2014-02-22

Islanda renunţă la integrarea în Uniunea Europeană

 adevarul.ro | adevarul.ro

Candidatura de aderare a Islandei la Uniunea Europeană a fost retrasă de curând de către cele două partide care au câştigat alegerile parlamentare în această ţară, informează Mediafax.
Cele mai recente alegeri parlamentare din Islanda au fost câştigate de Partidul Progresului (de centru) şi Partidul Independenţei (de dreapta). Aceste două formaţiuni politice au ajuns la un acord prin care solicită Guvernului de la Reykjavik să retragă candidatura de aderare a ţării la Uniunea Europeană, depusă în anul 2010.
Intenţia Islandei de a încheia etapele privind aderarea la UE nu este nouă. La începutul anului 2013, Executivul acestei ţări a decis să dizolve toate organismele de negociere cu Uniunea Europeană.
Astfel, noul proiect de lege care vizeaza închierea negocierilor de aderare cu UE va conţine şi un capitol prin care un nou proces de aderare ar putea fi organizat numai după realizarea unui referendum.
O posibilă explicaţie pentru decizia Islandei de a nu mai adera la Uniunea Europeană este că această ţară are un conflict cu blocul comunitar asupra drepturilor de pescuit. Mai exact, Islanda a luat decizia unilaterală de a creşte în mod considerabil cota sa de macrou, lucru care a iscat divergenţe în cadrul UE.
Pentru Islanda, o ţară cu circa 320.000 de locuitori, industria pescuitului este o activitate importantă. Cei care doreau să atragă Islanda în cadrul Uniunii Europene argumentau că insula ar putea avea de câştigat după adoptarea monedei euro, oferind o stabilitate economiei naţionale.