2017. 12. 07. mti
Nicio audiere şi niciun fel de presiune nu va descuraja guvernul ungar de la susţinerea punctului de vedere al poporului maghiar, iar cabinetul va persista în politica sa privind migraţia, a declarat ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, în cadrul conferinţei sale de presă de la Bruxelles, după ce subiectul principal discutat în cadrul şedinţei de joi a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European (PE) a fost situaţia statului de drept în Ungaria.
În opinia ministrului, motivul pentru care s-a ţinut audierea şi pentru care se scrie un raport împotriva Ungariei, îl reprezintă în mod exclusiv diferenţa semnificativă în aprecierea imigraţia ilegale. În timp ce marea majoritate a comisiei LIBE şi a deputaţilor din cadrul PE priveşte imigraţia ilegală ca o evoluţie pozitivă din punctul de vedere al Europei, guvernul ungar o consideră periculoasă, iar decizia privind impunerea unor cote obligatorii de relocare a refugiaţilor, greşită şi dăunătoare. A mai adăugat că vor lupta până la ultima şansă pentru a împiedica punerea în practică a acestor decizii, potrivnice securităţii şi voinţei poporului maghiar.
“Instituţiile europene ar avea obligaţia de a lua măsuri pentru restabilirea securităţii Europei, în loc să se ia de unele state membre”, a declarat şeful diplomaţiei ungare. Péter Szijjártó a mai spus, nu are nicio îndoială că raportul privind Ungaria “este finalizat deja”, şi că în acesta se va regăsi puternic motivaţia politică aflată la baza “acestei vânătoare de vrăjitoare îndreptată împotriva Ungariei”, şi că raportul “nu va fi străin” de punctul de vedere al lui George Soros.
După părerea sa, audierea de joi dimineaţă a confirmat cele spuse anterior de către purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltán Kovács, şi anume că împotriva Ungariei a fost pornită o vânătoare de vrăjitoare. În privinţa Ungariei se aplică dublu standard, ţara este luată în colimator, a spus Szijjártó.
În ceea ce priveşte banii UE care i se cuvin Ungariei, ministrul a atras atenţia că o parte semnificativă a fondurilor europene intraţi în Ungaria, aproximativ trei sferturi din aceste sume, pot fi utilizate de marile companii din Europa de Vest.
Péter Szijjártó a declarat că guvernul ungar îşi va prezenta argumentele sale în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, răspunzând astfel la întrebarea care se referea la faptul că, Comisia Europeană a trimis în faţa Curţii Ungaria din cauza refuzului acesteia de a accepta cotele obligatorii.
Decizia privind impunerea unor cote obligatorii de relocare a refugiaţilor a numit-o inaplicabilă, întrucât oamenii veniţi în spaţiul Schengen nu pot fi ţinuţi cu forţa într-un stat anume. În aceeaşi ordine de idei a mai spus că impunerea acestor cote obligatorii este împotriva raţiunii, este contrară legislaţiei şi tratatelor europene, deoarece problema imigraţiei este de competenţă naţională. Prin urmare, guvernul ungar consideră o lezare a suveranităţii faptul că instituţiile europene vor să ia dreptul unor state membre de a decide singure, cui permit intrarea pe teritoriul lor, şi cui nu-i permit, a declarat Szijjártó.
Răspunzând la o întrebare, ministrul a menţionat că ţările care critică intens Ungaria şi care “laudă cu voce tare” sistemul de cote, “au avut rezultate atât de de bune” în privinţa cotelor, încât nivelul lor mediu de performanţă a atins 25%.
La o altă întrebare, de această dată privind posibilitatea suspendării dreptului de vot al Ungariei în cadrul Consiliul Europei, Péter Szijjártó a reacţionat spunând că nu doreşte să pătrundă pe “tărâm ştiinţifico-fantastic”, întrucât nu se ştie, deocamdată, care va fi decizia Curţii Europene de Justiţie.
Fiind întrebat despre o posibilă slăbire a unităţii Grupului de la Visegrád (V4), ministrul a declarat: V4 este acum cea mai puternică şi mai eficientă alianţă în cadrul UE, ceea ce, în mod evident, nu place tuturor. Întotdeauna au existat încercări de a slăbi V4, “noi întotdeauna râdem între noi pe seama acestor încercări”, a spus.
Răspunzând la o altă întrebare, Péter Szijjártó a specificat că este inccaptabilă abordarea conform căreia în Ungaria nu există democraţie. “Atunci când vorbim despre democraţie sau stat de drept, nu există nimic pentru care ar trebui să ne fie ruşine”, a declarat.