2012-04-05

DNA îl cercetează pe Borbely Laszlo pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere

http://www.buzznews.ro/2012/04/04/dna-il-cerceteaza-pe-borbely-laszlo-pentru-trafic-de-influenta-si-fals-in-declaratiile-de-avere/
04 aprilie 2012 
Direcţia Naţională Anticorupţie cere undă verde pentru anchetarea ministrului Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.
Borbely Laszlo a intrat in colimatorul DNA
“Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de Borbely Laszlo, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată”, se arată într-un comunicat al DNA.
“În cursul anului 2011, învinuitul Ciocan Ioan, în calitate de reprezentant legal al firmei mai sus menţionate (n.r. – SC Lescaci Com SRL), prin intermediul învinuitului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, a cumpărat influenţa numitului Borbely Laszlo, ministru al Mediului şi Pădurilor, prin efectuarea în folosul acestuia de lucrări de amenajare a unui apartament, lucrări în valoare de aproximativ 20.000 de euro, pe cheltuiala societăţii sale. Lucrările au fost realizate în scopul obţinerii, prin intermediul influenţei de care se bucură ministrul Mediului şi Pădurilor, de contracte cu Administraţia Naţională «Apele Române», instituţie aflată în coordonarea acestui minister, cât şi pentru a obţine cu prioritate plata unor lucrări contractate anterior cu aceeaşi instituţie publică şi aflate deja în execuţie”, potrivit unui comunicat al DNA din iulie 2011.