Agronomie,06 Sep 2011
În luna august Euralis Seminţe, împreună cu partenerii săi, a organizat o serie de seminarii cu tema „Campania de rapiţă de toamnă - 2011”
La Giurgiu (11 august) seminarul a fost organizat de Euralis Seminţe, Timac Agro şi BASF. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Gheorghe Cireap, distribuitor la Romvelia şi a reunit 80 de fermieri şi distribuitori din zona Giurgiu.
Au fost prezenţi şi 5 fermieri din cooperativa agricolă Vlaşca (25.000 ha) printre care Biţă Racman, care deţine 2.400 ha teren agricol, dintre care 400 ha cultivate cu rapiţă. Discuţiile au abordat probleme legate de densitatea la semănat şi au fost evidenţiaţi hibrizii Euralis ES Alonso şi ES Mercure.
La Brăila, seminarul cu tema “Campania de rapiţă de toamnă 2011”, organizat de Euralis Seminţe, împreună cu partenerii TimacAgro şi BASF, a reunit peste 100 de persoane, distribuitori şi fermieri.
Florin Constantin, Country manager Euralis România&Bulgaria, a accentuat la Brăila greşelile făcute de agricultori la cultivarea rapiţei şi a amintit din nou densitatea, spunând că la Euralis sunt 5 ani de cercetări cu supra şi sub-populare a culturii de rapiţă.
2010 a fost un an bun pentru cultura rapiţei în judeţul Brăila. S-au cultivat 27.000 ha de rapiţă, au fost calamitate 3000 ha şi au fost recoltate 24.000 ha, cu o producţie medie de 2.650 kg/ha, a precizat Gabriela Maftei, de la Direcţia Agricolă Brăila.
La Ploieşti (12 august 2011), Euralis Seminţe a fost prezentă la seminarul organizat de firma distribuitoare de produse Euralis, Apromat S.A, în parteneriat cu Munax. Discuţile au fost deschise de către Paul Banu, administratorul Apromat.
A fost prezentată compania Euralis Semences (Franţa), de la origini până astăzi, iar prezentarea hibrizilor de rapiţă din catalogul de toamnă 2011 a fost realizată de Emil Budică, managerul Euralis Seminţe al zonei III (AG, DB, PH, IF, GR, TR).
Paul Banu a adus argumente împotriva obiceiului agricultorilor de a cultiva rapiţa cu o densitate de 50 până la 60 de plante/mp: “avantajul de anul acesta este ploaia venită în ultima săptămână, pentru că se permite o pregătire a terenului foarte bună”.
“În 2010 nu s-a semănat foarte multă rapiţă, pentru că nu s-a putut pregăti terenul, însă ca şi producţie au fost mulţumiţi. S-a recoltat o medie de 3.000-3.500 kg/ha. Produsele Euralis au fost în general bine primite şi nu mă refer doar la rapiţă. Produsele ES Mercure, ES Danube şi ES Centurion au fost cel mai bine primite în Prahova iar topul îl deţine ES Danube.
În legătură cu 2011, încă livrez, încă iau comenzi. Am insistat să iau devreme comenzile şi este mult mai bine decât anul trecut. Am deja 700 ha arvunite iar suprafaţa este în creştere”, a declarat dl. Cucuteanu de la Apromat S.A.
Seminarii Euralis s-au desfăşurat şi la Buzău, Constanţa, Bârlad, Caracal şi Alexandria. Ferma