Slaba dezvoltare a infrastructurii de transport din România nu are un impact negativ doar la nivel economic, ci creează și o vulnerabilitate extremă de mobilitate militară în cazul unui război, se arată într-o analiză a Fundației Jamestown.
În privința politicilor de apărare, veștile sunt proaste pe segmentul autostrăzilor și legăturilor feroviare. Practic, la ora actuală, după cum arată harta infrastructurală, „România nu își poate folosi liniile sale interne (de transport – n.r.) pentru a contracara un atac asupra teritoriului său”, scrie George Vișan, autorul analizei.
Într-un scenariu de război, un inamic potențial nu trebuie decât să „țintească un număr mic de centre de transport din România pentru a paraliza sau a întârzia capacitatea de reacție a forțelor de apărare ale țării”.
Și nu doar a forțelor noastre: absența unei rețele modernizate de transport, adaptată unor necesități infrastructurale de intervenție militară, ar putea avea repercusiuni și asupra vitezei de reacție a aliaților noștri din NATO, care nu vor avea cum să ajungă în timp util pentru a ține piept unei ofensive armate.
Starea jalnică pe acest pilon vital este vizibilă prin faptul că România are doar două autostrăzi utilizabile: București-Pitești și București-Constanța. Numai că „niciuna dintre aceste autostrăzi nu comunică cu cealaltă, deoarece Capitala nu are o șosea de centură terminată”.
Mai mult, subliniază George Vișan, niciuna dintre aceste două autostrăzi nu are un punct de legătură cu un nucleu de transport european.
La capitol feroviar, chiar dacă România deține o rețea bine dezvoltată, are și un handicap pe măsură: uzura căilor ferate, care impune trenurilor o viteză de secol XIX.
„Una dintre problemele majore identificate de NATO după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014 a fost capacitatea Rusiei de a desfășura rapid un număr mare de trupe în apropiere de granițele membrilor Alianței sau în fostul spațiu sovietic. Avantajul comparativ al Rusiei constă într-un simplu fapt: este un stat unificat care își poate deplasa trupele pe teritoriul său ori de câte ori conducerea sa dorește asta. De cealaltă parte, NATO este o alianță politico-militară compusă din state suverane, fiecare dintre ele cu propriile proceduri complexe de desfășurare a unor trupe străine pe teritoriile lor”, se mai menționează în analiza Fundației Jamestown.
Cu alte cuvinte, suplețea birocratică a politicilor de război și motricitatea infrastructurală fac diferența.
De altfel, în ultimul an se discută intens în UE despre punerea la punct a unui „Spațiu Schengen militar”, care să permită mișcarea rapidă a forțelor NATO pe teritoriile aliaților.
În 2015, România a găzduit un exercițiu militar de amploare, alături de aliații din SUA. Sute militari au plecat atunci de la baza Mihail Cogălniceanu din Constanța – în Marșul Cavaleriei - cu destinația Brașov, Poligonul de Cincu, unde urma să se desfășoare exercițiul multinațional Sarmis 15. Autostrada București-Constanța a fost folosită pentru a ajunge în Capitală, însă porțiunea de drum până la Brașov s-a dovedit a fi o bătaie de cap: „trupele americane și românești au trebuit să folosească șosele cu două benzi”. Aceste drumuri înguste, nu mai mari decât niște străzi, „ar putea fi scoase cu ușurință din uz în caz de război, fie prin raiduri aeriene, fie cu rachete de croazieră; sau s-ar putea bloca oricând de civili care fug din calea războiului”.
