trebuie să speculăm momentul în care sunt alţii doritori să vină să investească la noi, dacă n-avem bani suficienţi, asta este o oportunitate. Într-adevăr, Primăria invocă la nesfârşit faptul că nu are surse financiare şi îi înţelegem că au alte lucruri de făcut cu puţinele resurse pe care le deţin, dar este vorba de obligaţiile pe care ei le au. Totuşi, din păcate, în acest caz pornim de la faptul că dumnealor doresc ca acel monument să dispară. Asta este principala problemă din păcate şi din nefericire. Dincolo de cele spuse de directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional putem din această poveste putem concluziona următoarele. Trist este faptul că peste ani ceea ce s-a petrecut la Treznea în 1940 se va uita. Monumentul care în prezent aduce aminte de un agresor va dispărea din lipsa de interes a unui edil, iar povestea va mai rămâne doar prinsă de o lege, ce într-o marjă de timp, nu va mai avea efect pentru că nimic din istoria acelor clipe cumplite nu va mai fi acolo. În plus ne vom trezi mai săraci cu un monument pe care o lege dreaptă l-a dăruit comunităţii în numele abuzurilor înfăptuite de fostul proprietar. Atunci ne vom întreba unde putem cinsti memoria celor ucişi şi ce stă mărturie „ca lumea să nu uite"?

Citeste mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/daca-monument-apartinut-unui-criminal-razboi-credeti-trebui-demolato-cazul-castelului-bay-1_50ba07727c42d5a663b0d681/index.html

Castelul Bay din Treznea – între restaurare firavă şi coşul de gunoi al istoriei

MIHAELA MOLDOVAN NOIEMBRIE 6, 2012 11

Deşi o clădire nu se poate face vinovată de faptele proprietarului ei, Castelul din Treznea, care a aparţinut grofului Bay Ferenc – considerat autorul moral al masacrului hortyst ce avut loc în sat, în 1940 – mai că a fost ras de pe faţa pământului în ultimii 20 de ani. Învinsă de resentimentele localnicilor, de neputinţa şi indolenţa autorităţilor şi de timp, clădirea cu o structură unică în România şi considerată monument de patrimoniu naţional dispare bucată cu bucată, furată uneori de săteni, iar alteori de vicisitudinile vremii. În plus, firavele tentative de restaurare s-au lovit mereu de aceeaşi problemă: nepăsarea oamenilor locului şi incertitudinea statutului juridic al castelului.

Ca multe alte sate sălăjene, Treznea păstrează ruinele a ceea ce odinioară a fost un Castel în toată splendoarea lui şi aparţinând nobilimii maghiare. În fapt, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea chiar în centrul localităţii, castelul are în componenţă două corpuri principale, legate între ele de o reproducere a celebrei “punţi a suspinelor” din Veneţia, unică în România. Totul este, însă, departe astăzi de strălucirea de altădată.

În 2009, zăbrele de fier, aşezate în cruce, suplineau ceea ce a fost odată uşa de la intrarea principală a castelului. Acum uşa a dispărut demult şi pe treptele în semicerc care odată se aflau în faţa ei ne întâmpină doar moloz şi câteva scânduri prăfuite. Nu mai găsim nici toate ferestrele bătute în cuie, ca acum 3 ani, ci doar câteva goluri care rânjesc hidoase în pereţi, asemeni unor dinţi lipsă dintr-o imensă gură de căpcăun. Acelaşi personaj de poveste pare a fi muşcat serios şi din corpul de clădire din spatele castelului, pe jumătate ruinat.

Castelul cu “puntea suspinelor”

Ocolind pereţii scorojiţi, ajungem iar în faţa castelului, unde regăsim două vechi cunoştinţe: doi molizi gemeni sunt tot ce a rămas din grădina “ca din rai” pe care familia Bay a avut-o şi de care sătenii mai bătrâni îşi amintesc încă. În drepta, unde altădată se întindea eleşteul în care familia grofului maghiar se îmbăia în zilele toride de vară dăm cu ochii de terenul de fotbal al satului, împrejmuit de un gard de sârmă susţinut de stâlpi de fier vopsiţi în alb.

Revenind la castel, acesta are, în opinia avocatului Călin Hârza, un pasionat al construcţiilor de acest gen din Sălaj, o structură şi o formă legată strict de genealogia familiei ce a locuit în el. Deşi atât bătrânul Bay, cât şi soţia acestuia proveneau din familii nobiliare, Ferenc era cu o treaptă mai sus în ierarhie, fapt pentru care corpul de clădire rezervat lui era mai mare, ea fiind o dovadă a “adevăratului” nobil. Mai mult, cel rezervat soţiei nu este doar mai mic, ci a fost legat de cel al soţului printr-o “punte a suspinelor” ce simbolizează înnobilarea prin căsătorie a părţii feminine a familiei.

Părăsit de urgenţă în 1944

Familia lui Bay Ferenc a rămas puternic imprimantă în memoria colectivă a satului şi, din păcate, nu pentru aspecte pozitive, groful fiind considerat autorul moral al masacrului horthyst din 1940. Chiar şi după cumplitul eveniment, familia Bay a continuat să locuiască în castel alţi 4 ani, până în 1944, când, cu doar câteva săptămâni înainte ca frontul celui de-al Doilea Război Mondial să ajungă în zonă, să părăsească de urgenţă reşedinţa. Groful, alături de fiul şi soţia acestuia, de cei doi nepoţi, dar şi de o parte din animalele pe care le avea la momentul respectiv s-a retras din faţa armatei române la Curtuişeni, în Bihor, aproaope de graniţa cu Ungaria, localitatea natală a nurorii sale. Sătenii spun că se pare că de acolo familia Bay a fugit în Elveţia, unde bătrânul grof ar fi avut o soră. După venirea comuniştilor la putere, castelul a fost sediul CAP-ului din sat, perioadă în care a fost cât de cât întreţinut. După 1990, însă, clădirea a fost abandonată şi lăsată în voia sorţii.

Dosare penale că au furat castelul

Actualmente, deşi inclus pe lista monumentelor istorice, ansamblul arhitectural este supus distrugerilor de tot felul. Dacă, pe de-o parte, timpul, ploile şi vântul muşcă din zidurile vechi, pe de alta, castelul este rupt bucată cu bucată şi de unii săteni care ţin să îl vadă ras de pe faţa pământului, pe considerentul celor petrecute aici în urmă cu mai bine 70 de ani. Grinzi masive de lemn, cărămizi ori lemnăria şi acoperişul – tot ce a putut fi luat de la castel şi refolosit a dispărut. Unele lucruri furate mai ales noaptea au fost recuperate de către autorităţile locale, doi săteni fiind cercetaţi penal pentru furt, după cum susţine primarul Emanoil Stanciu. “Unul din cazuri a fost înregistrat anul trecut, când într-o dimineaţă am văzut că toată tabla de la acoperiş era decoperată. O luase un sătean noaptea şi a dus-o la fier vechi. Acum bărbatul este cercetat penal pentru furt şi distrugere. Cel de-al doilea caz îl priveşte pe un alt localnic, care a luat din grinzile metalice ale castelului. Am primit o sesizare privind acest aspect, ne-am deplasat la faţa locului şi am recuperat grinzile, iar acest localnic este şi el anchetat de organele de cercetare penală. Chiar ne-au contactat recent pentru a ne întreba dacă ne constituim în dosar ca parte civilă şi ne-au cerut date despre valoarea prejudiciului cauzat”, susţine primarul Emoanoil Stanciu.

Sătenii – bântuiţi încă de fantoma grofului

Acesta recunoaşte că oamenii şi locurile sunt bântuite încă de fantoma lui Bay Ferenc şi că multor săteni le vine greu să facă diferenţa între clădirea monument de patrimoniu şi groful care a declanşat masacrul hortyst din 1940. Din această cauză, singurele două cereri de concesionare/vânzare a castelului, pe care le-a primit de-a lungul anilor administraţia locală a comunei, s-au izbit de un zid de tăcere şi refuz.

Mai exact, conştient de valoarea ei, avocatul Călin Hârza a vrut în repetate rânduri să cumpere sau să concesoneze castelul, în 2006, 2007 şi 2008, dar toate discuţiile purtate cu cei din Treznea s-au soldat cu un mare eşec. “Avocatul Călin Hârza ne-a contactat şi ne-a spus că ar vrea să cumpere sau să concesioneze castelul, ca reprezentant al Ordinului Templier, şi să facă acolo sediul acestei organizaţii şi poate o grădiniţă de tip Waldorf. Am supus această cerere Consiliului Local şi iniţial consilierii au fost de acord cu concesionarea, mai ales că anual urma să intre în bugetul local suma de 8.000 de lei. Uleterior, însă, a venit în sat dr. Puşcaş, de la Şimleu, şi i-a întors şi pe ei, şi pe săteni. I-a întrebat cum de vor să mai păstreze în picioare şi să mai dea şi importanţă unei clădiri care a cauzat atâta durere şi care are legătură directă cu ce s-a întâmplat în 1940? Şi oamenii au dat înapoi, iar concesionarea nu s-a mai făcut”, povesteşte edilul, spunând că el, de unul singur, nu poate face nimic pentru castel, nici dacă ar vrea, întrucât este reprezentantul sătenilor, iar decidenţii în comună sunt aleşii locali. O a doua persoană interesată de punerea în valoare a castelului a apărut în ultimii 3 ani, dar fiind vorba de un cetăţean de etnie maghiară, cei din Treznea s-au arătat încă o dată reticenţi, având în vedere aceleaşi întâmplări petrecute în sat în urmă cu 70 de ani.

Aşa se face că ansamblul arhitectural a rămas în grija autorităţilor locale, asemeni unei pietre de moară care trage mereu în jos. Edilii comunei susţin că bugetul local nu permite investiţii în întreţinerea clădirii şi nici angajarea unui paznic, iar situaţia juridică neclară a castelului face aproape imposibilă orice tentativă de a găsi fonduri pentru susţinerea lui. “Castelul ne-a revenit, prin instanţă, nouă, dar nu ştim unde este actul de proprietate. Nu a ajuns niciodată la noi şi nu ştiu unde să îl căutăm. Ca să lămurim toate acestea, am cerut de mai multe ori Ministerului Culturii declasarea castelului, lucru care ne-a fost însă mereu respins”, spune primarul.

Deşi în 2009, declara ca declasarea a fost cerută pentru ca ansamblul arhitectural să fie scos din lista monumentelor istorice şi pentru a putea fi apoi demolat, în loc urmând să se facă un sediu nou pentru primărie, un dispensar şi locuinţe ANL, de această dată edilul a spus că nu s-a vrut şi nu se vrea demolarea construcţiei, ci clarificarea situaţiei juridice. Odată rezolvat acest aspect, castelul ar putea fi concesionat ori vândut mai uşor, susţin reprezentanţii autorităţilor locale. În plus, aceştia admit că zona în care se află castelul este singura din domeniul public unde poate fi construit centrul civic al comunei, dar precizează că noul bloc ANL prevăzut a fi ridicat aici va fi vecin cu bătrânul castel şi nu îi va “fura” locul. Primarul Stanciu neagă şi zvonurile vehiculate în zonă cum că noul bloc ANL ar fi destinat unor familii de rromi şi că aceştia, vrând să urgenteze construiţia blocului, ar lua noapte de noapte din ziduri, pentru a le face să dispară de tot. “Pentru blocul ANL, care va fi ridicat în vecinătatea castelului, avem o listă cu 37 de solicitări primite din partea familiilor de tineri din comună care nu au unde locui. Stau îngrămădite cu părinţii, cu socrii, trebuie să facem ceva pentru ele. De aceea am şi întocmit proiectul privind blocul ANL”, susţine primarul.

Declasarea nu este justificată

În ciuda cererilor de declasare înaintate de administraţia locală, reprezentanţii Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural (DCCPNC) Sălaj susţin că ansamblul arhitectural din Treznea nu trebuie dărâmat, ci mai degrabă restaurat şi valorificat ca monument de patrimoniu. “Un demers de restaurare este viabil, dar mai întâi trebuie clarificată situaţia juridică a castelului. După aceea, se va putea întocmi un Proiect Tehnic – vom încerca să găsim fonduri pentru aceasta de la Ministerul Culturii, întrucât după 2014 se vor redeschide axele de finanţare pentru valorificarea patrimoniului naţional. Până atunci, ar trebui pus în siguranţă. Restaurarea castelului este modalitatea cea mai bună de a păstra istoria şi de a ajuta generaţiile viitoare să înţeleagă ce s-a întâmplat la Treznea”, a spus directorul DCCPNC Sălaj, Doina Cociş. Aceasta a spus că, în 2010, a mers la Ministerul Culturii pentru a obţine fonduri pentru un asemenea Proiect Tehnic, însă tocmai situaţia juridică neclară a ansamblului arhitectural de la Treznea i-a făcut pe cei de la Bucureşti să ceară mai întâi rezolvarea acestei probleme, timp în care fondurile au fost direcţionate către un proiect similar din Nuşfalău.

Tot pentru păstrarea şi punerea în valoare a reşedinţei familiei Bay opinează şi prefectul Sălajului, Filonaş Chiş, acesta considerând că ansamblul arhitectural ar putea fi restaurat şi introdus în circuitul turistic al comunei. Oficialul a relansat discuţii în acest sens în septembrie, când s-a aflat la Treznea pentru comemorarea victimelr horthyştilor din noaptea de 9 septembrie 1940, iar luni s-a întâlnit cu primarul Emanoil Stanciu şi cu directorul Direcţiei de Curură Sălaj pentru a stabili primi paşi care trebuie făcuţi în acest sens. “Cred că restaurarea şi punerea în valoarea castelului este soluţia corectă, chiar dacă pentru aceasta trebuie să învingem nişte mentalităţi. Până la urmă, oamenii din Treznea au suferit în 1940 şi nu este un lucru pe care să îl negi, însă trebuie recunoscută valoarea clădirii. Astăzi (luni) am avut o întâlnire cu primarul Emanoil Stanciu şi cu directorul Direcţiei de Cultură Sălaj şi am stabilit că, în primul rând, trebuie rezolvată cât de repede problema proprietăţii publice a terenului pe care este ridicat castelul. Acest teren aparţine comunei, dar nu a fost întabulat, ca urmare acest lucru trebuie făcut cât de repede”, a declarat prefectul.

Final (temporar) de poveste

Cât timp se vor face toate aceste demersuri şi până când va fi identificată o sursă de finanţare, Castelul lui Bay Ferenc rămâne în bătăia vremii, sub ploi, ninsori, arşiţă şi vânt. Peste zidurile tăcute trece foarte rar privirea vreunui turist ajuns din întâmplare în localitate, astfel că doar fantoma lucrurilor care au fost odată mai rezistă în încăperile acoperite de-a dreptul cu petice de cer. În rest, dezgolite până la ultima carămidă, zidurile legate între ele de “puntea suspinelor” încearcă să facă faţă singure anilor ce coboară peste ele, într-un sat unde nu puţini sunt cei care, sub impulsul emoţiilor, ar vrea să arunce istoria la coşul de gunoi.

Castelul crimelor de la Treznea, măcinat de timp şi de nepăsare 

24 aprilie 2013, 16:48 de Olimpia Man 

Castelul are o replică a Punţii Suspinelor de la Veneţia 

Unul dintre cele mai frumoase castele ale Sălajului, unic nu doar în Transilvania, ci în vechiul Imperiu Austro-Ungar, cu o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia, stă să se dărâme. 

Construit la mijlocul secolului al XIX-lea, Castelul Bay din localitatea Treznea, monument istoric de interes local, se apropie cu paşi înceţi, dar siguri, de distrugerea totală. Castelul a ajuns în această situaţie după ce ani la rând localnicii s-au opus oricărui demers de reabilitare a imobilului, motivul fiind acela că vechea construcţie le aminteşte de masacrul ce a avut loc în Treznea în 9 septembrie 1940, masacru de care este responsabil tocmai cel care locuia atunci în castel, ca proprietar, groful maghiar Bay Francisc. De demolat, nu a putut fi demolat, întrucât este monument istoric. Castelul a fost, însă, vandalizat în mai multe rânduri, în special de hoţii de fier vechi, care au luat de acolo tot ce se putea valorifica la centrele de colectare. 

După cum scria în 2011 Adevărul de Seară Zalău, avocatul zălăuan Călin Hârza, pasionat de clădiri şi obiecte vechi, a vrut, în perioada 2007-2008, să concesioneze sau să cumpere castelul, să-l restaureze şi să-i dea mai multe utilităţi. El a vrut să localizeze în el sediul Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Templier al Templului din Ierusalim, un centru ecumenic universal şi un centru de cercetări medievale şi templiere. De asemenea, în corpul al doilea, a vrut să aducă o şcoală Waldorf. Într-o altă parte a clădirii, avocatul a intenţionat să înfiinţeze, în parte, un muzeu al atrocităţilor horthyste şi în parte, un muzeu al satului. „Primăria a fost deschisă la propuneri, pe faţă, dacă suntem de acord să facem investiţii. Am făcut expertize de peste 80 de milioane de lei vechi şi le-am dat la primărie. Mi-au spus mulţumesc şi au încheiat colaborarea noastră. Apoi a început să apară teoria conspiraţionistă. Primarul mi-a spus că sunt persoane sus-puse ca vor castelul. Într-o adunare de la primărie, oamenii au vrut să mă linşeze. Eu nu cred că voia nimeni castelul. Toţi cei care l-au cerut, l-au cerut din cauza terenului, cu intenţia de a demola clădirea”, povesteşte avocatul. Hârza povesteşte că blazoneria castelului era foarte bine păstrată, atât Bay cât şi soţia sa fiind de viţă regală. Castelul, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este în stil neo-baroc. Corpul familiei, care cuprindea şi birourile, era unit cu corpul în care locuia soţia printr-o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia. Unicitatea clădirii este reprezentată şi de faptul că stilul eclectismului neo-baroc, gotic, este amestecat cu acela mai nou, ţărănesc. Ţăranii, lucrând acolo, şi-au lăsat influenţa ancestrală în toate elementele. Acum toată stucatura a dispărut”, povesteşte Călin Hârza, dezamăgit. El spune că atitudinea localnicilor din Treznea este oarecum de înţeles, deoarece castelul este pentru ei un simbol negativ, pe care şi-l doresc dispărut de pe faţa Masacrul din Treznea (Trăznea) a avut loc în 9 septemebrie 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când trupele ungare horthyste au intrat în comună. Primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Treznea“. Români şi evrei au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente, au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. Schimbare de atitudine 

Anul trecut, însă, localnicii au dat primele semne de iertare, primăria demarând procedurile de întabulare a castelului şi a terenului aferent în perspectiva obţinerii unei finanţări pentru reabilitare clădirii. 

Demersul primăriei vine după ce, pentru prima oară în ultimii ani, la comemorarea a 72 de ani de la masacru, autorităţile judeţene şi cele locale au ajuns la un consens privind reabilitarea castelului, în condiţiile în care, până acum, o parte a localnicilor au făcut presiuni pentru a determina demolarea clădirii. Castelul de la Treznea

Castelul crimelor din Treznea ar putea fi reabilitat cu bani de la norvegieni

9 ianuarie 2014, 11:48 deAlina Pop
Castelul se află într-o avansată stare de degradare FOTO Adevărul Castelul Bay de la Treznea, cunoscut ca şi „castelul crimelor” după măcelul ce a avut loc acolo în septembrie 1940 la ordinul proprietarului, ar putea fi reabilitat, Ministerul Culturii lansând, săptămâna aceasta, o sesiune de depunere de cereri de finanţare printr-un program finanţat de guvernul norvegian şi de cele din Islanda şi Liechtenstein.
Reamintim că orice iniţiativă de acest gen a fost respinsă până acum de localnici, care voiau să vadă castelul dărâmat, pentru că le amintea de rudele măcelărite în 9 septembrie 1940, când 93 de localnici (87 români şi 6 evrei) au fost masacraţi de trupele horthyste. În ultima perioadă, însă, autorităţile locale au anunţat că sunt interesate de reabilitarea castelului, dar că nu au bani pentru asta. Prin acest program, Primăria Treznea ar putea obţine până la 2 milioane de euro finanţare nerambursabilă. Contactat telefonic, primarul comunei Treznea, Emanoil Stanciu, ne-a declarat că "s-ar bucura" să poată accesa acest program de finanţare, dar a început, imediat, să bată în retragere, invocând potenţiale probleme cu documentele pe care primăria le deţine. "Noi nu avem nici măcar un extras de carte funciară pentru castel. Avem doar o hotărâre de guvern prin care castelul este trecut, odată cu declararea fostului proprietar, Bay Ferenc, criminal de război, în domeniul public al comunei. Sper să fie de ajuns", spune edilul.
 Fondurile sunt asigurate prin Programului PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, lansat în noiembrie 2013, în care Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deţine calitatea de operator.
Programul este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanţare nerambursabile pentru sectorul cultural din România. Sprijinul financiar nerambursabil are o valoare totală de 16.470.588 euro (85% este acordat de statele donatoare – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, iar 15 % reprezintă cofinanţarea asigurată de la bugetul naţional) şi este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea şi facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural şi natural românesc. Sesiune de depunere a cererilor de finanţare se va încheia în data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru schema de granturi mici. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile aferentă proiectelor mari este de 9.821.004 euro, iar cea aferentă schemei de granturi mici este de1.176.470 euro. Solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural sau al minorităţilor etnice, cultele şi asociaţiile religioase legal recunoscute, precum şi instituţ iile de învăţământ superior sau de cercetare. Activităţile ce vor fi finanţate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum şi crearea infrastructurii pentru digitizarea resurselor culturale.
Programul doreşte să susţină activităţi de conservare şi promovare a patrimoniului imaterial al comunităţilor etnice şi culturale, inclusiv a populaţiei rome.
Informaţii detaliate privind Ghidul solicitantului şi depunerea cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina web dedicată Programului –www.fonduri-patrimoniu.ro – începând cu data de 6 ianuarie 2014

 adev.ro/mz4p6a

adev.ro/mlricb

Sabin Gherman - O părticică de istorie, aşa cum nu apare în manualele noastre:

Sabin Gherman

https://www.facebook.com/sabin.gherman

28 noiembrie 1599: 

Documentul prin care privilegiile secuilor din scaunul Odorheiului, înlăturate sub Bathory, sunt înnoite de Mihai Viteazu, care le redă secuilor dreptul la autonomie, scutire de impozite, organizare militară şi stăpânirea pământului cu drept de moştenire. Pe acest document, în 1924, I.C.Brătianu a oferit Ungariei, în numele statului român, un miliard de lei - şi ai noştri aleşi ori îl ascund, ori habar nu au de el...

Eu am primit bucata asta de istorie (şi-i mulţumesc mult omului) - o dai mai departe? Mulţam, köszönöm, danke !

PS: De ce ţin la diversitate? Pentru că românii, maghiarii şi saşii au o istorie întreagă aici. Ba, dacă ne uităm un pic mai bine, au construit împreună cam toate cele cu care ne mândrim în Ardeal. Farmecul Transilvaniei stă în diversitatea culturală - asta cred şi asta spun...

Obsevatie
Si noi multumim domnule Gherman si noi dam mai departe... va redam si anumite adnotari ale cititorilor Facebook-ului domnului Sabin...(Civicul Ardelean)
Neagoe Valentin 

Tratatul Minorităţilor din 9 Decembrie 1919 de la Paris, articolul 11 spune clar ca România consimte să acorde, sub controlul statului român, comunităţilor secuilor şi saşilor, în Transilvania, autonomia locală, în ce priveşte chestiunile religioase şi şcolare.
Este vorba de autonomie locală pentru comunităţile de saşi şi secui, în domeniile respective, menţionate de Tratat!
Păi, cum pot avea secuii AUTONOMIE LOCALĂ, dacă Ţinutul Secuiesc nu ar exista?
Sau, poate exista în 1918 şi l-am distrus noi, românii, după ce am luat Transilvania si i-am distrus şi pe secui odată cu el!
Ţinutul Secuiesc asta înseamnă: locul istoric unde trăiesc secuii!

"Sînt terminat!" Primele reacţii ale lui Giovanni Becali şi Cristi Borcea după verdict » Cum se va proceda cu cei 8 condamnaţi

http://www.gsp.ro/gsp-special/anchetele-gazetei/sint-terminat-primele-reactii-ale-lui-giovanni-becali-si-cristi-borcea-dupa-verdict-cum-se-va-proceda-cu-cei-8-condamnati-420881.html

04 Martie 2014


Ioan Becali a oferit o primă reacţie pentru Antena 3, după ce a auzit verdictul de condamnare la 6 ani şi 4 luni cu executare.
"Acum mă predau la poliţie!", a spus impresarul.
Cristi Borcea, care a primit o condamnare similară, a declarat pentru Libertatea: "Sînt terminat! Merg la puşcărie".
Cum se va proceda cu cei 8 oameni de fotbal:
Condamnaţii au, în principiu, 48 de ore la dispoziţie pentru a se preda la orice post de poliţie sau penitenciar, dar în situaţii considerate speciale brigăzile operative ale Poliţiei merg să-i ridice de îndată de la domiciliu pe cei vizaţi de sentinţă. Ei sînt aduşi mai întîi la un filtru, de obicei la Direcţia Cercetări Penale din Rahova, după care, în interval de 30 de zile de la arestare, sînt distribuiţi către diferite închisori pentru executarea pedepsei.

COD GALBEN de inundaţii pe râurile din cinci județe

http://www.realitatea.net/cod-galben-de-inundatii-pentru-mai-multe-rauri-vezi-harta_1391991.html#ixzz2v0RXKx6K
COD GALBEN de inundaţii pentru mai multe râuri. SURSA REALITATEA.NET
Hidrologii au emis cod galben de inundaţii valabil începând de marţi de la ora 13 şi până miercuri la ora 14.
COD GALBEN de inundaţii pentru mai multe râuri. Vezi HARTA! / FOTO: www.ziarmm.ro
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se vor produce creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:
Se instituie COD GALBEN începând din data de 04.03.2014 ora 13:00 pe Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Olt şi Vâlcea.
Se menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

  

 C.S. 2014-03-04 

Judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea se află, de astăzi până mâine după-amiază, sub incidența unei avertizări Cod Galben de inundații. Pe râurile din bazinele Drincea, Desnăţui, Jiu şi Olt se vor produce creşteri de debite care ar putea depăşi cotele de atenţie.

Cod Galben de inundații în cinci județe.
Avertizarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) intră în vigoare marţi, la ora 13.00 şi este valabilă până miercuri, la ora 14.00.
Codul galben a fost instituit pe râurile Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior ( judeţele Olt şi Vâlcea).
Creşteri de debite şi niveluri se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, a precizat INHGA.

Partidul extremist din Ungaria Jobbik si-a inceput campania la Cluj.

Am ţinut să republicăm articolul de mai jos, ptr că se pare cel care scris articolul nu prea este cu informaţiile la zi. Deşi se arată că partidul Jobbik insistă asupra "apărării familiei, identităţii istorice, crestinismului şi culturii şi este impotriva "liberalismului sălbatic" si contra comunismului" este categorisit ca un partid extremist...

Putem pune o întrebare: 

Dacă cele arătate ar fi idealul unor partide din ţara noastră ar insemna că şi ele sunt tot extermişti?
Luând la rând unele partide de seamă din ţara noastră putem observa că şi ele pretind că au ca ţel suprem obiectivele partidului din Ungaria...

Iar prin admiterea ca "Mişcarea Jobbik denunţă nedreptatea socială şi cere o reprimare susţinută a criminalităţii" credem că mai de grabă ar trebui să se ia ca exemplu pozitiv nici decum negativ.

Puţin ştiu ca şi cel care a scirs articolul că Mişcării a fost rupt braţul paramilitar când a fost interzis miliţia Gărzii Maghiare. Jobbik nu este braţul politic ale acestei miliţie, deci este greşit ce scrie reporterul în articolul mai de jos.
La Noi însă se pot face demonstraţii cu accent antimaghiar cei care se pretind că ar fi Noua Dreapta astfel paralelă arată că cine ar putea fi extremă dreaptă, si cine a cerut ca "femeile rome să fie oprite să mai poate face alţi copii" In contrapunere Jobbik este un partid, care are programe complexe in care romii vor avea loc de muncă deci nu ar trebui să se coboare la crimilitate sau hoţie pentru a se putea supravieţui...
Unele exemple pozitive din primării unde a fost aplicat o parte din acest proiect deja a fost preluat de alte ţări UE!(de ex. in Spania sau Portugalia, etc.)

Dacă am conspecta programul Jobbik-ului se poate vede că ele urmează o cale realistă fără promisiuni deşarte sau cele ce nu se pot realiza. Programul construit de Jobbik ţine cont de realităţile actuale şi propune unele obiective ce pot fi realzat cu puţine fonduri!

Dacă e să facem o descriere am putea aminti că membrii JOBBIK au demonstrat că pot pune umărul şi că voluntariatul (sau claca) la ei este un izvor de nesăcătuit... La fel orice acţiune arată o hotărire pentru a se putea accede la rezolvare nici decum la dezordine - Apropo de "ordine" membrii Jobbik arată cum ar trebui să se comporte oamenii pentru a se pune la ordine ori de câte ori este necesar! 

Deci să-l faci extermist un astfel de partid este cumva deplasat, chiar dacă în Wikipedia au fost scrise vrute şi nevrute. Lucrurile concrete arată că nu sunt aşa!

Acţiunile celor de la Jobbik sunt mai întotdeaună conformă cu obiectivele partidului, drept pentru care au scăpat de cei care au acţionat împotriva statutului sau au minţit vezi cum au scăpat de un vicepreşedinte care a dat o declaraţie falsă...       

Deşi pare să fie unul care ar fi antisemit, xenofob Jobbik condamnă toate câştiguri ilicite şi propune o revizuire retroactivă ale acelora care s-au imbogăţit peste noapte, milionari de carton - care numai întâmplarea face ca aceştia să provine dintre evrei care au fost mai aproape de oala cea mare ale comuniştilor.  

Cât despre perceperea celor care încă nu cunosc bine activitatea acestui partid nu putem decât să admitem, că timpul le rezolvă şi vom vedea că dreptatea nu este altundeva, dar să citim articolul.(Civicul Ardelean)
http://www.bzc.ro/exclusiv-partidul-extremist-din-ungaria-jobbik-si-a-inceput-campania-la-cluj-vezi-poze-14279 

04 Martie 2014 Redactia Bzc

Aseară, 3 martie, a avut loc o întâlnirea a membrilor şi simpatizanţilor partidului extremist maghiar Jobbik din Ungaria la Hotelul Opera Plaza din Cluj. Vom reveni cu mai multe amănunte despre cele discutate la eveniment. 

Cine este Jobbik

Jobbik este un partid politic de extremă dreaptă din Ungaria. Jobbi (Miscarea pentru o Ungarie mai buna) se defineşte drept o formaţiune politică extremistă conservatoare, patriotică şi crestină. S-a înfiinţat în urma unei ruperi a Partidului Dreptăţii şi Vieţii, potrivit wikipedia.org.

Jobbik este o mişcare care insistă asupra apărării identităţii istorice, creştinismului şi culturii maghiare, familiei, şi autoritarismului. Se declară contra „liberalismului sălbatic” şi contra comunismului. Mişcarea denunţă nedreptatea socială şi cere o reprimare susţinută a criminalităţii. Partidul apreciază situaţia demografică a Ungariei drept una gravă, pe punctul de a ameninţa supravieţuirea tării. Este braţul politic al miliţiei paramilitare Garda Maghiară.

Potrivit partidului Jobbik, invăţământul moral şi educatia religioasă nu trebuie separate. Astfel, partidul Jobbik se opune avortului. Este un partid eurosceptic, antisemitic, antiimigraţie, oponenţii săi il califică drept xenofob, această xenofobie fiind indreptată mai ales contra ţiganilor şi evreilor. Partidul este popular printre studenţi si tineri.

Galerie foto

Redactia Bzc
Observatie
Redţm unul dintre exemple bune pentru romi

Nasul – 03 martie 2014

http://www.nasul.tv/2014/03/03/nasul-03-martie-2014/

Redactia | Publicat: 3 Mar 2014

HARTA pe care nici un ministru nu o bagă în seamă! Chiar dacă ea arată distrugerea României…

http://www.financiarul.ro/2012/05/16/o-harta-pe-care-nimeni-nu-o-baga-in-seama-chiar-daca-ea-arata-distrugerea-romaniei/

16 mai 2012

Mare zarvă s-a mai iscat în urma publicării studiului efectuat de Greenpeace România cu privire la situaţia defrişărilor din pădurile ţării. Ca şi în cazul altor semnale de alarmă provenite de la diferite organisme care au dat dovadă de implicare în problema comuniunii omului aşa zis modern cu natura, sunt convins că şi acesta va fi doar un foc de paie. Care arde cu flacără mare, frumoasă, dar ţine doar o clipă.

Aceasta a fost soarta tuturor atenţionărilor referitoare la distrugerea fără precedent a pădurilor româneşti, căci preocupare constantă pentru problema gravă de mediu din ţara noastră nu am putut afla decât cel mult la unele grupuri de activism ecologicprecum cei de la Greenpeace.

Căci vasta majoritate a mass-mediei e mai preocupată să ne alimenteze constant cu ştiri negative, dar mai cu seamă cu spectaculosul macabru, cu sexul deşănţat, cu teme şi tonalităţi ce stimulează instinctele de bază ale animalului mult mai puţin inteligent – se vede treaba – decât se consideră el însuşi, omul.

Proiectul Greenpeace prezentat zilele trecute este, ce-i drept, la fel de spectaculos, dacă privim puţin hărţile prezentate, care reprezintă deforestările din ultimii unsprezece ani, în perioada 2000-2011 şi unde putem aprecia cu ochiul liber că ele ar putea reprezenta cam o treime din fondul forestier, aşa cumn este el prezentat pe hartă.

Totuşi, să reţinem că acele suprafeţe reprezintă zone din care s-a tăiat şi nu care au fost rase complet. Dar chiar şi aşa, statistica e crâncenă şi într-o ţară normală ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor.

Greenpeace arată că dispar nu mai puţin de trei hectare de pădure pe oră, ceea ce este înfricoşător de-a binelea.

Adevăratul impact asupra cerebelelor celor care pot decide în această ţară cum se continuă relaţia cu mediul ar trebui să-l aibă însă un articol din 2010 al distinsului academician octogenar Victor Giurgiu, în care acesta arată că de fapt statisticile luate în considerare la Ministerul Mediului şi Pădurilor, după care s-a ghidat probabil şi Greenpeace, sunt incorecte. Astfel, procentul de împădurire raportat optimist este undeva la 29%, dar în statisticile specialiştilor silvici el se situează la 27%.

Partea cu adevărat gravă o reprezintă faptul că raportările, chiar şi pentru acel 27%,prezintă carenţe în calculare, care “ia în considerare toate terenurile fondului forestier, inclusiv cele despădurite prin tăieri rase legale sau ilegale (cum sunt cele din ultimii 20 de ani), suprafaţa culturilor tinere neajunse la starea de pădure, arboretele brăcuite şi degradate, nefuncţionale sub raport ecologic ş.a.” (Victor Giurgiu, “Consideraţii asupra stării pădurilor României – partea I: declinul suprafeţei pădurilor şi marginalizarea împăduririlor”, Revista Pădurilor, nr. 2/2010).

Aşadar, sub raport ecologic, procentul de împădurire funcţional este de aproximativ 22%, ceea ce reprezintă de fapt jumătate din procentul de împădurire optim calculat pentru ţara noastră, care este de 45.

“S-a ajuns la o gravă destructurare ecologică a ţării”, apreciază reputatul om de ştiinţă. Domnia sa mai explică de ce s-a ajuns la 45% procent optim de împădurire, faţă de 40 cât fusese până în 2004 prin faptul că, în actualele şi viitoarele condiţii, generate şi de modificările climatice globale, această ţintă trebuie ridicată la 45%, nivel luat în considerare şi la elaborarea de către Guvern a “Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României”, în 2008.

Specialistul în silvicultură mai arată că, dacă nu va fi înlăturat cât mai curând, decalajul considerabil între procentul de împădurire optim şi gradul de împădurire adevărat, în condiţiile schimbărilor climatice globale, este în măsură să afecteze calitatea vieţii românilor şi chiar siguranţa naţională a României.

Aş vrea să văd Ministerul Mediului şi întregul Guvern la fel de hotărât să aplice măsuri cu adevărat eficace pentru protejarea efectivă a pădurilor pe cât de îndârjit se arată în preluarea de pe spinarea posesorilor de autovehicule pe bază de combustibili fosili a tot felul de taxe jecmănitoare.

Dar atenţie! Atât prin iniţiative legislative cu adevărat constructive în domeniu, care să limiteze drastic defrişările şi să oblige la plantări pe suprafeţe semnificative, cât şi prin lupta efectivă, cu sprijinul organelor specializate ale legii, împotriva tăierilor ilegale.

Cu înăsprirea fără precedent a pedepselor şi cu aplicarea lor efectivă. Cu sporirea suprafeţelor obligatorii de plantări de puieţi plecând de la raportul tăiat/plantat de 1/10 de exemplu.

Pentru că la situaţii excepţionale vorbim de necesitatea fără drept de apel a aplicării de măsuri excepţionale!

Ion SCUTARU

România, vândută la hectar, la preţuri de 10 ori mai mici decât în Occident

http://www.financiarul.ro/2014/03/03/romania-vanduta-la-hectar-la-preturi-de-10-ori-mai-mici-decat-in-occident/

3 martie 2014

România a devenit ţara europeană cu cea mai mare suprafaţă agricolă deţinută de străini: peste trei milioane de hectare. Aceasta, în condiţiile în care hectarul de teren agricol se vinde la cel mai mic preţ din Europa: 3.000 de euro, de unsprezece ori mai ieftin ca în Olanda, notează digi24.ro.

Pământul este, la ora actuală, cea mai importantă resursă naturală. La nivel mondial, preţul cerealelor continuă să crească, iar alimentele sunt din ce în ce mai scumpe. Agricultura a devenit cu atât mai importantă, cu cât specialiştii avertizează că, pe viitor, ne-am putea confrunta cu o criză alimentară. În prezent, aproape un miliard de oameni suferă de foame, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Terenul, la ora actuală, este o investiţie mai sigură decât investiţia în aur”, spune fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia.

România deţine a şasea suprafaţă agricolă ca mărime din Uniunea Europeană. Are peste 13,2 milioane de hectare de teren agricol, din care 8,3 milioane reprezintă teren arabil. Această resursă strategică este însă vândută pe nimic străinilor.

„Ne ducem undeva la 1,4-1,6 milioane de hectare vândute la această dată”, spune fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără.

„Trebuie să luăm în calcul şi cele aproximativ 2 milioane de hectare de teren care este luat în arendă de către investitorii străini (…) Putem spune că sunt vândute şi alea. Ceea ce înseamnă cam 30% din suprafaţa arabilă a României”, spune Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

În România, hectarul de teren arabil se vinde, în medie, cu 3.000 de euro. În Olanda, aceeaşi suprafaţă costă 40.000 de euro. Cu mult pământ, ieftin şi roditor, România a devenit ţara europeană cu cea mai mare suprafaţă agricolă deţinută de străini: peste 3 milioane de hectare.

Valeriu Tabără: „Nicio ţară din Europa nu are vândut către străini mai mult de câteva procente”

„Ceea ce este enorm! Repet, nicio ţară, deci nicio ţară din Europa nu are vândut către străini mai mult de câteva procente!”, spune Valeriu Tabără.

„Aici statul trebuie sa fie foarte atent! Să nu transformăm pamântul, sau pădurile, acastă bogăţie naţională enormă, în capricii pentru cămătari!”, avertizează Sorin Dogaru.

De la 1 ianuarie 2014, România le-a acordat cetăţenilor străini dreptul să cumpere, direct, terenuri agricole. Măsura este prevazută în tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Înainte de această dată, străinii puteau să facă achiziţii doar dacă înfiinţau o firmă românească. Cu restricţiile eliminate, teoretic, achiziţiile de terenuri vor creşte. Iar fără un control strict din partea statului riscurile sunt uriaşe.

„Pericolul ar fi într-adevăr specula asta de terenuri. Terenul o să stea la soare, nu o să îl lucrăm, îl cumpără unii, aşteaptă să îi crească preţul să îl vândă mai târziu”, spune Sorin Dogaru.

„În zece ani pământul românesc va ajunge la 15-.20.000 de euro hectarul, da? În ce bancă poţi să depui bani, să câştigi atâţia bani decât în pământ?”, crede Valeriu Tabără.

Străinii care au cumpărat terenuri agricole sunt cetăţeni europeni şi arabi, dar şi fonduri de investiţii cu afaceri de sute de milioane de euro.

„De ce se sperie lumea, zice domne vine străinul să cumpere terenul. Indiferent cine cumpără, tot românul îl lucrează la sfârşit,” crede Jihad El Khalil, fermier libanez.

„Vedeţi dumneavoastră, e sloganul ăla că nu pleacă cu pământul. Dar pleacă cu ce se obţine pe pământ şi este suficient”, spune Laurenţiu Baciu.

Ţăranii care şi-au vândut pământurile sunt, în general, bătrâni. Au renunţat la singura lor avere pentru că nu mai aveau puterea să muncească.

„Este foarte uşor să aruncăm cu piatra să acuzăm străinii că vin şi ne cumpără terenul, dar noi îl vindem!”, spune Stelian Fuia.

În unele regiuni ale ţării, investitorii străini au ajuns să deţină mai mult pământ decât românii.

“Aoleu! Am zis Banatul, de exemplu, eu nu ştiu, am auzit, peste 50% este cumpărat de străini. Ei, străini, firme româneşti, cu patroni străini”, spune Jihad El Khalid.

„Sunt multe terenuri agricole disponibile, la costuri mici, sunt posibilităţi de a face producţie pe care nu le mai avem în ţările noastre”, explică Francesco Scalia, membru al comisiei de agricultură din Senatul Italiei.

Ministerul Agriculturii nu are o statistică oficială

În ciuda riscurilor anunţate de unii specialişti, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţine că nu există nici măcar o statistică oficială cu privire la suprafaţa de pământ cumpărată de străini.

„Nu avem o statistică oficială (…). Cred că o să avem date exacte după ce această direcţie specială a Ministerului Agriculturii va fi înfiinţată”, a spus ministrul.

Realitatea este că străinii controlează, de ani de zile, suprafeţe uriaşe de teren agricol în România. În primii 5 cei mai bogaţi fermieri sunt doi străini: contele austriac Andreas von Bardeau şi libanezul Jihad El Khalil.

Cu o avere estimată la aproape 100 de milioane de euro, Jihad El Khalil este considerat cel mai mare latifundiar străin. Libanezul este preşedintele consorţiului „Maria Group”. Holdingul deţine peste 30.000 de hectare de teren agricol în judeţele Călăraşi şi Timiş şi ferme de oi în judeţul Constanţa.

„Suntem 18 IAS-uri aici, în Călăraşi. Singurul IAS din 18 care arată cum erau IAS-urile înainte, arată mai bine! Restul nu mai există! Nu mai există ferme, nu mai există, e în pământ! Nu mai există unde erau birourile nu mai există”, spune el.

Jihad El Khalih şi partenerii săi au preluat mai multe foste I.A.S-uri, care, în perioada comunistă, realizau producţii record. În prezent, grupul controlat de El Khalil obtine aproape 1% din producţia de cereale a ţării.

„Noi am venit aici, în România, în 1991. Domeniul nostru era creştere şi îngrăşare de animale, nu agricultura. Și în 2001 am început să caut teren. Dacă ai firma poţi să cumperi şi teren şi să faci ce vrei. Nu este nimic interzis”, spune Jihad El Khalil.

Libanezii exportă aproape întreaga producţie agricolă. Cerealele şi animalele crescute în România hrănesc popoarele din Orientul Mijlociu.

„Noi exportăm mai mult în ţările arabe. Ţările arabe, în Egipt, în Libia, în Liban, în Siria – înainte, acum în Siria sunt probleme. În Iordania. În Irak…”, spune el.

Omul de afaceri spune că vinde şi în România.

„Să spun ceva acuma… Economia, în România, acum trăieşte din export de cereale. După Dacia şi firmele alea mari, vin cerealele, pe locul 2, agricultura. Pentru că se sperie lumea, dacă faci export. Dar ce să faci cu ele? Dacă nu faci export, să rămână aici, să se strice?”, spune el.

Agricultura nu le-a adus libanezilor doar profit, ci şi probleme cu legea. În anul 2012, procurorii D.I.I.C.O.T au început o anchetă pe numele lui El Khalil şi a altor asociaţi de-ai săi, care vizează o evaziune fiscală de 30 de milioane de euro. Investigaţia este în derulare. El Khalil a refuzat să comenteze acest subiect.

„Acuma, de fapt, mai bine nu discutăm de treaba asta. (…) Eu sper să fie bine. Trebuie să apară adevărul. Dacă suntem vinovaţi, trebuie să răspundem. Dacă nu suntem vinovaţi… Asta este (…) Mergem înainte. Am zis, a afectat puţin cu… treburile, cu băncile. Dar mergem înainte, nu ne oprim”, spune el.

În ce priveşte legea care, de la 1 ianuarie 2014 le permite cetăţenilor străinilor să cumpere, fără restricţii, pământ românesc, Jihad El Khalil consideră că nu există motive de îngrijorare.

„Terenul este singurul care nu pleacă. Eu pot, de exemplu, mâine, să dărâm casa asta şi mergem mai departe. Dar terenul, ce să dărâmi? Luăm în buzunare şi plecăm cu el. Asta este poveste, că vin străini, să bage în lume frică. Nu este adevărat. Asta este o propagandă, cu străinii”, spune omul de afaceri.

De curând, ambasadorul Italiei la Bucureşti Diego Brasioli a confirmat că italienii sunt străinii care au cumpărat cel mai mult pământ românesc: peste 250.000 de hectare, cele mai multe în vestul ţării.

„A fost oarecare măsură intenţia, mai mult decât a face agricultură, de a specula probabil preţul. Unii nu exclud că au făcut acest lucru. (…) Astăzi vorbim de cu totul altceva, de afaceri, de a cultiva şi nu de a cumpăra, vinde în scurt timp”, spune Mauro Maria Angelini, preşedintele Confindustria România.

„E important chiar şi pentru industrie. Avem posibilitatea să ne transferăm tehnologiile noastre, know-how-ul. Multe firme sunt lideri mondiali în producţia de echipamente agricole”, spune reprezentantul Senatului italian. Localnic: „Să cumpere tot! Şi primăria!”

În ultimii ani, judeţul Timiş a devenit un „El Dorado” pentru agricultorii italieni. Zeci de mii de hectare sunt în proprietatea unor cetăţeni din peninsulă. Cel mai mare proprietar de terenuri este Luciano Martini, un misterios om de afaceri. Martini a înfiinţat aici o firmă care, de peste zece ani, lucrează 11.000 de hectare în zona comunelor Dudeştii Vechi – Vâlcani – Teremia. Iată ce spun oamenii locului despre latifundiar:

„Păi, nu-i prea bine. Să vină din Olanda sau de altundeva, să vină să ne ia pământul, să-l lucre ei… Nu ştiu. Oamenii care vând trebuie să se gândească la asta”.

„Pentru unii a fost un avantaj, faptul că le-a oferit un loc de muncă. Pentru alţii a fost un avantaj că le-a cumpărat terenul… Depinde de la caz la caz!”

„Să cumpere tot! Şi primăria!”

Cine este Luciano Martini? Reporterii Din interior au stat de vorbă cu Sebastiano Stoppa, cel care-i conduce afacerile în România.

„Aproape în fiecare lună vine aici două-trei zile. Iubeşte foarte mult ferma şi investeşte foarte mult şi în îmbunătăţiri funciare, a făcut foarte multe lucrări. El ţine foarte mult la frumuseţea peisajului, un pământ bine lucrat pentru el e prioritar. Italienii şi românii sunt foarte apropiaţi. Şi ca cultură, şi ca caracter”, spune Sebastiano Stoppa.

Producţia obţinută de italieni, la Dudeştii Vechi, este vândută peste hotare. Floarea-soarelui este comercializată în Italia şi Ungaria.

„Acum încercăm să dezvoltăm şi partea din România, pentru că şi România este o piaţă destul de activă şi încercăm şi aici să vindem marfa”, spune Sebastiano Stoppa.

Spre deosebire de alţi investitori străini, Sebastiano Stoppa consideră că noua lege privind vânzarea de terenuri poate aduce probleme grave fermierilor.

„Eu nu cred că contează cine este proprietarul terenului, ci ce face cu terenul respectiv. Noi investim foarte mult în pământ, aducem în plus. Noi le dăm românilor locuri de muncă, investim, nu facem o speculaţie. Nu cumpărăm teren şi-l blocăm acolo, în perspectiva că îi va creşte valoarea. Foarte riscant este ce se speculează. Adică cineva ia teren şi nu-l lucrează, îl lasă acolo în aşteptarea unui viitor preţ cât mai ridicat”, spune el.

Nu toţi agricultorii din comuna Dudeşti şi-au vândut pământurile italienilor. Damian Nicolau este inginer agronom şi lucrează 200 de hectare. A văzut cum, de-a lungul anilor, preţul pământului a explodat.

„Fiind şi inginer agronom de meserie, am lucrat pământul. Şi pământul, o dată îl vinzi şi după aia nu mai… Mai greu să cumperi decât să vinzi. Am în proprietate personală 48 de hectare şi lucrăm 105 hectare, aproape, în arendă, cu totul”, spune el.

Damian Nicolau adaugă că oferte de vânzare a pământului au fost dintotdeauna.

„La început, prin anii 90, era 100 de euro, 120, 150 de euro un hectar. Acum a crescut. A ajuns la aproape 4.000 de euro hectarul. 60%-70% s-a păstrat încă în formă particulară la oameni. S-a vândut o bună parte din el, iar restul… Sunt persoane care au simţul proprietăţii mai dezvoltat şi nu a renunţat să vândă aşa uşor, la preţurile mai mici…”, spune el.

Metoda italiană: colaborare cu agricultorii locali

Un alt italian care deţine trenuri agricole în Banat este Gabriele Bellini (foto). Lucrează, în judeţul Arad, peste 4.000 de hectare. Italianul a venit în România în anii `90. Nu direct din Peninsulă, ci din fosta Iugoslavie, forţat de împrejurări. Războiul din Serbia l-a determinat să renunţe la afacerile de acolo şi să înceapă o nouă viaţă, pe pământ românesc.

„Am venit în România în anul 1990, dar investiţiile masive în agricultură le-am început în 96-97. Şi am început în agricultură pentru că este domeniul la care mă pricep cel mai mult. Şi datorită faptului că şi investiţia a fost destul de rentabiliă de la început şi oricum am crezut în această activitate, investiţia a constinuat să se măreaască”, spune omul de afaceri.

Bellini a fost primul fermier din zona Aradului care a înfiinţat culturi extinse de soia. În prezent, italianul cultivă cereale, mai ales rapiţă, plantă foarte căutată pentru fabricarea biocombustibilului. Spre deosebire de alţi italieni, Bellini plăteşte fermieri români să îi lucreze terenurile.

„Politica noastră este de a conlucra cu agricultorii locali. Pentru că datorită fondurilor structurale şi fondului SAPARD s-au utilat foarte bine cu utilaje moderne şi atunci este intentia noastră de a colabora cu ei în vederea desfăşurării activităţii cum este mai bine şi, automat, de a îndeplini şi un scop social de a-i ajuta şi pe ei să se dezvolte mai bine”, spune Gabrielle Belini.

Lucian Popovici este unul dintre agricultorii arădeni care lucrează pământ în arendă de la fermierul italian.

„Până acum nu am avut nicio problemă. Până acum pot să zic că a fost ok din punct de vedere profitabil. A luat terenul, mi l-a dat, i-am plătit, a fost rezonabilă arenda, deci nu au fost probleme de care să mă sperii”, spune el.

Nu toţi italienii care au venit în România să investească în agricultură au avut noroc. În urmă cu patru ani, în judeţul Gorj, localnicii din Țânţăreni l-au bătut mar pe Severino Trivellin, un om de afaceri italian care făcea agricultură în zonă. Oltenii i-au recomandat lui Trivellin să se întoarcă în Italia şi să le lase pământurile în pace.

Italienii nu sunt suprinşi de faptul că unii români sunt împotriva străinilor care cumpără terenuri. Motivul este cât se poate de simplu. În Italia este aceeaşi mentalitate.

„Eu spun încă odată toată, lumea este la fel! Sunt tâmpiţi la noi, sunt tâmpiţi aici, sunt persoane foarte interesante!”, spune fermierul Franco Saccocci.

Investitorii italienii consideră că noua lege nu va produce schimbări majore în agricultură.

„Nu prea va schimba din doua motive. Investiţiile majore făcute de firmele străine s-au făcut deja în ultimii 10 ani şi fiecare s-a aşezat unde trebuia să se aşeze şi la ora actuală nici nu prea este locul pentru altă schimbare sau pentru altă aşezare”, spune Gabrielle Belini.

Foştii miniştri ai Agriculturii consideră însă că liberalizarea pieţei terenurilor agricole va pune probleme, în primul rând agricultorilor care nu au bani să concureze cu străinii la achiziţia de pământuri.

„Deci străinul vine cu un credit în care dobânda este de 1-2-3% în timp ce un român primeşte credit cu 7-8-9-10%. Păi ce piaţă liberă poate fi asta?”, spune Valeriu Tabără.

„Nu văd cu ochi buni acest lucru pentru că ar trebui noi ca români să ne mobilizăm şi să lucrăm acest teren”, crede Stelian Fuia.

Riscul speculei

Marea problemă rămâne achiziţia de pământuri în scop speculativ: concret, există riscul ca terenurile să fie cumpărate doar pentru a fi vândute la suprapreţ, fără a fi cultivate. Anul trecut, economia a crescut cu 3,5%, iar principalul motor de creştere a fost agricultura. România a ocupat locul unu în Europa la producţia de floarea soarelui şi locul doi la producţia de porumb. Recolta bogată a adus încasări la bugetul de stat de peste 18,5 miliarde de euro. Astfel, speculaţiile cu terenuri pot reduce potenţialul agricol al ţării.

„Capacitatea României de a produce este undeva la 40-50 de miliarde de euro. Deci aici este marea problemă (…) Agricultura, prin potenţialul, ei poate să fie o contribuabilă extrem de importantă la progres şi la ceea ce înseamnă creşterea economică”, potrivit lui Valeriu Tabără.

Fără producţii agricole, mediul rural, unde trăieşte aproape jumătate din populaţia ţării, s-ar putea confrunta cu probleme sociale grave, spun specialiştii.

„Luarea oamenilor şi transferul lor spre zonele urbane, mărirea unor presiuni spre zone urbane, sălbăticirea anumitor zone,” arată Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii în perioada septembrie 2010- februarie 2012. În prezent, deţine funcţia de vicepreşedinte al Academiei de Știinţe Agricole.Tabără susţine că a făcut demersuri la Uniunea Europeană ca România să amâne cu şase ani măsura de liberalizare a pieţei funciare, până în anul 2020. Tabără susţine că demersul său nu s-a concretizat din cauza miniştrilor care l-au succedat.

„Păi nu au dus mai departe acţiunea cel care a venit după mine. Eu zic că inclusiv Fuia a încetinit şi început a avut nişte reacţii de nu ştiu ce tip după care i-a văzut că ar da bine dacă ar spune facem, dar nu a făcut nimic”, povesteşte el.

Succesorul lui Valeriu Tabără la conducerea ministerului agriculturii a fost Stelian Fuia. Fuia a condus ministerul agriculturii în anul 2012, timp de cinci luni. În prezent, lucrează peste 1.000 de hectare de teren agricol în judeţul Călăraşi. Stelian Fuia îl contrazice însă pe Valeriu Tabără.

„Niciun document de lucru nu a fost antamat cu Comisia Europeană. Eu am trimis un document către ministrul fondurilor europene, domnul Orban, pentru a studia astfel de opţiuni. Răspunsul a fost foarte clar, nu putem să intrăm pe procedura de infrigement”, explică el.

În timp ce foştii miniştri îşi pasează responsabilităţile, marii fermieri sunt îngrijoraţi. Sorin Dogaru conduce divizia de agricultură a Interagro, cel mai puternic grup agro-industrial din România. Consorţiul condus de magnatul Ioan Niculae administrează o suprafaţă de 50.000 de hectare. Sorin Dogaru susţine că achiziţiile în scop speculativ cresc artificial preţurile pământurilor.

„În cazul în care există străini care cumpără terenuri în scopuri imobiliare aici trebuie să se intervină foarte clar. Vrei să cumperi teren imobiliar, nicio problemă, te impozitez în aşa fel încât să îţi piară cheful de imobiliare cu principalul mijloc de producţie al ţării”, spune el.

Sorin Dogaru susţine că investitorii străinii s-au arătat interesaţi şi de terenurile Interagro.

„Sunt şmecheri. Ei vor prima dată informaţii cam cum e, dacă zona asta ar fi bună pentru agricultură dacă zona asta ar fi bună pentru nu ştiu ce, dar cum vin, aşa pleacă”, spune el.

Omul care a cumpărat un sat întreg

Dincolo de afaceri, există români pentru care pământul înseamnă totul. Emil Părău este un om de afaceri din Lupeni, Valea Jiului. În urmă cu 11 ani, a cumpărat tot satul Roşia, o localitate din Munţii Apuseni, în mare parte părăsită. De ce? Emil Părău s-a născut la Roşia si a simtit ca are o obligaţie faţă de satul natal.

„În 2003, după ce nu mai fusesem aici de aproape 7 ani, taică-miu îmi tot spunea: s-a ales praful de munca mea, de a strămoşilor tăi, voi nu vă mai duceţi acolo… Şi atunci am zis mă nu pot eu să las aici să se aleagă praful. Hai să fac ceva şi să-i fac şi o surpriză, că dacă vine şi vede ce-i aici şi moare imediat de inimă rea bineînţeles. Şi-atuncea am luat mai mulţi meseriaşi, zidari, tâmplari, dintre oamenii care lucră la pădure.(…) am reparat casa, ceilalţi au lucrat la aranjatul grădinii, am curăţat terenul, am văruit pomii, garduri.(…) Când a văzut casa refăcută nu-i venea să creadă. Bineînţeles că a fost foarte bucuros şi poate a fost ultima lui bucurie din viaţă. Mi-am luat un angajament că nu voi lăsa niciodată să se aleagă praful de această zonă. Aici ai o responsabilitate, ai pe umerii tăi pe toţi strămoşii”, spune Emil Părău.

Initial, Emil Părău nu plănuia să cumpere 50 de gospodării şi 300 de hectare de pământ, câte deţine acum în satul natal.

„N-aveam chiar niciun gând decât asta să curăţ terenurile. Şi a venit un vecin de aici Tic, care stă la Vineri, are casă mare lângă Cugir şi face, bă Milule, eu nu mai vin pe aici. Nu vrei să-mi iei şi mie casa şi locul şi asta. (…) Şi am zis, hai mă să le iau. Şi le-am luat, zicând că nu mai vine, i-am luat tot. I-am dat banii, aşa a fost primul. După aia or început alţii. După aceea a început să-mi vină ideea: dom’le dar ce-ar fi să refac şi casele. (…) Am zis: băi, dar ce-ar fi ca în viitor, pe fundaţiile caselor respective să refac eu din nou casele şi în acest fel să refac satul şi de ce nu să încerc să fac un altfel de turism decât ce se face la ora actuală în lume”, spune el.

Toată afacerea de la Roşia l-a costat pe Emil Părău în jur de 100.000 de euro. Acum, vrea să-şi transforme satul natal într-o destinaţie turistică.

„Asta-i identitatea noastră românească, pe care trebuie să o păstrăm. Vedeţi, aici în sat când vii, sau în comună, te întreabă cineva, cine eşti tu? Eu de exemplu sunt Milu lu’ Ilina lu’ Simionu’ Şeicului. Vedeţi, deja sunt trei generaţii, am ajuns la străbunicii mei. De fapt eu duc povara lor, eu trebuie să duc mai departe acest lucru, pentru că şi copiii or să vină Alin lu’Milu lu’Ilina lu’ Simionu’ Şeicului. Vedeţi, aşa ar trebui să gândim toţi pentru că noi încet încet ne pierdem identitatea şi asta-i lucru mare. Şi asta aş vrea în primul rând în acest sat”, spune Emil Părău.

Când Emil Părău s-a întors la Roşia, în sat mai erau patru locuitori. Restul localnicilor au părăsit localitatea încă de acum 40 de ani, ca să lucreze la oraş. Astăzi, la Roşia mai trăieşte doar nea Aron Truţă. Bătrânul se încăpăţânează să trăiască o viaţă simplă, de ţăran. Încă îşi mai confecţionează uneltele agricole din lemn, ca pe vremea dacilor.

„Pământul înseamnă pentru mine o bucurie. După pământ trăim. Trăiesc şi animalele, trăim şi noi. Dacă e muncit. Dacă nu-l munceşti, nu pot trăi nici animalele, nici oamenii, că n-avem alt venit. Tineretul o şi plecat… Dacă-s singurul, eu am mai rămas pe aici. Am fost plecat şi eu, dar m-am întors iarăşi pe la pământul ăsta. Mă leagă moşia de aici. Pământul!”, spune Aron Truţă.

Pentru Emil Părău şi Aron Truţă, pământul de la Roşia este sfânt.

„Pământul nu-l dăm la străini. Dacă-l dăm, îl dăm tot la ai noştri. La ţara noastră, la ţara românească!”, spune Aron Truţă.

„Vă daţi seama că toţi care vin să cumpere terenuri îl cumpără cu un interes. El nu simte nimic, ceea ce simţim noi. (…) Asta ar trebui să înţeleagă orice român din ţara asta (…)Dacă pot şi au posibilitatea, să se întoarcă în satul lor, să nu-l vândă, să nu-şi vândă terenul. Terenul până la urmă are valoare, şi-o să aibă valoare. Dacă n-ar avea valoare, n-ar veni străinii să-l cumpere. Noi cu timpul ne pierdem identitatea, ne pierdem credinţa şi în felul ăsta, atunci chiar putem să ne pierdem şi pământul! Sper să nu se întâmple asta”, spune Emil Părău.

Exemplul Bulgariei

Românii şi-au înstrăinat aproape 30% din suprafaţa arabilă. Nu la fel au procedat însă vecinii bulgari: autorităţile de la Sofia au blocat vânzările de teren agricol către străini până în anul 2020.

„Bulgarii au luat clar, au tăiat pisica, şi au dat o lege în care pământul nu se vinde, da? Nici nu au întrebat U.E. Nici măcar nu începuseră demersuri cum am făcut noi”, spune Valeriu Tabără.

Pentru marile puteri agricole, cum sunt Franţa, Germania sau Austria, terenul agricol are statut special: este considerat un bun naţional.

„Eu am văzut legea Austriei (…) Vă spun, este la prima vedere liberală, când începi să cumperi e prăpăd, deci dacă nu ai făcut dovada că terenul acela se duce într-o treaptă de folosinţă superioară, nu îl cumperi”, spune Valeriu Tabără.

„Numai noi nu ne dăm seama de bogăţia pe care o avem. (…) Nu apreciem munca bunicilor noştri, părinţilor noştri. Ne-am dat bogăţiile subterane, din păcate. Ne-am dat petrolul, ne-am dat aurul. Până la urmă ne dăm şi pământul? Ce ne mai rămâne? Să ne dăm sufletul, nu? Cu pământul şi cu asta, ne dăm şi sufletul”, spune Emil Părău.

Banca Mondială şi ONU au avertizat că omenirea s-ar putea confrunta, în următoarele decenii, cu o criză alimentară gravă. Pământul românesc, gestionat eficient, poate să hrănească peste 80 de milioane de persoane. De patru ori mai mult decât populaţia ţării. În loc să devenim o putere agricolă, riscăm să ajungem un rai pentru speculatori. Un sat fără câini… vândut bucată cu bucată.

Israelul, speriat de sistemul rusesc S-350E

http://romanian.ruvr.ru/2014_01_10/Israelul-speriat-de-sistemul-rusesc-S-350E-1791/

10 ianuarie, Valentin Vasilescu

© Foto: Concernul Аlmаz-Аntei

S-350E Viteaz este un sistem mobil AA şi antibalistic de dimensiuni reduse, superior celui naval american RIM-174 ERAM (SM-6,) care urmează să intre în 2014 în dotarea SUA şi peste câţiva ani şi a Israelului.

SM-6 este vechea rachetă navă-aer SM-2ER BlockIV, pe care a fost montat sistemul de ghidaj al rachetei aer-aer AIM-120C (AMRAAM). Pe 2 septembrie 2013, la apogeul tensiunilor internaţionale legate de eventualul atac american în Siria, armata israeliană, în complicitate cu cea americană, a lansat o rachetă ţintă Ankor, de la bordul unui avion F-15B. Racheta nu are încărcătură de luptă, simulând traiectoria unei rachete balistice cu raza de acţiune de 1.000-1.500 km. Lansarea a fost executată din centrul Mării Mediterane, spre coasta Libanului. Comandanţii unităţilor ELINT ale armatei israeliene s-au îngrozit, sesizând că lansarea lor a fost detectată mai întâi de un complex AA necunoscut, similar sistemului integrat naval Aegis, de pe un distrugător rusesc din Mediterana, aflat la 550 km de avionul F-15. Şi că acesta a încadrat şi urmărit ţinta până când a căzut în mare. Ulterior ruşii au anunţat că ţinta ar fi fost descoperită de giganticul radar de avertizare antibalistică de la Armavir, de pe litoralul Mării Negre, ascunzând astfel că pe distrugătorul rusesc fusese montat, pentru testare, sistemul S-350E Viteaz.

Capacităţile sistemului S-350E Viteaz, completat de S-400 Triumf, constituie un coctail letal pentru israelieni, întrucât modernele sisteme AA ruseşti au fost create să protejează nemijlocit interesele Rusiei, oriunde în lume şi există negocieri pentru ca acestea fie şi exportate partenerilor tradiţionali ai Rusiei din Orientul mijlociu. Aşa cum arăta şi Valentin Mândrăşescu, compania rusească Soiuzneftegaz a obţinut licenţele de exploatare ale petrolului în patru perimetre din Siria, de la frontiera cu Liban şi până la portul Banias. Aceste perimetre vor asigura în câţiva ani un nivel de producţie 3,2 milioane de barili pe zi, egal cu cel al Kuwaitului.

http://romanian.ruvr.ru/2013_12_27/Rusia-a-gasit-un-nou-Kuweit-in-Siria-2198/

Această turnură neplăcută pentru israelieni l-a obligat pe premierul Netanyahu să se deplaseze la Moscova, pe 20 noiembrie 2013, pentru o rundă de patru ore de discuţii între patru ochi cu Vladimir Putin. În cadrul scurtei conferinţe de presă ce a urmat, premierul israelian a folosit un limbaj diplomatic din care a rezultat că cei doi nu s-au înţeles, nici măcar asupra amânării dislocării acestor sisteme la graniţa Israelului, cu atât mai puţin asupra sistării vânzării acestora către state considerate ostile Israelului.

Având o rază de acţiune de peste 150 km, o viteză de reacţie sporită şi dimensiuni mult mai mici decât S-300 şi S-400, Viteaz este arma AA cu rază mare de acţiune, ideală pentru înzestrarea navelor marinei militare ruse. Recent creata flotă, care operează permanent în estul Mediteranei, considerată drept coloana vertebrală a forţei antiteroriste a Rusiei, are în compunere două crucişătoare din clasa Slava: Moskva şi Variag şi un crucişător cu propulsie nucleară din clasa Kirov: Petru cel Mare. Toate trei sunt înarmate cu sisteme S-300 FM şi PMU-2, care vor fi înlocuite în 2014 cu S-350E –Viteaz. Acum câteva săptămâni au fost retrase la şantierele navale, pentru modernizări, distrugătoarele Amiral Panteleiev şi Smetlivâi. Urmând la rând fregatele Neutraşimâi, Ladnâi şi Pitlivâi, din cadrul aceleiaşi flote. E clar că pentru a li se monta sistemele S-350E–Viteaz.

http://youtu.be/0KTxWoPTXRY

Ministerul Apărării Federaţiei Ruse doreşte să introducă şi în înzestrarea trupelor care acţionează pe uscat 30 de sisteme S-350E în următorii patru ani. Realizând astfel un scut AA compact al trupelor şi teritoriului, compus din S-500, S-400, S-350E şi Panţir S-1. Compania ruseasca Almaz Antei şi-a prezentat deja cel mai nou sistem de apărare aeriană S-350E–Viteaz, în cadrul expoziţiei MAKS 2013. O baterie de rachete S-350E cu baza la sol se compune din punctul de comandă de pe o autospecială, două radare cu baleiaj electronic activ AESA, rezistente la bruiaj şi 6 autocamioane cu câte 12 rampe de lansare fiecare. Rachetele sunt de tip 9M96E2, aceleaşi ca şi la S-400 Triumf, dar şi din cele cu rază mai scurtă de acţiune, 9M100. S-350E poate descoperi, urmări şi lansa rachetele simultan împotriva a două rachete balistice (cu rază scurtă şi medie de acţiune) sau 16 avioane sau 12 rachete de croazieră.

http://youtu.be/ifL7RuQ-sN4

Preseria noului sistem a fost fabricată în 2013 la uzinele din Sankt-Petersburg şi şi-a încheiat testarea în toamna acestui an în poligonul Kapustin Yar. Trecerea la producţia de serie urmează să se facă la scară mare, de la începutul lui 2014. Într-un articol mai vechi din Vocea Rusiei precizam că Almaz-Antei a finalizat organizarea procesului de producţie în serie a sistemelor S-400 Triumf, în fabricile sale de la Nijni Novgorod şi Kirov. Almaz-Antei va introduce în producţia de serie şi noile sisteme S-500, deschizând alte trei fabrici de rachete anti-balistice, devenind lider mondial la această categorie de arme.

http://romanian.ruvr.ru/2013_06_21/Investitii-uriaSe-ale-Rusiei-in-capacitatile-de-productie-ale-rachetelor-AA-cu-raza-lunga-de-actiune/

Rusia a oferit şi României pe lângă posibilitatea de a construi, la fabrica de avioane de la Craiova, peste 100 de MiG-29 K/KUB şi tehnologia fabricării celor mai moderne rachete. 

Rachete sol-aer 9K338 Igla-S, rezistente la contramăsuri electronice şi prevăzute cu sisteme de vedere pe timp de noapte, rachete aer-aer R-77RVV-AE (bătaie 100-120 km), supranumită de occidentali Amraamski. 

Dar şi rachete antitanc dirijate pe fascicol laser 9A4172 Vikhr şi rachete Kh-35 Uran, supranumite de occidentali Harpoonski, care pot constui baterii de coastă, pot fi lansate de pe navele de luptă sau pot fi acroşate de MiG-29M şi folosite la atacarea ţintelor terestre sau navale. România a decis să-i refuze pe ruşi şi să intre în NATO de unde n-a achiziţionat decît armament la mâna a doua, uzat moral şi vechi de peste 30 de ani.

http://romanian.ruvr.ru/2013_12_01/Cum-ar-fi-putut-sa-arate-azi-armata-romana-9526/

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

NATO SI TURCIA IN ALERTA - Marina SUA se indreapta spre Crimeea. Mobilizare a trupelor militare ucrainiene in Zaporojie. Premierul Ucrainei: „Moscova a declarat razboi”

http://www.nasul.tv/2014/03/02/nato-si-turcia-in-alerta-marina-sua-se-indreapta-spre-crimeea-mobilizare-a-trupelor-militare-ucrainiene-in-zaporojie-nava-militara-de-tip-aegis-se-indreapta-spre-portul-constanta/

Robert Frunzescu | Publicat: 2 Mar 2014,

În imagini: KRAZ-uri ucrainene şi obuziere de 152mm

UPDATE (16:40) – Premierul Ucrainei, Arseni Iateniuk, cere Rusiei sa isi retraga trupele de pe teritoriul Ucrainei, catalogand actiunile Moscovei drept „o declaratie de razboi”.

UPDATE (16:36) – Ucraina interzice zborul avioanelor militare in spatiul sau aerian, in contextul amenintarilor Rusiei. Ordinul a fost dat de presedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov.

In plus, securitatea a fost sporita la toate aeroporturile, cu exceptia celor din Crimeea, aflate sub controlul unor militii proruse.

UPDATE- În Simferopol oameni înarmaţi au blocat căile de acces către centrul de recutare din localitate.

UPDATE- Aproximativ 1.000 de tătari din Crimeea a venit în ajutorul batalionului de pușcași marini din Kerci (Ucraina).

UPDATE- Puşcaşii marini ucraineni din Feodosia întăresc liniile de apărare, pregătindu-se de atacul militarilor ruşi.

UPDATE- În Odesa câteva mii de oameni participă la un miting de protest împotriva agresiunii ruse în Ucraina.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a ordonat ridicarea nivelului de alertă al Flotei a VI din Mediterană, anunţă Vocea Rusiei.

Două nave de elită ale Marinei SUA se află deja în Marea Neagră. Este vorba despre distrugătorul USS Ramage (DDG 61) şi nava de comandă USS Mount Whitney (LCC 20), ultima fiind nava amiral a Flotei a 6-a din Marea Mediterană.

USS Mount Whitney este considerată vârf tehnologic în ce priveşte sistemele de control şi comandă în operaţiuni maritime şi dotată cu cele mai sofisticate sisteme de ascultare şi interceptare a comunicaţiilor, dar şi de ghidare operaţională pentru misiuni navale sau aeriene.

În august 2008, Mount Whitney a fost prima navă care a efectuat, sub comandă NATO, transporturi militare (echipament şi trupe) în portul georgian Poti, în timpul conflictului de pe teritoriul Osetiei de sud.

În acelaşi timp, anunţă Ria Novosti, portavionul George Bush (CVN 77), aflat în Marea Mediterană, este pus în stare de alertă.

Surse avizate anunţă că armata turcă şi forţele NATO din regiunea Mării Negre au fost şi ele plasate în stare de alertă, iar o navă militară de tip Aegis se îndreaptă spre portul Constanţa, România.

Guvernul Ponta 3 - Componenta noului Cabinet

http://www.nasul.tv/2014/03/03/guvernul-ponta-3-componenta-noului-cabinet/

I. G. | Publicat: 3 Mar 2014, 

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni in cadrul unei conferinte de presa, componenta noului sau Cabinet, dupa UDMR-ul a acceptat sa intre la guvernare alaturi de USD.

Vicepremieri: Liviu Dragnea – Min. Dezvoltarii, Gabirel Oprea – Interne, Daniel Constantin – Agricultura, Kelemen Hunor – Cultura

Ministerul de Externe – Titus Corlatean

Ministerul Apararii – Mircea Dusa

Ministerul Justitiei – Robert Cazanciuc

Ministerul Mediului - Attila Korodi

Ministerul Economiei – Constantin Nita

Ministerul Sanatatii – Nicolae Baniciou

Ministerul Educatiei – Remus Procopie

Ministerul Muncii – Rovana Plumb

Ministerul Fondurilor Europene – Eugen Teodorovici

Ministerul Transporturilor – Dan Sova

Ministrul delegat pentru Buget – Liviu Voinea

Ministrul delegat pentru Cercetare – Mihnea Costoiu

Ministrul delegat pentru Ape si Paduri – Doina Pana

Ministrul delegat pentru Relatia cu parlametul – Eugen Nicolicea

Ministerul de Finante – Ioana Petrescu, 34 de ani, doctor masterand economie la Harvard, consilier pe probleme fiscale ale premierului

Ministrul delegat pentru Energie – Razvan Nicolescu, 36 de ani, vicepresedintele consiliului de supraveghere al agentiei europene de reglementare in Energie. Reprezinta Romania in grupurile de dialog pe zona energiei

Ministrul delegat pentru IMM si turism – Florin Jianu, 38 de ani, presedintele Uniunii Europene a Tinerilor Intreprinzatori, membru al Consiliului Economic si Social.

Ministrul Tineretului si Sportului – Gabriela Szabo, 38 de ani, unul din marii sportivi ai acestei tari. Din februarie 2013 a fost consiler al ministrului Sportului

Ministerul Societatii Informationale – Alexandru Razvan Cotovelea, fost secretar de stat in MAE, cu o vasta experienta in domeniul afacerilor europene si legislatie europeana

Ministrul pentru dialog social – Aurelia Cristea, deputat de Cluj, din 2012, absolventa universitatea Drept.

Ministrul pentru romanii de pretutindeni – Bogdan Stanoevici, 56 de ani, absolvent IATC.

Attila Korodi: Am ca obiectiv consolidarea instituţiei; cred că nu Roşia Montană va fi tema la Ministerul Mediului

http://www.financiarul.ro/2014/03/03/attila-korodi-am-ca-obiectiv-consolidarea-institutiei-cred-ca-nu-rosia-montana-va-fi-tema-la-ministerul-mediului/

3 martie 2014

Deputatul UDMR Attila Korodi, propus să preia Ministerul Mediului, a declarat luni, 3 martie, că are ca obiectiv principal consolidarea instituţiei, dar şi o analiză a situaţiilor pentru care Comisia Europeană a instituit procedura de infringement.

‘În primul rând am ca obiectiv consolidarea instituţiei şi pregătirea închiderilor pe Programul Operaţional care se închide în 2015, inclusiv. Asta este esenţial. După aceea, imediat va trebui să facem o analiză asupra zonelor în care există cu Comisia Europeană procedură de infringement şi să vedem paşii care trebuie făcuţi ca să intrăm într-un făgaş normal, să fie închise, şi să consolidăm instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, ca să poată să activeze în această zonă. Eu cred că putem face paşi importanţi ca pe cooperare interinstituţională, pe alte ministere să reuşim să implementăm tot ceea ce se află în strategia naţională împotriva schimbărilor climatice şi strategia naţională de dezvoltare durabilă’ , a spus Attila Korodi.

Referitor la subiectul Roşia Montană, el a precizat că nu va fi o temă la Ministerul Mediului. ‘Deja există o procedură făcută în Parlament, o analiză care, după părerea mea, a fost foarte benefică. Există un raport elocvent, eu cred că nu Roşia Montana va fi tema la minister’, a adăugat Attila Korodi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Maşina care merge cu aer. Modelul conceput de Peugeot Citroen va intra curând în producţia de serie

http://www.financiarul.ro/2014/02/27/masina-care-merge-cu-aer-modelul-conceput-de-peugeot-citroen-va-intra-curand-in-productia-de-serie/

27 februarie 2014

O maşină care să meargă doar cu aer pare deocamdată un vis imposibil. Aerul este combustibil gratuit, nelimitat şi 100% ecologic. Doi ingineri de la PSA Peugeot Citroen au făcut însă un prim pas în fabricarea acestei maşini, realizând un model hibrid, conform popsci.com

Karim Mokaddem a conceput în anul 2010 modelul Hybrid Air. Motorul era bazat pe două tehnologii deja folosite – sistemul hidraulic şi motorul pe benzină.

Kasim, alături de designerul Andres Yarce, a conceput un sistem de propulsie care foloseşte o pompă hidraulică şi un piston pentru a comprima nitrogenul într-un rezervor numit acumulator de înaltă presiune.

Nitrogenul presurizat astfel este apoi eliberat şi mişcă fluidul hidraulic, pompa acţionează ca un motor pentru a mişca roţile, apoi fluidul hidraulic ajunge în al doilea rezervor.

In timpul mersului, sistemul va folosi pe rând benzină şi aer, spune Yarce. Motorul pe benzină este util când automobilul trebuie să urce o pantă sau pe autostradă. Yarce şi Mokaddem cred că în oraş maşina poate merge în procent de 60-80% doar cu aer.

Spre deosebire de hibridul electric-benzină, sistemul de propulsie cu aer este mai ieftin şi mai uşor şi poate rezista pe toată durata vieţii autovehiculului. Nu este nevoie de o întreţinere specială.

Maşina cu aer va intra în producţia de serie pentru toate modelele subcompacte Citroen şi Peugeot în Europa, în anul 2016. Nu se ştie exact cât vor costa aceste maşini, dar preţul va fi similar cu al modelelor hidride de până acum.