de Sorina Ionaşc 28.06.2015
Klaus Iohannis este un om tăcut şi un preşedinte aparent absent. Asta nu înseamnă însă că este şi molâu sau prost. Foarte departe de adevăr; în general tăcerea ascunde ceva. În cazul lui Iohannis, absenteismul făţiş ascunde o strategie de a rupe guvernarea PSD-UNPR tocmai prin metoda prin care PSD a obligat PNL să iasă de la guvernare şi să rupă USL.
Cu un mic efort de memorie, ne putem aminti ultimul joc, şi cel decisiv, dintre social-democraţi şi liberali pentru coaliţia de atunci, zisă şi USL. PNL l-a propus pe Klaus Iohannis vicepremier şi ministru de Finanţe, funcţie pe care primarul Sibiului la vremea respectivă a refuzat-o cu fermitate. El se voia ministru de Interne, funcţie ocupată atunci chiar de generalul Gabriel Oprea, cum altfel, interimar (după demisia lui Radu Stroe, venită după accidentul aviatic din Apuseni).
În ianuarie-februarie 2014, perioada ante-rupere USL, ambele partide susţineau că nu vor ruperea coaliţiei de guvernare. PSD nu recunoaştea conflictul deschis, dar refuza negocierea funcţiilor din Guvern, forţând practic PNL să iasă de la guvernare prin oferte de neacceptat. La rândul lor, liberalii repetau, pe bandă rulantă, că nu vor ieşirea de la guvernare, dar nici nu acceptă să fie umiliţi. Într-un final, USL s-a rupt.
Acum, la un an şi jumătate de la ruperea USL, vedem acelaşi scenariu şi câteva personaje comune. Victor Ponta, Gabriel Oprea şi, cel mai important, Klaus Iohannis, ultimul fiind, de data aceasta, într-o poziţie mult mai înaltă decât la începutul lui 2014. Acum, Klaus Iohannis pare că a început revanşa, folosind asupra PSD aceleaşi arme folosite de social-democraţi în urmă cu un an şi jumătate.
Acum, pesediştii sunt cei care discută despre o eventuală ieşire de la guvernare, spunând că nu acceptă să fie umiliţi (după modelul PNL), în timp ce partenerii lor, uneperiştii, susţin cu zâmbetul pe buze că, deşi nu sunt pe aceeaşi lungime de undă în cazul nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu, nu există pericolul unui divorţ (după modelul PSD).
Refuzul lui Klaus Iohannis, declarat ”pe surse” din Administraţia Prezidenţială, de a-l desemna pe Gabriel Oprea premier interimar, printr-o aparentă presiune asupra lui Victor Ponta de a publica dovezi medicale care să-i demonstreze incapacitatea exercitării funcţiei, urmat, la aproximativ o oră, de o desemnare rapidă şi fără cuvinte a aceluiaşi Oprea în fruntea Guvernului, şi, la final, nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, care i-a luat prin surprindere pe liderii PSD – totul pare un scenariu foarte bine pus la punct. Un meci jucat de Iohannis cu sânge rece, avându-i parteneri – şi adversari în acelaşi timp - chiar pe Victor Ponta şi Gabriel Oprea.
Practic, Klaus Iohannis îşi distruge un adversar mai vechi, cu aceleaşi arme cu care el însuşi a fost eliminat.
Ce câştigă fiecare? PSD şi Victor Ponta se victimizează şi acuză umilinţe din partea partenerilor de guvernare, deci inacceptabil pentru a rămâne în coaliţie şi, prin urmare, fac pregătirile pentru o retragere „forţată”, dar onorabilă. În acelaşi timp, premierul Ponta dă, de pe patul de spital din Turcia, asigurări că partidul său îşi va duce guvernarea până la capăt. E drept că pentru Victor Pinta personal rămânerea în funcţie a devenit nu doar o chestiune de supravieţuire politică, ci şi una de libertate, acum că DNA-ul îi bate la uşă.
Gabriel Oprea s-a văzut premier interimar, rămâne la guvernare şi visează să devină premier plin dacă se va realiza o coaliţie PNL-UNPR.
Klaus Iohannis îşi doreşte să scape de PSD şi să câştige o majoritatea parlamentară. Mihai Răzvan Ungureanu revine la şefia SIE, funcţie pe care a lăsat-o pentru a fi prim-ministru, dar pe care a pierdut-o din cauza moţiunii PSD în 2012 – aşadar recuperarea funcţiei, plus dulcea răzbunare de a fi cel care a eliminat, indirect, PSD de la guvernare.
