2017-02-07

Atenţie la ce spun cei de la Direcţia Juridică a CSM: Dacă Parlamentul respinge prin lege OUG 14, ordonanţa 13 intră în vigoare

Direcţia Juridică a CSM susţine, într-un punct de vedere referitor la ordonanţa de abrogare a OUG 13, că în cazul în care actul normativ de abrogare va fi respins de Parlament, ordonanţa de urgenţă 13, de modificare a codurilor penale, va intra în vigoare.
Direcţia Juridică a CSM a constatat că cererea de avizare a OUG 14 prin care s-a abrogat ordonanţa de modificare a codurilor a rămas fără obiect, având în vedere că a fost deja adoptată şi publicată în Monitorul 
Direcţia Juridică a CSM: Dacă Parlamentul respinge prin lege OUG 14, ordonanţa 13 intră în vigoare 
Pe de altă parte, în punctul de vedere înaintat plenului CSM, Direcţia Juridică atrage atenţia că dacă Parlamentul respinge prin lege ordonanţa de abrogare OUG 13 intră în vigoare. Juriştii CSM fac referire la alin. (3), art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia "abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament."
Astfel, precizează Direcţia Legislaţie, "în cazul în care Parlamentul nu aprobă OUG nr. 14/2017 , OUG nr. 13/2017 îşi va produce efectele în integralitate".