2018-01-13

Ironii la adresa lui Tudose după ce acesta a spus că „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţii“, toţi vor „flutura lângă steag“

12 ianuarie 2018, Radu Eremia
Premierul Mihai Tudose nu a primit doar criticile autorităţilor de la Budapesta şi ale UDMR, dar a devenit şi ţinta ironiilor unor internauţi după ce a declarat că în cazul în care steagul secuiesc va flutura în judeţe ca Harghita, Covasna sau Mureş „toţi vor flutura lângă steag”. 
Printre cele mai sugestive imagini ironice este cea a internautului Richard Kovacs. 


Acesta are şi un mesaj:0 
„Domnului prim-ministru: secuii s-au conformat! Alte directive «de la centru»?", a scris Richard Kovacs, fost consilier la Parlamentul European, potrivit profilului de pe Linkedin.


 O altă imagine ironică este cea a internautului Elemer Konczey. 
 Miercuri seară, la Realitatea TV, premierul Mihai Tudose a vorbit despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că „nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”. „Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul. 
Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, consideră că declaraţia premierului Mihai Tudose privind autonomia Ţinutului Secuiesc este absolut inacceptabilă, nedemnă de valorile europene şi de secolul XXI. 
El a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în urma afirmaţiilor premierului român ambasadorul României la Budapesta a fost convocat în această dimineaţă la Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, subliniind că aşteaptă de la Guvernul României lămuriri urgente în acestă chestiune. Reacţia Guvernului a venit prompt. 
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri după-amiază, că a luat notă de mesajele transmise de autorităţile de la Budapesta, care l-au convocat pe ambasadorul român, susţinând că „declaraţiile făcute de prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil". 
MAE mai spune că demersuri precum cel privind Rezoluţia pentru autonomia Ţinutului Secuiesc „sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie"