Locuitorii din Sic au comemorat 195 de ani de la invazia tătară din 1717, postind și rugându-se pentru cei care au murit. Oamenii s-au îmbrăcat în port popular la biserica pentru a asista la slujbă, conform tradiției. ”În anul 1717, în 24 august, tătarii au năvălit asupra locuitorilor din Sic. Oamenii erau la biserică, mulţi au fost omorâţi şi au rămas doar o sută de persoane. Strămoşii noştri s-au jurat ca în această tristă zi să fie ţinut post şi să fie oficiate trei slujbe la biserică. Sicanii vin la biserică, de la cel mic la cel mai mare, şi se roagă pentru sufletele strămoşilor. În această zi, se ţine post, unii ţin chiar post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau nici apă.
Alţii, mănâncă doar porumb fiert, numai că în acest an nu s-a făcut porumbul, sau cartofi fierţi sau fasole frecată”, a explicat primarul Sallai Ioan.
În Sic nu au fost organizate spectacole ca în anii trecuți, pentru că s-a dorit respectarea memoriei celor morți prin post.
Unii sicani țin post negru în 24 august, când nu mânăncă și nu beau nimic. Unii fac unele excepții și beau apă și mănâncă cartofi fierţi sau porumb fiert.