de Valentin Malaescu, 21 februarie 2012,
Partidul Civic Maghiar va căuta investitori din Austria, Germania şi Elveţia, pentru Transilvania, în fosta capitală a Imperiului Habsburgic. Afişul forumului este exclusiv în maghiară.
Civicii maghiari vor să se întâlnească cu investitorii în capitala imperială / foto Andreea Simionaş
Formaţiunea lui Szász Jenő va organiza o acţiune fără precedent, un forum economic în străinătate, încercând să aducă investitori în Transilvania. Iniţiativa "civicilor" maghiari este privită cu suspiciune şi cu ironie de o parte a politicienilor clujeni, dar apreciată de ceilalţi.
Potrivit preşedintelui PCM Cluj-Napoca, Keizer Robert, iniţierea Forumului Economic al Transilvaniei a fost făcută împreună cu partenerii PCM din Austria. "Partenerii noştri, oameni de afaceri din Austria, s-au oferit să se ocupe de tot ce înseamnă organizarea şi să pună la dispoziţie infrastructura necesară acestui eveniment şi chiar ei au propus să-l facem chiar în capitala Austriei, la Viena", a explicat Keizer. El susţine că la evenimentul care va dura trei zile, între 30 martie şi 1 aprilie, şi-au anunţat deja prezenţa investitori din Austria, Germania şi Elveţia, dar şi politicieni şi oameni de cultură din ţările respective. "Din Transilvania vor merge primari, indiferent de culoarea lor politică, reprezentanţi ai unor ONG-uri şi vom duce cu noi produse tradiţionale ale meşteşugarilor din Transilvania. Un singur investitor dacă vom convinge să vină să investească în Transilvania va fi un câştig. Tocmai de aceea îl organizăm la Viena, pentru că investitorii austrieci sunt foarte interesaţi de Transilvania. La nivelul întregii ţări, Austria ocupă locul întâi ca număr de investitori", a adăugat Keizer. El susţine că PCM a avut propria contribuţie la venirea companiei Bosch la Cluj. "Dacă vă amintiţi, încă de acum un an am spus că nu-i nimic dacă pleacă Nokia, că va veni Bosch. Noi am făcut lobby să vină Bosch, iar ei nu sunt Nokia, e suficient să vedem ce au făcut în Ungaria, unde au investit în învăţământ, în cultură. Aşa vor face şi aici, iar dacă au spus că în primă fază vor angaja 2.000 de oameni, până la urmă vor angaja de trei ori pe atât", a afirmat Keizer. El a mai anunţat o investiţie, rezultat al demersurilor PCM. "Cât de curând va fi deschis un proiect austriaco-japonez, de producere de biomasă, o sursă de energie nefolosită încă în România. Investiţia se va face într-o zonă din Transilvania pe care n-o pot încă dezvălui", a spus Keizer.
Iniţiativa PCM este ironizată de reprezentanţii UDMR. "Mă bucur că organizează un asemenea forum economic la Viena, dar cred că astfel de iniţiative ar trebui făcute aici, pentru că zona asta trebuie s-o dezvoltăm. Eu mai bine aş fi invitat investitorii acasă la mine, în Transilvania, decât să mă duc eu la Viena. Dar sigur că primarii şi oamenii de afaceri pot merge într-o excursie la Viena", a comentat preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente.
În schimb, cea mai nouă formaţiune politică maghiară, PPMT, apreciază demersul "civicilor". "Orice iniţiativă care urmăreşte creşterea economică a Transilvaniei cât mai mult este binevenită. Şi până acum multe asociaţii ale producătorilor din Transilvania sau din Secuime au participat la diverse târguri la Budapesta sau la Bucureşti. Dacă cei din PCM organizează aşa ceva la Viena nu e nici o problemă. Şi noi, PPMT-ul, avem planul economic «Miko Imre» pentru Transilvania, cu pachete de măsuri care să ajute IMM-urile, oamenii de la ţară", a comentat membrul PPMT Mátis Jenő.
De aceeaşi părere sunt şi democrat-liberalii. "Chiar dacă sunt convins că se vor căuta şi conotaţii politice unui astfel de demers, nu mă interesează atâta vreme cât aduce investitori. Dacă aduce investitori în România, în Transilvania, că se ţine în Austria sau în Turcia sau în Brazilia chiar nu contează. Nu mă deranjează, chiar salut o asemenea iniţiativă şi cred că şi alte organizaţii ar trebui să facă asemenea acţiuni, nu doar PCM-ul", a comentat vicepreşedintele PDL Cluj, deputatul Petru Călian.
În schimb, liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, este extrem de laconic: "O idee trăznită, altceva n-am ce comenta".
Forumul de la Viena nu este mai bine văzut nici de social-democraţi. "Este o iniţiativă anormală. Organizarea unui asemenea forum se face ori de către organizaţiile patronale, ori de instituţiile statului, ori de camerele de comerţ. Faptul că e organizat de PCM îl face necredibil, pentru că va avea un caracter profund politic, iar PCM-ul este o organizaţie cu preocupări secesioniste, total neeuropene. E un demers politic, şi nicidecum economic. Eu, care activez în mediul privat, n-aş merge la un asemenea eveniment, să zicem organizat de PSD, la Viena. De ce la Viena, şi nu la Cluj? Ce firme serioase ar da curs unui asemenea demers?", a spus preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.
Nota redației Civicul Ardelean
Dintre comentariile ştirii ne-a surprins cel al preşedintelui PSD Cluj-Napoca domnul Mircea Jorj, care probabil până acum nici nu auzit de partidul civic ,altfel nu ar fi spus ce a spus. Nu a explicat de ce ar fi ”anormală” o acţiune economică al unui partid... Da, acţiunea poate fi categorisit ca o acţiune politico-economică, fără să fie făcut separarea termenelor. A fost foarte pueril ca să declari că nu doreşti o dezvoltare a unor relaţii economice, care să creeze noi locuri de muncă şi care să contribuie la fluidizarea informaţiilor mai ales că domnia sa a lucrat atâţea ani în domeniul turismului, care se poate considera primul pas spre relaţii economice concrete. Noi recomandăm să se consulte cu responsabilii economici ale partidului domniei sale, ptr ca un membru marcant PSD, care a fost în vizită la Deparatamentul Economic şi de Dezvolării Regionale al PCM-ului Cluj a avut numai cuvinte de laudă văzând programul economic al PCM-ului. Il liniştim pe domnul Jorj, că sunt destui care doresc o astfel de acţiune şi cam toţi sunt serioşi. Trebuie să facem însă şi o precizare, proiectul în sine nu a fost conceput pentru firme mari, ci pentru cei care au probleme de desfacere. Acţiunea vizează tocmai exportul lucru la care până puţini s-au gândit şi acţionat. Se poate spune că acest aspect a cam scăpat guvernelor şi instituţiilor de profil. De altfel forumul este continuarea acţiunilor începute în anii anteriori! De ex. Deparatementul Economic şi Dezvoltarea Regională al PCM-ului a reuşit să convingă investitori străini de ex. japonezi. Iar dintre investitori chinezi fabrica de tractoare HOYO a şi deschis o reprezentanţă la Huedin. La fel anul trecut PCM-ul clujean a făcut lobby pensiunilor clujene la Budapesta şi Berlin şi a avut o creştere a numărului de cazări în județul Cluj.
Nu ne miră însă atitudinea preşedintelui uniunii maghiare. Deja multe lume spune că nu şi-a adus aminte de promisiunile făcute în 2008... Faptul că insinuează că deplasările făcute de către aleşii PCM-ului ar fi numai de plăcere - mai precis într-o excursie -, arată că nu ştie ele sunt făcute pe banii proprii ... Sau poate că aşa fac aleşii domniei sale...
Problema este că domnia sa nu a inţeles - până acum - că alegătorii au avut încredere pentru că a promis tocmai acele lucruri, care face PCM-ul ( noi locuri de muncă, asigurarea existenţei normale etc.) în timpul campaniei din 2008.
Chiar şi domnia sa a avut în programul electoral lucruri pe care acum sunt criticate tot de dânsu:
”Propunerea mea este ca în perioada 2009-2013 să punem accent pe atragerea investiţiilor susţinute, să încurajăm mediul competiţional şi să dezvoltăm libera iniţiativă.”http://mateandrasro.wordpress.com/program-electoral/
Chiar şi domnia sa a avut în programul electoral lucruri pe care acum sunt criticate tot de dânsu:
”Propunerea mea este ca în perioada 2009-2013 să punem accent pe atragerea investiţiilor susţinute, să încurajăm mediul competiţional şi să dezvoltăm libera iniţiativă.”http://mateandrasro.wordpress.com/program-electoral/
Ne bucură însă faptul că distinşii domni Petru Călian şi Mátis Jenő au o părere pozitivă! Părerea lor se poate asemăna cu al unei elite europeană, mulţumim. Avem tot respectul pentru astfel de abordări (Civicul Ardelean)