Autor: Redactia 06 Mai 2014
Autorităţile locale din Timişoara au aprobat funcţionarea unei pieţe volante în care producătorii loali îşi pot vinde produsele, fiind interzisă comercializarea articolelor de import.
Astfel, autorităţile locale din Timişoara vor realiza proiectul care, în capitală, nu a fost aprobat de consilierii municipali.
Noua piaţă ţărănească se deschide pe 10 mai şi va fi destinată desfacerii produselor agroalimentare autohtone, fiind strict interzisă comercializarea produselor de import sau a celor care nu sunt cuprinse în obiectul de activitate al pieţei.
Piaţa ţărănească va fi înfiinţată la iniţiativa consilierilor locali Ştefan Sandu şi Adelina Tîrziu. Consiliul Local Timişoara a adoptat, în luna martie, o hotărâre în acest sens, scrie publicaţia Timiş Online.
În plus, pentru a încuraja prezenţa producătorilor locali pe piaţa ţărănească, ei nu trebuie să plătească nicio taxa pentru a-şi putea vinde produsele, accesul făcându-se pe baza unui contract încheiat cu SC Pieţe SA, potrivit hotărârii de consiliu. În schimb, cei care încearcă să vândă totuşi produse de import riscă amenzi de până la 1.000 de lei şi pierderea dreptului de a comercializa produse în oricare dintre pieţele Timişoarei timp de un an. Ba mai mult decât atât, aleşii locali din Timişoara au planuri pentru deschiderea celei de-a doua pieţe.
În Bucureşti, proiectul a murit "din faşă"
La finalul lunii trecute, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins un proiect privind înfiinţarea mai multor pieţe ţărăneşti, rezervate exclusiv producătorilor agricoli, majoritatea consilierilor abţinându-se la votare. Proiectul avea în vedere promovarea legumelor, fructelor, produselor tradiţionale româneşti şi a producătorilor români, prin susţinerea înfiinţării aşa-numitelor pieţe ţărăneşti.
Se avea în vedere încheierea unui acord de colaborare privind susţinerea înfiinţării pieţelor ţărăneşti între Ministerul Agriculturii, Municipiul Bucureşti, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe "Agrostar".
Potrivit acordului, pieţele ţărăneşti urmau să fie rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli individuali sau organizaţi în orice formă asociativă. Producătorii care vor vinde în pieţele ţărăneşti vor trebui să deţină certificate de producător valabile şi nu vor plăti taxe sau tarife pentru utilizarea tarabelor, cântarelor, a apei, a electricităţii, a spaţiilor de depozitare sau a materialelor publicitare.