2014-08-31

Spectacolul naturii. Explozia de viaţă din "Delta Transilvaniei"

"Delta Transilvaniei" se întinde pe un suprafaţă de 4400 de hectare de lacuri, stufărişuri, mlaştini, pajişti şi păduri. Este climatul perfect pentru un veritabil paradis al păsărilor, unele dintre ele specii rare. 
Zona cu pricina este Bazinul Fizeşului, din Câmpia Transilvaniei, judeţul Cluj. O treime din speciile din avifauna cuibăritoare a Europei sunt prezente aici. 146 de păsări diferite pot fi întâlnite în zonă, multe dintre ele fiind protejate la nivel european şi mondial: raţa roşie, cristelul de câmp, buhaiul de baltă, stârcul de noapte, eretele de stuf. 
În acest areal se găseşte şi cel mai adânc lac natural din Transilvania (Lacul Ştiucilor) şi singurul pe care se formează plaur (insule plutitoare de stuf). Aspectul de deltă este evident în Rezervaţia Stufărişurile de la Sic, întinsă pe 550 de hectare. Este a doua cea mai mare întindere de stufăriş din România, după Delta Dunării. O altă zonă de menţionat este Valea Legiilor, în trecut una dintre cele mai mari zone umede din Bazinul Fizeşului. Acum, însă, zona este în pericol, deoarece suprafaţa zonei inundabile a scăzut treptat, din cauza lucrărilor de drenare şi îndiguire. 
Custozii rezervaţiilor din Bazinul Fizeşului, Asociaţia Educaţional-Ecologică EcoTransilvania şi Asociaţia EcoChoice, derulează, de doi ani, un proiect pentru elaborarea unui plan de management durabil al acestor arii naturale protejate. Planul este primul pas pentru salvarea acestui adevărat spectacol al naturii.
Păsări din bazinul Fizeşului
Stufărişurile de la Sic
Lacul Tău Popii
Păsări din bazinul Fizeşului
Harta