2017-09-17

Germania ne dă lovitura de grație! Nimeni nu se aștepta la așa ceva de la nemți

Anca ANDREI, Redactor șef 14.09.2017
Ziua de ieri a fost una de sărbătoare pentru România din perspectia discursului președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker. Părea că intrarea noastră în spațiul Schengen este mai aproape ca niciodată, dar Germania ne taie rapid aripile.
Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne, a afirmat că nu vede pentru România și Bulgaria „nicio posibilitate să intre în spaţiul Schengen”. „Sincer vorbind, mai au un drum lung de parcurs”, a subliniat responsabilul german la sosirea la Reuniunea Consiliului UE pentru justiţie şi afaceri interne.
De asemenea, ministrul german de Finanțe nu a dat șanse nici vreunei accederi prea rapide a României și Bulgarie la zona euro. Statele care intră în zona euro „trebuie să fie capabile să gestioneze o monedă stabilă şi puternică, asupra căreia nu vor putea să intervină cu devalorizări”, a susținut Wolfgang Schaueble, potrivit b1.ro.
Mai tranşant decât Schaueble a fost preşedintele comisiei de finanţe a Uniunii Creştin Sociale (CSU – aliata bavareză a Uniunii Creştin Democrate a cancelarului Angela Merkel), Hans Michelbach, care s-a pronunţat clar împotrivă extinderii zonei euro şi a spus direct că România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile pentru a se alătura acestei zone.
Reamintim, că în discursul ținut miercuri de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene a declarat că printre prioritățile pe care le are în ultimii doi ani de mandat se numără extinderea zonei Schengen și a zonei euro.