Diana Zaharia 04 noiembrie 2014
Prejudicii de sute de milioane de euro sunt depistate de procurori, multe fiind confirmate de instanţe. Însă recuperarea, aflată în curtea Finanţelor, este infimă: în aproape cinci ani, ANAF a adus 4 milioane de euro la buget. Care este explicaţia?
Agenţia Naţională de AdministrareFiscală (ANAF) este ultima verigă şi, totodată, cea decisivă în recuperarea prejudiciilor dispuse de instanţe. Procentele pe care reuşeşte, însă, Fiscul să le aducă la buget din sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt derizorii. Până în 2012, nici măcar 5% din valoare nu era recuperată. Ulterior, a avut loc un progres, dar insuficient. Or, opinia juriştilor, dar şi cea publică, este că deposedarea de bunurile sau banii proveniţi din infracţiuni este cel puţin la fel de importantă ca ispăşirea pedepselor. Motivul nu este doar creşterea veniturilor statului şi acoperirea costurilor generate de acest proces, ci, în primul rând, este descurajarea infracţiunilor. Dacă va continua să fie profitabilă, criminalitatea economică va înflori. În mentalul popular s-a insinuat deja o percepţie nocivă, exprimată prin butada „merită să furi un milion pentru puţină puşcărie“.
Atâta timp cât recuperarea nu este agresivă, acţiunile procurorilor şi deciziile instanţelor parcurg drumul pe jumătate. Întrebarea esenţială este de ce nu funcţionează recuperarea? Fiscul îşi justifică rezultatele dând vina pe proceduri. Principala problemă este, din punctul de vedere al ANAF, faptul că sentinţele îi vizează, în majoritatea cazurilor, pe cei aflaţi deja în închisoare şi că demersurile sunt greoaie şi de durată.
Prin urmare, e vorba de dificultăţi administrative sau de lipsă de voinţă? Laura Ştefan, expert anticorupţie EFOR, spune că Fiscul se ascunde în spatele unor detalii administrative: „punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti merge poticnit pentru că ANAF nu a făcut o procedură clară. Dacă un judecător dispune confiscarea şi ANAF nu o pune în aplicare e un lucru foarte grav. Este adevărat că s-au făcut progrese, dar nu impresionante. De exemplu în cazul unei cădiri, dacă inculpatul este în închisoare, ANAF spune că nu are cine să o predea“.
Nemulţumirea faţă de gradul de recuperare a prejudiciilor a fost exprimată de miniştri ai Justiţiei, societatea civilă, procurori sau de şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi. Recent, aceasta a declarat că nu cunoaşte cauzele ineficienţei ANAF şi că responsabilitatea este în întregime a Ministerului de Finanţe, cu excepţia cazurilor în care există indicii de corupţie şi se pot deschide dosare penale. „Cred că este o problemă care se poate rezolva printr-un regulament intern și printr-o observare atentă a modului în care se execută aceste hotărâri“, a explicat Kovesi.
Diavolul se ascunde în detalii
În ultimii ani, au fost dezbătute atât dificultăţile în recuperare, cât şi soluţiile. Cea mai importantă este implementarea unui sistem interinstituțional de monitorizare a bunurilor și a sumelor de bani care parcurg procedura vărsării către bugetul de stat, pentru a observa stadiul și deficiențele circuitului, crede avocatul Emil Bivolaru. În opinia sa, lipsa unei interacțiuni efective între instituțiile implicate în procedura executării îngreunează recuperarea prejudiciilor.
Într-adevăr, de-a lungul timpului s-a putut constata că indisponibilizarea bunurilor este un obstacol pentru că, în multe situaţii, procurorii, cei care trebuie să ia această măsură, nu reuşesc să identifice imobilele sau conturile, adică să deruleze rapid ancheta financiară. În opinia specialiştilor, ar trebui ca: ancheta penală şi cea financiară să fie făcute în paralel, măsurile asigurătorii să fie luate la începutul urmăririi penale şi să fie menţinute până în ultima etapă de judecată, iar hotărârile judecătoreşti să individualizeze toate bunurile care se confiscă. La rândul său, ANAF ar trebui să trateze cu prioritate recuperarea. Altfel, infracţiunile vor rămâne un mijloc foarte rentabil de îmbogăţire.
Infracţiunile rentează
„Singura manieră de descurajare a corupţiei este confiscarea extinsă, trebuie să li se ia banii ca să nu mai renteze să facă infracţiuni“, spune Cristina Guseth, directorul Fundaţiei Freedom House, precizând că blocajul apare în faza efectivă de recuperare. Laura Ştefan consideră că ANAF trebuie să respecte deciziile instanţelor şi să găsească instrumentele administrative adecvate pentru că, în caz contrar, se poate vorbi de încălcarea separaţiei puterilor în stat: executivul, care este decident politic, nu respectă hotărârile judecătoreşti pe care ar trebui să le implementeze prin intermediul Fiscului.
Datele privind sumele recuperate, furnizate în premieră de ANAF publicaţiei Capital, arată nu doar că procesul este defectuos, ci şi că datele sale nu concordă cu cele ale DNA, din ultimul raport, în care valoarea pentru care s-au dat decizii în instanţe este de aproape zece ori mai mare. În acelaşi document, DNA arată că principala provocare va fi „aducerea la îndeplinire a hotărârilor instanțelor de către instituțiile cu rol în valorificarea bunurilor confiscate ori în recuperarea despăgubirilor ce reprezintă sume către bugetul național sau bugetul UE“. Obiectivul este întemeiat atâta timp cât recuperarea sumelor este vitală pentru eficienţa luptei împotriva corupţiei. Iar aceasta are multe feţe. Principalele tipologii de comitere a faptelor de corupţie sunt potrivit DNA: atribuirea ilegală de contracte din fonduri publice, numirile în funcții publice, demersurile pentru modificarea unor legi, subevaluarea bunurilor în operațiuni comerciale, restituirea ilegală a unor bunuri, fraudarea licitațiilor, atribuirea contractelor din bani, plăţile preferenţiale către anumite firme etc.
Cine şi cum participă la recuperarea prejudiciilor?
1. Poliţistul sau specialistul financiar identifică bunurile persoanelor anchetate
2. Procurorul dipune măsuri asigurătorii, sechestrează bunurile identificate
3. Procurorul trimite dosarul în instanţă
4. Judecătorul decide confiscarea bunurilor şi menţinerea sechestrului asigurător
5. ANAF pune în aplicare decizia instanţei
Confiscarea, în curtea Finanţelor
Ce trebuie să facă Ministerul de Finanţe pentru a pune în aplicare confiscarea specială și confiscarea extinsă, explică avocatul Emil Bivolaru, Partener NNDKP:
Bunurile confiscate printr-o hotărâre judecătorească de condamnare se predau și se declară de către deținătorii lor organelor de valorificare, care au obligația de a le inventaria și de a le conserva până la preluarea efectivă.
Organele de valorificare le preiau în termen de 10 zile, după care o comisie le evaluează în termen de alte 21 de zile.
Valorificarea se face prin bursele de mărfuri, prin magazine proprii, licitație publică în regim de consignație sau direct de la locul unde acestea se află.
În privința sumelor de bani care nu au fost consemnate la unități bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitiv organelor fiscale care vor executa dispoziția confiscării.
În baza hotărârii judecătoreşti de condamnare, organul fiscal va proceda la îndeplinirea executării silite. Într-o primă etapă, bunurile vor fi verificate și inventariate. Înaintea valorificării, vor fi evaluate prin experţi evaluatori proprii sau independenţi.
Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită.
