Tradiţiile româneşti şi straiele populare par să fie liantul dintre românii plecaţi în străinătate şi plaiurile natale. Unii însă duc mai departe dragostea pentru simbolurile româneşti, se întorc în ţară şi-şi investesc economiile adunate peste hotare.
Este şi cazul Dianei Burzo, care a cheltuit agoniseala din Elveţia pentru a-şi deschide o fabrică de ii în localitatea bistriţeană Uriu. Pe Diana Burzo, o bistriţeancă de 38 de ani, o găsim în comuna Uriu, într-o pensiune proaspăt ridicată cu fonduri europene. Ne povesteşte că a muncit preţ de mai bine de opt ani în Elveţia, în domeniul restaurantelor, împreună cu soţul ei, dar că şi-a investit toţi banii pe care i-a strâns acolo în afaceri pe plaiurile natale: o pensiune şi o făbricuţă de ii. Ce i-a determinat să se întoarcă în ţară? Ei bine, în anul 2007, Diana a rămas însărcinată cu primul copil şi atât ea, cât şi soţul ei au simţit că le e prea greu să-l crească departe de ţară, mai ales că trebuia să muncească mult să pună un ban deoparte şi munca nu le permitea să-şi pună viaţa de familie în prim-plan. Plus că nici prin cap nu le-a trecut să-şi investească agoniseala pe pământ străin. Aşa se face că Diana Burzo şi soţul ei s-au întors acasă, în Bistriţa-Năsăud, unde li s-a născut şi al doilea copil, şi, după ce copiii au fost suficient de mari, s-au pus pe investit banii pe care i-au adunat în Elveţia. Pe lângă economiile obţinute muncind în străinătate, cei doi au accesat şi fonduri europene, au început să construiască o pensiune şi o fabrică de ii. Diana îşi aminteşte că apropiaţii şi familia au catalogat-o drept „nebună“ când au auzit că, deşi nu mai condusese până atunci o afacere, voia să pună pe picioare nu unul, ci două businessuri.
CÂŢI BANI AU PRIMIT DE LA UE
După trei ani în care s-a simţit de-a dreptul îngropată în acte şi în care a depus cereri peste cereri pe la diverse instituţii, visul Dianei se împlineşte în sfârşit: în comuna natală se ridică pensiunea Lorin, iar la nici un kilometru distanţă, în aceeaşi localitate ia naştere şi fabrica de ii. Pentru pensiune, Diana a primit o finanţare europeană de 85.000 de euro, iar pentru fabrica de ii a primit aproape 200.000 de euro. Dar asta nu înseamnă că sumele pe care au fost nevoiţi să le pună la bătaie soţii Burzo au fost mici. Cofinanţările de 15%, TVA-ul care este suportat de beneficiarul proiectelor, precum şi plata experţilor se ridică la sume deloc de neglijat.
Făbricuţa de ii de la Uriu (Foto: Diana Burzo)
„În viaţă trebuie să şi rişti. În orice afacere pot să spun că sunt riscuri, chiar şi în cele din domeniile care îţi sunt foarte cunoscute. Recunosc că am avut momente în care m-am panicat şi m-am gândit: dacă nu ne ajung banii pentru cofinanţare? Dacă nu va merge? Însă m-am liniştit repede, optimismul soţului pot să zic că m-a ajutat şi m-a împins mai departe“, precizează Diana Burzo.
ÎNCEPUTUL ESTE ÎN LADA DE ZESTRE
Întrebată de ce a ales să deschidă o făbricuţă de ii, Diana rememorează perioada în care petrecea ore întregi alături de celelalte fete din sat cosând şi ţesând la război. Asta era „distracţia“ sătenilor din Bistriţa-Năsăud acum 20 de ani. Diana spune că nu era fată în sat care să nu ştie să coasă cu mâna, să brodeze sau să lucreze la războiul de ţesut. „Noi venim de la ţară. Eu purtam costumul tradiţional cu mândrie la fiecare sărbătoare. Am avut costum popular încă de mică. Am avut şi o ladă de zestre şi ştiu cât de importantă este tradiţia. Înainte să plec în străinătate coseam cu mâna, ştiam să ţes la război. Cu toate astea, atelierul de ii era un domeniu nou pentru mine. Asta nu m-a împiedicat să încerc şi mi-am zis : «De ce nu?»“, povesteşte Diana Burzo. A fost mult de învăţat pentru a putea pune pe picioare cele două afaceri, dar ambiţia şi seriozitatea consolidate la muncă în Elveţia i-a ajutat pe soţii Burzo în businessurile lor. „Sunt genul de persoană hotărâtă. Dacă e de învăţat, învăţ, nu dau în spate, sunt o persoană foarte ambiţioasă şi nu renunţ. Acum fac şi un curs de management în Cluj-Napoca, unde învăţ cum trebuie făcute lucrurile profesionist şi în această zonă“, mai spune bistriţeanca.
REPRODUCE MODELELE ŢESUTE DE BUNICI
Fabrica de ii pe care a pus-o pe picioare are opt angajaţi pentru început şi este dotată cu maşini de surfilat, de cusut, de brodat şi staţii de călcat. Acestea sunt „dublate“ de două femei care brodează şi cos manual. Materialul folosit este bumbacul, pe care Diana insistă să-l testeze pe propria piele. Aşa se face că prima ie care a ieşit pe poarta fabricii a fost îmbrăcată chiar de Diana, la inaugurarea pensiunii sale. Inspiraţie îi sunt modelele cu care a crescut, pe care le vedea făcute cu migală de bunica şi de mama sa şi pe care mai apoi le-a „adoptat“. Evident, Diana Burzo speră să nu se piardă tradiţia pe care ea o respecta cu sfinţenie în copilărie: lumea să poarte ii la costumele tradiţionale, în toate zilele de sărbătoare. Dar se bucură să vadă că tinerii au adoptat ia în ţinutele de zi cu zi, pe stradă, la blugi. Mixul dintre modernism şi tradiţie nu îl vede ca pe un lucru rău, ci ca pe o modalitate ca ia să nu dispară şi să ajungă pe stradă, la tineret. Pe modelul de acum 50-100 de ani, când femeile stăteau iarna lângă sobele călduroase şi lucrau la costumele populare, la ştergare şi pături, Diana va munci alături de angajatele sale din fabrica de ii. În primăvară, iile lucrate iarna aceasta la Uriu vor lua calea magazinelor şi a mall-urilor din ţară.
Citeste mai mult: adev.ro/o11y0h
