Mihai Gotiu | duminică, 3 noiembrie 2013
“Horror story for gold investors continues Friday”. Îmi face plăcere să citesc şi să popularizez ştirile cu un asemenea titlu. Cu atât mai mult cu cât sunt publicate pe site-urile dedicate special informaţiilor din domeniul mineritului, precum mining.com, cel mai important agregator mondial pe această temă.
Despre ce e vorba? Sfârşitul anului trecut şi prima jumătate a anului 2013 a înregistrat o prăbuşire susţinută a preţului aurului fără precedent în utimul sfert de secol. O cădere care a influenţat şi preţul acţiunilor companiilor miniere care exploatează aurul, atât a celor mai mari, cât şi a celor junior, situaţie în care se află Gabriel Resources, care deţine 80.69% din proiectul de la Roşia Montană. De la 1.750 dolari/uncie, în noiembrie 2012, preţul aurului a căzut până către 1.200 de dolari/uncie , în iulie 2013. Marii companii au resimţit dur această prăbuşire. Barrick Gold (numărul 1 în lume la producţia de aur) sau Newmont (nr. 3 mondial, cu interese importante şi în Afacerea de la Roşia Montană) au fost nevoite să-şi restrîmgă activitatea şi să opereze reduceri substanţiale de personal la nivelul conducerii executive (aproximativ o treime din angajaţii de la sediile companiilor de la Toronto, respectiv Denver – nu e cazul să-i compătimiţi, sunt acei angajaţi din top-management ale căror venituri anuale aveau câte şase de zero în coadă). Eldorado Gold (aflată şi ea în Top 10 al producătorilor de aur, şi deţinătoare a proiectului de la Certej) a anunţat diminuarea drastică a chletuielilor de dezvoltare şi o amânare de 2-3 ani a proiectelor din Grecia şi România.
Pe fondul acestor reduceri de costuri, dar şi pe o uşoară revenire a preţului aurului în luna august (până la 1.450 de dolari/uncie), companiile miniere au reuşit să-şi încetinească prăbuşirea şi chiar să înregistreze o creştere minimă. Sfârşitul săptămânii trecute (zilele de joi şi vineri) au marcat însă o revenire semnificativă pe trendul descrescător. Politica agresivă a Rezervei Federale a SUA şi scăderea cererii de aur în China sunt principalele cauze ale devalorizării preţului aurului (care a coborât accelerat până către 1.300 de dolari/uncie). Companiile miniere au resimţit şocul imediat.
Cea mai afectată a fost din nou, Barrick Gold care, cu doar câteva zile mai devreme anunţase o subscriere importantă de acţiune, din care a ridicat 3 miliarde de dolari, meniţi să acopere necesarul de lichidităţi şi plata datoriilor scadente ale companiei. Mai mult compania spera ca această măsură să contrabalanseze efectul negativ generat de decizia de a suspenda construirea giganticului proiect Pascua-Lama, din America de Sud, în care a cheltuit până în acest moment 5 miliarde de dolari, dar care se confruntă cu serioase probleme legislative. Joi, acţiunile Barrick au pierdut 5,4% din valoare, iar vineri au adăugat o scădere de 7,5%, echivalentul unei devalorizări a capitalizării companiei de aproape 2 miliarde de dolari. Barrick e evaluată în acest moment la 18,7 miliarde de dolari, de aproape două ori mai puţin decât la începutul anului şi de trei ori mai puţin decât în vara lui 2011, când capitalizarea se ridica la 54 de miliarde de dolari! 44% este prăbuşirea cumulată şi a companiei Newmont de la începutul anului.
Veştile reprezintă interes deosebit şi pentru proiectele miniere de exploatare a aurului din România, atât direct (Barrick Gold având interese directe în Carpathian Gold, dar şi în alte proiecte autohtone), cât şi indirect. Una dintre ultimele variante de continuare a proiectului de la Roşia Montană este legată de preluarea în forţă a companiei Gabriel Resources de către o companie mai mare (preţul extrem de scăzut al acţiunilor Gabriel – 0,84 dolari/acţiune vineri, după ce în vara lui 2011 cotaţia era de zece ori mai mare, 8,65 dolari/acţiune – e favorabil unui asemenea scenariu). Un alt discurs, de genul “un nou investitor, o companie serioasă, un nou proiect, beneficii ridicate pentru statul român… etc” ar putea resuscita într-o anumită măsură proiectul (abordările de genul “Gabriel, respectiv RMGC nu sunt serioşi, nu au crediblitate, au făcut prea multe mizerii… dar proiectul în sine e bun, aurul trebuie extras de o companie serioasă” sunt destul de numeroase). O asemenea preluare în forţă rămâne însă destul de puţin probabilă (nu şi imposibilă) în actualul context internaţional, când marile companii din domeniu (cât sunt ele de “serioase” e altă poveste) se confruntă cu probleme uriaşe în finanţarea proiectelor aflate deja în dezvoltare. Nici proprii acţionari şi nici grupurile financiare care susţin companiile miniere nu ar privi cu ochi buni asumarea unor riscuri suplimentare în proiecte precum cel de la Roşia Montană.
Desigur, o lege cu dedicaţie ar face ceva mai atractiv proiectul de la Roşia Montană şi i-ar ajuta pe actualii acţionari principali, dar şi cei mai mici care au speculat pe acţiunile Gabriel să-şi mari recupereze sau diminueze paguba. Chiar dacă nu l-ar scoate din comă pe Gabriel, ar reprezenta tubul de oxigen care să-l menţină în viaţă. Experienţa din anii precedenţi (din 2007/2008 în special, când proiectul de la Roşia Montană a mai fost menţiunt în viaţa în mod artificial cu sprijinul unor importanţi decidenţi politici) arată că hidra nu poate fi învinsă până nu-I tai toate cele o mie de capete. Un motiv suficient pentru a continua presiunea pe parlamentari ş Guvern.
Articol publicat pe Voxpublica.ro
