2013-09-17

Peste 3.000 de protestatari au ieșit în Piața Unirii: ”Revoluția începe la Roșia Montană” - Galerie FOTO

Image 1 of 47
Peste trei mii de oameni au ieșit în Piața Unirii, duminică, la ora 17.00, la Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Clujenii s-au adunat în Piața Unirii, înarmați cu pancarte pe care sunt scrise mesaje precum: ”Opriți marele jaf”, ”Băsescu RMGC- aceeași mizerie”, ”Trei guverne au încercat însă noi nu i-am lăsat” și ”Revoluția începe la Roșia Montană”.
Printre protestatari se numără și soția primarului Cluj-Napoca Emil Boc, Oana Boc, alături de fiica cea mare a acestora.
În fața statuii lui Matei Corvin a fost amplasată și o mică scenă pentru au urcat diverși vorbitori, care au explicat pericolele exploatării cu cianuri la Roșia Montană. ”Vor fi lacuri cu ciannuri la 50 - 60 de kilometri deCluj. Gândiți-vă la evaporările și la faptul că norul de cianură ar putea ajunge până aici foarte ușor”, a explicat un vorbitor. 
”Se tot face vorbire de exploatarea minieră din Finlanda. Ei bine acea mină este mai mică și este amplasată într-o zonă nelocuită. Densitatea de populație acolo e de 0,8 persoane pe kilometru pătrat. La noi e de 80 de ori mai mare. În Finlanda mina este într-un deșert înghețat, la 160 de kilometri de orice zonă locuită, iar la noi în mijlocul unei zone locuite”, a mai spus cineva.
Comentarii 
Calin16-9-2013, 11:03
Apropo de Finlanda. Trecem peste faptul ca acolo e o exploatare mult mai mica, intr-o zona nelocuita si fara vestigii, patrimoniu arhitectonic sau rezervatii naturale, si ca cianura e in circuit inchis. Mai e ceva, esential! Cum lucreaza finlandezii, cu cata constiinta si grija fata de mediu, si cum lucreaza romanii. Uitati-va cum se exploateaza o padure in Finlanda si cum se face asta in Romania. Acolo intra cu utilaje doar cand solul e inghetat, ca sa nu distruga solul, nu taie la ras, nu se ating de albiile paraielor etc. La noi intra si taie cu drumuri de tractor pe pante mari, provocand eroziune imensa, ce se transforma in ravene, folosesc albiile apelor ca si drumuri, le mutileaza si peste tot vezi pete de motorina, chiar si la izvoare, taie trunchiurile de la un metru de sol, ca le e lene si sa se-aplece, arunca rumegus pe malul apelor, abandoneaza busteni in albii, lasa o gramada de gunoaie, taie la ras chiar si-n situri Natura 2000 si parcuri nationale etc. Tot ce vreau sa spun e ca acelas tip de exploatare poate fi de 100 de ori mai nociv, la noi decat la ei. In plus noi nu avem o entitate care sa-i controleze, un minister al mediului, ci doar o entitate impostoare ce poarta acest nume, un lup paznic la oi. Asta nu doar acuma, in vremea sinistrei mediului Rovana e Plumb, ci de cand l-au mazilit pe Marcian Bleahu, la inceputul anilor 90.
Clujean16-9-2013, 8:43
3000 odata , 3000 de 2 ori, 3000 de 3 ori , poate vreo 9-10.000 au fost ieri.... Daca data trecuta au fost 6-7.000 acum au fost mult mai mult.
Sau diferenta dintre 3000 si 10.000 ati primit-o in cont de la Gold ?!!
Eu propun sa revedeti imaginile de pe traseu si sa mai numarati odata.
natura nu cianura16-9-2013, 1:20
3000?
https://www.youtube.com/watch?v=hAkCBvlHwbQ