2014-05-22

Credem că este important ca pe 25 mai să faceți o alegere informată!

Marina Stefan 2014. május 21.
Deoarece Campania Europa Fără Fracturare a intrat în linie dreaptă, vă invităm să analizaţi informaţiile de mai jos, dar să nu uitaţi că se votează pe liste, adică, dacă decideți să acordați votul unui candidat situat mai jos pe listă, votul se va distribui către candidații situați mai sus în ierarhie, situație în care există riscul să acordați încrederea cuiva care nu și-a asumat sub semnătură declarația de "candidat fără fracturare".
Alături de organizațiile din rețeaua Euro-Maghreb și cu sprijinul Friends of the Earth Europe vă punem la dispoziție instrumente de informare despre poziția candidaților la alegerile pentru Parlamentul European în ce privește fracturarea hidraulică de mare volum și clauzele nedemocratice conținute de tratatul transatlantic pentru comerț și investiții, în curs de negociere între UE și SUA, dar și în tratatele bilaterale dintre SUA, respectiv Canada și 9 state est-europene înainte de aderarea acestora la UE.
Considerăm că:
- Parlamentul European are nevoie de membri care să lupte pentru interesul public, independent de interesele oricărei corporaţii.
- Parlamentul European are nevoie de membri care să apere drepturile cetăţenilor şi democraţia împotriva influenţei excesive a campaniilor de lobby pentru bănci şi marile corporaţii.
- Parlamentul European are nevoie de membri care să sprijine un moratoriu asupra fracturării hidraulice de mare volum şi care să se opună de fiecare dată încercărilor companiilor de petrol şi gaze de a compromite sau de a contesta legislaţia de mediu prin includerea unor clauze în acordurile comerciale care să le confere drepturi excesive, în detrimentul comunităţilor.
Site-ul internațional care găzduiește campania Frack Free Europe este :
Friends of Earth Europe prezintă o sinteză a modului în care au votat actualii europarlamentari în chestiunile care fac obiectul campaniei.
Descrierea campaniei Europa fără Fracturare, scrisoarea adresată candidaților și declarația solicitată lor spre a fi semnată le găsiți aici:
Candidații care au semnat deja declarațiile îi găsiți aici:
Legea nr. 33/2007 (actualizată) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare o găsiţi aici:


European campaign for a Frack-Free Europe. Contact us at this address to send us declarations signed...

2014-05-20

După sute de ani de la dispariție, zimbrii au revenit în Carpații Meridionali

 Andreea Dogar | Yahoo News 
Yahoo News/Andreea Dogar - Luptă între doi zimbri, la scurt timp după ce au fost eliberați din camioane în țarcul de aclimatizare

Ultimii zimbri au fost vânați în actualul spațiu românesc în urmă cu 200 de ani, dar acum „uriașii Europei” se întorc în păduri. 17 zimbri au fost aduși în acest weekend din mai multe grădini zoologice și din rezervații din Europa și au fost eliberați într-un țarc de la poalele Munților Țarcu, în apropiere de comuna Armeniș din județul Caraș-Severin. Reprezentanții World Wide Fund for Nature, organizația de mediu care a inițiat acest proiect de repopulare a zonei cu zimbrii, speră ca, din toamnă, animalele să se obișnuiască în noua lor casă și să poată fi lăsate în libertate totală. 
Zimbrii au fost aduși cu mai multe camioane din Suedia, Germania, Belgia, Italia și România, în cadrul celui mai mare transport de zimbri care a avut loc vreodată în Europa. 
Nu doar natura ar putea beneficia de întoarcerea zimbrilor, ci și comunitatea locală care are șansa de a învăța să trăiască și din turism. Deja au fost create trei locuri de muncă (cei 3 rangeri care vor îngriji animalele). 
Daniel Hurduzeu, un tânăr din comuna Armeniș în vârstă de 24 de ani, este unul dintre paznici. „O să îi îngrijesc, o să îi urmăresc toată ziua”, explică el care vor fi responsabilitățile sale. Le va da de mâncare în fiecare zi – fân, lucernă, granule – și va intra cu un jeep în interiorul țarcului pentru a-i supraveghea.
În total, 3 rangeri, toți localnici din Armeniș, vor avea grijă prin rotație de zimbri și de Centrul de Informare deschis în comună, unde turiștii vor găsi broșuri și pliante despre obiective turistice din apropiere (țarcul cu zimbrii, două mănăstiri, cătunele izolate din zona Plopu unde încă mai locuiesc săteni pe timpul verii).
„E o onoare pentru noi să vedem că vin turiști”
Daniel s-a bucurat că și-a găsit un loc de muncă în sat: „Am zis că e și local, să nu merg la Caransebeș sau în altă parte”. În plus, l-a încântat ideea de a lucra în natură. Acum, alți localnici din comună se pregătesc să înceapă cursuri de ghizi, în cadrul cărora vor învăța să îi conducă pe turiști în zona populată de zimbri. Turiștii vor fi aduși cu un microbuz pe drumul de 15 kilometri care leagă localitatea Armeniș de țarcul zimbrilor, iar apoi vor fi plimbați cu un jeep în zona împrejmuită pentru a-i vedea mai bine.
Sever Ilieș din comuna Armeniș spune că, deocamdată, în localitate nu există nicio unitate de cazare, fie ea pensiune sau camping: „Pentru că nu ai avut pentru ce să le faci”. În prezent, localnicii lucrează în agricultură (cultivă pământul sau cresc vaci, oi și porci), la Direcția Silvică, la CFR sau fac naveta până la Caransebeș, unde muncesc în industrie, arată săteanul în vârstă de 54 de ani.

Zimbrii masculi pot ajunge la 900 de kg greutate și la 1,9 metri înălțime. Foto: Andreea Dogar

Doar câțiva localnici oferă camere pentru puținii vizitatori care ajung în zonă. Însă pe viitor situația s-ar putea schimba dacă oamenii vor începe să facă agroturism, transformând zimbrăria într-un avantaj economic.

„E un lucru foarte bun, foarte frumos. E o zonă liniștită unde se pot dezvolta mult mai multe proiecte d-astea. E o onoare pentru noi să vedem că vin turiști și întreabă „Unde găsim zona respectivă?””, mai spune el.
„Sperăm că se va dezvolta. Drumul trebuie să fie în permanență întreținut și să se facă pensiuni”, crede și Ion Godeanu din Armeniș, în vârstă de 43 de ani.
„Chiar în vecinătatea țarcului o să fie o cireadă de vaci”
Zona în care locuiesc cei 17 zimbri este împărțită în trei țarcuri ce comunică între ele. Cel mai mic are o suprafață de numai 0,2 hectare și este împrejmuit de un gard din lemn: aici zimbrii vor fi aduși pentru controlul veterinar, arată Adrian Grancea de la WWF-România, implicat în proiectul de aducere a zimbrilor. Al doilea țarc, cel de aclimatizare, are 15 hectare și este înconjurat de un gard electric (6.000 de amperi, 12 volți) și de unul din lemn și sârmă. Dacă zimbrii se ating de gardul electric, se sperie și se îndepărtează de el, fără să fie răniți, arată Grancea. Pentru om contactul ar fi neplăcut, dar nu i-ar pune viața în pericol, continuă el. Al treilea țarc este cel mai mare: are 155 de hectare și este împrejmuit doar de un gard electric.
Toate aceste terenuri sunt terenuri comunale și aparțin Primăriei Armeniș, care a fost de acord să le pună la dispoziția WWF pentru amenajarea țarcurilor cu zimbri. Crescătorii de vaci și de oi nu vor fi afectați de reducerea ariilor pentru pășunat deoarece localitatea are în continuare suprafețe suficiente, arată Petru Vela, primarul comunei. 
Potrivit acestuia, din teritoriul cedat zimbrilor, doar 20 de hectare sunt pășune, restul fiind pășune împădurită: „La înțelegere cu crescătorii de animale s-a donat această parte, ea fiind zonă limitrofă cu fondul forestier. Chiar în vecinătatea țarcului o să fie o cireadă de vaci. Nu o să afecteze pășunatul, chiar dacă numărul de animale al localnicilor a crescut. Comuna Armeniș beneficiază de o suprafață suficientă de pășune. Mai există 1.300 de hectare de pășune care pot fi folosite de localnici”.
Zimbrii formează peisajul: mănâncă nu numai iarbă, ci și crengi. Foto: Andreea 
Dogarate de an zimbrii vor fi eliberați în sălbăticie. Scopul ultim este de a crea o populație sănătoasă de câteva sute de animale care să trăiască liber. Repopularea Carpaților Meridionali cu zimbrii, proiect al Fundației „Rewilding Europe” și al organizației de mediu World Wide Fund for Nature Olanda, va continua în următorul deceniu: în fiecare an vor fi aduși în Armeniș câte 20-30 de zimbri. Banii necesari pentru proiect vin de la Loteria Olandeză, de la Loteria Suedeză, dar și din fonduri private. 
„Zimbrul e mai rar decât rinocerul negru din Africa și nu știm că avem așa ceva în Europa”
„Ajutăm specia să supraviețuiască. E mai rară decât rinocerul negru din Africa și nu știm că avem așa ceva în Europa”, spune Wouter Helmer, director în cadrul Fundației „Rewilding Europe”, ONG care și-a propus să aducă înapoi specii care au dispărut din anumite regiuni.
Dintre zimbrii aduși la Armeniș, unul singur a venit din România: este vorba despre Romanița, o femelă adultă din rezervația de zimbri de la Hațeg. Deoarece numărul zimbrilor este destul de mic, riscul consangvinizării este ridicat (puii rezultați din părinți înrudiți au risc crescut de malformații). Din acest motiv zimbrii sosiți la Armeniș au fost aduși din 5 țări diferite.
„E foarte important să colectezi linii de sânge diferite. Toți zimbrii din lume vin doar din 12 linii de sânge”, explică Helmer.
Zimbrii aduși aici sunt în mare parte masculi tineri și femele mature care au trăit în rezervații sau în grădini zoologice. Potrivit acestuia, în Europa există doar 3 populații de zimbri cu câteva sute de exemplare: „Este nevoie de măcar 150 de exemplare pentru a avea o populație viabilă”.
Reprezentantul „Rewilding Europe” spune că zimbrii nu sunt un pericol pentru oameni dacă aceștia vor păstra distanța față de ei, în special față de zimbrii cu pui. În general, animalele încearcă să evite contactul cu oamenii. Dacă specia se va înmulți, zimbrii pot ajunge pe câmpuri, unde pot intra peste culturile oamenilor. În acest caz, culturile vor fi împrejmuite de garduri electrice, continuă el.

Zimbri eliberați în țarcul de aclimatizare Yahoo News | Fotografie de Andreea Dogar

„Revine o specie care de sute de ani nu a mai fost pe aici”
Zimbrul este o specie care formează peisajul: „Mănâncă nu numai iarba, ci și crengi. Deschid peisajul și îl păstrează deschis. Sunt multe alte specii – flori, iarbă, insecte – care beneficiază de zimbrii. Când un zimbru moare, îi rămâne carcasa. Sunt 700 de specii de cărăbuși care trăiesc din carcase”. Carcasele zimbrilor sunt importante și pentru speciile de păsări răpitoare.
Csibi Magor, director de program la WWF-România, arată de ce a fost aleasă această zonă pentru eliberarea zimbrilor: „Este un habitat propice, relația cu autoritățile locale este bună și asta e un lucru vital. Nu putem face ceva fără ca oamenii să susțină acel lucru. Comunitatea locală a fost trup și suflet cu voluntarii, mai tot timpul i-a ajutat. Este o natură nestricată unde zimbrul se va simți bine, un habitat care oferă o sălbăticie nedisturbată, greu accesibilă. E și o zonă protejată, e o arie unde nu sunt probleme cu natura. Din septembrie sperăm că zimbrul va fi liber”. 
Potrivit acestuia, zimbrul va aduce comunității locale un beneficiu extrem de mare deoarece se va construi o strategie de turism pentru comunitate: „Un asemenea eveniment nu s-a întâmplat niciodată nici în Europa, nici în România. Orice om care lucrează în conservare visează toată viața la un eveniment ca acesta și foarte rar se întâmplă. Ni se spune că dispar specii, animale, natura din jurul nostru. Însă acum exact opusul se întâmplă: revine o specie care de sute de ani nu a mai fost pe aici. Va veni vremea când localnicii se vor obișnui cu aceste camioane care vin cu zimbri. Sperăm că oamenii vor putea spune că au beneficiat ca și comunitate, că regiunea s-a dezvoltat”.

2014-05-19

Preşedinta Partidului Verde Bihor, arestată după ce a recunoscut că s-a înţeles cu Forţa Civică pentru un troc politic pe mii de euro


19 mai 2014, de Claudia Bonchiş
Mihaela Bodonea a fost retinuta Magistraţii Tribunalului Bihor au decis arestarea Mihaelei Bodonea, preşedinta Partidului Verde Bihor, pentru 29 de zile. Ea a ajuns în faţa completului de judecată după ce a fost prinsă, în flagrant, de procurorii DNA Oradea, în timp ce lua mii de euro mită electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 Mai, după un denunţ al Forţei Civice . 
După mai multe ore de audieri, magistraţii Tribunalului Bihor au decis arestarea Mihaelei Bodonea, preşedinta Partidului Verde. Ea a fost prinsă în flagrant, într-un hipermarket din Oradea, în timp ce primea 6.500 de euro mită electorală, ca urmare a vânzării locurilor membrilor în comisiile de supraveghere a secţiilor de votare pentru alegerile europarlamentare ce urmează să aibă loc pe 25 Mai. Ea a fost denunţată la DNA Oradea de către un reprezentant al Forţei Civice, de la care urma să încaseze banii. “Aş fi vrut şi eu, poate, ca clienta mea să beneficieze de ceea ce beneficiază marii politicieni ai acestei ţări. Atunci când ajung în faţa Justiţiei sunt apăraţi de Parlament, în sensul că cererile pentru arestarea lor trebuiesc aprobate prima dată de către comisiile de specialitqate juridică din Parlament, Plen, Cameră şi aceştia, de bună regulă, resping cererea de arestare. Iată că avem de-a face cu o Justiţie pentru două tipuri de categorie de oameni, neegali în această ţară. Una este pentru politicienii de vârf, care beneficiază de drepturi mai mari decât orice alţi cetăţeni, şi aceştia de rând, faţă de care se iau măsuri drastice, cu chip de exemplu, ceea ce nu mi se pare că corespunde scopului Justiţiei”,a declarat Kolozsi Arpad, avocatul Mihaelei Bodonea. Pe data de 14 Mai, la Biroul Electoral Judeţean s-a stabilit componenţa comisiilor electorale, astfel că pentru complectarea comisiilor, pe primul loc a fost extras Partidul Dreptăţii Sociale, în timp ce Partidul Verde a fost extras al treilea. Partidul Dreptăţii Sociale şi-a cedat locurile Partidului Verde, acesta din urmă, reprezentat de Mihaela Bodonea, a început negocierea în privinţa vânzării locurilor către Forţa Civică. În primă fază, s-a discutat despre vânzarea a 50 de locuri cu câte 100 de lei/loc, după care, negocierile au ajuns la 150 de lei/loc pentru toate cele 651 de locuri. Sâmbătă după amiza, Mihaela Bodonea s-a întâlnit cu Anabela Şaipoş, reprezentanta Forţei Civice, de la care urma să încaseze suma de 6.500 de euro, bani ce reprezentau 192 de locuri, urmând ca în perioada ce vine să mai atribuie cel puţin 100 de locuri de membri în comisiile de supraveghere a secţiilor de votare, bani care urmau să fie încasaţi ulterior. “Poziţia clientei a fost constantă. Nu a negat că a primit o sumă de bani. A negat împrejurările care îi sunt arătate în denunţ şi care cuprind obiectul acuzării, cum că ar fi primit, cu titlu de corupţie, aceste sume de bani, spunând că a existat într-adevăr o înţelegere la nivelul partidului dumneaei şi a partidului denunţator, privind un troc de posturi, funcţii, la nivelul secţiilor de votare, şi că pentru aceasta ea a înţeles să primească o sumă de bani, care a fost într-adevăr şi acceptată, dar suma de bani nu era cu titlu de mită sau un alt aspect de corupţie, ci unul de sponsorizare, pentru că suma trebuia folosită pentru campania electorală care se desfăşura în continuare”, a precizat avocatul Kolozsi Arpad După audierile de la DNA, Mihaela Bodonea a fost reţinută pentru 24 de ore şi prezentată Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Completul de judecată a decis arestarea ei, decizie care a fost contestată de către avocatul inculpatei, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Oradea. Partidul Verde a transmis un comunicat de presă în care susţine că se delimitează de acţiunile Preşedintelui interimar al Organizaţiei Judeţene Bihor “Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, a aflat cu stupoare din presă despre acuzaţiile aduse Preşedintelui interimar al Organizaţiei Verzilor din judeţul Bihor. Conducerea Partidului Verde o va exclude fără ezitare pe doamna Mihaelei Bodonea în cazul în care acţiunile de care este acuzată de DNA se confirmă. Partidul Verde se delimitează de cei care recurg la astfel de practici ilicite şi retrage fără ezitare sprijinul politic oricărui membru care încalcă legea”, se arată în comunicatul formaţiunii politice. În acelaşi comunicat se precizează facptul că în şedinţa BEJ Bihor din data de 14.05.2014 Partidul Verde nu a fost primul tras la sorţi pentru completarea secţiilor de vot, astfel că Partidul Verde nu urma să aibă reprezentanţi în secţiile de vot la alegerile europarlamentare din 25 mai. Procedura de completare a secţiilor de vot presupune ca primul partid tras la sorţi să fie cel care are reprezentanţi în secţii, în acest caz fiind vorba de Partidul Dreptăţii Sociale, nu de Partidul Verde. “Partidul Verde îşi exprimă încrederea în justiţia din România, iar dacă acuzaţiile aduse preşedintelui interimar Bihor se dovedesc a fi reale, responsabilii acestor fapte trebuie să fie sancţionaţi conform legii”, susţin reprezentanţii Partidului Verde.

Citeste mai mult: adev.ro/n5sgx8

2014-05-16

DOCUMENTAR - Who killed the electric car?- UNDE ESTE ENERGIA GRATUITĂ?

(Extras din NEXUS Magazine, An.I/nr. 2 - revista din România) de Dr. Peter Lindemann ©2001Clear Tech, Inc. PO Box 37 Metaline Falls, WA 99153, S.U.A. Tel: (509) 446 2353 Email: support@free-energy.ws Website: http://www.free-energy.com
Răspândirea tehnologiilor de energie gratuită funcţionale a fost împiedicată de către elite bogate, guverne, inventatori induşi în eroare, şarlatani, precum şi de un public indiferent.
Spre sfârşitul anilor 1880, jurnaliştii specializaţi în electricitate şi în ştiinţele asociate preziceau „electricitate gratuită" pentru viitorul apropiat. Descoperirile incredibile legate de natura electricităţii deveniseră ceva obişnuit. Nikola Teslademonstra „iluminarea fără fir" şi alte minuni asociate curentului de înaltă frecvenţă. Niciodată până atunci nu existase aşa un entuziasm în ceea ce priveşte viitorul. In mai puţin de douăzeci de ani urmau să apară automobile, avioane, filme, înregistrări muzicale, telefoane, transmisiile radio şi aparatele de fotografiat. Epoca victoriană ceda locul în favoarea a ceva complet nou. Pentru prima dată în istorie, oamenii obişnuiţi erau încurajaţi să-şi imagineze un viitor utopic, îmbogăţit de mijloace de transport şi de comunicare moderne, precum şi de locuri de muncă, alimente şi locuinţe pentru toată lumea. Bolile şi sărăcia urmau să fie învinse. Viaţa urma să devină mai bună şi de data asta toată lumea urma să capete „o felie din tort".
Ce s-a întâmplat deci? In mijlocul acestei explozii tehnologice, unde au dispărut descoperirile din domeniul energeticii? Toate acele emoţii legate de „electricitatea gratuită" nu au fost altceva decât rodul unei gândiri exagerat de optimiste pe care „ştiinţa reală" le-a dezaprobat ulterior?

STAREA TEHNOLOGICĂ DIN PREZENT

De fapt, răspunsul la această întrebare este „nu". Mai mult, contrariul este adevărat. Au fost dezvoltate tehnologii energetice spectaculoase, împreună cu inovaţii uimitoare în alte domenii. De atunci s-au descoperit metode multiple de a produce cantităţi vaste de energie, la preţuri extrem de scăzute. Oricum, nici una dintre aceste tehnologii nu a ajuns pe piaţa de consum, ca şi articol comercial. Vom discuta pe scurt despre motivul pentru care lucrurile s-au petrecut astfel. Mai întâi, aş dori să vă prezint o scurtă listă de tehnologii producătoare de „energie gratuită" pe care le cunosc şi care s-au dovedit, dincolo de orice îndoială, rezonabile. Trăsătura comună tuturor acestor descoperiri este folosirea unei mici cantităţi dintr-o formă de energie pentru a controla sau elibera o cantitate mare dintr-un alt tip de energie. Multe dintre ele exploatează într-un anume fel câmpul eteric fundamental - o sursă de energie ignorată de ştiinţa „modernă".

1. Energia radiantă

Transmiţătorul amplificator a lui Nikola Tesla, dispozitivul de energie radiantă al lui T. Henry Moray, motorul EMA al lui Edwin Gray şi maşina Testatika a lui Paul Baumann funcţionează toate cu „energie radiantă". Această formă de energie naturală (numită greşit electricitate „statică") poate fi obţinută direct din mediul înconjurător sau extrasă din electricitatea obişnuită prin metoda numită „fracţionare". Energia radiantă poate executa aceleaşi minuni ca şi electricitatea obişnuită, la un cost de sub 1%. Ea nu se comportă exact ca electricitate şi aceasta a contribuit la înţelegerea ei greşită de către comunitatea ştiinţifică.
Comunitatea Methernitha din Elveţia deţine în prezent cinci sau şase modele funcţionale de dispozitive fără combustibil, care funcţionează singure pe baza acestei energii.

2. Motoarele cu magneţi permanenţi

Dr. Robert Adams (Noua Zeelandă) a creat uimitoare modele de sisteme de încălzire, motoare şi generatoare electrice care funcţionează pe baza magneţilor permanenţi. Un astfel de dispozitiv consumă 100 W de electricitate de la sursă, generează 100 W pentru a reîncărca sursa şi produce peste 140 BTU' de căldură în două minute!
Dr. Tom Bearden (S.U.A.) deţine două modele funcţionale ale unui transformator electric pe bază de magneţi permanenţi. Acesta foloseşte un impuls electric de 6 W pentru a controla distribuţia sarcinilor magnetice ale câmpului magnetic provenit de la un magnet permanent. Prin canalizarea câmpului magnetic, mai întâi către o bobină de ieşire şi apoi către a doua bobină de ieşire, în mod repetat şi rapid, într-un fel de „ping-pong", dispozitivul poate produce un curent electric de 96 W, fără a avea piese în mişcare. Bearden şi-a numit dispozitivul „Generator electromagnetic fără piese în mişcare" sau MEG". Jean-Louis Naudin a făcut în Franţa o copie a dispozitivului lui Bearden. Principiile acestui tip de dispozitiv au fost dezvăluite pentru prima dată în anul 1978 de către Frank Richardson (S.U.A.).
Troy Reed (S.U.A.) are modele funcţionale ale unui ventilator special magnetizat care radiază căldură în timp ce se roteşte. Indiferent dacă ventilatorul generează sau nu căldură, se foloseşte exact aceeaşi cantitate de energie.
În afara acestor realizări, mulţi inventatori au identificat mecanisme funcţionale ce produc cuplu de torsiune motor doar pe bază de magneţi permanenţi.
BTU - unitate de măsură termică britanică. Reprezintă cantitatea de energie termică necesară pentru a creşte temperatura a 453,59. g de apă cu l0 grade F. 1 BTU = 0,293 W/h = 1,055 kJ.

3. Generatoarele mecanice de căldură

Există două clase de dispozitive care transformă o cantitate redusă de energie mecanică într-o cantitate mare de căldură. Cele mai bune dintre aceste modele pur mecanice sunt sistemele cu cilindrii rotativi proiectate de Frenette (S.U.A.) şi Perkins (S.U.A.). In aceste maşini, un cilindru este rotit în alt cilindru, între cei doi cilindri existând un spaţiu de cea. 3 mm. Acest spaţiu este umplut cu un lichid precum apa sau uleiul, acest „fluid funcţional" fiind cel care se încălzeşte atunci când se roteşte cilindrul interior. Altă metodă foloseşte magneţi montaţi pe o roată pentru a produce mari curenţi turbionari într-o placă de aluminiu, determinând-o să se încălzească rapid. Aceste generatoare mecanice de căldură au fost demonstrate de Muller (Canada), Adams (Noua Zeelandă) şi Reed (S.U.A.). Toate aceste sisteme pot produce de zece ori mai multă căldură decât metodele standard, cu acelaşi consum de energie.

4. Electroliza supereficientă

Apa poate fi descompusă în hidrogen şi oxigen prin folosirea electricităţii. Manualele clasice de chimie pretind că acest proces necesită mai multă energie decât cea care poate fi recuperată atunci când cele două gaze sunt recombinate. Aceasta este adevărat doar în cazul cel mai rău. Când apa este făcută să vibreze la propria ei frecvenţă de rezonanţă moleculară, folosind un sistem realizat de Stan Meyer (S.U.A.) şi apoi, mai recent, de Xogen Power, Inc., ea se descompune în hidrogen şi oxigen gazos, cu un consum foarte scăzut de electricitate. De asemenea, folosirea de diferiţi electroliţi (aditivi care fac apa să conducă mai bine curentul electric) modifică dramatic eficienţa procesului.
Se ştie de asemenea că anumite structuri geometrice şi texturi ale suprafeţei au rezultate mai bune decât altele. Implicaţia este că maşinile pot funcţiona cu cantităţi nelimitate de hidrogen la preţul apei. Chiar şi mai uimitor este faptul că un aliaj metalic special a fost patentat de Freedman (S.U.A.) în anul 1957, aliaj care descompune în mod spontan apa în hidrogen şi oxigen fără nici un fel de impuls electric exterior şi fără a provoca nici un fel de schimbări chimice în aliajul respectiv. Aceasta înseamnă că acest aliaj metalic special, poate produce gratuit hidrogen din apă, pentru totdeauna.

5. Motoarele cu implozie

Toate motoarele industriale majore folosesc eliberarea de căldură pentru a produce lucru mecanic prin intermediul expansiunii şi presiunii, asemenea motorului maşinii dumneavoastră. Natura foloseşte procesul opus de răcire pentru a produce lucru mecanic prin intermediul absorbţiei, de exemplu, în cazul tornadelor.
Viktor Schauberger (Austria) a fost primul care a construit modele funcţionale de motoare cu implozie în anii '30-'40. De atunci, Callum Coats a scris pe larg despre munca lui Schauberger în cartea sa: Living Energies; după aceea un număr de cercetători au construit modele funcţionale de motoare cu implozie cu turbină. Acestea sunt motoare fără combustibil, care produc lucru mecanic datorită energiei obţinute de la un vacum. Există de asemenea modele mult mai simple care folosesc mişcarea turbionară pentru a capta o combinaţie de forţă centrifugală şi gravitaţie, pentru a produce o mişcare continuă în fluide.

6. Fuziunea la rece

În martie 1989, doi chimişti, Martin Fleischmann şi Stanley Pons, de la Universitatea Brigham Young, Utah (S.U.A.), au anunţat că au produs reacţii de fuziune atomică cu un dispozitiv simplu. Pretenţiile lor au fost „demolate" în şase luni iar publicul şi-a pierdut interesul.
Fuziunea la rece este totuşi foarte reală. Nu numai că s-a raportat în mod repetat o producere de căldură în exces, dar a fost catalogată şi transmutarea atomică a elementelor la energie joasă, implicând zeci de reacţii diferite! Această tehnologie poate produce în mod evident energie la preţuri scăzute.

7. Pompele de căldură solare

Frigiderul din bucătăria dumneavoastră este singura „maşină cu energie gratuită" pe care o posedaţi. Frigiderul este o pompă de căldură alimentată electric. Foloseşte o unitate de energie (electricitatea) pentru a deplasa trei unităţi de energie (căldură). Aceasta reprezintă un „coeficient de performanţă" (CDP) egal cu trei.
Frigiderul dumneavoastră foloseşte o cantitate de electricitate pentru a pompa trei cantităţi de căldură din interiorul frigiderului către exteriorul său. Aceasta este modul său de folosire tipic, dar este cel mai rău mod posibil de a folosi tehnologia.
Iată de ce.
O pompă de căldură transmite căldura de la „sursa pozitivă" către „sursa negativă" - locul care absoarbe căldura. în mod evident, pentru ca procesul să funcţioneze, trebuie ca „sursa pozitivă" să fie fierbinte, iar „sursa negativă" rece. În frigiderul dumneavoastră situaţia este exact invers. „Sursa pozitivă" este în interiorul cutiei, care este rece, iar „sursa negativă" este temperatura aerului din bucătăria dumneavoastră, aer care este mai cald. Din această cauză CDP-ul rămâne scăzut pentru frigiderul dumneavoastră. Dar aceasta nu este valabil pentru toate pompele de căldură.CDP-uri de la opt la zece sunt obţinute cu uşurinţă la pompele de căldură solare. într-o astfel de instalaţie, o pompă de căldură absoarbe căldură de la un colector solar şi o descarcă într-un absorbant subteran mare, a cărui temperatură rămâne la 12.78°C; energia mecanică este extrasă în timpul transferului. Procesul este echivalent cu cel de la un motor cu abur care extrage energie mecanică între boiler şi condensator, cu excepţia faptului că foloseşte un fluid care „fierbe" la o temperatură mult mai scăzută decât apa.
Un astfel de sistem, testat în anii '70, a produs 350 CP. (măsuraţi cu un dinamometru) cu ajutorul unei instalaţii speciale ce folosea un colector solar cu o suprafaţă de doar 9 m2. (Acesta nu este sistemul promovat de Dennis Lee.)
Cantitatea de energie folosită de compresor a fost sub 20 CP, ceea ce înseamnă că acest sistem a produs de 17 ori mai multă energie decât s-a consumat pentru a-1 face să funcţioneze! Ar putea furniza energie unei mici comunităţi, folosind exact aceeaşi tehnologie prin care alimentele sunt păstrate reci în bucătăria dumneavoastră.
În prezent există un sistem de pompe de căldură de dimensiuni industriale în nordul localităţii Kona din Hawaii, care generează electricitate folosind diferenţele de temperatură din ocean.
Există zeci de alte sisteme pe care nu le-am menţionat, multe dintre ele fiind la fel de viabile şi de bine testate ca şi cele pe care le-am amintit.
Această listă scurtă este suficientă pentru a vă forma o idee: tehnologia ce poate furniza energie gratuită există aici şi acum. Ea oferă o abundenţă de energie nepoluantă, pentru toată lumea şi în toată lumea.
Acum este posibil să oprim producerea „gazelor de seră" şi să închidem toate centralele nucleare. Putem desaliniza acum cantităţi nelimitate de apă de mare, la un preţ convenabil, pentru a avea apă potabilă proaspătă chiar şi în cele mai defavorizate zone ale globului. Costurile de transport şi producţie pentru orice lucru pot scădea dramatic. Chiar şi mâncarea poate fi obţinută din sere încălzite iarna, oriunde.
Toate aceste beneficii minunate, care pot face viaţa pe această planetă cu mult mai uşoară şi mai bună pentru toată lumea, au fost amânate zeci de ani. De ce? Ale cui scopuri sunt satisfăcute de această amânare?

DUŞMANII NEVĂZUŢI AI TEHNOLOGIEI ENERGIEI GRATUITE

Există patru forţe gigantice care au cooperat pentru a crea această situaţie. A spune că există şi că a existat o „conspiraţie" pentru a suprima această tehnologie conduce doar la o înţelegere superficială a lumii şi plasează vina, în totalitate, în afara noastră. Alegerea noastră de a rămâne ignoranţi şi inactivi în faţa acestei situaţii a fost întotdeauna interpretată drept „consimţământ implicit" de către două dintre aceste două forţe. Deci, pe lângă un „public nesolicitant", care sunt celelalte trei forte care împiedică folosirea tehnologiei energiei gratuite?

1. Monopolul Financiar

In teoria economică standard există trei clase de industrie: capital, bunuri şi servicii. în prima clasă, capitalul, există trei subclase: capitalul natural, moneda şi creditul. Capitalul natural se referă la materialele brute (o mină de aur, de exemplu) şi sursele de energie (precum zăcămintele de petrol sau barajul unei centrale hidroelectrice). Moneda se referă la tipărirea „banilor"; această funcţie este de obicei treaba guvernului. Creditul se referă la împrumutarea de bani cu dobândă şi la extensia valorii economice prin depozite bancare. E uşor de înţeles că energia funcţionează în economie la fel ca aurul, tipărirea banilor de către guvern sau acordarea de credit de către o bancă.
în Statele Unite şi în majoritatea celorlalte ţări din lume există un „monopol financiar" bine stabilit. Sunt „liber" să câştig cât de mulţi „bani" vreau, dar voi fi plătit doar în bancnotele oficiale. Nu pot face nimic pentru a fi plătit în aur sau în vreo altă formă de „bani". Acest monopol financiar se află în mâinile unui mic număr de bănci private, iar aceste bănci sunt proprietatea celor mai bogate familii din lume. Planul lor este de a ajunge să controleze într-un procent de 100% toate resursele de capital ale lumii, controlând astfel viaţa fiecăruia prin disponibilitatea (sau indisponibilitatea) tuturor bunurilor şi serviciilor. O sursă independentă de bogăţie (un dispozitiv cu energie gratuită) aflată în mâinile oricărei persoane din lume ar ruina pentru totdeauna planurile lor de dominare globală. Adevărul acestor lucruri este uşor de văzut.
în prezent economia unei naţiuni poate fi încetinită sau accelerată prin mărirea sau scăderea dobânzilor. Dacă o sursă independentă de capital (energie) ar fi prezentă în economie şi orice afacere sau persoană ar putea obţine mai mult capital fără a-1 împrumuta de la o bancă, atunci manipularea dobânzilor nu ar mai avea acelaşi efect. Tehnologia energiei gratuite schimbă valoarea banilor. Cele mai bogate familii şi furnizorii de credit nu vor nici o competiţie. Este aşa de simplu. Ei vor să-şi menţină controlul monopolist prezent. Pentru ei, tehnologia energiei gratuite nu este doar ceva de suprimat, ea trebuie interzisă permanent!
Deci cele mai bogate familii şi instituţiile lor bancare centrale reprezintă prima forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţiile lor sunt „dreptul divin de a guverna", lăcomia şi nevoia insaţiabilă de a controla toate lucrurile. Armele pe care le folosesc pentru a forţa această amânare includ intimidarea, „experţi demistificatori", cumpărarea şi ascunderea de tehnologie, uciderea şi tentativele de asasinare a inventatorilor şi a personajelor implicate, incendierea şi o gamă largă de stimulente şi inhibitori financiari pentru a-i manipula pe posibilii suporteri ai energiei gratuite. Tot ei au promovat acceptarea generală a teoriei ştiinţifice care afirmă că energia gratuită este imposibilă (legile termodinamicii).

2. Guvernele

A doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de guvernele naţiunilor. Problema aici nu este legată atât de competiţie în domeniul tipăririi banilor cât de menţinerea „securităţii naţionale". Adevărul e că lumea este o junglă iar oamenii pot fi foarte cruzi, necinstiţi şi meschini. Este datoria guvernului „să asigure apărarea internă". Pentru aceasta, „forţele de poliţie" sunt delegate de ramura executivă a guvernului pentru „a impune legea". Majoritatea dintre cei care respectă legea fac asta deoarece ei cred că aşa este corect, pentru beneficiul propriu. Există totuşi întotdeauna câţiva indivizi care cred că este în avantajul lor să nu se comporte conform ordinii sociale general acceptate. Aceşti oameni aleg să opereze în afara legii, fiind consideraţi răzvrătiţi, criminali, trădători, revoluţionari sau terorişti.
Majoritatea guvernelor au descoperit prin încercări şi erori că singura politică externă care funcţionează cu adevărat în timp este cea numită „după faptă şi răsplată". Asta înseamnă că guvernele se tratează unul pe altul după cum sunt tratate. Pe plan internaţional există o constantă luptă pentru poziţie şi influenţă, iar grupul „cel mai puternic" câştigă! în economie asta se cheamă „legea de aur", după care „cel care are aurul face legile". Exact aşa este şi în politică. Este vorba pur şi simplu de „supravieţuirea celui mai adaptat".
In politică, „cel mai adaptat" a ajuns să însemne partidul cel mai puternic şi care este capabil să lupte cel mai murdar. Este folosit absolut orice mijloc disponibil pentru a menţine un avantaj asupra „adversarului" - şi oricine altcineva este „adversarul", indiferent dacă este considerat prieten sau duşman. Acestea includ: poziţii psihologice insultătoare, minciuna, înşelăciunea, spionajul, furtul, asasinarea liderilor, ameninţarea cu războiul, alianţe şi schimbări de alianţe, tratate, ajutor străin şi prezenţa foiţelor militare oricând este posibil.
Plăcută sau nu, aceasta este arena în care operează guvernele naţiunilor. Nici un guvern nu va face vreodată ceva care să-i dea un avantaj gratuit unui adversar. Niciodată! Asta este sinucidere naţională. Orice activitate, a oricărui individ, dinăuntrul sau dinafară ţării, care este interpretată ca oferind orice fel de avantaj unui adversar, va fi considerată o ameninţare pentru „securitatea naţională". întotdeauna!
Tehnologia energiei gratuite este cel mai rău coşmar al unui guvern! Anunţată pe faţă, tehnologia energiei gratuite ar iniţia o cursă a înarmărilor într-o încercare finală de a obţine dominaţie şi avantaj absolut. Gândiţi-vă. Credeţi că Japonia nu s-ar simţi intimidată dacă China va obţine energia gratuită? Credeţi că Israelul va sta liniştit dacă Irakul va dobândi energia gratuită? Credeţi că India va permite Pakistanului să dezvolte energia gratuită? Credeţi că S.U.A. nu ar încerca să-1 oprească pe Osama bin Laden să obţină energie gratuită?
Dacă o energie nelimitată ar fi disponibilă în starea politică actuală a acestei planete, aceasta va conduce la o regrupare inevitabilă a „balanţei puterii". Aceasta ar putea deveni un război total pentru a-1 împiedica pe „celălalt" să aibă avantajul puterii şi bogăţiei nelimitate. Toată lumea o va dori şi, în acelaşi timp, va dori să împiedice pe oricine altcineva să o obţină.
Aşadar, guvernele sunt a doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţia lor este „autoconservarea".
Această autoconservare operează pe trei nivele:
1) prin neacordarea de avantaje unui inamic exterior;
2) prin împiedicarea acţiunii individuale (anarhiei) capabilă de a provoca eficient puterile poliţieneşti din interiorul ţării; şi
3) prin menţinerea veniturilor ce provin din taxarea surselor energetice aflate în uz.
Armele lor includ impiedicarea eliberării de patente din motive de securitate naţională, hărţuirea legală şi ilegală a inventatorilor prin acuzaţii criminale, verificări ale impozitelor, ameninţări, urmărirea convorbirilor telefonice, arestări, incendieri, furt al proprietăţilor expediate poştal şi o grămadă de alte metode de intimidare care fac imposibilă construirea şi lansarea pe piaţă a unei instalaţii de energie gratuită.

3. Înşelătorie şi necinste în cadrul „Mişcării pentru energie gratuită"

A treia forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea energiei gratuite este reprezentată de grup de inventatori care se înşală şi din şarlatani. La periferia descoperirilor ştiinţifice extraordinare ce constituie tehnologiile reale de energie gratuită se află o lume întunecată a anomaliilor neexplicate, a invenţiilor marginale şi a promotorilor lipsiţi de scrupule. Primele două forţe au folosit constant mass-media pentru a face publice cele mai rele exemple din cadrul acestui grup, pentru a distrage atenţia publicului şi pentru a discredita descoperirile reale prin asocierea lor cu fraudele evidente.
În ultimii o sută de ani, au ieşit la suprafaţă zeci de poveşti despre invenţii neobişnuite. Unele dintre aceste idei au captivat imaginaţia publicului într-o asemenea măsură încât continuă să existe până astăzi o mitologie despre aceste sisteme. Nume ca Keely, Hubbard, Coler şi Hendershot ne vin imediat în minte. Se poate să existe tehnologii reale în spatele acestor nume, dar nu există destule date tehnice disponibile publicului pentru a lua o decizie. Aceste nume rămân asociate cu o mitologie a energiei gratuite şi, oricum, sunt citate de „demistificatori" ca exemple de fraudă. Ideea de energie gratuită este totuşi adânc înrădăcinată în subconştientul uman.
Oricum, câţiva inventatori cu tehnologii marginale care demonstrează anomalii utile au exagerat din greşeală importanţa acestor invenţii. Unii dintre aceşti inventatori şi-au exagerat de asemenea propria importanţă. A apărut o combinaţie de „febră a aurului" şi/sau „complex al lui Mesia" care a distorsionat orice viitoare contribuţie pe care ar fi putut-o aduce. În timp ce direcţia de cercetare pe care o urmează poate promite mult, ei încep să vândă entuziasmul drept fapte, valoarea muncii ştiinţifice scăzând mult din acel moment. Există o seducţie puternică dar subtilă care poate perverti o personalitate dacă individul respectiv crede că „lumea stă pe umerii lui" sau că el este „salvatorul" lumii.
Lucruri ciudate li se întâmplă de asemenea oamenilor când cred că sunt pe cale de a deveni extrem de bogaţi. Îţi trebuie o disciplină spirituală imensă pentru a rămâne obiectiv şi umil în prezenţa unei maşini funcţionale cu energie gratuită. Psihicul multor inventatori a devenit instabil datorită doar credinţei lor că au o maşină cu energie gratuită. În timp ce calitatea muncii ştiinţifice se deteriorează, unii inventatori dezvoltă un „complex al persecuţiei" care-i face extrem de defensivi şi inabordabili. Acest proces îi împiedică să dezvolte vreodată o maşină reală cu energie gratuită şi alimentează enorm mitologia fraudelor.
Există apoi şarlatanii declaraţi. În ultimii cincisprezece ani, în S.U.A. a existat o persoană care a ridicat înşelătoria în domeniul energiei gratuite la nivelul de artă profesionistă. In urma acestui fapt a colectat peste 100.000.000 $. I s-a interzis să facă afaceri în statul Washington şi a fost condamnat la închisoare în California, unde se află şi acum. El vorbea întotdeauna despre o variaţie a unui sistem real de energie gratuită, îi făcea pe oameni să dea bani în ideea că vor primi curând un astfel de sistem, dar le vindea de fapt doar informaţii promoţionale care nu dădeau nici un fel de date reale despre sistemul energetic respectiv. A jefuit fară milă comunităţile creştine şi grupări care promovau spiritul civic şi patriotic.
Excrocheria obişnuită a acelei persoane consta în contactarea a sute de mii de oameni cărora le solicita permisiunea de a plasa o instalaţie de energie gratuită pe proprietăţile lor. In schimb, ei urmau să primească gratuit energie electrică toată viaţa, iar compania lui va vinde companiilor locale excesul de energie produs. După ce erau convinşi că vor primi electricitate gratuită pentru toată viaţa, oamenii cumpărau casete video - care îi făceau şi pe prietenii lor să cadă pradă înşelătoriei. Odată ce ai înţeles puterea şi motivaţiile primelor două forţe despre care am discutat, este clar că „planul de afaceri" al acestei persoane nu ar fi putut fi implementat. Acest individ a făcut probabil mai mult rău mişcării pentru energie gratuită din S.U.A. decât orice altă forţă, distrugând încrederea oamenilor în această tehnologie.
Prin urmare, a treia foită care amână disponibilitatea publică a energiei gratuite este înşelăciunea şi necinstea ce îşi au sursa chiar în cadrul mişcării. Motivaţiile sunt simţul grandorii, lăcomia, dorinţa de putere şi un sentiment fals de autoimportanţă. Armele folosite sunt minciuna, înşelătoria, excrocheria, autoînşelarea şi aroganţa, combinate cu cunoştinţe ştiinţifice dubioase.

4. Un public nesolicitant

A patra forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de noi, toţi ceilalţi. Poate fi uşor de văzut cât de înguste şi josnice sunt motivaţiile celorlalte forţe, dar aceste motivaţii sunt de fapt prezente şi în fiecare dintre noi.
La fel ca familiile bogate, nu întreţine fiecare dintre noi, în secret, iluzii de falsă superioritate şi dorinţa de a-i controla pe ceilalţi în loc de a ne controla pe noi înşine? De asemenea, nu ne-am „vinde", dacă preţul ar fi destul de mare - să spunem, 1.000.000 $, în mână, astăzi? Sau, la fel ca şi guvernele, nu vrea fiecare să-şi asigure propria supravieţuire? Dacă am fi prinşi în mijlocul unei săli de teatru, pline de lume, nu am intra în panică şi nu i-am împinge din calea noastră pe cei mai slabi, în lupta către ieşire? Asemenea inventatorului care se păcăleşte pe el însuşi, nu am preferat niciodată o iluzie confortabilă unui fapt neplăcut? Nu ne place să ne considerăm mai importanţi decât ne cred alţii? Nu ne mai este oare frică de necunoscut, chiar dacă acesta promite o mare recompensă?
Vedeţi, toate cele patru forte sunt de fapt aspecte diferite ale aceluiaşi proces, operând pe nivele diferite ale societăţii. În mod real există o singură forţă care împiedică disponibilitatea publică a energiei gratuite şi aceea este comportamentul lipsit de o motivaţie spirituală al animalului uman.
Dintr-o perspectivă ultimă, tehnologia energiei gratuite este o manifestare către exterior a Abundenţei Divine. Ea este motorul economiei unei societăţi iluminate - în care oamenii se comportă voluntar într-o manieră respectuoasă şi civică; în care fiecare membru al societăţii are tot ce-i trebuie şi nu râvneşte la bunurile vecinului; în care războiul şi violenţa fizică sunt comportamente sociale neacceptate; în care diferenţele dintre oameni sunt considerate plăcute sau cel puţin tolerate.
Apariţia tehnologiei energiei gratuite în domeniul public înseamnă răsăritul unei epoci cu adevărat civilizate. Este un eveniment epocal în istoria umanităţii. Nimeni nu poate să-şi asume meritul pentru asta. Nimeni nu se poate îmbogăţi din asta. Nimeni nu poate conduce lumea pe baza ei. Este pur şi simplu un dar al lui Dumnezeu. Ne forţează pe toţi să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre acţiuni şi pentru autoconstrângerea noastră autoimpusă, când este necesar. Lumea, aşa cum este astăzi, nu poate beneficia de tehnologia energiei gratuite fără a fi total transformată în altceva. Această „civilizaţie" a atins apogeul dezvoltării sale deoarece a produs seminţele propriei transformări. Animalelor umane nespiritualizate nu li se poate încredinţa energia gratuită. Ar face doar ceea ce au făcut întotdeauna, adică să obţină avantaje asupra altora sau să-i distrugă pe ceilalţi şi pe ei înşişi în acest proces.
Dacă veţi citi Atlas Shrugged (1957), de Ayn Rand, sau raportul The Limits To Growih (1972), furnizat de The Club of Rome, devine clar că cele mai bogate familii din lume au înţeles asta de multe zeci de ani. Planul lor este de a trăi în „lumea energiei gratuite", dar să-i menţină pe ceilalţi în starea în care sunt acum.
Asta nu este ceva nou. Regii au considerat întotdeauna că restul oamenilor sunt supuşii lor. Ceea ce este nou e faptul că acum putem comunica între noi mai bine decât în orice moment din trecut. Internetul ne oferă nouă, care suntem cea de-a patra forţă, o ocazie de a zdrobi eforturile combinate ale celorlalte forţe ce împiedică răspândirea tehnologiei energiei gratuite.

ŞANSA PENTRU O SOCIETATE JUSTĂ

Ceea ce a început să se întâmple este faptul că inventatorii au început să-şi publice rezultatele în loc de a le patenta şi de a le păstra secrete. Din ce în ce mai mult, oamenii transmit informaţii despre aceste tehnologii prin cărţi, casete video şi pagini de internet. Pe internet mai există încă foarte multă informaţie inutilă despre energia gratuită, dar disponibilitatea informaţiilor de calitate este într-o creştere rapidă. Verificaţi lista de site-uri şi de alte resurse care se află la finalul acestui articol.
Este imperativ să începeţi să strângeţi cât mai multă informaţie puteţi despre sistemele reale de energie gratuită. Motivul pentru aceasta este simplu. Primele două forţe nu vor permite niciodată unui inventator sau unei companii să construiască şi să vă vândă o maşină cu energie gratuită! Singurul mod în care veţi obţine una este de a o construi chiar dumneavoastră (sau un prieten de-al dumneavoastră). Aceasta este chiar ceea ce au început să facă în tăcere mii de oameni.
Poate că simţiţi că nu sunteţi pregătit pentru aşa ceva, dar începeţi acum să strângeţi informaţii. Puteţi fi doar o verigă dintr-un lanţ de evenimente în beneficiul altora. Focalizaţi-vă pe ceea ce puteţi face acum, nu pe ceea ce mai este încă de făcut. Mici grupuri de cercetători lucrează la detalii chiar în timp ce citiţi aceste rânduri. Multe sunt hotărâte să-şi publice rezultatele pe internet.
Noi toţi constituim a patra forţă. Dacă luăm o poziţie fermă şi refuzăm să rămânem ignoranţi şi inactivi, putem schimba cursul istoriei.
Acţiunea noastră combinată poate produce o schimbare. Numai acţiunea comasată reprezentată de aprobarea noastră unanimă poate crea lumea pe care o dorim. Celelalte trei forţe nu ne vor ajuta să ne amplasăm în pivniţă o centrală fară combustibil. Ele nu ne vor ajuta să fim liberi de manipulările lor.
Tehnologia energiei gratuite este totuşi aici. Ea este reală şi va schimba complet modul în care trăim, muncim şi ne raportăm unii la ceilalţi. In final, tehnologia energiei gratuite va face să fie perimată lăcomia şi frica inspirate de dorinţa de a supravieţui. Dar asemenea tuturor exerciţiilor de credinţă spirituală, trebuie să manifestăm mai întâi generozitatea şi încrederea în propriile noastre vieţi.
Sursa energiei gratuite este în interiorul nostru. Ea este acea dorinţă de a ne exprima liber. Este intuiţia noastră ghidată spiritual, care se exprimă fară distragere, intimidare sau manipulare. Ea este generozitatea noastră.
La modul ideal, tehnologiile energiei gratuite sprijină o societate justă în care fiecare are suficientă mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, valori proprii şi timp liber pentru a contempla semnificaţiile spirituale superioare ale vieţii. Nu ne datorăm unul altuia să ne înfruntăm temerile şi să acţionăm pentru a crea acest viitor pentru copiii copiilor noştri? Poate că nu sunt singurul care aşteaptă să acţioneze pe baza unui Adevăr superior.
Tehnologia energiei gratuite este aici. Este aici de zeci de ani. Tehnologia comunicaţiilor şi internetul au sfâşiat secretul aşternut asupra acestui fapt remarcabil. Oamenii din toată lumea încep să construiască dispozitive cu energie gratuită pentru propriul lor uz.
Bancherii şi guvernele nu vor să se întâmple asta dar nu o pot opri. Instabilităţi economice uriaşe şi războaie vor fi folosite în viitorul apropiat pentru a distrage oamenii, împiedicându-i să se alăture mişcării pentru energie gratuită. In general nu vor exista reportaje de presă despre acest aspect al lucrurilor. Pur şi simplu vor exista rapoarte despre războaie între naţiuni şi războaie civile care vor erupe pretutindeni, conducând la ocuparea de către forţele O.N.U. de „păstrare a păcii", a tot mai multor ţări.
Societatea occidentală coboară în spirală către autodistrugere, datorită efectelor acumulate ale corupţiei şi lăcomiei.
Disponibilitatea generală a tehnologiei energiei gratuite nu poate opri această tendinţă. O poate doar intensifica.
Oricum, dacă veţi avea un dispozitiv cu energie gratuită, poate că veţi fi într-o poziţie mai bună pentru a supravieţui tranziţiei politice, sociale şi economice care este iminentă. Nici un guvern nu va supravieţui acestui proces.
Întrebarea este: cine va controla în final Guvernul Mondial care va apare - prima forţă sau a patra forţă?
Ultimul Mare Război este aproape de noi. Seminţele sunt plantate. După aceasta va veni începutul unei civilizaţii reale. Unii dintre noi, care vor refuza să lupte, vor supravieţui pentru a vedea răsăritul lumii energiei gratuite. Vă provoc să fiţi printre cei care vor încerca.

Despre autor:

Peter Lindemann, doctor în ştiinţe, a devenit interesat de energia gratuită în anul 1973, când a aflat de opera lui Edwin Gray. Până în anul 1981 îşi dezvoltase propriile sisteme de energie gratuită bazată pe generatori cu rezistenţă variabilă şi modele de motoare pulsatorii. În timpul anilor '80 a lucrat împreună cu Bruce DePalma şi Eric Dollard. între anii 1988-1999 s-a alăturat consiliului de conducere al Borderland Sciences Research Foundation. In această perioadă a scris peste douăzeci de articole pentru The Journal of Borderland Research.
Dr. Lindemann este o autoritate în aplicaţiile practice ale tehnologiei eterului şi ale electricităţii reci. În prezent el este cercetător asociat cu Dr. Robert Adams din Noua Zeelandă şi are o colaborare strânsă cu Trevor James Constable din S.U.A. El este de asemenea director al departamentului de cercetare de la Clear Tech, Inc. din S.U.A.
Cartea sa, The Free Energy Secrets of Cold Electricity, precum şi o casetă video pe acest subiect sunt disponibile prin Clear Tech, Inc., http://www.free-energy.cc şi Adventures Unlimited, http://www.adventuresunlimitedpress.com/.

Resurse - cărţi:
• Adams, Robert, Dr., Applied Modem 20th Century Aether Science, Âethmogen Technologies, Whakatane, Noua Zeelandă, ediţia a doua, revizuită, 2001.
• Aspden, Harold, Dr., Modern Aether Science, Sabbcrton, Marea Britanic 1972.
• Coats, Galium, Living Energies, Gateway Books, Marea Britanic, 1996.
• Lindemann, Peter, DSc., The Free Energy' Secrets of Cold Electricity, Clear Tech, Inc., S.U.A., 2001.
• Manning, Jeane, The Coining Energy Revolution: The Search for Free Energy, Avery Publishing Group, S.U.A., 1996.
• Rand, Ayn, Atlas Shrugged, Random House, 1957.
• Vassilatos, Gerry, Secrets of Cold War Technology: Project HAARP and Beyond, Adventures Unlimited Press, S.U.A., 1999.
Resurse - adrese de internet:http://www.Fortunecity.com/greenfield/bp/16/: creat de Geoff Egel în Australia. Cel mai bun site de pe internet! - A disparut! (articolul a fost scris mai demult) Alte info despre Geoff egel aici
http://jnaudin.free.fr. creat de JLN Labs în Franţa.
http://www.keelynet.com: creat de Jerry Decker în S.U.A.
http://www.rumormillnews.com: un site excelent cu ştiri alternative din diferite domenii, cu multe link-uri.

Resurse - patente:
Majoritatea acestor patente pot fi văzute la www.delphion.com.
Iată doar o mostră din invenţiile care produc energie gratuită:
Tesla: USP #685,957 (1901)
Freedman: USP #2,796,345 (1957)
Richardson: USP #4,077,001 (1978)
Frenette: USP #4,143,639 (1979)
Perkins: USP #4,424,797 (1984)
Gray: USP #4,595,975 (1986)
Meyer: USP #4,936,961 (1990)
Chambers (Xogen): USP #6,126,794 (1998).


2014-05-14

COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi, vânt şi grindină.

HARTA zonelor afectatede Alexandra Vladescu - Mediafax
Astăzi, începând cu ora 16.00, intră în vigoare avertizarea meteo COD PORTOCALIU emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabilă până joi la ora 02.00. Sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.

COD PORTOCALIU de ploi, vânt şi grindină (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp.


În judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervalul menţionat se vor cumula local peste 60...70 l/mp.


O atenţionarea meteo cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică a fost valabilă de marţi de la ora 23.00 până miercuri la ora 12.00.
În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Local se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp.

Răspunsul României la mecanismele de control sovietic (1949-1964)

Am atasat aici un material din blogul www.victortibrigan.wordpress.com cu oarecare rezerva, deoarece inca de la inceputul articolului existenta unei actiuni diverzive chiar impotriva statului roman.
Conducatorii asociatiilor EMGE si EME nu erau implicati politic ci doar economic si stiintific in viata sociala de zi de zi. La fel acesti conducatori nu puteau sa "asculte" de nici un organ din Ungaria, deoarece ei s-au simtit mai tot timpul transilvanean.
Iar crearea unei coridoare asa zis "majoritar maghiar" nu era potrivinic nici cand impartirea teritoriului in urma Dictatul de la Wiena, dictat cerut de autoritatile insusi de autoritatile de la Bucuresti.
Este la fel de adevarat ca atunci era vorba de o impartirea pe Est-Vest, dar reprezentantii etnicilor germane din Transilvania au vrut sa ramane sub ocrotirea regelui Romaniei, care a asigurat multe inlesniri economice factorilor economici si micii gospodari de etnie germani.
Autorul ori nu cunoaste ori nu vrea sa ia in considerare ca intre membrii Societăţii Agricole Maghiare din Transilvania [EMGE] - care era in contract de colaborare cu Cooperatia HANGYA (Furnica) - erau mii de romani, care au ales aceasta societate tocmai pentru ca asigura o continuitate la produse ieftine si era asigurat vanzarea sigura ale produselor proprii.
Probabil ca autorul nu cunoaste nici faptul ca in acele vremuri tulbure de dupa incheierea al doilea Razboi Mondial in Transilvania au aparut mai multe idei politice si administrative vezi Tara Banatului sau acela al Calatei... Deci nu era si nu putea fi vorba de o concertata actiunea ale conducerii statului maghiar.
Dislocarea trupelor ruse era o masura pentru a inlatura posibile actiuni de razbunare a celor care a trebuit sa plece sau care au fugit din propria initiativa - poate si din frica...
"Actiunile" gardei manuiste aratau ca sub pretextul reintroducerii puterii regale au fost savarsite multe atrocitati, mai ales in secuime.
Evenimentele nefaste si atrocitati savarsite in Polonia(in lagarele unde erau tinuti fostii soldati germani) - noi conduceri (deobicei proveniti dintre fostii detinuti ale lagarelor evreiesti) -  aratau ca razbunarea era la ea acasa... Unii conducatori - fosti detinuti de alta data au devenit - si mai feroce decat cei care au fost pazitorii lor.
O alta greseala ce se perpetueaza in articol, cum ca  Frontul Popular Democratic Maghiar din Cluj ar fi fost un fel de conducator acceptat. Acest lucru nu este adevarat numaiprin faptul ca aici numarul celor care credeau in communism era mare, si deci desfiintarea SAMT(EMGE), si SMT(EME) era considerata ceva normala si chiar binevenit.
Procesele intentate conducerilor acestor asociatii si a cooperativei HANGYA era nedreapta si ea numai completa acele simulacre de procese cand unii au putut fi condamnati de complete de judecate communiste foarte repede si usor sub pretextul ca ar fi fost criminali de razboi. Astfel greselile condamnarii unora care nici pe de parte nu au avut de face cu nazism sau fascism au fost estompate de procesele in care rau condamnati toti care putea pune in pericol colectivizarea!
Curios este ca datele statistice si economice detinute de catre aceste asociatii si de HANGYA erau considerate periculoase pentru impunerea puterea proletariatului...
Nu spionaj economic era important ci disparitia datelor din arhiva acestor asociatii, arhive care au ajuns in locuri secrete, si numai dupa ce au fost triate puteau ajunge la arhivele statului.  
(Civicul Ardelean)
http://victortibrigan.wordpress.com/2012/04/21/raspunsul-romaniei-la-mecanismele-de-control-sovietic-1949-1964/
aprilie 21, 2012
Controlul sovietic
După 1944 în nordul Transilvaniei au fost dislocate mai multe trupe sovietice care jucau rolul de „protectori” ai autorităţilor maghiare din zonă. În spatele Kremlinului, Budapesta aprobase operaţiuni de infiltrare împotriva PCR ordonând conducătorilor Societăţii Agricole Maghiare din Transilvania [EMGE] şi Societăţii Muzeelor din Transilvania să menţină „cele mai strânse contacte” cu liderii de încredere ai Frontului Popular Democratic Maghiar din Cluj. Scopul era obţinerea secesiunii Transilvaniei şi încorporarea acesteia în Ungaria prin crearea unui „coridor majoritar maghiar” ce ar lega regiunea secuiască de statul ungar (Nastasă et al., 2002, apud Watts, 2010/2011, 168-169). Astfel, România nu a fost capabilă să-şi exercite suveranitatea deplină asupra regiunii până în 1958.
Totodată, PCR fusese divizat în mai multe „aripi”: aripa basarabeană prosovietică, aripa transilvăneană şi aripa naţionalistă. Dacă primele două formau „Biroul Moscova” ai căror conducători erau legaţi direct de serviciile de spionaj sovietice (DI)[1], aripa naţionalistă era mai puţin dependentă de sovietici, printre membrii acesteia amintim de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Pe lângă „grupările” PCR aflate într-o permanentă dispută activau şi consilieri sovietici care controlau instituţiile de forţă din România şi cele 16 companii mixte sovieto-române (SOVROM) – înfiinţate pentru plata către URSS a despăgubirilor de război şi funcţionau ca un adevărat mecanism de spoliere a României. Chiar în fruntea primului serviciu de informaţii (Direcţia Generală de Siguranţă şi Protecţie: DGSP), înfiinţat în 1948, au fost numiţi trei ofiţeri sovietici MGB/KGB: Pantelei Bodnarenko, alias Pantiuşa[2], precum şi adjuncţii acestuia Alexandru Nicolschi, alias Boris Grümberg, şi Vladimir Mazurov (Mazuru) (Watts, 2010/2011, 195).
Serviciul de informaţii externe (Direcţia de Informaţii Externe: DIE), fondat în martie 1951, a fost pus sub conducerea lui Saharovski, consultant sovietic pe probleme de spionaj. Treptat instituţia devine copia serviciului sovietic de informaţii externe şi trece sub conducerea ofiţerilor ruşi, unguri, bulgari, ucraineni şi germani cu experienţă în cadrul Comintern-ului (Troncotă, 2003, 28-31 şi Bratu, 2001, 43-46 apud Watts, 2010/2011, 195). Lafel şi miliţia, garda de frontieră etc. erau dirijate de consilieri şi experţi cu puteri aproape absolute. Or, controlul instituţiilor de securitate din România se realiza după un model bine definit: pentru a avea acces într-un post de comandă în cadrul serviciilor de informaţii şi securitate era obligatoriu să ai calitatea de membru al partidului şi să fi absolvit „un curs de specializare la Institutul Felix Dzerjinski din Moscova”, precum şi programele adiacente create special pentru aliaţii sovietici (Troncotă, 1999, 337 apud Watts, 2010/2011, 197), timp în care erau supuşi recrutării fie KGB sau GRU, fie de organele partidului comunist sovietic.
Pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej destalinizarea însemna în primul rând lupta contra „Biroul Moscova” şi începutul unui proces de ieşire a României de sub umbrela sovietică.
În urma adoptării unei linii de distanţare de Kremlin, Dej şi Bodnăraş au reuşit să îi câştige pe consilierii sovietici de partea lor la începutul anilor ΄50, însă Stalin nu a putut uita intervenţia lui Dej în favoarea dialogului între URSS şi Iugoslavia, acesta din urmă fiind deseori catalogat de Beria ca „titoist” (Chiriţoiu, 1999, apud Watts, 2010/2011, 173), ceea ce echivala cu „trădător”.
Campania de „românizare” a conducerii PCR a fost iniţiată de Dej şi susţinătorii lui cu mare atenţie începând cu anul 1949 prin epurarea elitelor aservite sovieticilor şi înlocuirea lor treptată cu veterani ai războiului civil şi cadre de etnie evreiască din aripa ucraineano-basarabeană, persecutaţi de Moscova. Totuşi „Biroul Moscova” era puternic consolidat, iar pentru a spori controlul sovietic asupra României acesta „impune” Regiunea Autonomă Maghiară (RAM). Noua Constituţie a României elaborată de Stalin şi Molotov stipula prin articolul 19 înfiinţarea RAM şi federalizarea statului român. Anunţul constituirii autonomiei maghiare, publicat pe 18 iulie 1952, i-a nemulţumit pe mulţi lideri de la Bucureşti, mai ales pe Dej. Prin crearea „Micii Ungarii” Stalin a vrut să se asigure că România nu va aluneca în direcţia Iugoslaviei, sau şi mai rău, într-o direcţie antisovietică. Mai ales că Dej nu se bucura de mare încredere în faţa Kremlinului.
Conducătorul RAM, Lajos Csupor, menţinea legătura permanentă cu reprezentanţii militari sovietici (comandamente militare şi GRU) şi cu consulul sovietic din Cluj, Albert Petrovici Akulov.
Comandamentele militare sovietice erau dislocate în cele mai importante localităţi din Transilvania: Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Cluj, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighet, Şimleu Silvaniei, Huedin, Braşov (Stalin), Timişoara, Arad şi Sibiu (Hlihor şi Scurtu, 2000, 54, apud Watts, 2010/2011, 183).
Această acoperire a Budapestei de Moscova a constituit factorul determinant în revitalizarea pretenţiilor teritoriale la adresa României.
Răspunsul românesc la adresa mecanismului de control sovietic
În urma adoptării unei linii de către PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), în cadrul celui de-al XX-lea Congres, liderul de la Bucureşti a înţeles că, preluând exemplul lui Hruşciov (care câştigase simpatia comunităţii internaţionale prin „procesul” intentat stalinismului), va reuşi treptat să înlăture atât troika – deja condamnată – Ana Pauker, Vasile Luka, Teohari Georgescu, cât şi influenţa directă a Kremlinului asupra României. „Cei trei, singurii adevăraţi stalinişti, erau vinovaţi – susţinea Dej – de instituirea unui regim de teroare în statul român şi de concentrarea în mâinile lor a unei puteri abuzive folosite împotriva partidului şi a populaţiei” (Secu, 2011, 61). Astfel, „destalinizarea” demarată de Hruşciov în URSS a constituit contextul favorabil pentru demersurile lui Dej de înlăturare a consilierilor sovietici de la conducerea economiei româneşti. Iar la mijlocul anului 1954, România a fost prima ţară din Blocul sovietic care şi-a „răscumpărat” Sovrom-urile.
Retragerea trupelor şi consilierilor sovietici
La sfârşitul lui octombrie 1956, CC al PCR l-a însărcinat pe primul-ministru, Gheorghe Stoica, ca în cadrul reuniunii a Tratatului de la Varşovia din noiembrie-decembrie de la Moscova să ceară retragerea trupelor şi consultanţilor sovietici (Retegan, 2000, 178, apud Watts, 2010/2011, 205). Interpretarea acestei intenţii a Bucureştiului de către misiunea diplomatică americană a pornit de pe o pistă greşită: „regimul de la Bucureşti va ţine piept presiunilor populare pentru îndepărtarea trupelor sovietice” (Current Intelligence Bulletin: The Hungarian Situation, apud Watts, 2010/2011, 205).
Deşi Kremlinul îşi exprimase acordul privind retragerea consultanţilor, Bucureştiul şi-a menţinut presiunea argumentând prin greşelile profesionale, politice şi personale ale acestor „consultanţi” deveniţi între timp „ofiţeri de legătură” a Centralei KGB. Cu toate acestea, pierderea influenţei militare directe şi reducerea numărului de consultanţi sovietici a fost contrabalansată de reţelele de agenţi sovietici – cunoscuţi ca cetăţeni români sau cu dublă cetăţenie aflaţi în poziţii de conducere.
Decizia lui Hruşciov privind retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României a fost privită de KGB ca fiind cea mai mare greşeală a sa, mai ales că Moscova a fost luată prin surprindere de provocarea Bucureştiului, mai ales că reţelele de informaţii sovietice nu erau încă suficient de extinse pentru a compensa această retragere militară.
Eliminarea reţelelor sovietice de informaţii din cadrul partidului sau aparatului de stat
Eforturile românilor de a elimina în totalitate controlul sovietic nu a încetat nici după retragerea trupelor militare. Dispunând de o rezervă generoasă de agenţi sovietici în România, Moscova a apelat la „noi reţele formate din ofiţeri de armată şi informaţii (precum şi din activişti de partid), instruiţi în URSS începând cu anul 1945 şi ulterior numiţi în funcţii de conducere, precum şi din angajaţi români ai organizaţiilor sovietice din România (Watts, 2010/2011, 207).
Principalele „surse” de recruţi au fost Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan” întoarse în România în 1944, iar persoanele rezidente în zonele de graniţă româno-sovietică formau „efectiv o armată de spioni secreţi (neoficiali)” (Troncotă, 1999, 479, apud Watts, 2010/2011, 207). Imediat după retragerea militară, graniţa dintre România şi RSS Moldovenească a fost închisă, iar contactele politice şi culturale întrerupte.
Din 1959, RSS Moldovenească a devenit un adevărat bastion al operaţiunilor clandestine orientate împotriva României. În domeniul spionajului extern, KGB-ul din RSSM a desfăşurat acţiuni de informaţii şi contrainformaţii în România. Aceste activităţi se desfăşurau doar prin câteva surse ilegale, care investigau starea de spirit a populaţiei şi „propaganda românească” în privinţa Basarabiei. Datorită „relaţiei speciale” dintre România şi RSSM cererile pentru vizitele particulare la rudele din România erau în prealabil minuţios examinate, iar avizul de placare era acordat cu mare greutate. Persoanele care primeau totuşi aprobarea treceau printr-o procedură complicată de verificare şi era obligatoriu să lase acasă un membru al familiei (de obicei, unul dintre copii), ca garanţie că nu vor evada din „închisoarea popoarelor” (Moraru, 2008, 180-183).
Primele mişcări de eliminare a agenţilor sovietici s-au realizat în cadrul armatei, acestea fiind coordonate probabil de Bodnăraş. Modelul trimiterii unui ofiţer superior, mai întâi în producţie şi apoi al demiterii a devenit modul românesc de a scăpa de ofiţerii GRU din forţele armate – eliminarea generalului-maior Constantin Doncea şi generalului-maior Villiam Suder (Sola Pool, 1995, 87-88, apud Watts, 2010/2011, 199). Conform unui ordin, emis de ministrul Afacerilor Interne la 10 februarie 1959, organele operative trebuiau să efectueze urmărirea: „a) spionilor, diversioniştilor, teroriştilor; (…) l) persoanelor suspecte de spionaj, a celor care au intenţii de trădare, de diversiune şi teroare, a foştilor legionari activi, a membrilor organizaţiilor naţionaliste şi duşmănoase, precum şi a elementelor care desfăşoară o activitate duşmănoasă intensă împotriva Republicii Populare Române, dacă aceste elemente s-au sustras urmăririi informative, dispărând de la domiciliu” (ACNSAS, fond documentar, dosar 111, vol. 4, ff. 25-48, inMoldovan et al., 2007, 445). Prin intermediul agenţilor săi loiali infiltraţi în forţele armate române şi cele din statele membre ale Tratatului, Kremlinul a reuşit să mobilizeze militarii – miniştri şi generali instruiţi în URSS şi recrutaţi de sovietici – în timpul blocadei Berlinului.
Reacţia Bucureştiului a fost imediată: 1. epurarea corpului de ofiţeri din armată şi din serviciile secrete; 2. reorganizarea modelelor instituţionalizate prin care se păstra influenţa sovietică. „1961 a fost ultimul an în care DSS şi-a trimis agenţii de informaţii la Institutul Felix Dzerjinski (şi programele aferente) din Moscova al KGB pentru instruire. Ofiţerii DSS care urmaseră anterior cursurile de instruire KGB erau acum „obligaţi să urmeze cursuri de reciclare la ţară”[3] (Troncotă, 1999, 482 apud Watts, 2010/2011, 213). Astfel principala cale de pătrundere a influenţei sovietice în cadrul instituţiilor de aplicare a legilor statului a fost eliminată. Singurele ţări din Tratat care au luat astfel de decizii majore au fost Albania (care oricum va ieşi din Tratat) şi România, spre deosebire de Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria, care şi-au trimis ofiţerii serviciilor secrete şi ale armatei la cursurile de instruire de la Moscova timp de 30 de ani, ba chiar şi după prăbuşirea comunismului.
Măsurile României pentru neutralizarea reţelelor de agenţi sovietici şi blocarea Kremlinului în încercarea de a construi altele
În prima parte a anului 1962 confruntarea între serviciile de informaţii româneşti şi cele sovietice capătă un caracter oficial, mai ales atunci când Gheorghiu-Dej a ordonat crearea unui mic „nucleu”[4] de ofiţeri de contraspionaj şi contrainformaţii, care aveau misiunea să descopere agenţii şi reţelele sovietice. „Biroul monitoriza activităţile şi contactele personalului de la ambasada sovietică şi desfăşura operaţiuni de supraveghere asupra principalilor recruţi, concentrându-se în această perioadă de început pe foştii cominternişti şi pe veteranii războiului civil spaniol care, fără excepţie, fuseseră iniţial recrutaţi şi instruiţi ca agenţi de informaţii sovietici, dar a căror loialitate actuală nu mai era garantată” (Troncotă, 1999, 480-482, apud Watts, 2010/2011, 219).
Sovieticii au fost blocaţi şi în încercarea de a restabili controlul asupra armatei prin intermediul generalilor Epişev şi Podgornîi, iar relaţiile între serviciile de informaţii din România şi serviciile ţărilor semnatare ale Tratatului de la Varşovia încetau gradual. DSS a fost instruit să nu furnizeze nicio informaţie brută consilierilor străini pentru a combate orice transfer de informaţii către Centrala KGB.
În august 1962 Biroul Ţărilor Socialiste dispunea deja de o listă cu 149 de persoane indentificate ca „agenţi sovietici infiltraţi în România”. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi Emil Bodnăraş s-au angajat direct în închiderea acestor reţele. Ceauşescu observase că aşa-numiţii „consilieri” sovietici „continuă să recruteze cetăţeni români pentru reţelele de agenţi sovietici pentru a-i folosi în această ţară, şi în străinătate” (Otu, 1999, apud Watts, 2010/2011, 229). Metoda de desfiinţare a reţelelor KGB a fost aplicată sistematic şi era bine organizată: „ei combinau un „morcov” – iertarea totală a greşelilor din trecut, protecţie fizică şi chiar onoruri – cu un „băţ” – promisiunea unor repercursiuni severe în cadrul unor abateri ulterioare” (Watts, 2010/2011, 233).
Mitul „calului troian” românesc susţinut de membrii Tratatului
Dinamicile intra-Pact au stat sub eforturile Moscovei şi „familiei socialiste” a Pactului pentru a menţine România în mod formal în cadrul alianţei Blocului Sovietic şi a masca gradul de opoziţie a României faţă de politicile URSS la nivel internaţional. Această strategie de „disuadare şi blocare” a rămas constantă începând cu Nikita Hruşciov, Brejnev, în scurta perioadă Andropov şi în cea mai scurtă a lui Cernenko, ca şi sub conducerea lui Mihail Gorbaciov. Cu toate acestea, KGB-ul a reuşit să angreneze membrii Tratatului în strategia de „măsuri active” pentru a exploata un anumit tip de neîncredere: România trebuia să aibă o imagine de „cal troian” sovietic, a cărui independenţă masca o loialitate totală faţă de Kemlin, mai mare chiar decât a celorlalte state aliate Blocului sovietic. Centrala KGB a fost pusă într-o situaţie delicată când a constatat că România punea capăt legăturilor operaţionale de informaţii cu alte servicii ale Tratatului de la Varşovia. În 1962, Stasi este forţat să oprească o operaţiune comună RDG-România de răpire şi execuţie a emigranţilor şi a dezertorilor, care se derula încă din anii ’50 (Dosarul Balcanilor). Iar în aprilie 1963 Stasi evită să împărtăşească tehnologia de supraveghere şefului DSS, ajungându-se mai târziu ca ambele servicii secrete să refuze încheierea unui acord (Herbstritt şi Olaru, 2005, 66-67/257-259,apud Watts, 2010/2011, 218, 227). Atmosfera de la bordul navei Baltica, ce transporta delegaţiile sovietice. maghiare, bulgare şi româneşti spre New York în septembrie 1960, redă situaţia relaţiilor dintre membrii Tratatului: „Toate celelalte delegaţii aveau o atitudine rezervată faţă de Gheorghiu-Dej şi de români, în timp ce Hruşciov, Kádár şi liderul bulgar, Tudor Jivkov, afişau o camaderie destul de strânsă (…) La un moment dat Hruşciov s-a plâns că „ în România, şi chiar în rândurile Partidului Comunist, se dezvoltau atitudini distructive naţionaliste şi antisovietice, care trebuiau tăiate de la rădăcină” (Şevcenko, 1985, 97, apud Watts, 2010/2011, 209). Centrala KGB a înlăturat DSS când a introdus „relaţiile operaţionale regulate şi directe”, prin care au fost instituţionalizate departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Polonia. Tema „calului troian” a fost fabricate cu grijă de serviciile secrete sovietice şi a constituit o lovitură în materie de informaţii atât pentru SUA, cât şi pentru România. Prejudecata anti-românească în CIA şi Departamentul de Stat era alimentată prin rapoartele experţilor est-europeni care „erau deseori membri ai unor grupuri regionale etnice, care urmăreau în primul rând interesul ţărilor de origine” (Watts, 2010/2011, 224). Pe tot parcursul Războiului Rece România se opunea politicii externe şi de securitate a Pactului, refuza subordonarea în cadrul alianţei şi manifesta dorinţa de a se apropia de Vest. Pentru a evita un conflict deschis şi a preveni o posibilă retragere a României din politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele româno-sovietice (Idem, 42-43). Consecinţa a fost o izolare diplomatică faţă de occident a României menţinută chiar şi după căderea Zidului Berlinului. Astfel, fostul şef al SIE, Flaviu Predescu, în urma unei vizite efectuate pe 14 aprilie 1992 în ţările membre NATO, a fost uluit de atmosfera grea conform căreia România era vinovată de toate relele de dinainte de 1989, iar în noua concepţie asumată la nivel internaţional „nici măcar nu existase vreo confruntare între NATO şi Tratatul de la Varşovia, că doar România otrăvise relaţiile internaţionale” (Predescu, 2011, 93). În nota informativă a şefului ZAIG referitoare la situaţia din România se spune că:
„Utilizarea continuă a tuturor posibilităţilor statelor membre ale comunităţii socialiste pentru a acţiona în Republica Socialistă România, cu scopul menţinerii şi intensificării legăturilor existente dintre România şi Tratatul de la Varşovia şi CMEA, precum şi contactele bilaterale, ar trebui avute în vedere în activitatea operaţională politică” (Herbstritt şi Olaru, 2005, 361-362 apudWatts, 2010/2011, 42).
Impactul disidenţei României asupra relaţiilor ostile sovieto-americane
Întâlnirea de vârf de la Geneva, din 1955, a arătat o realitate fundamentală: Statele Unite şi Uniunea Sovietică erau încleştate într-o competiţie geopolitică. Era vorba despre un joc cu sumă nulă, unde câştigul pentru una dintre părţi era larg perceput ca fiind o pierdere pentru cealaltă. În cele din urmă, America a fost antrenată în Europa prin sfera sa de influenţă ţinând în frâu aventurismul sovietic (Kissinger, 1994/2010, 456).
Pe măsură ce divergenţele între România şi celelalte ţări CAER se acutizau pe tema planificării supranaţionale şi specializării, Dej devine tot mai prudent în a critica alte partide, mai ales pe cel iugoslav şi chinez. Mai mult decât atât, Bucureştiul se plângea permanent de problemele sale în relaţiile cu URSS şi celelalte ţări socialiste, primind înţelegere din partea iugoslavilor, trecuţi de mai multe ori prin divergenţe acute cu Moscova. Iată ce declara Gheorghiu-Dej despre problema agenturii sovietice în 1963:
Există o mare preocupare de spionomanie la ei [sovietici - n.n.]. În această direcţie, Hruşciov a spus că vin de la Securitate la el şi-i spun: uite ce se petrece în România. Îi vin cu diferite chestiuni pe cap, că de ce s-a desfiinţat şcoala NKVD, aceştia vin cu o serie întreagă de probleme, deci sunt alimentaţi cu spionomanie de parcă la noi în ţară s-ar întâmpla nu ştiu ce fel de lucruri prăpăstioase ca şi în ţările capitaliste. Aparatul lor este orientat unilateral, vin la noi şi caută nod în papură, nu vin să vadă munca oamenilor, partea aceasta a orientării, speră să găsească şi inventează lucruri care nu există în realitate, tendenţioase, pentru că sunt preocupaţi de spionomanie, preocupaţi de lucruri care nu au nici în clin, nici în mânecă cu relaţiile frăţeşti dintre ţările socialiste” (Stanciu, 2010, 23).
După războiul sino-sovietic din 1962, Bucureştiul s-a implicat activ pe cale dimplomatică în medierea dintre părţi, deşi era un negociator nedorit de Kremlin. Aşa s-a făcut că, pe 6-7 iunie 1962, la cea de-a XVI-a sesiune CAER de la Moscova apar primele neînţelegeri româno-sovietice cu privire la adoptarea unei politici economice comune (Watts, 2010/2011, 235). Astfel încât, în anul următor, la şedinţa CAER, delegatul român Alexandru Bârlădeanu a sfidat în mod deschis statutul hegemonic al Uniunii Sovietice, ridicând problema „spolierii economiei naţionale prin Sovrom-uri” (Secu, 2011, 63). În acelaşi an, România încheie primele acorduri economice bilaterale cu China şi cu Franţa, precum şi unul cu Germania de Vest, determinând nemulţumirea est-germanilor (Herbstritt şi Olaru, 2005, 80-81,apud Watts, 2010/2011, 235). Atitudinea Statelor Unite vizavi de chestiunea românească a fost una pasivă: „O premisă centrală a politicii de îngrădire fusese aceea de a lăsa eliberarea Europei de Est pe seama timpului şi de a nu face opoziţie frontală controlului sovietic” (Kissinger, 1994/2010, 482-483). Pe lângă aceasta, acţiunile sovietice aveau rolul de a distrage atenţia de la Bucureşti şi lansarea imaginii României de „cal troian” sovietic. O parte din zvonurile lansate constau în „afirmaţii, conform cărora, pentru Moscova, România nu avea o importanţă strategică, în timp ce Cvartetul strategic din zona de nord a Tratatului – Republica Democrată Germană, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia – erau de importanţă capitală[5] (Watts, 2010/2011, 241).
Însă realitatea a fost alta: în încercarea de a garanta securitatea graniţelor sovietice, liderii de la Kremlin s-au preocupat intens de crearea/păstrarea unui glacis strategic alcătuit din state socialiste. Moscova urmărea cu maximă atenţie mişcările sateliţilor din glacis, hotărâte să nu permită nici cea mai neînsemnată abatere de la tiparele modelului sovietic (Constantiniu, 2010, 243).
Încordarea din timpul crizei rachetelor şi construirea Zidului Berlinului au permis autorităţilor de la Bucureşti să se îndepărteze de Moscova permiţând ralierea politicilor strategice ale SUA. Totodată, decizia preşedintelui John F. Kennedy de a oferi asistenţă României pentru „a urma o cale independentă” (J.F. Kennedy Library apud Watts, 2010/2011, 246) l-a determinat pe Dej să-i trimită preşedintelui american o scrisoare secretă prin care-l informa că: „ţara sa nu susţinea decizia sovietică privind amplasarea de rachete şi nu va participa la nici un conflict armat provocat de Moscova”. El a subliniat faptul că Moscova încălcase articolul 3 al Tratatului, atunci când, fără a-i consulta pe ceilalţi membri anterior luării deciziei, hotărâse amplasarea armelor nucleare în Cuba şi mobilizarea forţelor Tratatului de la Varşovia. Dej a asigurat Washingtonul că nu va permite amplasarea de armament nuclear sovietic pe teritoriul României, oferind SUA „posibilitatea să folosească orice metodă pentru a proba aceste declaraţii” (Garthoff, 1995, 35, apud Watts, 2010/2011, 245-247).
Şi cererile sovieticilor de sporire a bugetului militar au întâlnit o opoziţie din partea Bucureştiului, care a venit cu contra-argumentul că o eventuală expansiune militară nu este necesară, deoarece nu ar exista un pericol real de agresiune dinspre Occident. Decizia României de a opta pentru o cale naţională a desăvârşirii comunismului a fost oficializată la 26 aprilie 1964, prin publicarea de către organul de presă a PMR, „Scânteia”, a Declaraţiei cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Data adoptării textului, 22 aprilie, nu era întâmplătoare având în vedere că în aceeaşi zi era sărbătorită cea de-a 94 aniversare a lui Lenin. Această „Primăvară de la Bucureşti” oferea României statutul de „insubordonat” în cadrul alianţei apărând poziţiile care erau suspect de apropiate Vestului şi dădea toate semnele că va proceda astfel şi pe viitor:
„Militând pentru promovarea unor relaţii economice normale, reciproc avantajoase, fără condiţii politice, fără restricţii şi discriminări, Republica Populară Română, ca şi celelalte state socialiste, îşi dezvoltă legăturile economice cu toate statele, indiferent de orânduirea lor socială” („Scânteia, 23 apr. 1964 in Magazin istoric, an XI, nr. 116, aug. 2011, 65).
Aspectul unic al Primăverii de la Bucureşti a fost că România şi-a redactat „declaraţia de independenţă” într-un moment în care Moscova desfăşura deja „măsuri active” de a încadra România nu numai în categoria statelor socialiste „deviaţioniste” (Iugoslavia, Albania şi China), cât şi alături de adversarii NATO. Eforturile liderilor sovietici au fost canalizate spre ascunderea scopului „declaraţiei” şi diminuarea apelului „prezentând-o ca o propunere egoistă făcută în avantajul României” (Watts, 2010/2011, 248).
Nici măcar decretele 176, 310 şi 411, adoptate de Dej în aprilie-iulie 1964, prin care au fost eliberaţi ultimii deţinuţi politici (potrivit cifrelor oficiale, aproximativ 10 000 de persoane), nu au scăpat de aparatul de dezinformare sovietic. Conform relatărilor de mai târziu ale fostului ministru al Afacerilor Externe al RPR, Corneliu Mănescu[6], decretele de eliberare a deţinuţilor politici nu reprezentau altceva decât o decizie politică prin care Gheorghiu-Dej îşi îndeplinea două obiective: convingea Vestul că poate fi un partener viabil pe scena internaţională şi căştiga sprijinul românilor împotriva Kremlinului: „Era, de fapt, o măsură politică în conses cu „reabilitările” victimelor stalinismului din celelalte ţări. Numai că Dej i-a eliberat pe toţi, nu doar pe câţiva, cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, spre exemplu. Ceea ce i-a atras un mare capital politic în Occident. Aş vrea să spun că Dej a acceptat să dea curs acestor intervenţii deoarece şi-a dat seama că va rămâne de pe urma acestor măsuri şi cu un prestigiu crescut pe plan extern şi cu anumite avantaje de la cei pe care-i eliberase” (Betea, 2001, 102, apud Secu, 2011, 63). Conform rapoartelor CIA „experimentul” românesc viza „înlăturarea controlului sovietic” (CIA Board of National Estimates, apud Watts, 2010/2011, 248), însă atenţia Occidentului s-a concentrat mai mult asupra aspectelor economice ale declaraţiei. Nici dezicerea de Planul Valev şi nici poziţia oficială conform căreia „suveranitatea statului socialist presupune ca el să deţină în mâinile sale totalitatea pârghiilor de conducere a vieţii economice şi sociale” nu au atras atenţia Washingtonului. Or, în rapoartele sale, CIA ajunsese la concluzia că autorităţile de la Bucureşti „se convinseseră aparent, de faptul că URSS nu poate exercita presiuni politice serioase sau sancţiuni economice şi că aceasta nu va interveni pe cale militară” (Romania’s Position in the Soviet Bloc, 22 apr. 1964, apud Watts, 2010/2011, 250-251).
Autor: Nicolae Ţîbrigan
Sursa foto: Adevărul.ro
Bibliografie
Constantiniu, Laurenţiu. (2010). Uniunea Sovietică între obsesia securităţii şi insecurităţii. Bucureşti: Corint.
Declaraţie cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din aprilie 1964, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. În Historia, an XI, nr. 116, august 2011.
Kissinger, Henry. [1994](2007). Diplomaţia (trad. Mircea Ştefancu şi Radu Paraschivescu). Bucureşti: ALL.
Moldovan, Silviu, B., Anisescu, Cristina şi Matiu, Mirela. (2007).„Partiturile” Securităţii. Bucureşti: Nemira & Co.
Moraru, Pavel. (2008). Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991). Dicţionar. Bucureşti: Editura Militară.
Predescu, Flaviu. „Cum a predat Talpeş americanilor „fantomele” Securităţii”, Lumea, an XVII, nr. 12 (225), 2011.
Secu, Ioana Elena. „Lumina nu mai vine de la Răsărit. Vine de la Gheorghiu-Dej!”, Historia, an XI, nr. 116, august 2011.
Stanciu, Cezar. „Când tovarăşii români şi sârbi îi bârfesc pe tovarăşii sovietici”, Historia, an X, nr. 107, noiembrie 2010.
Watts, Larry, L. [2010](2011). Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (trad. Camelia Diaconescu). Bucureşti: Editura RAO.
[1] În timpul războiului (1941-1945) DI a funcţionat sub numele Departamentul de Informaţii Internaţionale (OMI) sub comisarul politic şef al lui Stalin, Şerbakov, cu Dimitrov şi Manuilski ca adjuncţi. Printre sarcinile sale se numărau controlul şi finanţarea acoperită a partidelor comuniste străine, crearea şi diseminarea propagandei scrise şi radio, dezinformare, managementul grupurilor internaţionale de pe front şi al comitetelor antifasciste, comunicare şi relaţii externe, şi spionaj direct.
[2] La 28 august 1948, când Direcţia Generală a Securităţii Poporului a fost înfiinţată oficial prin Decretul nr. 221 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România, Pantelei Bodnarenko (deşi era cetăţean sovietic) a devenit, printr-un decret emis în aceeaşi zi, primul ei director general, cu gradul de general-locotenent de securitate (Art. I – Domnul Pintilie Gheorghe se numeşte pe data de 15 august 1948 în gradul de general-locotenent de securitate, cu funcţiunea de Director General, clasa 15 de salarizare şi se însărcinează cu conducerea DGSP). Belu Zilber, fost militant comunist, spunea despre Pantelei că luptase ca soldat în cavaleria lui Budionîi şi că „zeci de ani ucisese cu mâna lui mulţi duşmani de clasă”. Totodată a structurat instituţia DGSP după modelul NKVD înţesând-o cu membri ai vechilor reţele de spionaj sovietice din România. Anii în care a condus DGSP (1948-1952) au fost marcaţi de cele mai masive represiuni de natură politică înregistrate vreodată în România. Soţia lui, Ana Toma (Grossman), era o versată agentă a Direcţiei de Informaţii Externe a NKVD (vezi Moraru, 2008, 201-203).
[3] Ofiţerii DSS şi cei din armată care se întorseseră din URSS de la cursurile de instruire cu soţii rusoaice/sovietice – toate păstrându-şi legătura cu Moscova – aveau posibilitatea fie de a divorţa, fie de a le trimite înapoi, fie de a părăsi serviciul.
[4] Acest „nucleu” era cunoscut sub denumirea de „Biroul Ţărilor Socialiste” evoluând ulterior în unitate pentru Serviciile de Informaţii Socialiste (sau unitatea anti-KGB) cunoscută oficial prin denumirea UM 0920/A (1969-1978) şi UM 0110 (1978-1990). Unitatea a fost condusă în perioada 1963-1965 de către ofiţerul de contraspionaj Aurel Mirce. În 1965 colonelul Constantin Iosif l-a înlocuit pe Mirce ocupând funcţia până în 1978, când a fost descoperit ca fiind agent sovietic în urma dezertării lui Mihai Pacepa.
[5] Rapoartele asupra insignifianţei României ieşeau la iveală în perioadele de vârf ale antagonismului sovieto-român. Conceptul „cvartetului” de importanţă strategică din aripa nordică a Pactului a fost dată în circulaţie pentru prima oară când în mass-media occidentală se vorbea despre tentativa KGB-ului de asasinat a lui Dej în timpul zborului pe o rută peste Himalaya, unde sovieticii nu au cerut în mod intenţionat aprobarea din partea Beijing-ului pantru tranzit. Drept urmare, avionul risca să fie doborât de autorităţile chineze. Gheorghiu-Dej remarca atunci: „Hruşciov avea nevoie de cadavrul meu ca să dovedească lumii că dreptatea e de partea lui, în disputa cu Mao” (Watts, 2010/2011, 235).
[6] Corenliu Mănescu a fost comisar politic pregătit la Moscova şi condusese o perioadă în anii ’50 Direcţia Politică a armatei. Conform unor rapoarte, acesta „urmase o şcoală specială de securitate din Uniunea Sovietică”, după care „a colaborat strâns cu Alexandru Drăghici la Ministerul de Interne” (Romanian Unit, 1967, apud Watts, 2010/2011, 239).