2015-02-26

Cele mai PERICULOASE destinatii turistice daca esti femeie. Una dintre ele era printre preferatele romanilor

Exista locuri recomandate de agentiile de turism, dar unde poti fi rapita, jefuita, violata sau chiar ucisa. Cel putin, asa afirma un site american.
Site-ul International Women's Travel Center, care publica articole despre turism si sfaturi de calatorie destinate femeilor, a realizat recent un clasament al celor mai riscante destinatii de vacanta. „Unele tari sunt periculoase pentru femei si prezinta riscuri speciale carre trebuie mentionate”, spun autoarele. Din lista se precizeaza ca lipsesc locuri din categoria „Nici nu va ganditi sa mergeti acolo”, precum Somalia, Irak sau Afganistan.
Pe locul 1 in topul destinatiilor turistice periculoase este India, in principal din cauza riscului de viol. In aceasta tara, potrivit statisticilor, la fiecare 20 de minute se inregistreaza o plangere privind o agresiune sexuala.
Egiptul – o destinatie care acum cativa ani erapreferata de multi romani – urmeaza in acest clasament. „Dupa Primavara Araba s-a inregistrat o crestere dramatica a cazurilor de hartuire sexuala si viol, in vreme ce numarul de politisti de pe strazi a scazut”, noteaza site-ul. Astfel de incidente, dar si instabilitatea politica, au facut de altfel ca si numarul vizitatorilor din tara noastra sa scada dramatic, in ciuda faptului ca tarifele turistice au scazut. Pe al treilea loc este Mexicul, mai ales din cauza rapirilor.
In clasament mai apar Brazilia, Honduras, Kenya, Columbia, Papua Noua Guinee, Arabia Saudita si Venezuela. Exista, pe de alta parte, si un top al celor mai sigure destinatii, condus de Islanda, Danemarca si Noua Zeelanda.

2015-02-24

OPORTUNITATE - Proiect 2.2 din Grecia - Retea a oraselor cu ape termale

Municipalitatea Milos (Grecia) pregătește un proiect cu titlul : A Network of Cities with Therapeutic, Thermal Springs (Rețea a orașelor cu ape termale și terapeutice) și caută parteneri care să i se alăture.
În documentele atașate: o descriere a proiectului(click aici) și o prezentare a insulei Milos.(click aici)
Posibilii aplicanţi interesaţi de parteneriat sunt rugaţi să contacteze, cât mai curând, direct persoana indicată.
Punctul Europa pentru cetățeni
Tel / fax: 021 316 60 60

Integritate si buna guvernare

Am descoperit nude mult acest site dar nu prea suntem satisfăcuti ptr că site-ul este cu acces limitat! Dacă ei de la ministerul dezvoltării doresc să facă "informare"  ar trebui ca site-ul să fie "liber"
Prezentarea Serviciului Anticoruptie; Implementarea SNA la nivelul MDRAP si al structurilor din subordinea/sub autoritatea MDRAP; Promovarea integritatii la nivelul administratiei publice locale(APL);
Pana in acest moment, in cadrul subsectiunii promovarea integritatii la nivelul administratiei publice locale din cadrul site-ului au fost publicate: 
 ● Documente elaborate de Serviciul Anticoruptie in sprijinul APL in implementarea SNA 2012-2015 ; 
 ● Informatii referitoare la sesiunile de informare si promovare desfasurate la nivel local; 
 ● Infor Pentru o mai buna intelegere si vizibilitate la nivelul administratiei publice locale a activitatii pe care o desfasoara Serviciul Anticoruptie din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in decursul anului 2014 a fost realizata sectiunea “ Integritate si Buna Guvernare” in cadrul site-lui MDRAP-www.mdrap.ro. Luand in calcul cele 3 directii de actiune ale Serviciului anticoruptie, respectiv: implementarea Strategiei Nationale Anticoruptie la nivelul MDRAP si al structurilor din subordinea/sub autoritatea MDRAP, sprijinirea administratiei publice locale in demersurile de prevenire a coruptiei si promovare a integritatii si dezvoltarea cooperarii pentru integritate la nivel national si international, sectiunea “Integritate si Buna Guvernare” are urmatoarele subsectiuni: matii referitoare la consultant acordata la nivelul APL pentru implementarea SNA 2012-2015; 
 ● Informatii referitoare la consultant acordata la nivelul APL pentru implemnetarea SNA 2012-2015; 
 ● Informatii referitoare la programele de instruire desfasurate la nivel local; 
 ● Informatii despre misiunile de evaluare tematica desfasurate la nivelul APL; 
● Informatii despre monitorizarea stadiului implementarii SNa 2012-2015 la nivelul APL; Informatiile din subsectiunea sus-mentionate sunt actualizate in functie de activitatile/evenimentele desfasurate de catre Serviciul Anticoruptie la nivelul APL. Dintre documentele realizate de catre Serviciul Anticoruptie si care vin in sprijinul autoritatilor locale, mentionam: - Metodologia de identificare si evaluare a riscurilor si vulnerabilitatilor la coruptie adaptata specificului activitatii din administratia publica locala; - Ghidul pentru dezvoltarea planurilor sectoriale de actiune pentru implementarea SNA 2012-2015 la nivelul autoritatilor administratiei publice locale.

Regionalizarea, Cartea Albă și Conceptul strategic

Articolul de mai jos a apărut in 2013, dar actualitate ei revine mai tot timpul,
25 FEBRUARIE 2013
Judeţele României (Photo credit: Wikipedia)

Din modestele mele lecturi aș dori să rețineți că:
- în UE există un for al regiunilor – The EU’s Assembly of Regional and Local Representatives
- la acest for important România participă cu o delegație de multe personalități, șefi de consilii județene și primari. Șeful delegației este Ion Prioteasa de la Dolj, numit de guvern. Pagina delegației Românie o găsiți aici.
- există și o pagină a Biroului de Reprezentare al Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) la Bruxelles unde veți găsi și o prezentare mai în detaliu a statutului juridic al delegației României. Acest birou, un fel de ambasadă a județelor din România are și o strategie de relaționare cu UE și alte grupuri țintă, documentul îl găsiți aici, la finalul acestui document scrie sec ”Document redactat de catre Aurel Trandafir, Septembrie 2004, revizuit in martie 2005”. Asta ca să știm cum stăm la partea de reprezentare și mai ales de unde pornim când vom avea regiunile.
- din pagina acestui Birou de la Bruxelles este greu să ne dăm seama care sunt prioritățile actuale susținute de delegația României, care sunt obiectivele fiecărui grup politic din interiorul delegației noastre. Nici nu se pune problema să aflăm dacă cineva a scris un bilanț anual.
- un document pe care îl recomand spre lectură este Cartea Albă a Comitetului Regiunilor privind guvernanța multi-nivel, document din 2009. Acest document nu există pe pagina Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Teritoriale și nici nu este folosit ca sursă oficială în documentele aflate în lucru la acest minister.
Recomandări:
- Cartea Albă a Comitetului Regiunilor ar trebui considerată ca una dintre sursele importante în procesul de regionalizare.
- Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială – România 2030, publicat în octombrie 2008 pe vremea ministrului Laszlo Borbely ar trebui refăcut iar un prim draft ar trebui să fie gata înainte de vacanța de vară și lansat în dezbatere publică în toamnă. Actualul concept strategic este mai mult un document dezvoltat sectorial, de uz intern în minister, nu reiese clar care a fost contribuția altor ministere, instituții de specialitate, etc. În tot documentul se folosește doar analiză făcută de alții, de fapt baze de date despre România cu foarte puține interpretări specific pentru România. Mai mult, în cele aproape 80 de pagini nu veți găsi proiecții pentru 2030, în general nu există analiză prospectivă în document, ce să mai spun de scenarii, riscuri. În concluzie un document static, orientat spre stauts quo, cu idei generale luate din documente europene fără analiză.
- Viitorul Concept Strategic ar trebui să aibă pe termen scurt ca principal obiectiv regionalizarea României. În conceptul strategic din 2008 nu există acest obiectiv și mai mult nu există o minimă distincție între concept strategic, planuri, etape, și alte detalii dintr-o planificare reală. Preluarea unor idei din documentele europene, chiar dacă utilă uneori, nu ține loc de metodologie la nivel național.

2015-02-14

Putin: Soldații ucraineni încercuiți de separatiști la Debalțevo trebuie să depună armele

joi, 12 Feb 2015, 
Președintele rus Vladimir Putin a făcut apel joi la soldații ucraineni încercuiți de separatiști la Debalțevo, în estul Ucrainei, să 'depună armele', pentru ca regimul de încetare a focului convenit la Minsk să poată intra în vigoare, duminică, 15 februarie, așa cum a fost prevăzut, transmite RIA Novosti.

Foto: (c) REUTERS / Alexei Druzhinin

'Pornim de la faptul că cei 6.000 — 8.000 de soldați (ucraineni) încercuiți la Debalțevo vor depune armele' înainte de instituirea armistițiului, a afirmat președintele rus. 'Reprezentanții guvernului ucrainean susțin că nu există o încercuire și că totul se va face ușor. Eu am însă îndoieli' în această privință, a adăugat el.
În ultimele zile, în zona nodului strategic Debalțevo, care leagă regiunile separatiste Lugansk și Donețk, au avut loc lupte grele, surse ale rebelilor susținând că trupele ucrainene au fost încercuite, în timp ce Kievul afirmă că a respins atacurile forțelor separatiste.
Declarația președintelui Putin survine după negocierile maraton de peste 16 ore avute în cursul nopții de miercuri spre joi la Minsk cu liderii Ucrainei, Franței și Germaniei în cadrul cărora a fost convenit un acord de încetare a focului ce urmează să intre în vigoare la 15 februarie.
AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Ionuț Mareș)

Ucraina: Separatiștii distrug orașul strategic Debalțevo

sâmbătă, 14 Feb 2015, 
Separatiștii proruși "distrug" orașul strategic Debalțevo din estul Ucrainei, care este bombardat cu numai câteva ore înainte de intrarea în vigoare a noului armistițiu convenit la Minsk, acuză șeful poliției regionale pro-Kiev, Viaceslav Abroskin, citat de AFP.

Foto: (c) Gleb Garanich / REUTERS

"Rebelii distrug Debalțevo. Tirurile de artilerie împotriva imobilelor de locuințe și clădirilor administrative nu încetează. Orașul este în flăcări", a notat Abroskin pe contul său de Facebook
Potrivit lui Abroskin, comisariatul de poliție al orașului a fost lovit de tiruri cu rachete Grad.
Armata ucraineană a anunțat sâmbătă că rebelii proruși "întreprind o tentativă de asalt cu lansatoare de rachete multiple și tancuri" asupra pozițiilor sale la sud-est de Debalțevo, nod feroviar la mijlocul drumului între capitalele republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk și scena unor lupte intense. Trupele ucrainene sunt aici aproape încercuite de rebeli.
Ambasadorul american în Ucraina, Geoffrey Pyatt a notat la rândul său sâmbătă pe contul de Twitter că este vorba de sisteme "ruse, nu separatiste" lângă Debalțevo, inclusiv de sisteme de apărare antirachetă.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, declara vineri că "din nefericire, după acordurile de la Minsk operațiunile ofensive ale Rusiei s-au intensificat semnificativ". "Cred că acordurile de la Minsk sunt în mare primejdie", a atenționat șeful statului ucrainean.
Un nou armistițiu ar urma să intre în vigoare sâmbătă la orele 22.00 GMT, clauză esențială a acordurilor Minsk-2, semnate joi în urma unui maraton diplomatic cu participarea președinților rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroșenko, francez Francois Hollande și a cancelarului german Angela Merkel.
AGERPRES/(AS — editor: Adriana Matcovschi)

Lupte grele în Ucraina și zeci de morți, în pofida apropierii armistițiului (sinteză)

vineri, 13 Feb 2015,
Pesimismul cu privire la aplicarea acordului de încetare a focului în Ucraina, semnat joi la Minsk, este în creștere, după ce ziua de vineri a fost din nou una foarte sângeroasă, conform ultimului bilanț provizoriu cel puțin 12 soldați ucraineni și 15 civili fiind uciși în urma luptelor dintre armata ucraineană și separatiștii proruși, transmite AFP.

Foto: (c) Gleb Garanich/REUTERS

De altfel, președintele ucrainean Petro Poroșenko și-a atenționat vineri soldații, în timpul unei vizite într-o cazarmă, 'să nu-și facă iluzii' că insurgenții vor respecta acordul convenit, al cărui prim pas va fi un armistițiu ce ar trebui să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Armata ucraineană a anunțat în cursul zilei de vineri că separatiștii își consolidează pozițiile în zonele pe care le controlează și se dau lupte grele în zona unui nod feroviar strategic din apropierea localității strategice Debalțevo, unde trupele ucrainene sunt încercuite de rebelii proruși.
Mai mulți analiști consideră că separatiștii încearcă să cucerească orașul Debalțevo înaintea intrării în vigoare a armistițiului.
Pe de altă parte, Ucraina și Rusia au început să ofere propriile interpretări ale unor puncte din înțelegerea semnată în urma negocierilor purtate la Minsk de liderii lor, Petro Poroșenko și Vladimir Putin, mediate de cancelarul german Angela Merkel și de președintele francez Francois Hollande.
Astfel, în timp ce ministrul ucrainean de externe, Pavel Klimkin, a declarat că Ucraina nu și-a asumat, în timpul summitului de la Minsk, niciun fel de obligații juridice sau politice privind reforma constituțională și, în cadrul acesteia, privind descentralizarea regiunii Donbas, Kremlinul a anunțat că soarta pilotului ucrainean Nadia Savcenko, aflată în închisoare în Rusia, va fi decisă numai de justiția rusă, deși acordul prevede eliberarea tuturor prizonierilor.
De altfel, acordul, 'intitulat Minsk 2', întrucât documentul reia în mare parte acordul semnat tot la Minsk în septembrie, dar care nu a fost respectat, este criticat pentru lipsa mecanismelor concrete de soluționare a chestiunilor litigioase. Este de exemplu cazul controlului frontierei ruso-ucrainene, despre care în textul acordului se menționează că va reveni în întregime trupelor ucrainene, dar numai după ce se vor desfășura alegerile locale. Însă un comandant al separatiștilor la un punct de frontieră cu Rusia a declarat agenției France Presse că 'nu crede' că Ucraina mai poate prelua controlul frontierei, el declarându-se sigur că separatiștii nu-și vor abandona pozițiile.
La rândul său, ministrul Klimkin a recunoscut în fața parlamentului de la Kiev că acordul nu stabilește o dată privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul Ucrainei, oficialul ucrainean făcând aluzie la militarii ruși deveniți combatanți în rândul separatiștilor și la echipamentele militare furnizate acestora de Rusia AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș)

Casa din paie care bate vilele: un tânăr din Botoşani, ajutat de arhitecţi francezi, şi-a ridicat o locuinţă bio inedită. Toate avantajele casei viitorului


 13 februarie 2015, 19:11 deCosmin Zamfirache
Casa din paie are ferestre foarte mari Un tânăr de 28 de ani din satul Ghilea (judeţul Botoşani) a contractat o echipă de arhitecţi francezi şi români şi, în doi ani, a construit o casă eco din lemn, lut şi baloţi de paie, iar pe acoperiş a plantat trifoi.
În satul Ghilea, comuna botoşăneană Şendriceni, la circa şapte kilometri de oraşul Dorohoi, este probabil ultimul loc unde s-ar aştepta cineva să găsească un exemplu de arhitectură ecologică realizat cu materiale alternative, pus în practică de un arhitect francez pentru un localnic. Cu toate acestea pe o costişă, chiar la intrarea în sat se află o casă mare, cu o formă neregulată, cu ferestre uriaşe, cu o prispă încă neterminată, cu pereţi de lut, dar mai ales, cu pământ pe acoperişul plat. 
Casa, deţinută de un localnic din Ghilea, este o pată de culoare în peisajul dominat de locuinţe înghesuite din chirpici sau cu etaj, standard, din BCA sau din cărămidă. „Să vedeţi cum o să arate după ce face peisagistul toată treaba şi amenajează tot ce înseamnă spaţii verzi!“, spune mândru Bogdan (28 de ani), proprietarul casei, care locuieşte aici din toamna anului trecut. Ridicarea efectivă a locuinţei s-a întins pe durata a doi ani. Localnicii nu se mai miră. De când văd construcţia în satul lor, o denumesc simplu: casa de paie.
FOTO Casa din paie care bate vilele: un tânăr din Botoşani, ajutat de arhitecţi francezi, şi-a ridicat o locuinţă bio inedită. Toate avantajele casei viitoruluiCum a construit-o 

 Într-adevăr, casa lui Bogdan este din paie. Baloţi compactaţi de paie, tencuiţi cu lut şi aşezaţi pe o structură de lemn. De altfel, paiele compactate au devenit şi în România, ca peste tot în Europa, o soluţie de material alternativ de construcţie foarte apreciat de arhitecţi. „Toţi arhitecţii din Bucureşti sau din străinătate cărora le-am cerut sfatul mi-au spus că, dacă vreau eficienţă energetică şi o casă ecologică bună pentru sănătate, dar nu foarte scumpă, să optez pentru baloţii de paie“, explică Bogdan. 
Proprietarul spune exact cum a luat naştere această casă şi, practic, cum este construită. „S-a turnat o fundaţie din beton, acesta este singurul material care nu este ecologic. Peste fundaţie, s-a făcut o structură de lemn, bineînţeles, tratată cu tot ce trebuie şi ignifugată. Apoi, baloţii de paie compactaţi, în straturi foarte groase, stivuiţi, ca să îmbrace structura din lemn. Peste ei, la exterior, s-au pus cinci staturi de tencuială de lut. Pereţii din interior sunt făcuţi din trei straturi de chirpici şi tencuiţi cu lut“, explică Bogdan. 

Foto: Bogdan proprietarul casei 

 La toate acestea, se adaugă acoperişul, care este, de asemenea, cu totul deosebit. „Am cumpărat o membrană mare şi foarte rezistentă, asemănătoare ca formă celor pentru piscină, dar mult, mult mai rezistentă. Am achiziţionat-o din Norvegia. Sub membrană, podul din lemn este susţinut de grinzi foarte groase, la vedere. Peste lemn, au fost puşi baloţi de paie compactaţi. Practic, casa este învelită în paie. Iar la final – membrana. Peste membrană, am pus pământ, cred că sunt două camioane de pământ. Pe acoperiş plantez. Deocamdată, am pus trifoi“, adaugă proprietarul casei. Casa a fost ridicată pe un postament de butuci, pentru a preveni infiltraţiile de apă, care sunt, spun arhitecţii, moartea caselor din paie şi lut. Îmbinare de tradiţional şi modern Cu o suprafaţă de 130 de metri pătraţi, casa are un design futurist, cu pereţii neregulaţi, ferestre asimetrice şi foarte mari, la fel şi acoperişul. Bogdan spune, însă, că nu este interesat de frumuseţea casei, ci de eficienţa ei, dar şi să fie un spaţiu de locuit unde să-ţi facă plăcere să îmbătrâneşti. Totodată, spune că acest concept cu pereţi neregulaţi este o viziune personală. „Aşa mi-a plăcut să arate. Nu mă interesează cât de frumoasă este. Nu stau pe dinafară şi mă uit la ea. Pur şi simplu, stau înăuntru şi vreau să mă simt ca acasă, vreau să-mi fie bine. Am ales ferestrele mari, fiindcă ne place şi mie, şi soţiei să fie lumină în casă, iar soarele îmi oferă căldură gratuit prin aceste ferestre şi un ambient plăcut în casă. Casa este extrem de eficientă din toate punctele de vedere. Este o plăcere să locuieşti în ea. Este şi frumoasă, mai ales după ce va fi gata cerdacul“, spune Bogdan. Casa din paie de la Ghilea Interiorul este o îmbinare de tradiţional şi modern. Se merge pe acelaşi principiu: materiale ecologice combinate cu elemente moderne. „Am vrut ca totul să fie ecologic, dar şi cu influenţe tradiţionale. Şi când mă refer la tradiţional, mă refer la o îmbinare de elemente etnice“, explică Bogdan. Dacă locuinţa este construită după modelul tradiţional românesc cu lemn şi lut, cu elemente de bordei tradiţional, uriaşa sobă din living, care impresionează la prima vedere, este tipic americană, construită de etnici maghiari. „Soba este un «classic rocket stove», adaptată la stilul românesc, am putea spune. Este vorba despre o sobă mare lutuită, inclusiv cu o porţiune pentru făcut cartofi copţi, de exemplu. A fost construită de meşteri din Covasna, conduşi de Attila Kloszi“, spune proprietarul casei. Interior vintage Baia are un lavoar şi un duş vintage, realizate din cupru de meşteri romi. Interiorul şi mobilierul sunt după modelul cabanelor de munte din zona Bucovinei, cu mult lemn masiv, inclusiv parchetul, uşile, scările interioare şi grinzile. Interiorul casei este din lemn Şi dacă totul este ecologic, până şi apa care curge prin instalaţiile casei este apă de izvor. „Am săpat pe o zonă înaltă un puţ tradiţional, de unde apa, prin cădere, este angrenată să vină în casă“, precizează Bogdan. Iar până la puţ, Bogdan urcă pe un rând de trepte, făcute din buşteni şi piatră. Cu imobilul aşezat pe un grup de piloni din lemn, accesul se face pe o punte, bineînţeles tot din lemn. Electricitatea şi instalaţia de încălzire, formată din rezervoare de acumulare a agentului termic („puffer“), boiler şi centrală pe lemne, sunt singurele legături ale locuinţei cu contempora- neitatea. ; 
 Cât costă casa ecologică 

După ce se trage linia şi se face o socoteală, multitudinea de specialişti, dar şi materialele folosite pentru construirea casei lui Bogdan par foarte scumpe. Proprietarul spune că a ieşit, totuşi, ieftin. El precizează că materialele, cel puţin, sunt pomană curată. „Lemnul, pentru 130 de metri pătraţi – cât este suprafaţa locuinţei – m-a costat 5.000 de euro, paiele au fost foarte ieftine, de asemenea, luate de lângă Dorohoi. Lutul l-am luat chiar de pe teren. Cărămizile din chirpici pentru interior, tot din această zonă. Cel mai mult a costat manopera, membrana de pe acoperiş şi tot felul de instalaţii“, spune Bogdan. Iar preţul final al casei este de 60.000 de euro. În toţi aceşti bani, sunt incluse materialele, manopera, instalaţiile sanitare, cele electrice şi de încălzire, lemnăria, uşile, parchetul şi geamurile. Aproape totul, în afară de mobilă. Arhitecţii spun că există variante de case ecologice mai mici şi mai ieftine. Una dintre casele Prispa, de exemplu, a fost vândută în judeţul Bacău cu 45.000 de euro. Idee pornită de la casa bunicilor Bogdan a ajuns să-şi dorească o casă ecologică din paie după experienţa pe care a avut-o cu locuinţe din întreaga Europă. „Am locuit şi în Londra, într-un bloc cu arhitectură modernă, făcut cu materiale moderne. Simţeam că mă sufoc. În Spania, am locuit într-o casă din cărămidă. Nici aerul nu era cum trebuie şi nici felul cum se încălzea sau se răcorea casa. Când mă întorceam la bunicii de la ţară, mă simţeam cu totul nou în casa de chirpici. Atunci, am decis că vreau o casă ca pe vremea bunicilor: din materiale ecologice. Nu aş înlocui pentru nimic în lume aceste materiale – lut, paie şi lemn“, susţine Bogdan. Protecţie împotriva incendiilor Cât despre îndoielile unor arhitecţi cu privire la rezistenţa casei şi mai ales la pericolul reprezentat de foc la o casă de paie şi lemn, Bogdan spune că riscurile sunt aceleaşi pentru toate tipurile de case. „Dacă eşti atent şi faci tot ce trebuie, nu ai nicio problemă. Trăinicia caselor de lut este recunoscută. Ţin minte o casă bătrânească a bunicilor, făcută din lut şi din lemn. Când au dărâmat-o, abia au dat-o jos cu buldoexcavatorul. Iar la foc, lutul se întăreşte“, spune Bogdan. 
Totodată, locuinţa lui Bogdan este dotată cu sisteme de alarmă contra incendiilor, plus un sistem inovator de protejare a instalaţiei electrice. Firele electrice au o dublă teacă metalică şi sunt trecute prin pereţi. „Protecţia o reprezintă în principal o invenţie de-a mea: firele sunt băgate printr-un tub de lut, destul de gros. Chiar dacă ar lua foc, flacăra nu s-ar putea propaga, dincolo de acel tub de lut“, spune botoşăneanul. 

 Eficienţă energetică maximă 

 Atuul casei lui Bogdan este, în primul rând, independenţa energetică. Este nevoie de foarte puţin combustibil pentru încălzire, poziţia şi, mai ales, materialele casei ajutând la încălzirea acesteia în mod natural. „În primul rând, o casă din lut şi paie, aşa cum mi-au spus şi arhitecţii şi cum am observat şi eu, are o eficienţă energetică foarte mare“, spune Bogdan. Soba de tip ”rocket stove” El explică principiul acestei eficienţe energetice: lutul din pereţi absoarbe căldura şi o distribuie uniform în casă, astfel încât izolarea cu paie şi lut este impecabilă, iar căldura este ţinută în casă. „Spre deosebire de alte case din materiale convenţionale de construcţie, căldura este păstrată fără a face focul chiar şi 24 de ore, tocmai fiindcă pereţii o înmagazinează. Şi nici nu creează acea impresie de căldură care vine direct din sursă. Este uniformă, plăcută, care te înconjoară. Când au fost gerurile mari din iarna aceasta, eu nu simţeam nimic în casă, fără vreun efort suplimentar de încălzire“, spune Bogdan. 
 Costuri mici la încălzire 
 Eficienţa energetică a casei din paie este de 35,5 waţi pe metru pătrat, la o temperatură de minus 25 de grade Celsius afară. Prin comparaţie, la o casă din BCA cu aceeaşi suprafaţă, spune Bogdan, eficienţa energetică este aproape la jumătate. În timpul verii, efectul este contrar, casa fiind răcoroasă, chiar şi la temperaturi foarte ridicate. Proprietarul spune că iarna costurile cu încălzirea sunt modice. Dacă foloseşte lemne cumpărate la tonă din sat, încălzirea ajunge la cinci lei pe zi. Cu brichete speciale din lemn, cumpărate de la magazinele de specialitate, costul se ridică la opt lei pe zi. Cu alte cuvinte, încălzirea cu brichete ceva mai scumpe, într-o lună geroasă, cu o temperatură în casă de 22 de grade Celsius, îl costă pe Bogdan 240 de lei. ; 
 „Casele se fac cu specialişti
 „Conceptul acestei case a fost realizat în mare parte de mine. Aşa cum mi-am dorit“, spune din capul locului Bogdan. Proprietarul a avut, însă, un ajutor substanţial din partea unor experţi în arhitectură şi construcţii. Imobilul a fost inclus în Prispa, un proiect-pilot pentru revitalizarea modului de viaţă rurală din România, prin care locuinţele sunt adaptate contextului românesc, folosindu-se în special materiale ecologice. În acest proiect este implicat şi Ordinul Arhitecţilor din România, dar şi arhitecţii din ţările Europei. Unul dintre aceşti arhitecţi străini, francezul Pierre Bortnowski, a venit la Ghilea, lângă Dorohoi, pentru a construi casa. „Pierre a fost cel care a coordonat şantierul de aici. El a colaborat mult cu Marius Şoflete, inginerul de structură de la Prispa. Au colaborat şi alţi specialişti: Anamaria Florescu – pe partea de electricitate, Cătălin Gauloiu – la instalaţii termice, Marian Avasiloaiei – la sanitare.Totul s-a făcut la modul profesionist, cu multă atenţie şi pe baza unor proiecte foarte bine realizate“, spune Bogdan. De altfel, casa de lângă Dorohoi a fost prezentată anul trecut în cadrul unui eveniment numit „Arhiterra“, destinat arhitecturii ecologice, care a avut loc la Bucureşti. Proprietarul casei spune că nicio locuinţă nu ar trebui făcută fără experţi. „Este ceva mai scump dacă plăteşti specialişti, dar trebuie să te gândeşti că este vorba despre casa ta şi ai vrea să fie aşa cum ţi-o doreşti, să fie durabilă şi mai ales plăcută. Specialiştii sunt cei care pot garanta astfel de facilităţi“, spune Bogdan. 
 Calcularea peisajului 
 Prin proiectul Prispa, botoşăneanul a beneficiat de cei mai buni specialişti. Până şi poziţionarea casei a reprezentat un adevărat act ştiinţific. „Lucrul cel mai frumos la aceasta casă este peisajul din jurul ei. Am realizat şi o prispă în jurul casei“, spune despre aşezarea locuinţei, pentru sporulcasei.ro, arhitectul Pierre Bortnowski. La orientarea ei şi la poziţionarea pe suprafaţa de teren, a lucrat peisagistul Nicolas Triboi. Acesta a calculat exact cum ar trebui amenajat tot peisajul din jur. „Specialistul peisagist a făcut un plan uluitor aici. 
Va fi un iaz cu ponton, chiar lângă casă. A planificat unde va fi livada, ce tipuri de pomi, alei, flori şi ferestre în vegetaţie, pentru a fi observată casa“, spune proprietarul locuinţei din paie. Şi arhitectul coordonator, francezul Pierre Bortnowski, susţine că este esenţial ca specialiştii să stea pe şantier. „La o astfel de casă, momentele esenţiale sunt montarea baloţilor şi realizarea tencuielilor, când este obigatoriu să fii pe şantier. Cine nu vrea să fie în şantier, să facă cu BCA, nu cu baloţi din paie“, preciza Pierre Bortnowski la momentul construirii casei.  Citeste mai mult: adev.ro/njq1os

2015-02-08

Protest fata de deschiderea unei noi instalatii de formaldehida in Sebes, a cincea saptamana consecutiv

de I.R. HotNews.ro 8 februarie 2015, 
Cateva sute de persoane din Sebes au participat, duminica, pentru a cincea saptamana consecutiv, la un miting si un mars de protest fata de deschiderea unei noi fabrici de formaldehida, transmite Agerpres. 
Oamenii cer respectarea dreptului constitutional la un mediu sanatos, formaldehida fiind, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o substanta cancerigena.
Protestatarii solicita relocarea de catre Kronospan Sebes a fabricii de formaldehida la o distanta cat mai mare de zonele rezidentiale, respectiv la 50 de kilometri distanta de oras.
Si de aceasta data, protestatarii au afisat pancarde cu mesaje anti-poluare si impotriva firmei Kronospan. Protestul a inceput in Parcul Primariei si s-a incheiat dupa doua ore in fata sediului Kronospan Sebes.
Actiunea a fost derulata in cadrul campaniei "Opriti poluarea in Sebes" de catre Grupul de Initiativa Civica Sebes, cu sustinerea Asociatiei Prima Natura.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Alba a declarat pentru Agerpres ca nu au fost inregistrate incidente si ca actiunea de protest s-a desfasurat intr-un cadru civilizat.
Pe platforma Kronospan functioneaza de mai bine de un deceniu o instalatie de formaldehida cu o capacitate de 30.000 de tone pe an, iar conducerea companiei intentioneaza sa deschida inca o instalatie, cu o capacitate dubla.

„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“

4 aprilie 2014, de Florina Pop
„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“Gillian Greenwood, în biroul său de director general la Transylvania College din Cluj FOTO: Florina Pop 

De mai bine de jumătate de an, englezoaica Gillian Greenwood este director general la Transylvania College din Cluj-Napoca, după ce a ţinut frâiele altor zece şcoli din Japonia, Qatar, Zambia, Cuba şi Indonezia. 
Gillian Greenwood conduce Transylvania College, din Cluj-Napoca, de aproape un an. Experta în educaţie povesteşte că atunci când a primit propunerea a fost contrariată de faptul că Transilvania nu este doar o plăsmuire a romanelor şi a producţiilor cinematografice, ci chiar există în România. „Inspectorul care se ocupă de acreditarea şcolilor britanice internaţionale din Europa de Est m-a întrebat dacă nu aş coordona o şcoală în Transilvania, România. Când mi-a zis, am întrebat: «Transilvania? Chiar există?». 
E această percepţie că Transilvania e ceva imaginar, creat de filme. Inspectorul mi-a zis că Transilvania chiar există, că nu e inventată şi că e o zonă foarte frumoasă. M-a întrebat dacă aş coordona pentru două luni această şcoală. 
Am răspuns: «De ce nu?»“, povesteşte Gillian Greenwood despre începutul vizitei sale la Cluj-Napoca. În iunie anul trecut, a venit în România să vadă în ce ar consta sarcina ei. O lună mai târziu, Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College, a sunat-o şi i-a spus că doreşte să vină nu pentru două luni, ci pentru cel puţin un an ca să pună la punct şi cel mai mic detaliu legat de linia de învăţământ britanică potrivit curriculei Cambridge. „Era un pic diferit, de la două luni de consultanţă la cel puţin un an. 
Am zis: «Da, de ce nu?»“, adaugă directoarea. Când fondatorii şcolii Transylvania College, Simona şi Dan Baciu, i-au cerut inspectorului care se ocupă de acreditarea şcolilor britanice în Europa de Est să le recomande o persoană care să perfecţioneze lucrurile, acesta le-a spus: „Am exact persoana potrivită pentru voi!“. „Se referea la mine“, povesteşte Gillian Greenwood, o englezoaică get-beget care a coordonat destinele mai multor şcoli britanice din toată lumea, începând cu perfecţionista Japonie, exoticele Egipt şi Zambia până la îndepărtatele Cuba şi Indonezia. Gillian Greenwood este o doamnă plină de energie, trecută de prima tinereţe, dar care, cu eleganţa tipic englezească, evită să-şi dezvăluie vârsta. Ar fi în stare să vorbească ore în şir despre şcoală, educaţie şi despre elevi. Cu multă pasiune şi umor, bineînţeles. Japonezii au poreclit-o „Doamna de Fier“ nu din cauza temperamentului său, ci a modului în care ei categorisesc oamenii. Margaret Thatcher a fost prezentă la deschiderea oficială a şcolii internaţionale britanice din Tokyo, în anii ’90. 

Gillian Greenwood, la Cluj. Biroul său de director general la Transylvania College este la fel de colorat ca şi zâmbetul ei FOTO: Florina Pop 

Provocările României La început, Gillian Greenwood nu ştia la ce să se aştepte, fiindcă nu mai fusese în Europa de Est. I-a plăcut Clujul, au impresionat-o clădirile vechi, arhitectura lor şi ospitalitatea oamenilor. România e cea de-a noua ţară unde s-a ocupat de şcoli internaţionale britanice. Asta dacă pune la socoteală şi patria sa, Marea Britanie. „Fiecare ţară are provocările ei. Am fost atât de norocoasă să am şansa să merg în atâtea ţări. Nu a fost uşor, în unele ţări erau probleme fie politice, fie diverse mişcări, cum a fost Primăvara arabă. O viaţă uimitoare, cu provocări“, adaugă Gillian Greenwood. Nu ştia nimic despre sistemul românesc de educaţie până să vină la Cluj. Spune că aduce cu cel spaniol, axat, de asemenea, pe teorie. „Sistemul românesc de învăţământ e foarte asemănător cu cel spaniol în sensul că profesorii predau, iar elevilor li se cere să asculte, să memoreze şi să răspundă. Aici, ca şi în Spania, elevii din sistemul naţional învaţă să scrie şi să citească, dar nu învaţă să comunice“, afirmă Gillian Greenwood. „E la fel şi cu matematica. Sistemul românesc e foarte puternic, dar e focusat pe calcule şi nu pe rezolvarea problemelor“, întăreşte directoarea. „Presiunea uriaşă“ din sistemul japonez Însă nici în Spania şi nici în România nu există problema sinuciderilor în rândul elevilor din cauza stresului foarte mare, aşa cum se întâmplă în Japonia. „Acolo e o presiune uriaşă asupra elevilor încă din primii ani. Au after-school unde primesc şi lecţii, nu doar îşi fac temele. Ei trebuie să intre la cea mai bună grădiniţă ca să reuşească să intre la cea mai bună şcoală, apoi la cel mai bun liceu, la cea mai bună facultate. La ei, totul trebuie să fie cel mai bun, cel mai potrivit, de aceea şi rata sinuciderilor printre elevi este foarte mare“, spune englezoaica. Japonezii au un sistem de educaţie bazat pe memorare, după cum explică Greenwood. Însă, în ziua de azi, e practic imposibil să predai la şcoală tot. Planurile strategice Gillian Greenwood povesteşte că directorii de şcoli îşi fac planuri strategice pe termen lung, dar, la cât de repede evoluează tehnologia, e greu de estimat care vor fi nevoile elevului peste 10 ani. „Asta mă îngrijorează legat de viitor. Nu putem prezice ce va apărea, ce va mai fi“, arată Gillian Greenwood. Directoarea povesteşte că atunci când era elevă, ea învăţa lucrurile de bază care ar fi trebuit să o ajute apoi în viaţa de adult. Totodată, consideră că acum e imposibil ca un profesor să-i predea elevului toate cunoştinţele din lume. „Nu e posibil! Ce avem noi de făcut e să-l învăţăm aptitudinile de studiu, de cercetare, ca să ştie cum să afle lucruri, cum să evalueze o informaţie. Pe aceste obiective trebuie să ne concentrăm mai mult decât pe învăţare, memorare şi repetare. Nu putem prezice ce va fi mâine, ce va urma. Cine ar fi prezis că azi vom avea tablete şi vom putea lua legătura cu oameni de pe întreg globul?“, subliniază Gillian Greenwood. 

Una dintre sălile pentru piticii de la grădiniţă de la Transylvania College FOTO: Florina Pop

 
Prin anii ’98-’99, Gillian Greenwood conducea o şcoală internaţională britanică din capitala Zambiei, Lusaka. Când a ajuns acolo, a fost sfătuită să nu oprească la culoarea roşie în trafic deoarece s-ar fi trezit cu un kalaşnikov aţintit asupra sa. „Şi dacă păţeai asta, tu trebuia să cobori din maşină, să zâmbeşti şi să le dai cheile şi te lăsau să pleci. Până când am plecat eu din Zambia, te împuşcau pe loc, nu mai era timp să le dai cheile. Aşa am pierdut mulţi profesori şi părinţi“, povesteşte Gillian Greenwood. Maşina împrumutată Cel mai şocant pentru ea a fost să vadă ce „criminal“ tăcut e SIDA. Zilnic mureau oameni din familiile profesorilor pe care îi coordona. Sfatul referitor la kalaşnikov şi experienţa rudelor bolnavilor de SIDA au trezit-o şi mai tare la realitate şi au făcut-o să privească altfel lucrurile. „Cel mai şocant pentru mine în Africa a fost să văd ce înseamnă SIDA. Am citit despre asta, dar nu m-am confruntat direct cu efectele ei. Şcoala avea o regulă: dacă unul dintre membrii familiei murea, şcoala le împrumuta o maşină pentru înmormântare şi le dădea o sumă de bani“, povesteşte Gillian. Aproape zilnic cineva venea în biroul ei să-i ceară maşina. „Mă gândeam: «Oi fi blondă, dar ei chiar mă cred atât de proastă? Şi am început să ţin o evidenţă şi mi-am dat seama, în timp, că nu mă păcăleau. Chiar atât de mulţi oameni mureau zilnic în Zambia din cauza acestei boli“, completează Gillian Greenwood. A fost un adevărat şoc pentru ea când a realizat acest lucru. „Asta schimbă felul de a vedea viaţa, te face să vezi altfel şi acele mesaje cu magneţi pe care le pui pe frigider gen: «Nu irosi ziua de azi, pentru că nu ştii câte mai ai!»“, mărturiseşte englezoaica. Tot în Zambia, a construit o şcoală într-un sat, ea împreună cu elevii ei. Era una dintre sarcinile pe care elevii au ales să o facă în folosul comunităţii. Tot copiii au făcut rost de bani, au cumpărat ciment, cărămizi şi tot ce mai trebuia, iar vineri după-amiza se urcau în autobuzul şcolii şi mergeau în satul respectiv şi se apucau de construit. „O experienţă excelentă. Îţi dă o perspectivă diferită asupra vieţii şi a elevilor“, adaugă Gillian Greenwood. Cel mai bun sistem de educaţie Educaţia e evoluat enorm în ultimii 50 de ani, iar procesul continuă. La fel şi sistemele de învăţământ. Dacă o întrebi pe Gillian Greenwood care crede că e cel mai bun sistem, ea spune că încă nu s-a ajuns la perfecţiune. Însă, crede ea, cel mai ofertant sistem educaţional ar fi cel britanic. Şi nu spune asta din pur patriotism, ci în cunoştinţă de cauză. Argumentele sale sunt focusarea sistemului de învăţământ britanic pe aptitudini, pe latura practică, pe găsirea soluţiilor la probleme, pe gândire logică şi pe gândire critică. „Sistemul britanic îi face pe copii să pună foarte multe întrebări: de ce, ce, unde, când, cine. Copiilor li se reaminteşte mereu să gândească în termenii lui «de ce, ce, unde, când, cine». Îi ajută pe copii să afle ce au de făcut, le oferă o structură şi le oferă mai multă încredere în ei înşişi, îi face mai independenţi şi ei ştiu apoi ce au de făcut ca să ajungă la următorul nivel din viaţa lor. Sistemul britanic de învăţământ îi învaţă paşii spre viaţă“, explică directoarea. Ce mai e frumos la sistemul acesta, completează Gillian Greenwood, e că, în şcoala primară, spre exemplu, profesorul nu predă clasei întregi la acelaşi nivel, ci împarte elevii în grupe în funcţie de cât de bine reuşesc aceştia să asimileze informaţia. Profesorul lucrează pe diferite niveluri în aceeaşi clasă. Deci, teoretic, nu ar fi nevoie de meditaţii. „Unii părinţi din toată lumea simt că fiii şi fiicele lor trebuie să aibă un profesor care să-i mediteze acasă, un profesor privat. Uneori, fac asta pentru că aşa e moda, vecinii şi prietenii lor au astfel de dascăli. Alteori, părinţii intră în panică şi cred că fiii lor au nevoie de asta“, spune ea. Transylvania College are un corp de clădire "verde" 100%. 

La inaugurarea acestuia a venit şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris FOTO: Florina Pop 

Camerele video, o lipsă de onestitate Nu crede în camerele video la examene. Le consideră un semn al lipsei de încredere şi susţine că dacă ţinem cont de aspectele sociale şi morale, pe lângă cele academice ale educaţiei, elevii nu vor vedea copiatul drept o opţiune normală. În sistemul britanic, la examenele echivalente Bac-ului românesc, sunt profesori supraveghetori vigilenţi, pe care nu-i vezi butonând telefonul sau citind cărţi în timpul testului. „Prezenţa camerelor le spune copiilor: «Ne aşteptăm ca voi să copiaţi, că nu avem încredere în voi»“, adaugă directoarea. Deşi sunt încă multe state ale lumii în care accesul la educaţie e gratuit, adică e susţinut de guvern, asta nu exclude excepţiile, Gillian Greenwood a întâlnit situaţii în care copiii erau nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi până să ajungă la şcoală. „Şi ce… nu sunt ţări unde copiii au de mers 10 kilometri până la şcoală, şi când ai astfel de cazuri ajungi să spui: «Dumnezeule, oamenii ăştia chiar preţuiesc educaţia!»“, exclamă directoarea. În şcolile de peste mări pe care le-a coordonat, nu doar în Zambia, Egipt şi Japonia, părinţii îşi sprijină copiii să înveţe, să meargă la şcoală, se luptă ca ei să aibă o educaţie bună de care poate ei nu au avut parte. „Asta încercăm să facem aici, la Transylvania College, să arătăm că lucrurile pot fi diferite. Vrem să le oferim elevilor noştri cea mai bună educaţie pe care le-o putem da“, încheie Gillian Greenwood. Cinci ani director al şcolii britanice din Havana Gillian Greenwood a absolvit Universitatea din Hull în 1968 şi pe cea din Leicester, în 1969, are specializări în Educaţie, Psihologie şi Istorie. Din septembrie 1969 şi până în august 1971 a fost învăţătoare la Brackenbury Infants School din Londra. Din septembrie ’83, a început să coordoneze şcoli internaţionale britanice din toată lumea. Prima a fost în Cuba, unde a ocupat funcţia de director al şcolii britanice din Havana timp de cinci ani. Au urmat Japonia (mai 1990-iulie 1994), Indonezia (august 1994- noiembrie 1995), Marea Britanie (ianuarie 1996-martie 1997), Qatar (aprilie 1997-februarie 1998), Zambia (august 1998-octombrie 1999), Spania (iunie 2001-august 2004, aprilie 2007-iunie 2010), Egipt (august 2011-decembrie 2012). Aproape în fiecare an, participă la numeroase conferinţe şi cursuri prin care îşi perfecţionează cariera de manager în educaţie. A făcut parte din mai multe organizaţii educaţionale precum COBIS (Council of British International Schools, Consiliul Şcolilor Internaţionale Britanice) – unde a fost membru între 2007 şi 2012, respectiv BSME (British Schools in the Middle East, Asociaţia Şcolilor Britanice din Orientul Mijlociu) – între 2011 şi 2012.

Doua tari est-europene cu trasee diferite De ce polonezii reusesc sa absoarba eficient bani europeni, iar Romania sta cu fondurile blocate

În timp ce Polonia a avut creştere economică pe perioada crizei, în România corupţia şi incompetenţa ne lasa definitiv fără cea mai mare parte din fondurile UE. România a încercat prin multe dintre politicile aplicate să urmeze traseul Poloniei, din păcate însă de puţine ori i-a reuşit. Chiar dacă există diferenţe culturale, istorice şi politice, modelul polonez este unul de invidiat când vine vorba de absorbţia fondurilor europene. Articolul este o analiză comparativă generală între situaţia corupţiei în domeniul fondurilor europene.
Subiectul este unul sensibil în ambele ţări şi lumea pare să fie conştientă că frauda cu bani europeni este o realitate, apar articole în presă sau reportaje la televiziune despre acest subiect. Deşi atât în Polonia, cât şi în România există în continuare o nevoie de date concrete, cuantificabile, rapoarte sau analize despre numărul proiectelor pe fiecare PO, care au fost suspectate de fraude şi nereguli datorate actelor de corupţie, ce nu poate fi contestat este faptul că Polonia s-a descurcat mult mai bine decât România în ce priveşte absorbţia banilor europeni. Cum au procedat pentru a combate şi preveni corupţia, cum au crescut eficienţa gestionării fondurilor? În continuare voi prezenta un răspuns ce priveşte trei direcţii : abordarea din domeniul administraţiei publice, eficienţa controlului gestionării fondurilor europene şi măsurile concrete pentru absorbţia în unul dintre programele operaţionale cu probleme.
1. 1. Administraţia şi reforma sistemului public strâns legate de fenomenul de corupţie 
Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare,contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a politicii. Când vine vorba de
absorbţia fondurilor europene Polonia reprezintă modelul care nu a putut fi urmat de România. Divizarea administrativă urmată de procesul de descentralizare, precum şi stabilitatea politică şi guvernarea eficientă au fost factorii care au contribuit la realizarea unei bune absorbţii a fondurilor europene, în comparaţie cu România. Un grafic preluat de la Comisia Europeană şi prezentat în 2012 de Societatea Germană pentru Cooperare Internaț ională arată că rata de absorbţie a Poloniei, pentru anul 2011 este de aproape 38%, în timp ce România se clasează pe ultimul loc cu o rată de 16,51%. Diferenţa dintre cele două ţări este vizibilă în cazul unei comparaţii a datelor oferite de ministerele de resort. Dacă în România, pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene situaţia fondurilor structurale pâna în luna octombrie a acestui an arăta ca au fost depuse peste 35.000 de proiecte, dintre care 9.000 sunt contracte semnate, site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale din Polonia arată că până în luna octombrie a acestui an au fost depuse peste 242.000 de proiecte, dintre care aproape 76.000 sunt contracte semnate.
În Polonia, procesul de descentralizare a dus la o reformă a administraţiei publice, principalul beneficiar al fondurilor europene. Deşi rolul PO de Dezvoltare a Capacităţii Administrative era să contribuie la îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor şi a proceselor decizionale în domeniul managementului public, reforma mult dorită a sistemului public românesc s-a realizat în proporţie mică. Conform unui studiu al Institutului de Politici Publice 75% din fondurile acestui program au mers către administraţia publică centrală şi în general pentru activităţi similare cu acţiuniile desfăşurate de acele autorităţi, deci banii europeni au fost accesaţi pentru aduce la îndeplinire activităţi, ce trebuiau realizate în mod legal prin statutul de funcţionare.
Asta în condiţiile în care România , comparativ cu alte țări de dimensiunea sa, este unul dintre statele cele mai centralizate din Europa. Un raport realizat de şeful departamentului de Administraţie Publică din cadrul Universităţii din Varşovia arată căcentralizarea inseamnă ineficienţă, inechitate şi corupție . Potrivit aceluiasi studiu ineficiența economică are multe aspecte: fondurile bugetare,în loc să fie cheltuite în locul în care sunt generate, sunt trimise mai întâi lacentru, prelucrate de către un aparat birocratic gros,şi revin în teritoriu prin intermediul principiilor arbitrare, pe linie politică. Centrul nu ştie sau nu-i pasă de prioritățile regionale , prin urmare, alocarea este ineficientă.
Aceasta este una dintre diferenţele majore între Polonia şi România când este vorba de principiul subsidiarităţii, de regiunile NUTS II, de politicile de dezvoltare regională precum şi de activitatea Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Ca majoritatea ţărilor din centrul şi estul Europei, ambele state au moştenit de la sistemul comunist un amestec foarte dăunător între politică şi funcţiile pur administrative, care a creat o diviziune neclară între responsabilitatea politică şi competenţele administrative. În cazul Poloniei, dezvoltarea societății civile şi a comportamentului democratic, precum şicreşterea economică, ar fi fost imposibilă fără reforma administrativă, realizată prin procesul de descentralizare. Faptul că în Polonia există 16 regiuni (voievodate) de dezvoltare, corespondente zonelor NUTS II, care administrează 25% din banii europeni, permite fluidizarea procesului de absorbţie, eliminând birocraţia şi eventualele cazuri de corupţie.
În România situaţia e diferită, managementul fondurilor fiind centralizat. Cele opt Agenţii de Dezvoltare Regională, corespondente zonelor NUTS II, funcţionează ca instituţii neguvernamentale, nonprofit şi de utilitate publică şi sunt organele executive ale Consiliilor de Dezvoltare Regională, care grupează reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Aceste Consilii de dezvoltare sunt conduse prin rotaţie de către preşedinţii de Consilii Judeţene, ceea ce constituie o imixtiune periculoasă între politic şi administraţie publică, care poate degenera uşor în acte de corupţie. Nu de puţine ori primari sau preşedinţi de Consiliu Judeţean au fost acuzaţi de acte de corupţie privind deturnarea de fonduri europene. Conform unui studiu realizat de Institutul de Politici Publice în 2011 , culoarea politică a conducătorilor instituţiilor a constituit o variabilă în câştigarea proiectelor pe POR, acolo unde beneficiarii au fost autorităţiile publice locale (consilii judeţene şi consilii locale). De asemenea, licitaţiile şi achiziţiile publice din cadrul unor PO, au fost oferite pe criterii de clientelism politic, în funcţie de sumele care au fost oferite de anumite firme la bugetele partidelor politice.
2. 2. Corupţia-factorul care împiedică accesarea fondurilor; performanţa sistemului judiciar face diferenţa între cele două ţări.
Corupția şi politizarea excesivă a administrației publice locale, regionale şi naționale este, probabil, unul dintrecei mai importanți factori care împiedică capacitatea de absorbție a fondurilor UE, în România.
Chiar dacă percepţia corupţiei nu reprezintă o variabilă din care se poate identifica clar nivelul de corupţie al unei ţări, opinia cetăţenilor despre acest fenomen trebuie luată în considerare atunci când se analizează situaţia acestui factor. Este vorba de o tehnică de cercetare sociologică ce conţine metode cantitative şi calitative folosită de Transparency International şi numită Indicele de Percepț ie al Corupț iei , care clasează țările pe baza percepţiei publice a fenomenului de corupţie în sectorul public. În anul 2011 România era situată pe locul 75, având un indice de percepţie al corupţiei de 3.6, în timp ce Polonia ocupa poziţia 41 cu un indice de percepţie al corupţiei de 5.5. Ceea ce este îngrijorător este evoluţia celor doua ţari: dacă Polonia avea în 2006 un indice de 3.7, asemănător cu cel de astăzi al României, indicele României din acea perioadă era de 3.1, deci evoluţia noastră a fost de sub 0.1 pe an, având o îmbunătăţire a indicelui de percepţie al corupţiei de 0.5, în ultimii şase ani!
Potrivit unui studiu realizat printr-un proiect european, “Studiul diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală” , aproape 88% din cei intervievaţi sunt de părere că nivelul de corupţie din România este “ridicat” sau “foarte ridicat”, iar la nivelul administraţiei publice locale procentul este de asemenea foarte ridicat – peste 75%. Chiar dacă aceste date nu contribuie la identificarea reală a fenomenului de corupţie, este îngrijorătoare percepţia cetăţenilor faţă de corupţia în sistemul public (la nivel de management şi la nivel de beneficiar al fondurilor structurale).
Ineficienţa sistemului public românesc, caracterizat prin lipsa de competitivitate, transparenţă şi responsabilitate, coroborat cu fenomene de corupţie cum ar fi nepotismul, conflictul de interes, şpaga şi mita au urcat România pe primul loc în topul statelor membre UE care deturnează fonduri europene. Potrivit unui raport întocmit deOficiul European de Luptă Antifraudă OLAF şi publicat în luna iulie în Romania s-au înregistrat anul trecut 225 de cazuri de fraudă, situând ţara pe primul loc, în faţa Germaniei 168 de cazuri şi a Italiei cu 112 cazuri. Marea problemă a României este însă justiţia conform jurnaliştilor de la TV5 , în condiţiile în care deşi are cele mai multe investigaţii privind fraudele cu fonduri europene, are şi cele mai puţine anchete finalizate. Reprezentantul Biroului European Antifraudă, Lothar Kuhl, declara pentru postul francez că “Ceea ce este îngrijorător în cazul Romaniei este rata slabă a condamnărilor în urma procedurilor judiciare începute”, cauzele fiind anchetate fără ca suspecţii să fie condamnaţi. OLAF pune accentul nu pe numărul mare de cazuri transmise, ci pe eficacitatea cu care acestea sunt rezolvate. România dă încă o dată dovada ca are un sistem judiciar ineficient, în peste 73 % din cazurile anchetate s-a renunţat în final la acuzaţii, doar 23% din dosare ajungându-se la condamnări.
Potrivit aceluiaşi raport OLAF , pentru anul 2011 în Polonia s-au înregistrat 90 de cazuri dintre care la 50% dintre acestea s-a renunţat, iar 36% dintre dosare s-a ajuns la condamnări. În anii trecuţi, decalajul dintre cele două ţari a fost şi mai mare: potrivit raportului OLAF din 2011,pentru anul 2010 Polonia a înregistrat 32 de cazuri de fraudă iar 38% dintre acestea au constituit condamnări definitive. În 2010, în România au fost semnalate 256 de cazuri dintre care peste 77% dintre acestea s-a renunţat înainte de proces.
Conform unui document publicat de către Centrul European de Cercetare pentru Anti-corupţie şiConsolidarea Statului din Polonia, principalele domenii care sunt afectate de corupţie sunt politica şi administraţia publică. Acest raport sugerează că, deşi corupția este relativ răspândită în Polonia, nivelul său este în declin, ceea ce se poate vedea şi din rapoartele OLAF. 
Legi şi reglementări îmbunătăţite sunt efectul modului de guvernare a organizațiilor societății civile şi a activităților comunității internaționale , precum şi de o monitorizare continuă a vieții publice şi afuncționarilor, efectuate de către organele de stat cât şi de câinii de pază ai societăţii civile au contribuit în mare măsură la remodelarea mediului anti-corupț ie în țară. Astfel în 2009 s-a înfiinţat Scutul Anti-Corupţie cu scopul de a efectua controale şi de a monitoriza licitațiile publice importante, iar mult mai devreme în 2005 s-a înfiinţat un corp pe lângă guvern care se ocupă cu depistarea activităţiilor de corupţie în instituţiile publice.
Societatea civilă este mult mai dezvoltată în Polonia decât în România. Unstudiu publicat de către Grzegorz Wolszczakevidenţiază faptul că în Polonia există 50.000 de asociaţii şi 7.000 de fundaţii, ce adună 8 milioane de membrii dintre care 1 milion de voluntari. Din aceasta reiese că Polonia are o tradiţie in ceea ce înseamnă ONG-uri, tradiţie izvorâtă din mişcarea Solidarność din anii 70-80. Conform aceluiaşi document societatea civilă are un impact mare asupra fenomenului de stopare a corupţiei: documente oficiale guvernamentale fac trimitere la publicaţii ale ONG-urilor, iar unele sondaje realizate de ONG-uri constituie surse de informaţii pentru o analiză pe termen lung a acestui fenomen din partea instituţională. În Polonia ONG-urile se constituie în coaliţii pentru lupta împotriva corupţiei (Coaliţia Anti-corupţie a Organizaţiilor Non-guvernamentale), iar ca fapt inedit, faţă de sistemul civic românesc în Polonia există o colaborare între administrația centrală şi locală şi sectorul ONG. (agenţiile de stat iau poziții cu privire la rapoartele ONG-uri referitoare la punerea în aplicare a activităților anti-corupție în sfera publică). Conform aceluiaşi raport, mass-media poloneză este unul dintre cei mai importanţi factori de luptă împotriva corupţiei.pSprijinul mass-media a atras atenția publicului asupra problemei şi a contribuit la creşterea gradului de conştientizare cu privire la (anti)corupție şi efectele sale.Media este capabilă să exercite o presiune puternică asupra politicienilor şi funcționarilor publici , precum şi să comunice cât mai larg cu privire la fraudele cu fonduri europene,şi astfel să „agite” oamenii şi instituţiile la acțiune . Cu toate acestea şi Polonia mai are un drum lung de parcurs pentru a eradica corupţia, însă spre deosebire de România, Polonia a făcut progrese mari în ultimii ani. Schimbările sociale se realizează lent şi necesită un efort continuu din partea guvernului cât şi sectorului ONG pentru a asigura sustenabilitatea acestei evoluții .
În România situaţia este mult mai gravă. România trebuie să asigure respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar pentru a recâştiga încrederea partenerilor săi din UE, se afirmă în raportul adoptat de Comisie încadrul mecanismului de cooperare si verificare (MCV) , în luna iulie a acestui an. Raportul analizează ultimii cinci ani, pornind de la aderarea României la UE în 2007, şi evaluează progresele înregistrate în acestă perioadă, concentrându-se pe reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei, puncte deficitare ale ţării.
Conform unui sondaj Eurobarometru al Comisiei, 72% dintre români cer Comisiei
sa sprijine reforma în România până când reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei vor atinge standarde comparabile cu alte state membre.
Cele două puncte deficitare dar şi problema absorţiei fondurilor europene, au constituit agenda de discuţii din luna septembrie între Barosso şi Ponta. „Deşi un efort major a fost făcut în cursul ultimului an, capacitatea de absorbţie rămâne extrem de mică şi România riscă să piardă sume semnificative care ar fi avut un impact benefic major asupra cetăţenilor români şi a mediului de afaceri. Preşedintele Barroso a solicitat guvernului să ia măsurile imediate necesare pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă şi achiziţiile publice“, se arată în comunicatul ComisieiEuropene .
3. Analiză a doua PO ce au ridicat probleme de corupţie- POR în Polonia (2004-2006) şi POSDRU în România (2007-2013)
Programul Operaţional Regional (POR) din Polonia a avut reale probleme în perioada 2004-2006, probleme legate de corupţie, în rândul administraţiei publice şi a clasei politice, conform unui raport elaborat de Institutulde Afaceri Publice din Varşovia . În acest document se sublinază faptul că o centralizare excesivă a sistemului de management al POR poate favoriza apariţia cazurilor de corupţie. Chiar dacă procesul de descentralizare admnistrativă era realizat încă din 1999, POR pentru perioada 2004-2006 a fost centralizat, pentru toate din cele 16 regiuni, ceea ce nu a permis implicarea voievodatelor în procesul de dezvoltare regională. Conform aceluiaşi studiu, alţi factori care au dus la apariţia unor cazuri de corupţie sunt legaţi de procesul complicat de management, diviziuni inadecvate de responsabilitate între diferite autorități publice , precum şi între politicieni şi funcționari, instituțiileprostconcepute (Comitetele Regionale care elaborau priorităţiile de dezvoltare regională), reglementări imprecise privind necesitatea de a asigura transparența procedurilor, lipsa unor reglementări speciale pentru a preveni corupția, cultura politică şi administrativă din Polonia. Unii dintre aceşti factori au fost remediaţi pentru perioada 2007-2013 şi exemplul cel mai concludent este faptul că s-a creat câte un Program Operaţional Regional diferit pentru fiecare regiune în parte, iar cele 16 regiuni au primit responsabilitate totală în ceea ce priveşte managementul şi implementarea POR.
Comparativ, în prezent finanţarea României de la bugetul UE prin fonduri structurale se află într-un blocaj fără precedent în istoria ţării. Trei programe operaţionale (PO) care sunt gestionate de Directoratul General Regio, al Comisiei Europene sunt blocate: PO Mediu, PO Transport, PO Regional. Pe anumite axe prioritare din cadrul acestor PO Comisia va aplica anumite sancţiuni cuprinse între 10 şi 25%. Un alt PO cu probleme mult mai mari este cel de Resurse Umane. Pe acest PO nu se mai fac decontări de aproape trei luni, beneficiarii riscând să compromită proiectele sau în unele cazuri chiar să se desfiinţeze din cauza incapacităţii de plată. Deşi Ministerul Muncii a anunţat reluarea plăţilor pentru începutul lunii octombrie, va fi capabil AM POSDRU să verifice şi să valideze cereri de rambursare într-un ritm alert? 
POSDRU este unul din programele cele mai importante, care trebuia să formeze capitalul uman, atât de necesar pentru o dezvolatare sustenabilă a economiei românesti prin crearea de noi locuri de muncă, performanţă în rândul angajaţilor şi angajatorilor, formare profesională continuă, dezvoltarea spiritului antreprenorial. Într-un cuvânt, programul trebuia să contribuie major la rezolvarea problemei capacităţii administrative, a birocraţiei şi a competitivităţii, domenii deficitare. Din păcate, POSDRU a fost cel mai uşor de fraudat, din cauza unei gândiri din start greşite a programului şi a criteriilor de selecţie a proiectelor.
Principalele probeme semnalate inraportul de audit al CE sunt legate de deficienţe în evaluarea si selecţia proiectelor, dar şi de ambiguitatea regulilor naţionale de eligibilitate care au permis o alocare şi o utilizare ineficientă a resurselor în implementarea proiectelor. Pe lânga acestea au mai apărut şi deficienţe în cadrul verificărilor de management ale proiectelor, precum şi costuri ridicate ale consultanţilor implicaţi în proiecte care nu au putut fi justificate prin rapoartele de activitate sau prin documentele de suport.Toate acestea au dus la îngheţarea plăţilor pentru POSDRU de la Bruxelles. Potrivit comunicărilor oficiale ale Comisiei, din limbajul instituţional întelegem că plăţile pentru POSDRU au fost întrerupte din cauza deficienţelor de management şi control, însă motivele reale sunt corupţia şi incompetenţa. Faptul că doi miniştri (Ioan Botiş şi Vasile Cepoi) din două guvernări diferite, au demisionat după ce Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat cu posibilele infracţiuni de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi infracţiuni de corupţie, în cadrul a două proiecte POSDRU, evidenţiază modul în care acest program a fost gestionat de către Autoritatea de Management, Ministerul Muncii. Mai mult decât atât, a fost una dintre autorităţile de management cel mai puţin transparente, pierzând chiar un proces în instanţă cu Institutul de Politici Publice, care a dat in judecată Ministerul Muncii pentru că nu avea acces la informatii. Pe de altă parte POSDRU a devenit o afacere extrem de profitabilă pentru firmele de consultanţă care formează persoane în domenii care nu sunt cerute pe piaţa muncii. Conform aceluiaşi raport IPP , una dintre firmele de training şi calificare personală a câştigat proiecte în valoare de peste 27 de milioane de euro !!! Apoi,
unele cursuri nu s-au făcut, existând doar în hârtii, au existat experţi care au fost plătiţi pentru mai mult de 24 de ore pe zi într-o anumită perioadă, pe mai multe proiecte, s-au creat poziţii inutile în unele proiecte, dar care figurau pentru ca anumiţi oameni să fie plătiţi. Şi cel mai mult au de suferit beneficarii care au urmat cu stricteţe paşii proiectelor POSDRU, ONG-uri care s-au desfiinţat sau riscă să intre în incapacitate de plată.
Concluzii
Polonia, ca şi oricare dintre ţările din centrul Europei, suferă încă de mentalitate „est-europeană ». Cazuri mari de corupţie au existat şi există în continuare, mita, şpaga sunt larg răspândite în obiceiurile polonezilor, însă în comparaţie cu România se observă un uşor declin al acestui fenomen, conform datelor prezentate în acest articol. Faptul că in 2010, pe o perioadă de criză, rata economică de creştere a fost cea mai bună din Europa, 3,9 conform Oficiului Naţional de Statistică , bazat in primul rând pe gradul ridicat de eficienţă ȋn absorbţia fondurilor europene, semnalează faptul că în Polonia corupţia nu a afectat major cheltuirea banilor europeni. 
Cele mai importante elemente care trebuie luate în considerare în România sunt legate de întărirea sistemului instituţional şi a statului de drept, factori care reprezintă condiţii esenţiale în procesul de absorbţie al fondurilor europene. Transparenţă, responsabilitate, eficienţă, competitivitate, multi-level governance reprezintă factorii principali care ar trebui să fie pilonii oricărui sistem. În Romania toţi aceşti factori sunt în fază incipientă. Dacă nu există îmbunătăţiri şi responsabilităţi pentru reducerea corupţiei alte reforme vor avea doar un impact limitat. După 20 de ani de economie de piaţă, Romania este încă la coada clasamentului, în spatele tuturor ţarilor post-comuniste, când vine vorba de performanţă instituţională sau de cheltuirea banilor europeni. Corupţia, care apare ca o reflectare a cadrului instituţional slab şi a unui sistem de control al banilor europeni neperformant, continuă să fie un impediment serios pentru procesul de absorbţie al fondurilor europene.Modelul polonez arată că absorbţia eficientă şi corectă a fondurilor europene este sprijinită de o colaborare între o societate civilă activă care vine cu argumente solide si cu date concrete şi mass-media, precum şi cu instituţiile statului implicate în acest fenomen. Poate fi acest model viabil şi în România?”
Graţian Mihăilescu, consultant Dezvoltare Regională & Afaceri Europene
Articol publicat in cadrul proiectului “Proasta guvernarein cheltuirea banului public in Romania intre anii 2004 si 2012“, derulat de SAR cu sprijinul financiar al Open Society Foundations. 16.10 2012 in Fonduri europene
Comment:
Interesant studiul – dar aproape ca nu era nevoie de el. Era suficient sa se incerce sa se raspunda la intrebarea: “De ce in tarile UE sunt cunoscuti “instalatorul polonez” si “cersetorul/hotul roman”?” E vorba de atitudinea diferita a celor doua popoare fata de munca, responsabilitate, morala, eficienta, competitivitate si, in ultima instanta, binele public. Sa nu mi se spna ca “si la ei sunt”… Desigur. Ceea ce ne diferentiaza este PROCENTUL! Probabil de aceea, nici polonezii nu s-au putut ridica peste 40% absorbtie. In Romania sunt cu MULT mai multi care, in momentul in care initiaza un proiect PO, se intreaba: “mie ce-mi iese?” Probabil, dublu fata de citi sunt la polonezi.
In situatia cumplita a economiei romanesti, mai ales dupa reducerea stricta a investitiilor, au ramas putine alternative pt un tinar (absolvent sau somer). Probabil, cei care nu indepplinesc conditiile de a pleca din tara (competenta, simt al riscului, dorinta de afirmare) si trebuie sa ramina in Romania, cea mai atragatoare este “cariera” de politician. Intri intr-un partid “mare”, cu relatii, unde poti gasi ceva lucrativ fie ca functionar, fie la vreo furma privata (eventual chiar a ta), cu speranta ca, incet incet, salti spre virful piramidei. Daca nu esti “bun” de politician, iti faci un ONG. Romanii sunt inventivi, pot gasi un nume frumos… Ceva bani d ela guvern, altii de la sponsori straini… Nici macar nu trebuie sa faci ceva. Eventual, pui ong-ul la dispozitia vreunui partid. Daca vrei bani multi si repede, iti faci o firma specializata pe cursuri (nici nu conteaza de care) – OK, e nevoie sa ai o diploma obtinuta oricum – si te inscrii in POSDRU. Ai nevoie totusi de oarece relatii (deci, e bine sa fii in politica sau “societate civila”) pt a p[utea incheia contracte. E greu sa gasesti “cursanti”, e mai usor sa ti-i trimita vreo companie… Nici nu conteaza ce predai. La un moment dat, sotia mergea la u curs de “operare Windows”. Nu ca-i trebuia – toti colegii ei stiau mult prea bine sa foloseasca programul. Dar oo trmitea “Seful”. A mai facut: unul de “introducere in contabilitate” – desi ea e contabila -, unul de “computere” (acum stie ca uruitul indica un ventilator uzat), unul de “comunicatie” (asta a fost fun, 2 saptamini la Neptun), si acum face ceva ce nici ea nu stie ce (oarece despre “fiberoptics”). Banuiesc ca intregul program POSDRU la romani este asemanator: ceva pe banii eurpeni care imbogateste citiva, de care profita alti citiva (timp pierdut in schimbul diurnei, cazarii, mesei, transportului…), care da nimic folositor si se finalizeaza printr-o diploma/certificat care nu-ti ajuta la nimic.

Cluj-Napoca, astăzi mi-ai distrus o iluzie! Cum a fost posibil așa ceva?

http://kolozsvaros.ro/web/kolozsvaros/-/cluj-napoca-ceva-a-murit-azi-in-mine
2015. február 6.
Totul ar fi fost un gest de normalitate. Ar fi sugerat faptul că voi, maghiarii, aveți parte de acea imensă prietenie și toleranță, despre care au relatat străinii care trăiesc, învață, sau lucrează aici. În schimb acest gest a spus: stați jos, și rămâneți în liniște. Acesta nu este orașul vostru.
Mă confrunt cu furtuna din interior, ce mă cuprinde. Am aflat nu demult că Primăria Cluj-Napoca a câștigat procesul intentat de fundația lui Landman Gábor cu privire la montarea tăblițelor bilingve. Decizia este definitivă și executorie. Nu pot să precizez cu exactitate cam cel fel de furtună bântuie în mine. Nici măcar dacă cuvintele dezamăgire, deziluzie, furie și durere pot să redea oare starea emoțională care mă cuprinde. 
Care este de fapt durerea mea?
Nu, nu în primul rând faptul că m-am convins încă odată că România – și din păcate împreună cu ea Transilvania și Cluj-Napoca – nu este parte integrantă, cu drepturi depline a Europei. Cea mai mare durere a mea este că în continuare ne prefacem că este, că dăm în vileag câtă „bunătate" este aici, ne lăudăm, spunând:
Cluj-Napoca este inima Europei, cetatea, simbolul și marca tineretului, a multiculturalității și a toleranței.
Nu, din păcate nu este. Cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, maghiarii care ne-am născut și cei care trăim la Cluj. Putem să venim cu investițiile străine, cu profesioniștii și studenții, cu numărul uriaș al cetățenilor străini, cu prezența dinamică a tinerilor care învață în acest oraș, totul este o iluzie. O iluzie în sensul în care această „voce"sau „putere" are impact asupra maghiarilor de aici.

Nici să nu ne imaginăm că vom apuca să vedem plăcuțe bilingve în orașul-comoară

Cu nu mult timp în urmă administrația locală a spus clar și limpede: va contesta până la capăt în procesul tăblițelor bilingve, pe care l-a pierdut în primă instanță în fața fundației lui Landman Gábor. Tot această administrație locală gestionează în acest an proiectul Cluj-Napoca - Capitala culturală a tineretului 2015, și dorește ca peste câțiva ani Clujul să ajungă capitala culturală a Europei. Câtă duplicitate, câtă ipocrizie. Iar când va trebui depus proiectul pentru obținerea titlului, probabil nu vor uita să menționeze
„ce multiculturalitate"
există aici, că maghiarii și românii trăiesc în pace, și armonie, într-o „iubire" de tip telenovelă, unul alături de celălalt, cât de mult se respectă și se apreciază reciproc. Această „voce" va spune celor de aici, și celor străini: uite, Clujul,orașul cel mai tolerant și mai prietenos al Europei, așa că tăceți din gură, noi și întreg orașul merită din plin acest titlu.
Câtă minciună, câtă ipocrizie.
Care este realitatea? 
Administrația locală a fost incapabilă să accepte acea decizie juridică, conform căreia pe tăblițele de la intrarea în municipiu alăuri de „Cluj-Napoca" va trebui montată și inscripția „Kolozsvár". Ar fi fost mare lucru? Nu. Ne-ar fi făcut praf din punct de vedere material, sau ar fi fost primul pas spre „furarea" Ardealului? Cum să nu?
Totul ar fi fost un gest de normalitate.
Ar fi sugerat faptul că voi, maghiarii, aveți parte de acea imensă prietenie și toleranță, despre care au relatat străinii care trăiesc, învață, lucrează aici. În schimb acest gest a spus: stați jos, și rămâneți în liniște. Acesta nu este orașul vostru.

Nici nu s-ar putea sugera mai clar, cine este „stăpân" la Cluj

Tocmai din acest motiv este atât de dureroasă această poveste.
Această decizie conține două mesaje. Primul este că voi maghiarii, sunteți buni până ne aduceți foloase. Până când datorită vouă, noi primim mai mult sprijin financiar, câștigăm mai multe proiecte, până când rânjim, și vă ținem de mână. Între timp aici, între noi fie spus, tăceți din gură, pentru că vă aflați pe pământ românesc, în orașul natal al „marelui rege român", Matia Corvin. Este clar? Al doilea mesaj este că practic fără argumente serioase, un caz câștigat a putut fi luat de la comunitatea maghiară din Cluj. Ne-au furat acest caz câștigat, pentru că au fost în măsură să o fure. Consilierul juridic Szőcs Izabella, care a participat voluntar în procesul cu pricina, ne-a declarat în urmă cu câteva luni:
Dacă privim cazul strict din punct de vedere juridic, situația este clară: nu pot aduce argumente pe care nu le-au folosit în primă instanță, și deoarece în primul proces nu s-au apărat cu nimic – cum de altfel apare și în argumentație – este puțin probabil să aibă sorți de izbândă."
Iar acum privim cu gura căscată spre perete și nu înțelegem: cum este posibil ca în 2015, mult după regimul Funar, conducerea orașului – atât de decisă să deschidă spre Europa – ne-a putut face una ca asta? După cum arată lucrurile, instanța de judecată nu a privit cazul strict din punct de vedere juridic. Cine a fost luat prin suprindere să tragă un număr de ordine. Un caz – și trebuie să reiterez acest lucru – pe care l-am crezut câștigat.
Pe care l-am fi meritat.
Toate acestea se petrec unde? În centrul cultural, istoric, educațional – și desigur șirul ar putea fi continuat – al maghiarilor din Transilvania, în capitala tineretului european, și posibilă capitală a culturii europene. În cel mai tolerant și mai prietenos (!) oraș al Europei. Totul este o glumă. Sau mai degrabă o satiră. Cu toate acestea trebuie să recunoaștem:
încet-încet scădem la număr, pierim.
Nu reprezentăm nici măcar 16% din populația orașului. La fel am scăzut la număr și în Brașov, Timișoara, Sighișoara sau Bistrița. Cum este posibil ca în unul din orașele cele mai tolerante și prietenoase ale continentului, nu sunt tolerate revendicările unei minorități autohtone, parte a istoriei orașului, în timp ce la Mediaș trei copii – o româncă, o secuiancă și o nemţoaică – salută în limbile lor materne pe cei care vizitează orașul? În Mediașul unde sașii și maghiarii nici împreună nu reprezintă 16% din populația orașului.
Cum poate fi invocat ca argument în motivarea unei decizii, că (virgulă) clujenii nu au o astfel de pretenție ca cea a tăblițelor bilingve, în timp ce 3000 de semnături au fost strânse pentru susținerea acestui caz? Cum pot afirma, și pe ce se bazează când spun că

nu avem nevoie de așa ceva? 

Am trăit ani de-a rândul fără tăblițele bilingve, ar putea să-mi spună oricine. Chiar mai mult, ar putea să spună că situația nu este deloc drastică, doar noi o dramatizăm.
Într-adevăr: nu au murit oameni nevinovați, și nici ecosistemul Pământului nu a fost distrus mai mult decât este în prezent. Putem să trecem cu vederea peste aceste tăblițe, spunând că există lucruri mult mai importante, decât acestea; putem – de durere sau de bucurie – să facem glume pe seama lor, însă trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: vorbim despre una dintre cele mai importante bastioane ale păstrării ființei noastre minoritare, iar dacă acestea se năruie, mai devreme sau mai târziu le vom urma și noi.
Cred că astăzi a murit definitiv ceva în mine,
și probabil nu sunt singurul. Pentru că de astăzi poate să-mi povestească oricine că aici la Cluj-Napoca noi, maghiarii vom fi întotdeauna tratați la fel ca românii – sau măcar la fel ca străinii aflați aici – nu-l voi mai crede. Oricine ar fi.
Sursa: Balla Sándor / traducere: Hosszú Andrea