2017-02-07

Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP: Dragnea a generat tensiune în societate şi a împins guvernul într-o capcană

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, că liderul PSD, Liviu Dragnea, a generat tensiune în societate şi a împins guvernul într-o capcană, el exprimându-şi speranţa că acest Executiv va cădea în urma moţiuni de cenzură şi a votului de conştiinţă dat inclusiv de cei din PSD.
"Tensiunea din societate a fost generată de domnul Dragnea, care a împins guvernul în această capcană din care nu pot ieşi nici la ora actuală. Regretăm că PSD nu se trezeşte din beţia puterii", a spus Tomac.
Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP: Dragnea a generat tensiune în societate şi a împins guvernul într-o capcană 
"Sperăm ca cei care au fost sancţionaţi să înţeleagă şi mâine la moţiunea de cenzură să avem parte de un vot de conştiinţă, iar actulul guvern să plece ca să vină un guvern capabil să restabilească încrederea de care e nevoie între autoritate publică şi cetăţean", a adăugat Tomac.
El a mai arătat că mesajul preşedintelui Iohannis adresat Parlamentului a reprezentat un discurs de campanie pentru referendum.
"Nu e o critică, e o constatare. Preşedintele şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu ce s-a întâmplat în ultima perioadă şi a amintit că va convoca un referendum pe integritate şi corupţie. Sperăm ca lucrurile să nu degenereze, societatea nu are nevoie de conflicte interne alimentate de o parte şi de alta", a conchis Tomac.