2018-08-03

Mintea de pe urmă! Poliţia Română recunoaşte că a greşit şi cere clasarea „cazului” maşinii cu numere anti-PSD. Reacţia şoferului

3 august 2018, Sorin Ghica
Poliţia Română anunţă că va cere procurorilor clasarea „cazului” autoturismului cu numere anti-PSD. Astfel, şoferul Răzvan Ştefănescu, care şi-a înmatriculat maşina în Suedia cu numerele M*IEPSD, va putea părăsi ţara cu autoturismul personal, dar cu al doilea rând de numere de înmatriculare, mai spun reprezentanţii Poliţiei
Răzvan Ştefănescu a declarat că poliţiştii i-au stricat concediul şi că se gândeşte dacă-şi menţine plângerea penală împotriva poliţiştilor. 
 ”A fost incorect din partea Poliţiei. Ar fi trebuit să-mi spună să schimb numerele de înmatriculare. Mi-au stricat concediul. O să plec la Cluj, după care voi vedea dacă îmi păstrez plângerea. N-am primit niciun fel de scuze. Poate au avut ordin de sus să facă ce au făcut”, a spus Răzvan Ştefănescu. 
La rândul său, avocata acestuia a spus că aşteaptă ca autorităţile să comunice soluţia de clasare. ”Această soluţie nu se comunică imediat părţii, noi nu am avut nici calitate în acest dosar. Clientul meu a respectat toate regulile de circulaţie, nu i se poate imputa niciun aspect”, a spus avocata. Poliţia a recunoscut în sfârşit că a gafat impardonabil în cazul şoferului cu numere anti-PSD. 
Poliţia Română a anunţat, vineri, că poliţiştii de la Rutieră s-au pripit atunci când au deschis un dosar penal pe numele lui Răzvan Ştefănescu, invocând o prevedere a Convenţiei de la Viena care nu mai era în vigoare încă din 2016. 
Oficialii Poliţiei Române au explicat că „Poliţia Română va preda autorităţilor suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conţinut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent”. Astfel, adaugă instituţia citată cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.
Şoferul Răzvan Ştefănescu a precizat de mai multe ori că a avut în permanenţă şi acele numere de înmatriculare la el. „Referitor la modul eronat în care Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenţiei de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus deja declanşarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun şi vor fi aduse, de îndată, la cunoştinţa opiniei publice”, mai anunţă Poliţia Română. 
Epopea vânătorii maşinii cu numere anti-PSD 
 Cazul lui Răzvan Ştefănescu, românul de 45 de ani care s-a ales cu dosar penal şi permisul ridicat pentru că a circulat cu numere de înmatriculare anti-PSD a stârnit un scandal uriaş. Şefii Poliţiei au invocat Convenţia ONU de la Viena, din 1968, care stipula, la momentul ratificării de către România (1980), că numerele de înmatriculare trebuie să aibă în componenţă neapărat şi cifre. Numai că, în 2016, ONU a modificat Convenţia, iar acum permite numere de înmatriculare formate doar din litere. Ce nu ştiau poliţiştii este că acea prevedere din acordul internaţional nu mai era valabilă încă din 2016. 
 Ambasada Suediei la Bucureşti a reacţionat, precizând că ”plăcuţele de înmatriculare personalizate, emise de Agenţia suedeză de Transport, sunt valide pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Numerele personalizate ar trebui să fie mereu însoţite de documentele oficiale atât ale plăcuţelor originale, cât şi ale celor personalizate”. Cu toate acestea, poliţiştii au continuat să pretindă că numerele de înmatriculare personalizate sunt valabile numai pe teritoriul Suediei. 
 Şefii Poliţiei s-au întrecut în bâlbe.
 Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române a admis, uilterior, că numerele sunt totuşi legale, dar nu şi... morale. Întrebat de ce fost totuşi sancţionat Răzvan Ştefănescu, Ioan Buda a spus că Poliţia a acţionat în urma unor sesizări primite de la cetăţeni. Buda a completat că bărbatul nu a fost sancţionat pentru că numerele sale de înmatriculare nu conţineau nicio cifră 
– Convenţia de la Viena din 1968 permiţând acest lucru, ci din cu totul alte motive, fără însă să precizeze care sunt acestea. Pagina de Facebook a Poliţiei, retrogradată de scandalul numerelor Într-o încercare nefericită de a-şi spăla imaginea, 
Poliţia Română a demarat pe Facebook o campanie de evaluare a instituţiei (cu stele de la 1 la 5). 
Imediat după ce au dat drumul campaniei, un responsabil din cadrul instituţiei le-a sugerat angajaţilor - pe un grup intern de pe o reţea de socializare - să se mobilizeze şi să acorde 5 stele (punctajul maxim) Poliţiei Române. 
Drept urmare, poliţiştii au început să îşi acorde singuri cinci stele, încercând să recupereze pierderile. 
Unul dintre cei care au apreciat Poliţia este Valentin Rîciu, consilierul ministrului de Interne Carmen Dan, care a acordat cinci stele paginii de Facebook, pentru că, susţine el „este o instituţie care merită respect“. În final, însă iniţiativa s-a întors împotriva instituţiei, care a primit în doar câteva ore peste 30.000 de recenzii negative. 
Mesajele critice au curs cu duiumul pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.