2017-02-07

Comisiile juridice au avizat favorabil iniţiativa referendumului propus de Klaus Iohannis

Comisiile juridice au dat aviz favorabil, marţi, în unanimitate, iniţiativa preşedintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupţie, cu recomandarea ca întrebarea care va fi pusă să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.
Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea a atras atenţia pe parcursul dezbaterii asupra efectelor pe plan internaţional ale referendumului, făcând trimitere la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei de la New York transpusă în legislaţie de România.
La rândul său, senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat să susţine avizul favorabil, însă, în opinia sa nu este necesar referendumul propus de preşedintele Iohannis.
"Eu susţin ca proiectul de hotărâre pe care îl redactăm să fie de aviz favorabil, în sensul în care există întrunite condiţiile de legalitate pentru organizarea referendumului. V-aş ruga, însă, pe cei care susţineţi că este necesar, în opinia mea nu este necesar, să identificaţi şi resursele financiare necesar şi să apreciaţi dacă este bine să arătăm că în societatea românească este o confruntare între cei care vor continuarea luptei amicorupţie şi cei care nu. Mi-e greu să îi identific pe cei care nu vro continuarea luptei anticorupţie în afară de cei care au fost condamnaţi (…)", a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae.
Şerban Nicolae a susţinut că nu ar face bine ca România să arate "opiniei publice mondiale" că cineva se împotiveşte corupţiei.
"(…) să prezentăm opinie publice mondiale ideea că ar putea în România ca cineva să se opună luptei anti-corupţie pentru că o consultare presupune toate opţiunile posibile şi cred că nu ne face bine. Nu am văzut nicio iniţiativă legislattivă care să diminueze lupta anticorupţie sau care să o combată (…) nu vorbesc aici de speculaţii politice pe tema unei ordonanţe care nu a produs niciun efect juridic, ci vorbesc despre măsuri concrete", a mai spus senatorul PSD Şerban Nicolae.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a susţinut că "ideea de cost invocată în Comisia juridică nu îşi are rostul", afimând că a amesteca costurile cu o problemă care ţine de democraţia din România este "neserios".
În replică, Şerban Nicolae a susţinut că, în bugetul pentru anul 2017, nu au fost prevăzute costurile pentru organizarea referendumului propus de Klaus Iohannis, iar susţinătorii iniţiativei preşedintelui ar fi trebuit să facă acest demers.
"Am constatat ipocrizia celor care, susţinând un asemenea gest politic al preşedintelui, nu s-au grăbit sumele necesare", a spus Şerban Nicolae.
"Nu cred că va costa mai mult decât ne-a costat corupţia şi ne va costa în continuare", a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu.