2015-07-20

Cum să nu guvernezi o ţară: 10 teme despre viitorul României, pe înţelesul lui Victor Ponta

de Alex LIVADARU 17.07.2015 
Câteva observaţii despre Codul Fiscal, pe care nu le veţi găsi pe contul de Facebook al premierului şi nici la televiziunile pe care le controlează:

Foto: Remus Achim

1. Şomajul în rândul tinerilor este peste media ţărilor din UE. Detalii înfiorătoare din statistici, care nu ar trebui să îi lase pe guvernanţi să doarmă, aici.
2. Noul Cod Fiscal prevede eliminarea "taxei pe construcţii speciale" (taxa pe stâlp) şi a supraaccizei pe carburant, menită să fie utilizată la construcţia autostrăzilor. Ambele taxe au fost introduse de Guvernul Victor Ponta. 
3. România a pierdut ultimii 3-4 ani în privinţa infrastructurii şi nimeni nu pare să aibă o strategie în această zonă. Acesta este cel mai mare eşec al PSD, UDMR şi ALDE în ultimii ani, alături de atacurile permanente la justiţie, lipsa unor reforme reale şi cu efecte pe termen lung în educaţie şi sănătate. Politica lui Victor Ponta este foarte limpede: aruncă bani în consum şi cumpără bunăvoinţa votanţilor, sacrificând investiţiile, medicii şi profesorii.
4. Noul Cod Fiscal este axat pe încurajarea consumului privat, în vreme de creştere economică. Ce nu va spune niciodată guvernul este faptul că riscul major este ca veniturile să scadă, iar cheltuielile de la buget să crească. România priveşte acum la o clonare a perioadei lui Tăriceanu. Premierul iresponsabil care a avut creştere economică de aproape 10 procente de la un an la altul şi nu a făcut un metru de autostradă.
5. Ţara nu îşi mai permite să trăiască de pe azi pe mâine. Orice modificare a Codului Fiscal ar trebui să fie pusă în contextul marilor politici pe termen scurt, mediu şi lung ale României. Nu mai poţi să faci o reformă a Codului Fiscal fără să te gândeşti cât investeşti în educaţie şi salariile profesorilor, cât investeşti în spitale şi medici, dar şi câte autostrăzi vei face în următorii ani sau căi ferate, sau aeroporturi. O scădere de taxă nu va încuraja un investitor străin să meargă în Vaslui, dacă de acolo nu are o autostradă spre Vest, ca să-şi exporte produsul. Cea mai mare problemă a României este încapacitatea de mişcare liberă în ţară, din cauza indolenţei şi lipsei de viziune a polticienilor din ultimii 25 de ani. Este inadmisibil să faci 400 de kilometri în 6 ore cu maşina şi 8 ore cu trenul.
6. Schimbarea Codului Fiscal ar trebui să vină la pachet şi cu o reformă majoră, profundă, extrem de complexă a aparatului bugetar. România trebuie să scape de funcţionării care taie chitanţe şi mimează munca prin birouri, unii peste alţii. Guvernul trebuie să aducă digitalul în toate instituţiile publice. Modelul este în Estonia şi este foarte uşor de aplicat, e nevoie doar de voinţă.
7. România nu îşi mai poate permite să piardă bani în negura instituţiilor publice. Un nou Cod Fiscal ar trebui să vină la pachet - alături de reforma în aparatul bugetar - şi cu transparentizarea totală a cheltuielilor. Fiecare român să poate vedea cât costă şi o singură coală de hârtie A4 în cea mai îndepărtată primărie din nordul României sau din Tulcea.
8. Şomajul este în creştere în România, chiar şi pe timp de boom economic. 
9. Rata de absorbţie a fondurilor UE este ruşinoasă şi arată incompetenţa clasei politice actuale şi aparatului administrativ controlat de politicieni. 
10. Pachetul cu noile legi a fost făcut în cea mai mare parte în mandatul lui Darius Valcov, un Ministru de Finanţe care este cercetat pentru că lua spăgi şi ascundea banii prin cimitire. Întrebarea este cât de credibilă poate fi o legislaţie gândită, demarată, girata de un politician corupt.
România are nevoie de scăderea taxelor, fără niciun dubiu. Numai că, după 25 de ani de iresposabilitate, amatorism, impostură, prostie, minciună şi hoţie, nu şi mai permite să arunce banii fără să aibă politici pentru copiii şi nepoţii noştri. 
Klaus Iohannis e de înţeles pentru că a trimis înapoi Codul Fiscal făcut de aceşti amatori. Pare să fie singurul care gândeşte "macro" şi pe termen lung. 
Prostia şi balbaiala şefilor PNL, care mai întâi votează noul pachet, iar astăzi devin ridicoli... sunt greu de pus în cuvinte care să nu jignească.