2018-01-11

Tudose, autonomie teritorială: Anul LĂTURILOR!

Mircea F. Cristian  10 ian 2018 
Autonomia teritorială a fost unul dintre subiectele abordate de Rareş Bogdan în emisiunea sa de la Realitatea Tv, unde a avut o intervenţie şi premierul Tudose.
Legat de documentul recent semnat în comun de cele trei partide maghiare privind autonomia teritorială, prim ministrul Mihai Tudose a declarat:

"Fără a minimaliza sau a ignora subiectul, eu cred că nici prea multă importanţă nu trebuie să le dăm fiindcă... părărea mea este că asta va fi doar anul ăsta: O încercare de asta de port stindard ca noi să sărim la ei, ca ei să aibă de ce să sară înapoi la noi ş.a.m.d. şi anul Centenarului să devină anul lăturilor cu vecinii." şi-a început intervenţia premierul.
"Cele trei mari partide... mari cu ghilimele... haideţi dom'le că sunt acolo pe la ei prin curte!... nu trebuie ignorate, dar atâta timp cât vorbiţi cu mine ca prim ministru voi avea aceeaşi atitudine ca atunci când au încercat să ridice un steag la nu ştiu ce zi. Când eu am transmis foarte clar că dacă steagul ăla flutură în vânt, atunci şi responsabilii de acolo flutură şi ei lângă steag. 
Deci... nu poate fi vorba! Atâta timp cât cântă ei din curte, zic iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac! Dar dacă sar gardul unor prevederi legale... avem nişte legi care trebuie aplicate!" a explicat prim ministrul Mihai Tudose, la Realitatea Tv.