Euralis: Campania de rapiţă de toamnă

http://www.revista-ferma.ro/articole-agronomie/euralis-campania-de-rapita-de-toamna.html

Agronomie,06 Sep 2011 

Această campanie sintetizează relaţia perenă pe care Euralis a dezvoltat-o cu ...

În luna august Euralis Seminţe, împreună cu partenerii săi, a organizat o serie de seminarii cu tema „Campania de rapiţă de toamnă - 2011”

La Giurgiu (11 august) seminarul a fost organizat de Euralis Seminţe, Timac Agro şi BASF. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Gheorghe Cireap, distribuitor la Romvelia şi a reunit 80 de fermieri şi distribuitori din zona Giurgiu.

Au fost prezenţi şi 5 fermieri din cooperativa agricolă Vlaşca (25.000 ha) printre care Biţă Racman, care deţine 2.400 ha teren agricol, dintre care 400 ha cultivate cu rapiţă. Discuţiile au abordat probleme legate de densitatea la semănat şi au fost evidenţiaţi hibrizii Euralis ES Alonso şi ES Mercure.

La Brăila, seminarul cu tema “Campania de rapiţă de toamnă 2011”, organizat de Euralis Seminţe, împreună cu partenerii TimacAgro şi BASF, a reunit peste 100 de persoane, distribuitori şi fermieri.

Florin Constantin, Country manager Euralis România&Bulgaria, a accentuat la Brăila greşelile făcute de agricultori la cultivarea rapiţei şi a amintit din nou densitatea, spunând că la Euralis sunt 5 ani de cercetări cu supra şi sub-populare a culturii de rapiţă.

2010 a fost un an bun pentru cultura rapiţei în judeţul Brăila. S-au cultivat 27.000 ha de rapiţă, au fost calamitate 3000 ha şi au fost recoltate 24.000 ha, cu o producţie medie de 2.650 kg/ha, a precizat Gabriela Maftei, de la Direcţia Agricolă Brăila.

La Ploieşti (12 august 2011), Euralis Seminţe a fost prezentă la seminarul organizat de firma distribuitoare de produse Euralis, Apromat S.A, în parteneriat cu Munax. Discuţile au fost deschise de către Paul Banu, administratorul Apromat.

A fost prezentată compania Euralis Semences (Franţa), de la origini până astăzi, iar prezentarea hibrizilor de rapiţă din catalogul de toamnă 2011 a fost realizată de Emil Budică, managerul Euralis Seminţe al zonei III (AG, DB, PH, IF, GR, TR).

Paul Banu a adus argumente împotriva obiceiului agricultorilor de a cultiva rapiţa cu o densitate de 50 până la 60 de plante/mp: “avantajul de anul acesta este ploaia venită în ultima săptămână, pentru că se permite o pregătire a terenului foarte bună”.

“În 2010 nu s-a semănat foarte multă rapiţă, pentru că nu s-a putut pregăti terenul, însă ca şi producţie au fost mulţumiţi. S-a recoltat o medie de 3.000-3.500 kg/ha. Produsele Euralis au fost în general bine primite şi nu mă refer doar la rapiţă. Produsele ES Mercure, ES Danube şi ES Centurion au fost cel mai bine primite în Prahova iar topul îl deţine ES Danube.

În legătură cu 2011, încă livrez, încă iau comenzi. Am insistat să iau devreme comenzile şi este mult mai bine decât anul trecut. Am deja 700 ha arvunite iar suprafaţa este în creştere”, a declarat dl. Cucuteanu de la Apromat S.A.

Seminarii Euralis s-au desfăşurat şi la Buzău, Constanţa, Bârlad, Caracal şi Alexandria.  Ferma

Euralis pariază pe sorg în anii secetoşi

http://www.revista-ferma.ro/articole-agronomie/euralis-pariaza-pe-sorg-in-anii-secetosi.html

Agronomie,28 Aug 2012 

Fermieri prezenţi la evenimentul „Arena culturilor de primăvară Euralis”, ...

Lipsa unui sistem naţional de irigaţii îi determină pe tot mai mulţi fermieri, mai ales pe cei din sudul ţării, să găsească soluţii cât mai ieftine pentru reuşita culturilor de primăvară. În anii secetoşi, cultivatorii pot opta pentru porumbul rezistent la acest fenomen, însă o soluţie mult mai ieftină este cultivarea sorgului, denumit şi „cămila vegetală”

Cultivarea sorgului a câştigat în ultimul an teren şi la propriu, şi la figurat în preferinţele fermierilor, tocmai datorită uşurinţei cu care se cultivă şi se întreţine, dar şi ca urmare a cererii mai ridicate de pe piaţă. „Oltenia este zona în care această cultură a prins cel mai bine în ultimii trei ani, pornind de la 1.000 ha cultivate, în general, de către pasionaţi, fani sau curioşi.

Din acest an vorbim de o cultură cultivată pe 30-40.000 ha în această zonă. Folosiţi-l, utilizaţi-l ca o alternativă pentru a vă diminua riscurile”, a îndemnat Florin Constantin, country manager Bulgaria şi România Euralis Seminţe, fermierii prezenţi la evenimentul „Arena culturilor de primăvară Euralis”, organizat la Caracal luna trecută.

Au participat aproximativ 180 de invitaţi - fermieri, distribuitori, parteneri, precum şi o delegaţie din Republica Moldova, venită special pentru Agro-Arena Euralis. Deschiderea evenimentului a fost făcută de Florin Constantin, după care participanţii au asistat la prezentarea loturilor demonstrative de porumb, floarea soarelui şi sorg, susţinută de Dan Maftei - director tehnic şi de marketing, Mihai Postelnecu - director naţional de vânzări şi Daniel Orzan - area manager zona I.

Sorgul minimizează riscurile

„Sorgul este mai rezistent la secetă, în primul rând, pentru că este mai mic. Porumbul poate să aibă şi 3 m, dar sorgul este pe jumătate, poate chiar o treime din porumb. În al doilea rând, tulpina lui este foarte verde şi înmagazinează foarte multă apă datorită rădăcinii adânci. În felul acesta reuşeşte să aibă un conţinut de apă în plantă destul de ridicat, chiar şi în condiţii de stres hidric prelungit”, a argumentat Florin Constantin.

Sorgul nu se irigă, este rezistent la secetă, mai tolerant la arşiţă şi în general se comportă bine, având producţii peste cele obţinute la porumb în anii cu precipitaţii insuficiente, a explicat Mihai Postelnecu, director naţional de vânzări. Dovada s-a făcut la faţa locului, unde spre deosebire de floarea soarelui sau de porumb, culturile de sorg arătau foarte bine.

În plus, investiţia necesară unei culturi de sorg este redusă. 

Loturile de la Caracal au fost semănate la 28 aprilie, iar răsărirea plantelor a fost înregistrată la 5 mai 2012, a precizat Sorin Moraru, director de vânzări pe zona de sud. Planta premergătoare a fost porumbul.

Referitor la una din marile temeri ale fermierilor - respectiv sărăcirea solului, reprezentanţii Euralis Seminţe au spus că fenomenul poate fi combătut prin administrarea îngrăşămintelor.

Preţul sorgului - la egalitate cu cel al porumbului, în 2011

Pentru fermierii care doresc cultivarea sorgului în detrimentul porumbului, Euralis pare să fie cea mai bună alegere. Reperzentanţii companiei au declarat că „la ora actuală deţinem cel mai mare program de sorg din Europa, după ce Euralis a cumpărat programul Eurosorgo”.

Dacă avantajele sorgului în cultură au fost lămurite, fermierii mai au unele semne de întrebare în privinţa desfacerii. „În primul an a fost o problemă, toţi fermierii cărora le propuneam sorgul au întrebat unde îl pot vinde. La momentul de faţă, lucrăm cu unele dintre cele mai mari ferme avicole din ţară, lucrăm cu cei mai mari traderi de cereale care s-au convins şi au făcut achiziţii de sorg.

Acum nu mai este nici un fel de problemă în ceea ce priveşte desfacerea sorgului, iar preţul a fost, anul trecut, echivalent cu cel al porumbului. În general se spune că preţul de achiziţie la sorg este cu 10-15% mai mic decât al porumbului, dar practic anul trecut a fost la nivelul porumbului”, a explicat optimist Postelnecu.

HIBRIZI DE SORG EURALIS

Compania promovează cel mai mult soiurile timpurii şi semitimpurii, dar cerere există şi pentru varietăţile târzii. Sorin Moraru, director de vânzări pe zona de sud a explicat principalele caracteristici ale hibrizilor: 

• ES Mistral şi Solarius sunt hibrizi semitardivi, cu bobul roşu-portocaliu;

• Arakan este un hibrid semitimpuriu, cu bob roşu;

• Armida este un hibrid semitimpuriu cu bobul alb, care se foloseşte foarte mult la rlizarea furajelor combinate pentru păsări fiind foarte căutat de procesatori. 

• ES Alize este considerat vârful de lance al companiei, fiind un hibrid semitimpuriu cu bobul portocaliu. 

• Arkanciel - hibrid timpuriu cu bobul roşiatic spre maroniu; 

• Arlys - hibrid timpuriu, promovat pe piaţă de anul acesta;

• Arfrio - hibrid timpuriu, cu bob portocaliu;

• Quebec - hibrid experimental, timpuriu.

Rodica Orjanu

Omul care ar putea conduce lumea

http://www.realitatea.net/regele-retelelor-albert-l-szl-barab-si-barbatul-care-ar-putea-conduce-lumea_985022.html

L-am întâlnit la Tușnad, pe terasa încropită a unei cantine de pe malul Oltului. Era ora prânzului și mai avea două ceasuri până să își țină prelegerea. Venise la Universitatea de Vară să convingă audiența că poate prezice viitorul. Și nu glumea. Albert-László Barabási, fizician de felul lui, poate anticipa cam tot ce facem într-o rețea: cum și când relaționăm, ce conexiuni preferăm, cât comunicăm sau ce prieteni ne alegem. Iar când cineva știe cine îți sunt prietenii, îmi spune cu naturalețea cu care ar vorbi despre viermii de mătase sau despre atomi, știe foarte multe despre tine. Nu prea pot să îl contrazic: mai bine de 90% din modele de mobilitate umană într-o rețea, susțin cei din echipa pe care o coordonează, sunt predictibile.

Albert Laszlo Barabasi, bărbatul care ar putea conduce lumea / FOTO: Sándor Haaz

Fondator al teoriei rețelelor - de la cele formate de celule, la WWW sau la cele sociale - Barabási a intrigat biologii, a supărat sociologii și i-a provocat pe economiști. Până la un punct, când toți au recunoscut importanța ideilor sale și, implicit, genialitatea intuiției sale. A urmat apoi consacrarea, succesul. Cei de la Popular Science au spus despre el că este omul care ar putea conduce lumea. Cei de la Wired, că știe și pe unde călcăm. Lucrările sale despre rețelele complexe au fost prezentate pe larg de cele mai prestigioase publicații și instituții media din lume, de la Nature, Science sau The New York Times, până la BBC sau CNN. Una peste alta, Albert László Barabási este în momentul de față, probabil, cel mai titrat cercetător născut în România.

Marius Cosmeanu: La începutul anilor 1990, un cunoscut istoric de la Budapesta îmi spunea că mai toți inventatorii importanți din prima jumătate a secolului 20 au fost din Europa Centrală. Einstein, Tesla, Hermann Oberth, Marconi, toți se născuseră în Mittle Europa. Recent, un nu mai puțin cunoscut om de știință de la București îmi vorbea despre interesul americanilor pentru Europa de Est și creativitatea acestei zone. Ce părere ai, cât e mit și cât e adevăr în toată povestea asta? Există o predispoziție, un CEVA aparte al celor din această parte de lume pentru inovația științifică?

Albert László Barabási: Faptul că la începutul secolului 20, până prin anii 1950, în Europa de Est a existat un capital intelectual important, cu multe exporturi spre Statele Unite, e incontestabil. Înainte de a crea, însă, un mit din asta, trebuie să avem în vedere că de-a lungul istoriei, polii cu creativitate și-au schimbat neîntrerupt „domiciliul”. Memoria noastră, a celor din regiune, e foarte focusată pe începutul secolului 20. E un reflex est-european să ne amintim mereu de această perioadă. Dacă privim, însă, puțin mai detașați, vedem că poli de creativitate au existat și în Grecia, și în Italia renascentistă, și în Anglia ș.a.m.d. În anii 1960, acest pol s-a mutat în Statele Unite. Din varii motive: fie datorită banilor, fie grație mentalității yankeilor de a fi foarte deschiși la inovație.

În schimb, dacă avem impresia că americanii au o foame pentru creativitatea est-europeană, asta nu înseamnă neapărat că în zonă există un nou reviriment, ci, mai degrabă, că americanii sunt interesați de tot ceea ce înseamnă valoare, talent, din orice zonă a lumii ar fi acestea. Întrebarea care se pune acum este dacă polul de inovație va migra spre Orient, spre Asia. Aceasta este marea întrebare a momentului! Adevăratul criteriu este cum migrează GDP-ul spre Asia, out-put-ul științific, productivitatea în știință. În mare parte, acestea au migrat deja spre Asia. În altă ordine de idei, Google sau alte companii mari și-au dat seama că nu există suficiente talente în Statele Unite, nu neapărat din rațiuni economice, ci pentru că talentele pleacă îndeosebi spre sfera afacerilor și mai puțin spre cea științifică. De aceea, dacă au nevoie de matematicieni, fizicieni, informaticieni, americanii se orientează spre Europa de Est și China.

Omul care ar putea conduce lumea Sfaturi pentru atrofierea unei minorități

Te-ai născut la Cârța, în martie 1967. Tot acolo, șapte luni mai târziu, s-a născut și Kelemen Hunor, actualul președinte al UDMR. L-ai cunoscut în copilărie?

Nu, nu l-am cunoscut. M-am născut la Cârța în mod cu totul întâmplător. Cârța este un loc extraordinar, de fiecare dată merg cu plăcere acolo, dar eu sunt de loc din Bălan. M-am născut la Cârța dintr-un motiv cât se poate de simplu: acolo era, în 1967, cea mai apropiată maternitate de Bălan. Nici nu am stat prea mult pe acolo, vreo jumătate de oră, pentru că mama mea a vut complicații și ne-au dus cu ambulanță la maternitatea din Miercurea Ciuc, unde am stat, apoi, trei luni. Mai glumesc uneori că s-ar putea ca tot succesul meu să se datoreze faptului că am fost alăptat de jumătate din mamele din Ciuc. Mama mea fiind bolnavă, nu m-a putut alăpta, așa că în cele trei luni cât am stat acolo am fost alăptat de femeile care născuseră la maternitatea din Miercurea Ciuc.

Anul trecut, în februarie, când a apărut articolul celor de la Popular Science, s-a scris și s-a vorbit mult despre tine în presa din România. Titlurile, însă, vorbeau, aproape invariabil, despre „românul” Albert László Barabási. Cum comentezi? Întreb asta în condițiile în care oameni ca tine sau Laci Bölöni ori Béla Károly sunt considerați români, în timp ce László Tökés sau alți lideri politici maghiari din România nu se bucură de acest „alint” al presei. Îngeri și demoni.

Avem aici o problemă de presă și una identitară. În primul rând, pe Sándor Petőfi nu îl chema Petőfi, ci Petrović. Și, da, în perioada dualismului, națiunea maghiară a învățat, așa cum și americanii au învățat, să asimileze opera, realizările tuturor celor care aparțineau acelei lumi și se mândresc cu ei. Asta trebuie să învețe și România. Ultimele cercetări arată că cheia dezvoltării o constituie diversitatea. Dacă formăm o echipă de cinci economiști de primă mână de la Harvard, ei nu vor putea găsi soluții mai bune la o problemă decât o echipă formată, să spunem, dintr-un fizician, un matematician și un economist de același nivel. Diversitatea joacă un rol foarte important în inovație, este o componentă esențială pentru orice formă de progres social. Cu cât tolerăm mai mult diversitatea, cu atât societatea are mai mult succes. Așadar, consider că, până la un punct, sunt produsul sistemului educațional românesc. Din acest punct de vedere pot fi numit în egală măsură și „român”, și „maghiar”. Cu toate acestea, însă, eu mă consider maghiar. Etnic maghiar. Un rol esențial în faptul că am avut succesul pe care l-am avut îl are și faptul că sunt minoritar. Condiția de minoritar într-un regim opresiv dă o motivație în plus. Eu am fost crescut cu ideea că mie nu îmi ajunge să fiu doar cu un fir de păr înainte altora, ci trebuie să fiu cu mult mai bun decât alții. Regimul de atunci inducea o putere care îi trăgea înainte pe minoritari. Caracteristica aceasta nu e doar a minorității maghiare, ci a oricărei minorități. Luați exemplul Americii: negrii au fost marginalizați și a apărut Martin Luther King cu o mișcare foarte puternică a negrilor. Tocmai aici, la Tușnad, am ascultat prelegerea unui profesor care predă la Yale University și la Sapientia. El arăta că păduchii de pe frunze, dacă sunt ținuți sub stres...

Cum poți ține un păduche sub stres?...

Simplu: pui printre ei un gândac care îi mănâncă. Sau mărești și scazi temperatura normală la care trăiesc ei. Așadar, dacă îi ții sub stres, brusc vor naște păduchi cu aripi, care să poată zbura. De aceea, cred că simplă discuție în jurul faptului că eu sunt român sau maghiar (am văzut dezbateri destul de aprinse pe bloguri, pe Internet, legat de această temă), este mai curând semnul unei imaturități a societății. Societatea și, implicit, presa ar trebui să își asume diversitatea care există în România. Celor care vor să asimileze sau să marginalizeze o minoritate, le pot spune că cea mai simplă cale este să dai minorității respective tot ce își dorește, ca să nu mai aibă pentru ce lupta. O minoritate poate fi atrofiată oferindu-i tot. Așa s-a întâmplat cu francezii din Germania, cu românii din Ungaria, cu maghiarii din Austria ș.a.m.d.

Aminteam de Hermann Oberth, unul dintre fondatorii științei rachetelor și a astronauticii. Un vânzător ambulant din Timișoara, foarte în vârstă, îmi povestea, tot așa, că l-a cunoscut pe Oberth pe vremea când, tânăr fiind, prepara rachete artizanale în curtea casei scandalizând, bineînțeles, vecinii. Vorbește-mi puțin, te rog, despre cum ai ajuns tu să fii atras de știință. Ții minte vreun moment major, vreo preocupare sau vreo revelație decisivă care te-au atras spre acest domeniu? Ai scandalizat în vreun fel, dacă nu vecinii, măcar pe cei din familie prin preocupările tale?

Au fost foarte multe impulsuri și am avut destule trăiri de genul acesta. Uite un exemplu: în școala generală aveam clasa în laboratorul de chimie, așa că am cam delapidat din toate substanțele de acolo. Le-am dus acasă și am făcut tot felul de experimente. Sigur, după aceea, le-am adus înapoi. Țin minte că la un moment dat a curs o bază în buzunarul uniformei mele școlare și a apărut o pată albă care nu ieșea cu nimic. Așa că a trebuit să cotrobăi prin toate cunoștințele mele de chimie ca să rezolv cumva problema. În cele din urmă, am injectat acid clorhidric, doar în zona respectivă, pentru a neutraliza baza și pentru a putea spăla pata ca să am cu ce să merg la școală. Am avut tot felul de experiențe similare. Interesul meu pentru fizică, însă, s-a născut la Miercurea Ciuc. În parte întâmplător, în parte conștient. O întâmplare a fost că la noi în casă a locuit, timp de șase luni, inginerul Gábor Miklós. A primit un post în Miercurea Ciuc, dar nu avea unde sta. Noi având o casă mai mare, l-am primit la noi. El m-a ajutat în acea perioadă la fizică. În timp, am ajuns să fiu foarte bun la fizică și căpătasem multă încredere în mine. Foarte bun a fost și profesorul meu de fizică, Antal Nagy. La fel și cel de matematică, Bögözi Mihály. Ei m-au ajutat foarte mult când am început să fiu mai interesat de aceste domenii. Dar au fost și lucruri care au ținut de hazard. De exemplu, până în clasa a XI-a mă pregătisem la Arte Plastice, mergeam la ore de desen, luam ore de sculptură, mă pregăteam să devin artist plastic. Dar, între timp, fizica mergea foarte bine...

Acum înțeleg surprinderea celor care scriu despre ușurința cu care te miști, ca fizician, în istoria artelor.

Da, dragostea pentru o artă am păstrat-o până astăzi. Revenind, când s-a apropiat momentul să decid unde vreau să dau la facultate, am început să fac calcule. La sculptură erau cinci locuri, la fizică atomică, 70. În același timp, eram tot mai bun la fizică, participam și la olimpiade. Așa am ajuns optez pentru fizică.

De ce ai ales Bucureștiul?

Din rațiuni foarte pragmatice. Dacă vroiai să faci fizică, puteai să mergi și la Cluj, și la Timișoara, în multe locuri. Numai că erau ultimii ani ai regimului Ceaușescu. În facultăți nu existau condiții, nu aveai reviste, nu aveai cărți de specialitate, nu puteai călători, nu puteai participa la conferințe. La București, de bine de rău, te mai puteai dezvolta.

Te întreb pentru că distanțele, pe atunci, păreau mult mai mari decât azi, geografia mentală era alta.

Emoțional mi-ar fi plăcut să merg la Cluj, dar știam că la București sunt condițiile cele mai bune. Înainte de a da examen, tatăl meu m-a plimbat prin câteva fabrici, am discutat cu câțiva fizicieni care terminaseră facultatea în București, cum e și Gábor Kolumbán, care a jucat apoi un rol important în România, și alții. Așa că mi-am dat seama că dacă vreau să fac ceva serios, atunci destinația potrivită este București.

Din București, în 1989, ai plecat la Budapesta, împreună cu tatăl tău. Ați fugit din țară sau ați plecat oficial?

E o istorie mai lungă. Cred că eram singurul student de la București care a publicat în reviste de specialitate din Occident. Cei mai mulți dintre profesorii mei nu aveau studii publicate în reviste occidentale. Lucram împreună cu Andrei Dorobanțu și încă de pe atunci am început să mă ocup de teoria haosului. Îmi procuram cursurile și literatura de specialitate din Ungaria. Cu ajutorul lui Andrei am reușit să public în Olanda și în alte părți. Era o perioadă în care mă interesa tot mai mult știința. Dar nu de asta am plecat. De fapt, din câte știu, regimul vroia să scape de tatăl meu, așa că i-au dat un pașaport ca să plece din țară.

În cazul tău, motivul plecării a fost în primul rând unul politic sau unul profesional?

Nu, în cazul meu evident nu era unul politic. Nu am avut niciun fel de activitate politică, nu am participat la nicio mișcare de acest fel.

Nu mă gândeam că ai fi fost disident, doar că erai scârbit de regim.

Tatăl meu a fost directorul muzeului din Miercurea Ciuc. L-au schimbat din motive politice și a ajuns controlor pe autobuz. După un timp, „organele” au considerat că cel mai simplu mod de a scăpa de el este să îi dea un pașaport. Tatăl meu le-a spus că vrea un pașaport și pentru mine. Așa că în vara lui 1989 am plecat. Părinții mei erau divorțați, mama a rămas în țară, dar am hotărât de comun acord că pentru mine, atunci, era mai bine să plec. După schimbările din 1989, tatăl meu s-a întors. Eu, în schimb, începusem deja școala la Budapesta și nu mai avea niciun rost să mă întorc. Am rămas acolo și am terminat facultatea. După care am plecat în America.

Am destul de mulți prieteni fizicieni, inclusiv câțiva din secuime. Formați un trib aparte, interesant. Cum erai în studenție, genul mai solitar, mai „tocilar” sau îți trăiau și veacul, ca să spun așa?

La Măgurele, la Facultatea de Fizică, era o comunitate maghiară destul de puternică. Făceam chefuri între noi sau împreună cu colegii români, dar nu am fost un student care să ducă lucrurile la extrem.

Cam cât dedicai studiului și cât timpului liber?

Făceam cercetare. Opțiunea mea a fost, și la București, și la Budapesta, să nu merg la cursuri. O făceam conștient, memoria mea auditivă fiind foarte proastă. În schimb, am o foarte bună memorie vizuală. Așa că mi-am dat destul de repede seama că degeaba merg la cursuri, că nu rămân cu aproape nimic. La București, mulțumită unor oameni ca Andrei Dorobanțu sau Gábor Kolumbán, am avut acces la cărțile din biblioteca facultății. Stilul meu de lucru era următorul: strângeam cursurile de la 2-3 colegi, mai adunam cărți în română, în maghiară și în engleză pe subiectul respectiv și mă pregăteam pentru examen. Dar nu mergeam la cursuri. Țin minte că la un examen, când am intrat în sală, erau nu un profesor, ci trei. A trebuit să îi întreb pe colegi care este profesorul cu care dăm examen, la care din cei trei trebuie să mă uit?

Și tolerau profesorii „ignoranța” ta? Nu te picau la examene?

Nu. Uite, de exemplu, se termina examinarea și profesorul îmi spunea: „Meriți zece, dar pentru că nu te-am văzut niciodată, îți dau nouă”. Asta a fost...

Ce cotă ai la Hollywood

Wikipedia, varianta în engleză, pentru că în română încă nu există o pagină despre tine, scrie așa: „Albert-László Barabási is a physicist, best known for his work in the research of network theory”. Ce le poți spune celor laici, care nu cunosc sau nu au auzit despre teoria rețelelor? Cu ce se mănâncă ea, care e esența ei?

În fond, atât existența noastră biologică cât și cea fizică se bazează pe rețele. Mai exact: genele existente în organismul nostru nu sunt de capul lor, independente, ci în legătură unele cu altele formând un sistem de rețele foarte complicat. Avem, apoi, societatea. Faptul că nu umblăm brambura prin lume se datorează și relațiilor sociale, unui sistem de organizare a societății. Pentru înțelegerea acestor lucruri, rețelele acestea trebuie descrise, cunoscute și înțelese. Cine cu cine relaționează, de ce relaționăm într-un anume fel ș.a.m.d. Avem, tot așa, accesul la informații: telefon, email, internet etc. Toate acestea formează sisteme de rețele, toate tehnologiile noi sunt structurate pe rețele. Prin urmare, teoria rețelelor își propune să descriere aceste rețele, să înțeleagă caracteristicile lor și să afle cum influențează aceste caracteristici sistemele din care fac parte. De exemplu, cum ajungem de la disfuncționalitățile celulelor la cancer, cum provoacă ele cancer? Sau unde ne poziționăm într-o rețea cum este Internetul în funcție de informațiile pe care le oferim sau în funcție de cum ajung alții la informațiile pe care le oferim? Sau cum funcționează Internetul, cum este influențată structura sa și cum putem modela această structură? Toate acestea sunt interesante cu adevărat pentru că acum aproximativ 12 ani s-a produs o schimbare de paradigmă: rețelele au devenit măsurabile. S-a descoperit că rețelele sunt guvernate de legi interne, deloc întâmplătoare, chiar dacă acțiunile care le compun, și anume, cine cu cine comunică etc., par aleatorii. Dacă reușim să aflăm legile de funcționare ale rețelelor, putem afla foarte multe și despre funcționarea sistemelor pe care le alcătuiesc. Este o schimbare revoluționară care are, în prezent, foarte multe aplicabilități practice.

Uite, cam o treime din grupul nostru de cercetare de la Harvard se ocupă de mai buna înțelegere a unor maladii precum astmul și alte boli pulomonare. Încercăm să aflăm cum interacționează cele cca. 100 de gene care au legătură cu aceste boli, cum relaționează unele cu altele și cum să descriem apariția astmului sau a altor boli pulmonare la nivel genetic. Am depășit de mult faza în care încercam să explicăm o boală prin analiza unei singure gene.

Cum folosește un genetician teoriile tale?

Prin aplicarea teoriei rețelelor încercăm să găsim medicamente care, bineînțeles, să ofere soluții. Medicamentul este o materie chimică care se conectează de celulele albe modificând astfel comportamentul celulelor la nivel local. Întrebarea la care vrem să găsim răspuns este: la care celule albe trebuie să se conecteze acel medicament pentru a obține efectul scontat? Hai să folosim o analogie. Dacă dimineața, când pleci la muncă, nu ți se aprinde lampa mașinii, cauzele pot fi numeroase: poate nu funcționează acumulatorul, poate s-a ars becul, poate s-a stricat întrerupătorul sau poate s-a ars siguranța. Pot fi foarte multe cauze potențiale. Cum aflăm, însă, care este cauza reală? Păi, ducem mașina la atelierul auto, omul de acolo cunoaște deja rețeaua de legături electrice a mașinii, verifică cele câteva puncte esențiale, găsește defecțiunea, piesa defectă, o schimbă și a rezolvat problema. Cu alte cuvinte, neaprinderea lămpii este o boală. Așa se întâmplă și cu organismul uman. Procedura este oarecum aceeași: avem nevoie de o hartă ca să găsim zonele sau locurile în care avem defecțiunea. Și avem nevoie de piese de schimb. Paradoxul este că medicul are o calificare mult mai mare decât instalatorul auto. Acesta, însă, va rezolva în mod garantat problema. Medicul nu poate garanta acest lucru.

Bine, vorbim și de o altă complexitate.

Exact, numai că medicul nu deține acele instrumente pe care le deține instalatorul auto. Nu are hartă, nu are piese de schimb, nu are un desen care să îi facă viața mai ușoară. Noi încercăm împreună cu microbiologii, cu geneticienii, să cartografiem organismul, să aflăm cine cu cine relaționează și, apoi, să înțelegem comportamentul rețelelor formate de respectivele relaționări și să vedem în ce puncte trebuie să intervenim pentru a rezolva problemele. Mai exact, pentru care celule albe să producem medicamente, ce funcții trebuie sau nu blocate pentru a vindeca o boală. La urma urmei, încercăm să găsim soluțiile pe care biologii au recunoscut că nu le pot afla.

Cum ai ajuns să aplici teoria ta la Hollywood? Despre ce a fost, de fapt, vorba?

Totul a plecat de undeva de la numărul Bacon, prin analogie cu așa-numitul numărul Erdős, dat după numele carismaticului matematician maghiar Paul Erdős. Esența acestui număr este următoarea: dacă cineva a scris un articol împreună cu Erdős, are numărul lui Erdős 1; dacă cineva a scris un articol cu cineva care a scris un articol împreună cu Erdős, are numărul lui Erdős 2 ș.a.m.d. Ideea e să vezi la câte mâini ești, la nivel de publicații, de Erdős. Cu cât sunt mai aproape, cu atât sunt mai mândrii matematicienii, pentru că între ei se dă această „luptă”. Eu, de exemplu, am numărul lui Erdős 4. Nu sunt matematician, dar și fizicienii au legături cu Erdős.

Analogia de care aminteam a apărut la începutul anilor 1990, la Hollywood, și se lega de numele cunoscutului actor Kevin Bacon. În mod similar, dacă cineva a jucat într-un film cu Kevin Bacon, are numărul Bacon 1; dacă a jucat cu cineva care a jucat într-un film cu Kevin Bacon, are numărul Bacon 2 ș.a.m.d. Până la urmă, de ce am jucat tot acest joc și cu Erdős, și cu Bacon? Pentru că atât lumea științifică cât și cea de la Hollywood constituie sisteme cu foarte multe inter-relaționări, care pot fi ușor documentate pentru că oamenii sunt foarte apropiați între ei. De asemenea, ele pot fi și cartografiate ușor, toate publicațiile și filmele fiind publice. Putem descrie astfel rețele profesionale în cadrul rețelelor sociale. E o componentă practică. Eu, de exemplu, mă număr printre puținii cercetători care au un număr Bacon mai mic decât numărul Erdős. Numărul meu Erdős este 4, pe când numărul meu Bacon este 1, asta pentru că apar într-un documentar în care apare și Kevin Bacon.

Netwar sau drumul spre Saddam Hussein

Te-ai ocupat și de probleme de spionaj. Cum abordezi acest univers, deloc public?

Îndeosebi după 11 septembrie 2001, nu atât problema spionajului cât toată problematica terorismului a devenit de o importanță majoră. În fond, întrebarea care s-a pus și se pune este: cum putem lupta într-un război în care nu avem un inamic clasic, în care inamicul nu atacă cu tancuri sau nu are arme nucleare, ci este împrăștiat prin sate, prin comunități în care o parte a oamenilor îi sunt prieteni, o parte dușmani. Nu știi exact cine este the good guy și cine the bad guy. E o mare provocare pentru armata americană! Lucrurile trebuie regândite, resetate, pentru că nu mai operezi pe câmpuri de luptă, ci în comunități. De aceea, problema rețelelor a căpătat o importanță deosebită în domeniu. A apărut inclusiv conceptul de netwar, război de rețea. Așadar, este nevoie de o cunoaștere tot mai bună a rețelelor, ele trebuie descrise și cunoscute într-un fel sau altul.

Teoria rețelelor are aplicabilități diverse în acest domeniu. Se încearcă aflarea felului în care relaționează, de exemplu, diferiții actori ai războiului din Afganistan. Prin aceste studii se poate afla cine sunt prietenii și inamicii diferitelor tabere. Dacă ai harta aceasta și știi cine cu cine comunică, cine cu cine este prieten sau nu, care sunt persoanele care se mișcă în ambele tabere etc., poți afla o serie de lucruri care te ajută. De exemplu, trupele americane ajung într-un loc și întrebarea care și-o pun este cum ar putea modela atitudinea acelei comunități față de ei. Scopul nu este nici pe departe acela de a îi împușca pe toți. Din contră, ideea este să faci comunitatea respectivă mai prietenoasă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie în primul rând să înțelegi acea comunitate. Teoria rețelelor este instrumentul pentru a atinge acest obiectiv.

Să-ți mai spun ceva: cercetările acestea au și alte componente. Bunăoară, așa a fost prins Saddam Hussein. Războiul din Irak a izbucnit în 2003. Într-un timp relativ scurt, tot anturajul său a fost prins, mai puțin el. Americanii au încercat să meargă pe linie oficială, dar și-au dat seama că așa nu vor da de el, pentru că se rupseseră toate legăturile cu Saddam pe linie oficială, cele de ierarhie guvernamentală. Așa că americanii au început o analiză de rețea. Pe baza fotografiilor, a fotografiilor de familie, a bârfelor, a zvonurilor etc., au început să cartografieze rețeaua de relații a lui Saddam. Au aflat, astfel, cu cine merge la băut, cine sunt prietenii lui ș.am.d. Din aproape în aproape, pe baza acestei cercetări de rețea, au reușit să dea de el.

Acul din carul cu fân...

Exact.

Care sunt aspectele mai delicate, de etică, de deontologie în genul acesta de cercetări? Ce neliniștește finanțatorii, opinia publică? Presa nu se scandalizează?

Ba da, cum să nu! Depinde dacă înțeleg sau nu ceea ce facem. De cele mai multe ori aici e problema. Domeniul acesta s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Cum spuneam, putem cartografia cine cu cine comunică, cine cu cine se împrietenește ș.a.m.d. Toate aceste informații au și o componentă care ține de drepturile omului. La urma urmei, știind cine sunt prietenii tăi, știu foarte multe despre tine. Cum pot fi gestionate aceste date? În lumea științifică, îndeosebi în cea din Statele Unite, lucrurile acestea sunt tratate foarte serios. Toate cercetările în care e vorba de oameni, în care vedem cine, cui telefonează, cu cine schimbă emailuri ș.a.m.d., trebuie să treacă printr-o comisie de etică, trebuie să obținem aprobarea ei și abia după aceea putem să ne apucăm de treabă. În majoritatea cazurilor lucrăm cu date anonime.

Și rezultatele finale?

Cât privește rezultatele finale, ele vorbesc despre legitățile rețelelor, despre cum funcționează ele, nu vorbesc despre tine ca persoană. Nimeni nu știe cu cine am vorbit sau datele cui le-am cercetat. Este o chestiune tratată cât se poate de serios, dar care, în schimb, nu e nouă. Încă de la producerea bombei atomice s-a pus întrebarea: care este rolul omului de știință, ce trebuie și ce poate el să facă? Una dintre răspunsurile extreme este să oprim toate aceste cercetări pentru că au efecte negative. Ceea ce nu doar că nu ar duce spre o evoluție, dar e și problematică. În logica asta ar trebui să oprim și cercetările despre cancer, pentru că și acestea operează cu date despre pacienți. În logica aceasta, ar trebui să blocăm și dezvoltarea FaceBook sau a celorlalte rețele sociale? Soluția este să găsești calea de aur, care spune că cercetările au efecte sociale pozitive foarte importante. Cercetările pentru crearea bombei atomice nu au dus doar la bomba atomică, ci și la proiecte de energie nucleară, cu multe alte rezultate pozitive, cum sunt tratamentele cu raze, radiologia ș.a.

Correcting people

Problema e că există o ruptură între voi, cercetătorii, și cei care nu înțeleg intimitatea și rostul acestor cercetări. Țin minte scenariile apocaliptice formulate în legătură cu experimentele făcute cu acceleratorul de particule CERN.

Hai să lămurim puțin lucrurile. Care e responsabilitatea omului de știință? Trip-ul sau paradigma în care înot eu este ca tot ceea ce cercetăm să fie veridic. Toate rezultatele noastre sunt publice, sunt publicate în revistele de specialitate. În același timp, educăm publicul despre consecințele acestor cercetări. Uite, în ultima mea carte, Bursts, am dedicat un capitol întreg efectelor negative pe care le are cercetarea mea. Este obligația noastră să comunicăm, să informăm societatea despre urmări, să le spunem oamenilor ce e pozitiv și ce e negativ în ceea ce facem. Cercetătorul nu are mijlocele de a ocoli efectele negative. Este o chestiune socială, pentru asta sunt legile, consensul social, ca să știm cum să folosim rezultatele cercetărilor noastre. Adevărul este că s-au făcut pași importanți în această direcție. În Europa, în mod deosebit, sunt legi importante care privesc protejarea informațiilor, care interzic folosirea în alte scopuri a datelor strânse de-a lungul unei cercetări. Prin urmare, avem reglementări care fac mai funcțională existența noastră. În ce mă privește, ipotezele acestea, că prin datele stânse putem controla societatea sunt nerealiste.

Crezi că suntem în fața unei schimbări de paradigmă în privința felului în care se raportează politicul și societatea la aceste probleme?

Politicul este foarte rămas în urmă față de societate, explicația find în primul rând una demografică: politicienii au în jur de 60-70 de ani, iar societatea este mult mai tânără. Utilizatorii tehnologiilor față de care se ridică aceste probleme de privacy sunt, în marea lor parte, tineri. Aceștia sunt în clar cu acest gen de cercetări și foarte toleranți față de ele sau față de efectele lor. Politicienii, în schimb, sunt complet cu capul în nori, nu înțeleg deloc ce facem noi și aduc legi care de multe ori au consecințe negative pentru țările respective. Să îți dau un exemplu. Germania, unde toată problema confidențialității era unitară, a îngrădit foarte mult, în anii 1980-90, cercetările de genetică. Drept urmare, institutele companiilor farmaceutice nemțești s-au mutat în Statele Unite, unde legislația era mai permisivă. Efectele economice le puteți intui. Același lucru s-a întâmplat și în privința tehnologiei. Germania a adus niște legi privitoare la protecția datelor personale care, practic, au omorât inovația. De aceea spun că trebuie găsită o cale optimă, să știm ce îngrădim, care sunt efectele sociale negative, dar să nu blocăm inovația.

Cine formează în acest caz avangarda, care sunt statele mai permisive?

Statele Unite, mai orientate spre business. Până la urmă, care e problema fundamentală aici? De ce anume ne temem? Între Europa și Statele Unite avem o contradicție fundamentală. Legile europene spun că datele strânse de o firmă nu pot fi folosite decât exclusiv în scopul pentru care au fost strânse și în niciun caz în interes de afaceri. Ele nu pot fi distribuite nici măcar în interiorul firmei respective. De exemplu, la o companie de telefonie, datele nu pot fi transmise departamentului de marketing. În schimb, firma este obligată să dea aceste informații guvernului, în cazul în acre acesta le cere. Și nu doar atât, firmele sunt obligate să păstreze aceste date timp de șase luni sau un an. Legile americane, în schimb, spun că firmele pot face în principiu orice cu datele obținute, cât timp nu lezează persoanele implicate. În acest caz se mizează pe etică: dacă o firmă încalcă regulă își va pierd credibilitatea față de clienți, de aceea, trebuie să fie atenți. De asemenea, legile americane interzic firmelor livrarea către guvern a oricăror date pe care le dețin. Abordările sunt, după cum vezi, diametral opuse. De asta spun că nu este evident de cine ne temem, teama aceasta nu este unitară. E clar că americanii se tem de guvern, pe când europenii de firme.

The Lord of the Links

Subtitlul cărții tale Linked - How everything is connected to everything else -, mi-a amintit de un film despre Amazing Grace, al cărui mesaj este că toți suntem conectați unul de altul, peste tot găsim conexiuni. Rețelele guvernează lumea, spui. Rețelele sunt guvernate de Laszló Barabási, sugerează cei de la Popular Science și nu numai. Ești un fel de Lord of the Links. Ultima oară am citit despre un caz similar în Biblie... Spune-mi, de ce cunoașterea rețelelor dă atâta putere și cum ne va ajuta această putere? Putem vorbi de un alt Second God?

Întrebarea este dacă putem găsi conexiuni între rețele, dacă le putem lega. Articolul din PopSci vorbea despre o cercetare a noastră la care am lucrat de doi ani și în care încercam să aflăm dacă rețelele pot fi controloate. Există modele matematice care arată că, da, în anumite condiții, rețelele pot fi controlate. Demonstrarea practică acestui lucru se mai lasă așteptată, dar, în fond, matematic există această posibilitate. Până vom ajunge (dacă vom ajunge) la aplicabilitate practică, va mai dura câțiva ani. Procesul are obstacolele sale științifice. Ceea ce contează este că rețelele din societate sau din organism sunt, cum spuneam, rețele care se autoguvernează. Esența cercetării noastre este că aceste rețele nu au un sistem central și, de fapt, sunt rezistente la o construcție centralizată. Teoretic pot spune că nu putem construi o rețea centralizată. E foarte costisitor și nu merită. De aceea au toate rețelele sociale succes. Și au succes mai ales acelea în care nodurile de rețea „merită” să aparțină rețelei respective. Facebook are succes pentru că fiecare utilizator consideră că merită să afișeze cine îi sunt prietenii sau alte informații despre ei, iar prietenii, la rândul lor, funcționează după aceeași logică. Prin urmare, nu Facebook strânge informații despre noi, ci noi, utilizatorii, oferim aceste informații de bună voie. Tot așa, Internetul are succes pentru că este util, poți căuta informații, poți descărca lucruri, poți comunica etc. El funcționează ca o rețea pentru noi vrem și este important pentru noi să creăm legături. Ceea ce trebuie reținut este că aceste rețele se autoguvernează și se autogenerează, fiind foarte greu să le controlezi de la un centru. Nu este imposibil, pot fi influențate, dar este foarte, foarte greu.

Putem vorbi de un design al rețelelor? Există, din punct de vedere al funcționalității, rețele frumoase și rețele urâte?

Interesant este că rețele foarte diferite, precum cele genetice sau sociale, converg spre o arhitectură asemănătoare. De exemplu, dacă ne uităm la casele din jurul nostru, aparent sunt foarte diferite. Dacă însă le dăm jos tencuiala, culorile etc., vom vedea că au structuri arhitecturale foarte asemănătoare. Așa e pe undeva și cu rețelele: felul în care se formează ele vorbește despre felul în care arată. De aceea seamănă între ele și sunt predictibile.

O întrebare mai sucită: gândesc rețelele?

Ți-aș răspunde în felul următor: rețelele nu gândesc, dar numai cu ajutorul lor putem gândi. Fără ele nu se poate. Din acest motiv este și creierul nostru o rețea. Orice formă de gândire sau de inteligență care apare în lume se bazează pe rețele. Esența gândirii este să dezvoltăm anumite concepții prin strângerea unor rețele foarte diferite. În spatele computerului este o rețea, în spatele cip-ului este o rețea, în spatele creierului este o rețea. Garantez că orice sistem capabil de gândire se bazează pe o rețea.

Cum au fost primite ideile tale? A existat o primire diferită în Statele Unite față de Europa Occidentală sau Asia?

La orice schimbare de paradigmă sunt trei tipuri de reacții: 1. cei care spun că e fantastic, 2. cei care spun că e o prostie și 3. cei care spun că e irelevant. Schimbarea de paradigmă depinde așadar de raportul dintre aceste trei părți și de cum se schimbă acest raport, în funcție de câți sunt într-o tabără sau alta.

Cum a fost în cazul tău?

A existat o rezistență îndeosebi în comunitățile științifice care cercetaseră deja rețele. Bunăoară, în sociologie. De acolo au venit, probabil, cele mai vehemente critici. Biologii au spus, inițial, că ideile acestea sunt irelevante. În ultimii zece ani, însă, aceste luări de poziție au dispărut. Ca să mă fac înțeles: aici nu e vorba de o teorie panaceu, care găsește soluții sau explică absolut orice. Teoria mea are limitele ei și știm și noi, eu cu colegii mei, că mai avem multe întrebări la care trebuie să răspundem. Diferențe, deci, sunt nu atât între regiuni cât mai degrabă între domenii. Cei mai receptivi la teoria rețelelor au fost fizicienii și specialiștii din IT. De câțiva ani, însă, și biologii sunt incredibil de activi. În momentul de față ei reprezintă vârful cercetării în domeniu. Sociologii au o problemă pentru că întreg domeniul științelor sociale, grație informaticii, este în transformare. Sociologii nu erau pregătiți, de aceea i-am luat prin surprindere. Nu erau pregătiți să cunoască societatea nu prin intervievarea indivizilor, ci prin analiza datelor privitoare la, să spunem, 700 de milioane de subiecți. Pentru o astfel de abordare sociologii pur și simplu nu aveau metodologia necesară. Aceasta a fost problema cu care s-au confruntat ei inițial, reacția lor fiind una de sistem imunitar, ca să spun așa, dar care nu mai există, pentru că și ei văd importanța cercetărilor noastre. Rezultate mai slabe sunt în rândul economiștilor, sfera aceasta fiind mai lentă. De exemplu, scrierea unui studiu în economie poate dura 3-4 ani, în timp ce în biologie perioada aceasta poate fi de doar trei luni. Dar importanța teoriei rețelelor este recunoscută deja și printre economiști, și ei sunt conștienți că ea va deveni tot mai importantă. În fine, diferențele de receptare ale teoriei rețelelor depind de cât de activ este un domeniu științific sau altul.

Să te provoc un pic. Devenim tot mai dependenți de rețele, dar nu ți se pare că e aici un paradox, că deși suntem tot mai conectați, rămânem, totuși, mai solitari?Nu ai senzația că un segment important al acestor rețele sociale îl formează milioane de Robinson Crusoe?

Societatea a fost mereu în schimbare. Urbanizarea a fost unul din factorii care a schimbat radical societatea, relațiile sociale. Industrializarea a adus schimbări majore în relațiile umane. Este adevărat că ritmul schimbării este acum ceva mai mare și comunicarea electronică schimbă caracterul comunicării, dar procesul acesta are la fel de multe efecte pozitive ca și cele potențial negative. Vin și întreb: suntem predispuși să considerăm o schimbare a comportamentului uman drept efect negativ? Nu tot timpul e așa. Sigur, putem spune că e o problemă că stăm prea mult lângă calculator, dar nu știu dacă e chiar așa. E discutabil.

Nuanțez cu un exemplu: acum ceva ani, un american a stat în casă și s-a uitat vreo zece zile non-stop la filme (pe vremea lui Ceaușescu, dacă ții minte, în epoca apariției video playerelor, făceam și noi ședințe din acestea maraton). La un moment dat, omul a ieșit să își cumpere ceva mâcare gurii, țigări etc. Numai că, fiind noapte, a fost atacat de doi bandiți care au vrut să îi ia banii. Prima reacție a americanului nostru a fost să caute telecomanda, credea că e o scenă de film, era încă în trip-ul cinefil... Pe undeva, într-un scenariu mai conservator, așa îi putem vedea pe mulți contemporani ai noștri. E ca un soi de al doilea păcat originar, ca să reiau exemplu cu Biblia. Mai mult, un profesor de psihologie socială ne spunea pe la sfârșitul anilor 1990 că inclusiv moartea va fi mult mai confortabilă pe Internet...

Asta, dacă se va mai putea muri vreodată pe Internet... Întrebarea e importantă. Putem condamna noile tehnologii pentru că ne alienează și ne schimbă stilul de viață. Dar, uite, Facebook e un exemplu contrar foarte bun: poți relaționa, îți descoperi prieteni de care altfel nu ai putea da, comunici cu ei ș.a.m.d. De exemplu, mama mea poate urmări activitatea mea, comunicăm zi de zi, știe ce s-a întâmplat cu mine în ultima jumătate de an, nu mai trebuie să îi povestesc toate lucrurile acestea ș.a.m.d.

La urma urmei, întrebarea mea ar suna așa: segmentul acesta, alienat, cum îi spui, peste 50 de ani va fi sau nu majoritar?

Dacă pot profeța ceva acum, este că peste 50 de ani Facebook-ul nu va mai exista și lucrurile vor arăta cu totul altfel. E foarte greu să anticipăm cum vor arăta ele. Nu am idee cum vor arăta ele, ritmul schimbărilor fiind foarte rapid.

Cum vezi evoluția Europei de Est și a României în viitorul apropiat? Mă gândesc la fluxurile migraționale, la perspectivele economice sau la tendințe macro- de altă natură.

Hai să îți dau o informație despre problema migrației. Revista Science a publicat recent un studiu demografic care spune că, pe baza modelelor actuale, ultimul european se va naște peste cca. 900 de ani, genetic vorbind. E o informație șocantă! Istoric este o perioadă foarte scurtă, dacă ne gândim că atât a durat istoria acestei zone de până acum. Am contat cam 900 de ani și cam tot atât mai avem de trăit? Nu vorbim aici de războaie sau alți factori, ci doar de raportul dintre natalitate și mortalitate.

Cum va arăta acea civilizație?

Nu știm.

Cine vor fi noii europeni?

În cea mai mare parte a lor populații din Africa. Explicația e relativ simplă: cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât face mai puțini copii.

Apropo, știi de ce fac bănățenii un singur copil?

Nu.

Pentru că jumătate nu pot...

Bună asta! Problema este că țările europene sunt deja într-un soi de spirală a morții, iar popoarele din Europa de Est sunt mai prezente în acest proces decât cele occidentale. Problema nu este conștientizată de oameni. Pentru a schimba acest curs, ar fi nevoie de o politică demografică foarte activă. Nu știu însă dacă se vrea schimbarea acestui curs. Dacă da, ar trebui deja apăsat pe accelerator, ar trebui elaborate strategii în acest sens. Sau poate nu trebuie să schimbăm nimic, poate ajungem la concluzia că acesta este prețul bunăstării noastre...

Dădusem, mai sus, citatul despre tine din Wikipedia. Ce crezi că vor scrie enciclopediile de profil despre Albert László Barabási peste 100 de ani?

Huh, grea întrebare... Mi-ar plăcea ca în anii care vin să avem o descoperire care să facă praf teoria rețelelor, să găsim ceva mai semnificativ. Aceasta este, de regulă, tendința, să descoperi lucruri noi. Însă, dacă mă uit la șansele pe care le avem pentru a descoperi așa ceva, îmi dau seama că șansele sunt foarte mici iar enciclopediile își vor aminti de mine și peste o sută de ani, ca fondator al teoriei rețelelor...

Albert-László Barabási este profesor la Northeastern University din Statele Unite, unde coordonează Centrul pentru Cercetarea Rețelelor Complexe și colaborează cu departmentele de fizică, informatică și biologie. De asemenea, este afiliat la prestigioasa Harvard University.

Născut în Transilvania, la Cârța, într-o familie de maghiari, Barabási a studiat fizica la Universitatea din București. În 1989 emigrează în Ungaria și își dă masteratul din fizică la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. În 1994 obține doctoratul la Universitatea din Boston, iar la 32 de ani devine cel mai tânăr profesor de la Notre Dame University, Indiana.

A fost invitat să țină prelegeri la importante institute și universități din întreaga lume. În 2004, este ales membru corespondent al Academiei de Științe din Ungaria, iar în 2007, membru al Academiei Europene. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt Linked: The New Science of Networks și Bursts: The Hidden Pattern Behind Everything.

http://www.realitatea.net/regele-retelelor-albert-l-szl-barab-si-barbatul-care-ar-putea-conduce-lumea_985022.html#ixzz24jpijSnF

Expo Arad International - AGROMALIM 2012:

Expo Arad International (Directia specializata a Camerei de Comert, Industrie si Agricultura a judetului Arad) va invita sa prezentati oferta de produse si servicii a firmei Dumneavoastra în cadrul targului AGROMALIM 2012:
Editia: a XXIII - aPerioada:  6 – 9 septembrie 2012Locul: Expo Arad InternationalSuprafata: 3.100 mp interior
              23.000 mp exteriorDirector de program:Cimi ENACHE
Categorii de produse expuse: masini, utilaje, echipamente si inputuri pentru cultura plantelor, cresterea animalelor si industrie alimentara, produse agroalimentare, ambalaje si sisteme de etichetare

Conditiile create de complexul expozitional Expo Arad International, numarul si calitatea participantilor, buna colaborare cu partenerii in organizarea targului (asociatiile crescatorilor de animale, OARZ Arad, Camera Agricola Arad, DADR Arad, OJPDRP Arad, APIA Arad si Revista FERMA), au facut ca targul AGROMALIM sa se devina unul din evenimentele de referinta din agricultura.
Succesul de care s-au bucurat manifestarile organizate de Expo Arad International a determinat  Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad, sa depuna eforturi pentrudezvoltarea si modernizarea complexului expozitional.
In acest moment va stau la dispozitie doua pavilioane de expunere cu o suprafata de3.100 mp, o suprafata exterioara de expunere de 23.000 mp, drumuri si porti de acces, iar în luna august va fi inaugurat si noul CENTRU DE CONFERINTE EXPO ARAD, care dispune de un amfiteatru de 700 locuri si o sala de conferinte de 300 locuri pe langa facilitatile deja existente, 2 sali de conferinte de 150 locuri fiecare  si o sala de 60 locuri cu toate dotarile multimedia necesare, restaurant, bar, parcari, rampa de descarcare, toate la standarde internationale.

De ce sa participati la AGROMALIM 2012 ?• Este locul unde la inceputul toamnei se ia pulsul agriculturii romanesti,  editia precedenta adunand la Arad:
- 221 participanti: 170 din Romania, 42 din Ungaria, cate 2 din Germania, Italia si Danemarca si cate o firma din Cehia, Spania si Serbia ceea ce face ca targul sa fie unul din cele mai importante din Romania;
- cei mai mari producatori si importatori de masini si utilaje agricole pe o suprafata neta de 11.300 mp, AGROMALIM avand din acest punct de vedere una din cele mai bogate oferte din Romania;
- asociatiile de crescatori de animale din Romania. Acestea se intalnesc in fiecare an la Arad si cu sprijinul lor va fi organizata traditionala Expozitie nationala de animale  fiind expuse taurine, ovine – rase de lapte, mixte, de carne,  cabaline. De asemenea vor mai fi prezentate si animale de hobby;
• Aceasta euroregiune este o zona cu o dinamica economica ridicata, iar importanta economica si potentialul ei agroalimentar nu pot lasa indiferenta nici o firma importanta din acest sector de activitate;

Periodicitate: anual Perioada: 06.09.2012 - 09.09.2012 Locatie: Expo Arad International Grupe de produse: agricultura, industrie alimentara, ambalaje Acces: Calea Aurel Vlaicu nr. 300 Public tinta: Romania, Ungaria, Serbia Suprafata expozitionala interioara: 3.100 mp. Suprafata expozitionala exterioara: 23.000 mp. Manager proiect: Cimi Enache Tel.: 0257/216520, 0730/188291, 0744/791761 Fax: 0257/216521 E-mail: expo3@ccia-arad.ro

Oficial, doar 619.000 de cetateni ai Romaniei recunosc ca sunt tigani.

http://ro.stiri.yahoo.com/o-treime-din-casele-romanilor-fara-apa-si-175000018.html

25 aug. 2012

Rezultatele preliminare ale recensamantului scot la iveala o groaza de lucruri pe care am vrea sa le ascundem sub pres. La 22 de ani de la revolutie, Romania este inca in topul rusinii cand vine vorba de conditiile de trai.

Potrivit statisticienilor doar 66% dintre case sunt alimentate cu apa si cam tot atatea au canalizare. Suntem la distanta mare si de Bulgaria, unde 82 la suta dintre locuinte au grup sanitar, dar si de Polonia, unde procentul urca la 90,5.

De cand se stie, doamna Ileana, are closetul in curte si apa de la fantana. Poate nu suna ciudat daca nu ar fi stat la Bucuresti. "Nu-i normal, dar ce sa facem?"

La nivelul intregii tari doar 3 familii din 5 au baie in locuinta.

Cu toate ca la nivelul tarii densitatea populatiei a scazut , judetul Ilfov iese din tipare. Aici avem 230 de locuitori pe kmp, fata de 189 in 2002. Asta in primul rand datorita boom-ului imobiliar, cand multi bucuresteni au renuntat la apartamentele lor pentru cartiere rezidentiale de la marginea Bucurestiului.

In jur de 60 de mii de persoane au facut asta.

Fie ca stam la tara sau la oras ne place sa fim proprietari. E clar ca romanilor le place sa aiba casa lor. Procentul proprietatilor private creste constant cel putin asta arata ultimele 3 recensaminte. Daca in 1992 aveam 78% de locuinte private, in 2002 s-a ajuns la 97% iar in 2012 la 98%.

Lasam locuintele si analizam un alt fenomen care caracterizeaza intreaga Europa.

Anual in Romania vin pe lume cu 6000 de baieti mai multi decat fete. Cu toate acestea la recensamant ponderea femeilor era cu mult mai mare decat a barbatilor. Statisticienii pun asta pe seama sperantei de viata, cu 8 ani mai ridicat in cazul doamnelor.

Ajungem si la etnicii care ne populeaza tara. Conform datelor, la noi traiesc 619.000 de tigani insa mai putin de jumatate recunoscut asta. In realitate sunt si mai multi, spun sociologii.

Indirent de etnie, suntem tot mai putini. Daca in 2002 populatia stabila a Romaniei numara 21,6 milioane de suflete, anul acesta abia daca trece de 19 milioane.

Locuitorii din Sic au comemorat 295 de ani de la invazia tătară. Au postit și s-au rugat

http://www.stiridecluj.ro/social/locuitorii-din-sic-au-comemorat-295-de-ani-de-la-invazia-tatara-au-postit-si-s-au-rugat

Locuitorii din Sic au comemorat 195 de ani de la invazia tătară din 1717, postind și rugându-se pentru cei care au murit. Oamenii s-au îmbrăcat în port popular la biserica pentru a asista la slujbă, conform tradiției. ”În anul 1717, în 24 august, tătarii au năvălit asupra locuitorilor din Sic. Oamenii erau la biserică, mulţi au fost omorâţi şi au rămas doar o sută de persoane. Strămoşii noştri s-au jurat ca în această tristă zi să fie ţinut post şi să fie oficiate trei slujbe la biserică. Sicanii vin la biserică, de la cel mic la cel mai mare, şi se roagă pentru sufletele strămoşilor. În această zi, se ţine post, unii ţin chiar post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau nici apă. 

Alţii, mănâncă doar porumb fiert, numai că în acest an nu s-a făcut porumbul, sau cartofi fierţi sau fasole frecată”, a explicat primarul Sallai Ioan.

În Sic nu au fost organizate spectacole ca în anii trecuți, pentru că s-a dorit respectarea memoriei celor morți prin post.

Unii sicani țin post negru în 24 august, când nu mânăncă și nu beau nimic. Unii fac unele excepții și beau apă și mănâncă cartofi fierţi sau porumb fiert.

PARTIDELE NEPARLAMENTARE

http://neparlamentari.wordpress.com/2011/04/26/partidele-neparlamentare-status-actual/

Posted by neparlamentari on April 26, 2011 · Leave a Comment

Registrul Partidelor Parlamentare - Tribunalul Bucureşti

Deși scena politică autohtonă este percepută în mentalul colectiv drept cele câteva partide pe care le vedem vehiculate zi de zi în mass media centrală, un studiu realizat în ultimele trei luni asupra formațiunilor politice din afara Parlamentului a scos la iveală câteva cifre-numere inte. Astfel, s-a ajuns la un număr de 29 de grupuri politice, unele mai cunoscute iar altele despre care doar foarte puțini au auzit.

În cele ce urmează vom radiografia acest segment ce coincide cu 83% din spectrul politic din România.

Vom începe cu un partid istoric care în urmă cu 11 ani reprezenta unul dintre stâlpii cei mai solizi ai arcului guvernamental CDR. Este vorba de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat. După ce au ieșit din Parlament în anul 2000 țărăniștii au încercat să renască formațiunea și să o propulseze din nou în lumina reflectoarelor, însă numeroșii lideri ce s-au prezentat în fața grupului nu au reușit să atingă acest țel. Astfel, în anul 2011, vorbim de un PNȚCD scindat, împărțit în trei facțiuni, în care fiecare își revendică statutul de “adevărații” purtători ai stindardului țărănist. Liderii lor, Radu Sârbu, Aurelian Pavelescu și Eugen Moiescu, au în plan o unificare a celor trei aripi, dar dialogurile se poartă între niște parametri neclari și concretizările lipsesc cu desăvârșire. În ecuație a apărut și Victor Ciorbea care joacă din ianuarie rolul de mediator, dar, după cum am menționat mai sus, fără rezulate notabile.

Un alt partid ce făcea istorie acum 11 ani, când propunea în turul doi al alegerilor prezidențiale pe liderul său, Corneliu Vadim Tudor, este Partidul România Mare. Actualmente, formațiunea încearcă să revină în prim plan, însă singura dată când a beneficiat de spații ample din presa centrală a fost când au fost evacuați din clădirea ce obișnuia să fie sediul central PRM. Totuși, merită remarcat că, din mai 2009, în rândurile formațiunii a revenit Codrin Ștefănescu și imaginea partidului a căpătat mai multă consistență.Trendul ascendent a fost doar de temporar şi în urma unui diferend cu liderul grupului, Ştefănescu a părăsit partidul pentru a doua oară.

O altă parte importantă a segmentului neparlamentar este reprezentată de ecologiști. În România avem de a face la această oră cu 4 partide cu filiații verzi. Partidul Verde, Partidul Ecologist Român, Partidul Uniunea Ecologistă Română și Partidul Inițiativa Națională sunt cei patru jucători de la această masă. Primii sunt singurii membri ai Partidului Verde European și mizează foarte mult pe această carte. Mai mult, imaginea lor a avut mult de câștigat acum mai puțin de două luni când în fruntea formațiunii a fost instalat actorul Mugur Mihăescu. Acest lucru nu a rămas nesesizat de presa autohtonă și verzii au în ultimul timp o reprezentare mediatică peste media neparlamentarilor. PER a mizat și el pe o lovitură de imagine atunci când l-a înregimentat pe Viorel Pană, fost vicepreședinte al Senatului în urmă cu aproape un deceniu, din partea Partidului Democrat. PUER a fost înființat în 2008 și nu a participat încă la alegeri, însă nici nu reprezintă o voce importantă pe acest palier. PIN a devenit și el un partid ecologist în urma absorbției Partidului Alternativa Ecologistă. Totuși, el a rămas cunoscut în memoria populației ca formațiunea Laviniei Șandru și partid al lui Cozmin Gușă.

Urmașii legionarilor se află și ei pe lista neparlamentarilor prin Partidul Pentru Patrie. Aceștia au devenit o voce constantă pe filiera naționalistă, după cum a spus și secretarul general al formațiunii, Florin Dobrescu: “Avem pretenţia să spunem că suntem singurul partid autentic naţionalist”. În ciuda unor implicări tot mai asidue în problemele sociale și a unui birou de presă competitiv, ei nu reușesc totuși să spargă gheața și să acceadă în peisajul jurnalistic.

Constantin Rotaru, preşedinte PAS

Partidul Alianța Socialistă și Partidul Comuniștilor Nepeceriști sunt cele două grupuri de sorginte comunistă active în spațiul politic românesc. Amândouă sunt ghidate de liderii lor și promovează principiile sistemului socialist privind cu ușoară nostalgie în trecutul pre-decembrist. Prima dintre ele este, condusă de Constantin Rotaru, s-a luptat în urmă cu câteva luni în justiție să capete denumirea de PCR, dar nu a reușit. Cea de-a doua, al cărei președinte Gheorghe Ungureanu numără anii de la “începutul Erei Democrate, 7 Noiembrie 1917″ are sediul central în Curtea de Argeș și asta face ca informațiile despre PCN să penetreze mai greu mediul jurnalistic.

Adrian-Ștefan Iurașcu este președintele Forței Civice. Acest grup politic a apărut în prin preluarea cadrului Partidului Creștin al lui Viorel Lis și s-a făcut remarcat mai ales prin poziția fermă pe care a afișat-o, alături de Partidul Verde, față de proiectul Codului Electoral așa cum a fost el prezentat de Autoritatea Electorală Permanentă. Marea nemulțumire în acest caz o reprezinta garanțiile financiare stipulate pentru toate tipurile de alegeri și despre care Forța Civică și a verzii spun: “Eventualitatea concretizării acestui proiect de lege este sinonimă cu desfiinţarea partidelor neparlamentare.”.

George Becali este și el prezent în rândurile neparlamentarilor alături de grupul său, Partidul Noua Generație – Creștin-Democrat. Chiar dacă ultimele alegeri locale și parlametare i-au prins pe un trend ascendent, nu au reușit să acceadă în Parlament. Anul acesta formațiunea s-a reunit o singură dată la “palatul” liderului pentru a pune la punct strategia cu care vor aborda anul electoral 2012. cu această idee a fost și lansată ipoteza unei alianțe politice, despre care Becali a zis că va fi una de drepta.

Partidul Popular și al Protecției Sociale, fost al pensionarilor, militează încă pentru drepturile aceste categorii sociale. Totuși, secretarul general al PPPS a declarat într-un articol recent, că aspirația lui este să aibă un reprezentant în Parlament, dar, în același timp, regretă că nu a semnat adeziunea pentru un alt grup care să îl propulseze mai sus în ierarhia politică.

Liderul PCM, Szasz Jeno, alături de preşedintele Traian Băsescu

Tot în acest an am mai consemnat câteva menționări ale Partidului Civic Maghiar. El vine ca o alternativă pentru UDMR în rândul electoratului maghiar. Președintele Szasz Jeno are deseori ieșiri în presa locală în care atacă acțiunile omologilor din Parlament, ultima dintre ele fiind acum câteva zile când a făcut public că partidul său este deschis unei alianţe cu Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), alianţă de dreapta ce ar urma să meargă la alegeri contra UDMR.

Partidul Social Democrat – Constantin Titel Petrescu este “singurul partid social-democrat autentic din România”, spune Constantin V. Ionescu, președintele formațiunii, după care ne avertizează “de acest partid se va mai auzi!”. De asemenea, grupul se revendică din PSDR, partidul înglobat la începutul deceniului trecut de PSD, membrii săi fiind acei oameni care au refuzat “înfrățirea” cu partidul lui Adrian Năstase la acea vreme.

Chiar dacă nu au fost menționați aproape deloc în media ultimilor ani, am reușit să contactăm și reprezentanți ai altor partide. Unul dintre ele este Partidul României Europene. “Un partid se construiește în spirit, pe bază de idei, de program, cu oameni care sunt deja convinși de anumite orientări, care nu vin sa facă averi” așa vede lucrurile Geo Stroe, unul din liderii PRE, dar care nu a ezitat să declare că partidele parlamentare sunt o pierdere de vreme.

Aproape toți cei intervievați în cadrul acestor interviuri au afirmat deschis că anul 2012 este unul de răscruce pentru ei și că speră într-o clasare cât mai sus în opțiunile electoratului. Nici Uniunea Populară Social Creștină nu a făcut excepție iar președintele Stelian Sima ne-a spus: “Anul 2012, fiind an electoral îl vom aborda cu încredere și determinare, important este ca noi să mergem în alegeri cu cel puțin 40 de filiale județene formate din oameni care vor cu adevărat o schimbare și sunt formatori de opinie, și sper ca alegerile să fie pentru prima dată corecte, fără mașini de vot și fără pomeni electorale. Dacă poporul va mai accepta așa ceva, atunci numai avem nimic de făcut decât să părăsim această țară care așa își dorește să trăiască, fără demnitate.”.

Dacă am vorbit mai sus de aripile țărăniștilor, merită să menționăm și grupul format de primii oameni care au plecat din PNȚCD după 1990, Partidul Național Democrat Creștin. Cum este specific partidelor mai mici, și acest grup se confundă cu un lider, Oprea Niță, care este secondat în funcția de prim vicepreședinte de fiul său, Horia Niță.

Rămânem pe același filon și punem pe tapet Partidul Popular Agrar, apărut pe listele Tribunalului București în urmă cu șase ani. Interesele din mediul rural sunt prioritatea lui Milică Rădulescu care s-a recomandat astfel: “Eu am o practică în acest domeniu de 30-35 de ani care mă recomandă și știu exact ce trebuie făcut acum în România pentru a dispune de o agricultură performantă”.

Despre Partidul Popular nu se știe decât un lucru, numele său a fost și este atractiv astfel încât multe formațiuni și l-au dorit. Despre acest lucru ne-a spus și Mihai Mărgoi, vicepreședintele PP, când a adus aminte de episodul de anul trecut: “A vrut sa ne fure denumirea Vasile Blaga! Dacă intrați pe Google o să aflați!”. Tot Partidul Poporului a fost unul din cei care au stat împotriva concretizării Partidului Poporului a lui Dan Diaconescu întrucât prescurtarea “PP” este deja atribuită grupării lui Mărgoi.

Oricât de straniu ar părea în țara noastră există Partidul Republican. Acesta este condus de fostul candidat la prezidențiale Dinu Gheorghe încă de la înființarea sa din mai 2005. În ciuda titulaturii cu rezonanțe puternice, liderul a recunoscut: “Pe plaja politică autohtonă nu mai este loc de încă o grupare cu aspirații înalte”, adăugând că va face în scurt timp trecerea la un partid parlamentar important și că actuala entitate politică republicană se va dizolva.

Despre Partidul Lege și Dreptate știm doar că poartă acest nume după ce până în 2007 s-a numit Partidul Tineretului Democrat. Personajul central al acestei formațiuni este Raj Tunaru, dar la fel ca fostul candidat la Primăria Generală București, nici despre grupul politic nu se mai știe absolut nimic de ani de zile chiar dacă figurează încă în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul București.

Deși telefonic am discutat de mai multe ori cu liderul Partidului Tinerilor, Geo Călugăru, întâlnirea nu s-a concretizat, astfel încât dinspre această formațiune nu au parvenit informații de niciun fel, dar avem certitudinea că încă există. Este și cazul Partidului AXA Neamului – Totul pentru Țară, cunoscut în prealabil ca Mișcarea Conservatoare. În același con de umbră mediatică dublată de lipsa unei activități transparente în ultimii ani se pot menționa și Partidul Demnității Naționale (prezent de două ori în registru, odată cu Ion Rovența în frunte și a doua oară cu Eduard Manole, fostul candidat prezidențial), Uniunea Creștin Socială, Forța Dreptății, Partidul Socialist Român sau Partidul Renașterea României (despre care surse ne-au declarat că s-ar fi contopit cu Partidul României Europene).

De ce este falimentar agroturismul din Moldova

http://www.evenimentul.ro/articol/de-ce-este-falimentar-agroturismul-din-moldova.html

01-08-2012

 06.08.2012

* în teorie, agroturismul este o formă de turism care se derulează în mediul rural, în exploataţie agricolă sau în mediul natural * activitatea constă în găzduirea turiştilor într-un spaţiu amenajat special, care poartă amprenta unei locuinţe rurale şi care păstrează tradiţionalul şi farmecul vieţii de odinioară, desigur cu asigurarea confortului prin dotarea cu echipamentul necesar * în practică, lucrurile stau cu totul altfel, lucru dovedit în pensiunile din zona Moldovei

De câţiva ani se vorbeşte foarte mult despre agroturism. Lansat ca o formă inedită de promovare a tradiţiilor şi zonelor din Moldova, agroturismul a devenit între timp un hibrid între turismul clasic şi cel rural, cu pronunţate nuanţe de kitsch.

În Bucovina agroturismul a devenit o afacere practicată de cei care se întorc de la muncă din străinătate, au câţiva bani puşi deoparte şi vor să-i investească. În ultimii 20 de ani, în judeţ au fost construite oficial peste 400 de structuri de cazare, în realitate sunt mult mai multe. Puţine dintre acestea oferă însă servicii tradiţionale, simple şi de calitate aşa cum ar trebui să se întâmple din agroturism şi asta pentru că cei mai mulţi dintre administratorii de pensiuni urmăresc să se îmbogăţească peste noapte. Peste tot se vorbeşte despre casele autentice bucovinene şi viaţa simplă a oamenilor din aceste ţinuturi. Oricine străin care vede spoturile de promovare turistică a Bucovinei ajunge la concluzia că oamenii locului trăiesc în case din lemn cu cerdac, merg la serviciu în costume tradiţionale şi joacă în horă cel puţin de patru ori pe săptămână. Lucrurile nu stau însă aşa, iar operatorii de turism au început să simtă repercusiunile minciunilor.

Preşedintele Asociaţiei de Turism Vama, Aurelia Badale, ne-a spus că de curând a cazat în pensiunea pe care o administrează un grup de turişti care a fost extrem de dezamăgit de ce au găsit în Bucovina.„Grupul a ales destinaţia după ce a văzut spoturile de promovare la televizor. Au venit ca să vadă satele patriarhale autentice, pe care însă nu le-au găsit. Au văzut în schimb foarte mulţi tineri care conduc maşini extrem de scumpe. Lucrul acesta i-a şocat. Au întrebat dacă aceşti tineri muncesc în ţară sau în străinătate. Au mai văzut case foarte mari şi colorate în fel de fel de culori”, ne-a declarat Aurelia Badale.

Preşedinta asociaţiei este de părere că majoritatea turiştilor străini care vin în Bucovina vor să se plimbe în aer liber şi să urmeze traseele turistice existente. „Problema este că, de exemplu, la noi la Vama viceprimarul şi-a amplasat stâna chiar pe traseul care traversează vârful Barbuşca. Turiştii se sperie când trec prin zonă deoarece câinii de la stână sunt agresivi”, a spus Aurelia Badale. Cât priveşte stânile care sunt incluse în programele turistice ale pensiunilor, Aurelia Badale a declarat că sunt destule şi că nu mai prezintă interes: „Anul acesta însă nu am avut cerinţe din partea turiştilor ca să meargă la stână. Anul trecut făceam excursii la stână în fiecare miercuri”.

Ghidul turistic al Împăratului Japoniei: „Turismul în Bucovina se face cu maţul”

Preşedinta asociaţiei a explicat că majoritatea structurilor de cazare din Vama au şi câte o mică fermă, care asigură o parte dintre alimentele pentru turişti: „Încercăm să evităm marile magazine. În general gătim bucate tradiţionale. De exemplu eu le-m gătit turiştilor pe care îi am cazaţi la pensiune ardei cu smântână, mămăligă cu cartofi, chişleag, lapte acru, salată de vinete”. Totuşi, a recunoscut că, pe de altă parte, lucrurile s-au mai schimbat din punct de vedere culinar în multe dintre pensiunile din judeţ. Aşa se explică faptul că în meniurile structurilor de cazare se găsesc preparate culinare netradiţionale cum ar fi fructe de mare sau cordon bleu, însă neajunsul poate fi explicat: „Eu le aduc turiştilor dimineaţa lapte de vacă şi unii dintre ei spun că este prea gras şi-mi cer lapte degresat. Şi în acest caz clientela dictează”.

Indiferent dacă este autentică sau nu, oferta culinară a Bucovinei nu este de ajuns pentru a atrage turiştii. Doru Octavian Popovici, fost agent de turism înainte de 1989, care a fost printre altele ghid turistic şi translator pentru Împăratul Japoniei, Akihito, Regele Spaniei, Juan Carlos şi fostul pPrimar al Parisului, George Marchais, este de părere că bucatele tradiţionale bucovinene nu pot să atragă un număr mare de turişti: „În Bucovina turismul se face cu maţul. Oferta turistică este pentru maţ şi nu pentru suflet. Operatorii cred că dacă le servesc turiştilor lapte cu tăiţei îi dau pe spate, că nu au mai văzut turiştii aşa ceva. Greşit!”.

Strategia turistică se schimbă odată la patru ani

Problemele turismului din Bucovina nu se rezumă doar la minciuni, lipsa de viziune a primarilor şi setea de bani a operatorilor de turism. O altă problemă constă în lipsa de continuitate a strategiilor turistice. Odată la patru ani în judeţul Suceava nu se schimbă doar conducerea administrativă, ci şi strategia turistică. Dacă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, era de părere că turismul din Bucovina trebuie dezvoltat cu ajutorul tradiţiilor, a muzicii, costumelor şi mâncărurilor tradiţionale, noul ocupant al funcţiei Cătălin Nechifor vrea să facă un Safari Park în comuna Păltinoasa. „Este absurd să faci un Safari Park în Bucovina. Nu acestea sunt adevăratele probleme ale turismului. Nu ne lipseşte un Safari Park în Bucovina. O adevărată problemă ar fi faptul că nouă, Primăria Vama ne cere 2 la sută din încasări. Dacă plătim această taxă falimentăm”, susţine preşedinta Asociaţiei de Turism

Turismul din Bucovina, înfloritor doar în statistici

Cu toate că lista neajunsurilor este extrem de lungă, statisticile sunt îmbucurătoare. Potrivit fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, de Paşte în Bucovina au fost cazaţi peste 20.000 de turişti, în condiţiile în care în judeţ sunt mai puţin de 10.000 de locuri de cazare.

Doru Octavin Popovici este de părere că, de fapt, în Bucovina nimeni nu are nicio strategie de dezvoltare locală: „Noi ne adresăm străinilor ca pentru români. Le povestim de Ştefan cel Mare, le arătăm nişte fresce făcute din plante şi le explicăm că plantele respective au dispărut. Le arătăm nişte sfinţi de care ei nu au auzit. În ce priveşte infrastructura, până la drumurile impracticabile, nu avem veceuri în apropierea obiectivelor turistice”.

Kitschul bate tradiţia

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în judeţul Neamţ. Foarte mulţi şi-au deschis o pensiune în zone pitoreşti, cu gândul de a atrage turişti şi de a face bani. Deşi numărul pensiunilor este destul de mare, puţin sunt cei care practică cu adevărat agroturismul. Clădiri zugrăvite în culori ţipătoare, cu gresie pe faţadă, camere lipsite de gust, nu au nimic în comun cu autenticitatea care păleşte în faţa construcţiilor de beton. Vinovate sunt administraţiile locale care au autorizat construcţii de acest gen. Comunităţile locale ar trebui să impune nişte măsuri, construcţiile să fie tradiţionale, nu din beton. Proprietarii unor pensiuni oferă agroturism sub formă de kitsch, în mijlocul naturii. Despre mâncăruri tradiţionale nu se poate vorbi în prea multe cazuri, de cele mai multe ori acestea se reduc doar la sărmăluţe şi mămăliguţă. „Aici apar două aspecte. Sunt pensiuni care asigură numai cazarea şi ferme agroturistice care asigură şi masă tradiţională. Oferta este mare, pentru că foarte mulţi şi-au construit pensiuni cu bani pe proiecte SAPARD. Necazul este că nu toate sunt membre ANTREC şi practică turismul individual, nu se ştie dacă sunt la limită, dacă practică un turism legal. Unii practică ceva între turismul clasic şi agroturism. Ei nu pot spune că fac agroturism, ci doar că sunt într-o zonă naturală pitorească, dar nu garantează spre exemplu, mâncarea tradiţională. De asemenea, preţurile la negru constituie un impact negativ asupra pentru membrii ANTREC. Dar noi sperăm, ca prin mijloacele pe care le avem la îndemână, să convingem turiştii să aleagă pensiunile din reţelele organizate, care garantează calitatea serviciilor şi măsuri de siguranţă. Trebuie căutate pensiunile unde proprietarii locuiesc acolo, au gospodăria lor. Turiştii le caută pentru mâncarea tradiţională, amabilitate şi ospitalitate. Este o parte a turismului pe care nu o găsim peste tot, ospitalitatea românească face parte din turismul pe care îl vindem”, a spus Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC Neamţ.

Sunt turişti interesaţi de aşezările rurale, schituri, păduri, frumuseţi de care judeţul nu duce lipsă. Din păcate, odată ajunşi în natură, oamenii nu mai găsesc ceea ce caută. Pe lângă faptul că nu au parte de acel aspect original, vechi, flori la fereastră, apă rece din fântână, turiştii nu au prea multe posibilităţi de a-şi petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut. Ei vor tradiţie, originalitate însă, din păcate, sătenii, din dorinţa de a arăta că au bani, au uitat de obiceiuri.

Din acest motiv, reprezentanţii ANTREC Neamţ încearcă să-i înveţe pe oameni ce înseamnă cu adevărat o pensiune ecologică. ANTREC are în implementare un proiect în cinci comune din judeţ. „Organizăm simpozioane de prezentare a unor soluţii de realizare a unor pensiuni ecologice, care să nu fie construite din beton ci din chirpici, cu lut pe jos şi ţoale tradiţionale. Trebuie să-i învăţăm pe oameni că, dacă fac o astfel de casă nu înseamnă că eşti sărac. Turiştii caută tradiţionalul, vor să stea în natură. Pe această idee s-a mers şi în implementarea acestui proiect”, a explicat Mişu Chiruc.

De multe ori, cei care au pensiuni, pun casa la dispoziţia turiştilor şi îi lasă să se descurce cum pot. Nu le oferă produse tradiţionale, pentru că sunt prea ocupaţi să-şi câştige traiul de zi cu zi, iar cei câţiva turişti care le calcă pragul nu le asigură o sursă de venit considerabilă. Din păcate, acesta nu se poate numi agroturism. Pentru ca judeţul Neamţ să devină un obiectiv de itinerar turistic şi nu numai un culoar de trecere de la o zonă la alta, ANTREC desfăşoară mai multe proiecte menite să ofere turiştilor ceea ce îşi doresc.

În opinia unora, agroturismul ar trebui să reamintească de celebrele „vacanţe la ţară”, de pe vremea comunismului. Agroturismul nu înseamnă doar cazarea într-un anumit loc, ci şi derularea unor programe, desfăşurarea unor activităţi agricole, practicarea unor ocupaţii tradiţionale. De asemenea, foarte importantă este asigurarea modului de petrecere a timpului liber, pentru ca turistul să nu se plictisească.

Oana Şlemco, Ingrid Ciofoaia

„Proprietarii de pensiuni degeaba aşteaptă turişti, dacă nu au un plan de marketing,. Noi avem în derulare un proiect intitulat ProMoVal, ce constă în promovarea zonelor din Neamţ. În cadrul acestui proiect sunt organizateFestivalul Hanurilor pentru a pune în valoare ideea de han,dar şi un festival de poveste pentru copii la Humuleşti, cu activităţi care să atragă turiştii” -- Mişu Chiruc,preşedintele ANTREC Neamţ

Cine este judecatoarea Mona Pivniceru, propusa pentru portofoliul Justitiei - opozant al lui Basescu

http://stirileprotv.ro/stiri/politic/cine-este-judecatoarea-mona-pivniceru-propusa-pentru-portofoliul-justitiei-opozant-al-lui-basescu.html

Mona Pivniceru, care a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Basescu atunci cand acesta a atacat justitia, este propunerea premierului Victor Ponta pentru portofoliul Justitiei.

Ads by INTERNET PROTV

Nominalizarea ei a fost acceptata de catre presedintele interimar Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca i-a propus ca ministrii pe Mircea Dusa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administratie Publica, pe Titus Corlatean la Ministerul de Externe, pe Dan sova pentru Relatia cu Parlamentul si pe judecatorul Mona Pivniceru la Justitie.

Ponta a precizat ca propunerile au fost accepate de catre presedintele interimar Crin Antonescu, iar ceremonia de depunere a juramantului de catre noii ministrii ar putea fi organizata luni seara.

Astfel, postul de ministru al Justitiei, ramas vacant prin trecerea lui Corlatean la Externe, va fi preluat de Mona Pivniceru, fost presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania, reprezentantul judecatorilor Inaltei Curti de casatie si Justitie in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Judecatoarea Mona Pivniceru a fost din 2009 presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania, functie la care a renuntat in iunie 2011, cand a fost aleasa membru in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca reprezentant al judecatorilor instantei supreme. In 7 septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validata de Plenul Senatului, in locul Lidiei Barbulescu, respinsa in urma unei decizii a Curtii Constitutionale in 2010.

Mona Pivniceru si-a inceput cariera profesionala in domeniul juridic in 1982, ca avocat in Baroul Vaslui. In 1991, Mona Pivniceru a devenit judecator la Judecatoria Iasi, iar doi ani mai tarziu a fost numita magistrat la Tribunalul Iasi. Din 1999 si pana in 2009, Mona Pivniceru a fost magistrat la Curtea de Apel Bucuresti, iar in decembrie 2010 a fost promovata la Sectia civila si de proprietate intelectuala a instantei supreme.

Pivniceru a fost din 1997 si pana in 2007 conferentiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi, iar din 2007 pana in 2010 a fost profesor universitar la catedra de drept a universitatii si indrumator doctoral pentru disciplinele Drept international public, Protectia juridica a drepturilor omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Practica CEDO - Master stiinte penale.

Mona Pivniceru a absolvit in 1982 Facultatea de Drept a Universitatii "Al I. Cuza" Iasi, iar doi ani mai tarziu a promovat examenul de definitivat in avocatura. Din 1991 a intrat in magistratura, iar in 1999 a obtinut titlul de doctor in drept - specializarea Drept international public, la Universitatea "Al. I. Cuza", sub coordonarea profesorului Mihail Jakota.

In 2000, Mona Pivniceru a fost admisa la doctorat in specilizarea Drept civil in cadul Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, coordonator fiindu-i profesorul Corneliu Barsan. Lucrarea de doctorat cu tema "Efectele juridice ale contractelor aleatorii" si-a sustinut-o in 22 decembrie 2008, la Facultatea dre Drept din Universitatea Bucuresti, fiind laureata cu distinctia "Suma cum laude".

In 1994, Mona Pivniceru a devenit membru al Asociatiei Magistratilor din Romania si al Asociatiei Magistratilort din Iasi, in 2005 a devenit vicepresedintele asociatiei si din 2008 pana in 2011, cand a fost desemnata in CSM, a fost presedinte al forului.

Mona Pivniceru este autoarea unor lucrari de specialitate si a primit numeroase distinctii si premii, printre care Ordinul National de Merit in grad de Comandor, pentru merite deosebite in elaborarea jurisprudentei, reformarea justitiei si corecta aplicare a legii, primit in decembrie 2000 si distinctia acordata de Asociatia Magistratilor din Romania in 2008 - "Reper moral si profesional pentru ceilalti magistrati".

Mona Pivniceru detine din 2001 un apartament in Iasi, in suprafata de 65,66 metri patrati, o casa de vacanta de 400 de metri patrati si un teren intravilan de 7.100 de metri patrati in comuna Tulghes, cumparate in 2007, potrivit ultimei declaratii de avere, din 14 iunie 2012. Pivniceru are un autotuism Volkswagen cumparat in 2007 si un ATV Linhai "supus inmatricularii".

Ministrul propus pentru Justitie are aproape 78.000 de lei in conturi si depozite bancare, nu a facut investitii si nu are datorii.

Din salariul de judecator la Inalta Curtea de Casatie si Justitie, Mona Pivniceru a avut venituri in anul fiscal precedent de 96.036 de lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii a incasat un salariu de 57.422 de lei.

In declaratia de avere, Mona Pivniceru a notat si venituri de 4.500 de lei din drepturi de autor, primite de la Editura "Hamangiu", precum si 13.103 lei diurna detasare, 381,59 lei transport, 9.327,68 lei decontare pentru chirie, 96,60 euro diurna delegatie externa si 5.062,50 lei diurna delegatie interna.

In perioada in care s-a aflat la conducerea AMR, Mona Pivniceru a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Basescu.

Presedintele a criticat in mod repetat, vizavi de Justitie, tergiversarile in solutionarea unor cauze, declarand ca exista prea multe dosare prost facute de procurori sau deliberat intarziate de judecatori. El a semnalat ca exista prea multe situatii in care un dosar este restituit procurorului "dupa un an si jumatate, dupa un an", pe chestiuni de procedura.

Consilul Superior al Magistraturii a fost, in repetate randuri, critica atacurilor presedintelui, care prezideaza sedintele CSM, potrivit Constitutiei. El a participat la majoritatea sedintelor de inceput si de sfarsit de an de la CSM si s-a intalnit cu magistratii Consiliului de fiecare data cand oficialii Comisiei Europene au semnalat, in rapoartele periodice, restante in indeplinirea angajamentelor asumate, comentand si decizi judecatoresti.

De exemplu, in aprilie 2008, Traian Basescu declara, referindu-se la judecatorul care i-a dat omului de afaceri Costica Constanda dreptul sa construiasca in Parcul Bordei: "Un judecator corupt, mai multi judecatori corupti nu au respectat acest act (Planul Urbanistic General, n.r.)".

Mona Pivniceru, atunci vicepresedinte al AMR, sustinea ca prin acuzatiile presedintelui Traian Basescu la adresa judecatorului in cazul Bordei, sistemul judiciar a intrat intr-o etapa similara domniei lui Caligula, cand magistratii erau acuzati dupa cum batea vantul puterii.

In acest context, Mona Pivniceru a sustinut ca, prin urmare, contestabilitatea si suspiciunea publica "insuflata difuz ori declamata in termeni precisi, este deviza sub care se situeaza exercitiul puterii judecatoresti in Romania, spatiu devenit european in acte la 1 ianuarie 2007, avand in spate insa o lunga traditie de acte si documente internationale privitoare la independenta puterii judecatoresti".

In vara anului 2009 (in timpul vacantei judecatoresti), actul normativ prin care Executivul a decis anularea sporurilor pentru magistrati si personalul auxiliar din justitie a declansat un protest in sistemul judiciar. Timp de aproape doua luni, magistratii au intrat in salile de judecata pentru a amana procese, cazurile de urgenta fiind insa solutionate.

In 10 septembrie 2009, Basescu a participat la sedinta CSM unde se analiza situatia din Justitie, in contextul in care magistratii refuzau sa lucreze. Presedintele declara ca in Justitie are loc, in esenta, o greva, ceea ce este impotriva legii, iar Justitia trebuie sa intre imediat in legalitate.

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), Mona Pivniceru, a avut, la aceeasi sedinta, un lung schimb de replici cu seful statului, pe care l-a acuzat ca da semnale care pot fi catalogate drept interferente in justitie.

"Nu aveti rabdare sa discutati cu noi? Daca prezidati aceasta sedinta, aveti rabdare sa ascultati punctul nostru de vedere (...) Aveti macar aparenta ca ne ascultati si pe noi", i-a spus Pivniceru lui Basescu, iar acesta a replicat: "Doamna, pai va ascult la televizor, cand apareti la televizor ma uit la dumneavoastra ca la Dumnezeu". Pivniceru a aratat ca statul nu isi executa obligatiile fata de magistrati, "presedintele ii face corupti, altii, idioti", si ca astfel nu poate exista normalitate in sistem. Pivniceru i-a vorbit lui Basescu despre faptul ca judecatorii au o activitate foarte grea, in conditiile in care au foarte multe cazuri de judecat, intr-o mare de prevederi legislative contradictorii.

Ea i-a spus sefului statului ca este dispusa sa organizeze o simulare de proces, la care sa participe Traian Basescu, mentionand ca astfel ar putea intelege si presedintele cat de grea este activitatea de judecator. Replica presedintelui a fost prompta: "V-as condamna imediat, doamna, daca eu as fi judecator", la care Pivniceru a raspuns ca se referea la un proces civil. "Si structura dumneavoastra pledeaza pentru (asa ceva-n.r.)... (...) Eu insist sa preparam o sedinta de judecata, sa vedeti care e timpul sau volumul de munca pe care il desfasoara un judecator, sa intram in sedinta de judecata si sa formulati o sentinta. Dupa acest periplu veti avea reprezentarea, cel putin minimala, a ceea ce inseamna activitatea unui judecator", adauga Mona Pivniceru.

Judecatoarea de la Curtea de Apel Iasi, Mona Pivniceru s-a numarat printre cei care au pledat pentru greva din sistemul judiciar din august-septembrie 2009. Chiar in 17 septembrie 2009, Pivniceru a incercat sa convinga jurnalistii ca presedintele CSM de atunci, Virgil Andreies, nu a transmis un mesaj de incetare a protestelor, atunci cand a salutat magistratii pentru solidaritate si fermitate.

In scurt timp, greva din Justitie s-a incheiat, magistratii reluandu-si activitatea, dupa ce s-a incheiat un pact cu Guvernul.

In 2 decembrie 2009, Mona Pivniceru a fost promovata la Sectia civila si de proprietate intelectuala a inaltei Curti de Casatie si Justitie, condusa pe atunci de Florin Costiniu (care, ulterior, a fost arestat, dar eliberat si condamnat pentru fapte de coruptie-n.r.).

In 14 decembrie 2010, Presedintele Traian Basescu afirma ca niciun sistem de justitie din UE nu a facut atata rau vreunei tari precum cel romanesc, apreciind ca CSM nu a functionat corespunzator in mandatul trecut si "a adus Romania acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilitatii".

"Este greu de inteles cum o institutie formata din judecatori face atata rau din punctul de vedere al credibilitatii unei tari. La judecatori te asteptati la mult mai mult. Dar asta este! Avem o justitie independenta care considera ca ei i se cuvine tot, iar de romani nu-i pasa. Asta in conditiile in care sunt foarte multi judecatori dedicati meseriei lor, gata sa-si faca datoria, dar din pacate in varful lor este o structura care reprezinta justitia si care face mult rau romanilor si Romaniei. Oricat s-ar supara si doamna Pivniceru si doamna cu sotul arestat, doamna Costiniu (Viorica Costiniu, sotia lui Florin Costiniu-n.r.). Le place, nu le place, acesta este adevarul", a afirmat Basescu.

In 16 decembrie 2010, Asociatia Magistratilor din Romania arata, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, semnata de Mona Pivniceru, in calitate de presedinte al asociatiei, ca este nepermis a expune judecatorul oprobiului public, iar, daca este nemultumit de CSM, ar fi trebuit sa-si fi exercitat dreptul constitutional de mediere, nu sa adopte pozitii partizane.

In septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validata ca membru in Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentantul judecatorilor instantei supreme in acest for.

Propunerea ei ca ministru al Justitiei s-a facut fara a exista o cerere de demisie din partea Monei Pivniceru din Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecatorii si procurorii pot fi delegati de Consiliul la alte institutii, in timp ce membri CSM nu.

Mona Pivniceru a fost propusa de liberali pentru portofoliul Justitiei. Ea este o apropiata a avocatului iesean Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.