2017-02-01

C. T. Popescu: Puterea politică a declarat război justiţiei. Urmează dictatura în România

„Ne putem aştepta la dictatură”, avertizează jurnalistul Cristian Tudor Popescu. El spune că adoptarea în Guvern a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea codurilor penale deschide un război politic asupra uneia dintre puterile statului: justiţia.
Cristian Tudor Popescu: „Nu este important surprinzătorul din această decizie, importantă este semnificaţia. În această seară, puterea politică a declanşat un război împotriva altei puteri din statul român, puterea independentă a justiţiei. Nu mai încape vorbă de dosarele lui Dragnea, Voiculescu, Vîntu sau Ghiţă, de tot felul de detalii. Ce s-a întâmplat este o declaraţie de război, făcută nu numai justiţiei ci şi cetăţenilor români care au îneţeles să se opună acestui act discreţionar, totalitar, care vine din bezna comunistă de dinainte de '89. Nu ştiu cum se poate răspunde la aşa ceva.
Avem dictatul de marţi. Încă o marţe neagră. A doua marţe neagră, poate mai neagră decât prima. Aici atacul este clar. Este cât se poate de clar că PSD, condus de Liviu Dragnea, a declarat război justiţiei din România. Uitaţi-vă cât de agresiv este acest gest. Ar fi putut să obţină lucrul acesta trecând legile prin Parlament. Au dorit să facă acest gest de forţă asupra justiţiei. Nu ştiu cum poate fi rezolvat acest conflict major creat de PSD-ul domnului Dragnea. Nu ştiu ce speră să obţină. Speră ca oamenii să cedeze, să nu mai iasă la demonstraţii în frig, să se ducă acasă. Speră că instituţiile de justiţie ale statului se vor supune. Apoi urmează dictatura în România.”