2018-06-04

Partidul Civic Maghiar: respingerea proiectului de lege privind autonomia nu înseamnă sfârşitul luptei pentru autonomie

2018. 05. 29.  MTI
Bucureşti, marţi, 29 mai 2018 (MTI) - Partidul Civic Maghiar (PCM) va continua şi în viitor lupta politică de generare a unor situaţii în vederea obţinerii autonomiei, iar respingerea de către Senat a proiectului de lege care prevede autonomia Ţinutului Secuiesc nu înseamnă sfârşitul luptei pentru autonomie - arată PCM în comunicatul emis marţi.
În opinia partidului, votul de marţi în urma căruia statutul de autonomie a fost susţinut doar de cei 9 senatori ai Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), în timp ce toţi cei 96 senatori de etnie română prezenţi la şedinţă au votat pentru respingerea acestuia, doar confirmă că mentalitatea românească încă nu este capabilă să asimileze gândirea europeană.
“Societatea românească încă nu este suficient de matură pentru a fi o parte a Europei naţiunilor nu doar în sens geografic, ci şi pentru a-şi însuşi comunitatea de principii pe care o reprezintă Europa şi europenismul. Considerăm regretabilă aplicarea standardelor duble, fiindcă facem parte din aceeaşi comunitate de naţiuni care consideră naturală şi acceptă autonomia teritorială în Ţara Bascilor, în Tirolul de Sud şi în Insulele Aland” – scrie comunicatul.
Documentul consideră că ceea ce se cuvine unor regiuni din alte ţări europene, trebuie să se cuvină şi Ţinutului Secuiesc şi că reprezentarea în condiţii legale a cauzei autonomiei nu poate fi considerată un act îndreptat împotriva României. PCM cataloghează votul de marţi o etapă, care “a îndepărtat încă o cărămidă din zidul respingerii”.
Marţi, după ce în prealabil Camera Deputaţilor a respins proiectul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), Senatul României a procedat la fel. József Kulcsár-Terza, preşedintele organizaţiei din microregiunea Trei Scaune (judeţul Covasna) a Partidul Civic Maghiar şi deputat care a obţinut mandat pe lista electorală a UDMR, a înaintat acest proiect de act normativ ca propunere individuală.
Politicianul care reprezintă microregiunea Trei Scaune a semnalat de mai multe ori anterior că el consideră generarea unui dialog civilizat despre autonomie în Parlamentul României şi lipsa ieşirilor de factură extremistă un rezultat. Şi preşedintele CNS, Balázs Izsák a făcut o declaraţie similară afirmând că aceste dezbateri pot reprezenta punctul de pornire a dialogului instituţional despre  autonomie.
În schimb, preşedintele UDMR a opinat că minoritatea maghiară din Transilvania nu a reuşit să străpungă zidul prejudecăţilor româneşti despre autonomie nici măcar în decurs de 28 de ani. Într-un interviu dat cu câtva timp în urmă postului de televiyiune ETV, el a considerat că această încercare a adus ceva noutate în sensul că o parte a politicienilor de etnie română au încercat să trateze iniţiativa într-o manieră cumpătată, dar atitudinea lor de a refuza dialogul sincer despre această problemă nu s-a schimbat.