2018-07-04

Orbán reiterează că Ungaria nu va reprimi niciun imigrant

2018. 07. 04.  MTI
Budapesta, miercuri 4 iulie 2018 (MTI) - Ungaria nu poate şi nici nu doreşte să reprimească pe nimeni, dar este pregătită oricând să ajute la transportarea imigranţilor ilegali înapoi în Grecia, a punctat prim-ministrul Ungariei Viktor Orbán la Berlin, în cadrul discuţiilor purtate cu Horst Seehofer, preşedintele Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi ministrul german de interne.
În cadrul întâlnirii, despre care a fost informată agenţia de
presă ungară MTI de către Biroul de presă al Cancelariei Prim-Ministrului, cei doi politicieni au căzut de acord că relaţiile ungaro-bavareze nu au fost niciodată atât de bune. Ungaria şi Bavaria au reuşit să extindă colaborarea economică largă pe care o au şi în domeniul industriei apărării.
În urma discuţiilor cei doi au concluzionat: creştin-democraţia se află în faţa unei posibilităţi uriaşe, deoarece devine din cei în ce mai clar pentru cetăţenii europeni că doar creştin-democraţii sunt capabili să apere locurile de muncă, graniţele şi identitatea culturală a Europei.
O altă temă de discuţie a fost migraţia. 
Viktor Orbán a subliniat că poziţia ungară a fost directă şi sinceră de la bun început, chiar dacă a deranjat. “Din 2015 reprezentăm aceeaşi poziţie: traseul balcanic trece prin Grecia, aşadar niciun solicitant de azil nu a intrat pe teritoriul UE prin Ungaria”, a afirmat premierul ungar.Orbán a spus răspicat: “nu putem şi nici nu dorim să reprimim pe nimeni, dar suntem pregătiţi oricând să ajutăm la transportarea imigranţilor ilegali înapoi în Grecia”.