Autorul articolul de mai jos are probleme majore, dată fiind de simţămintele antiungureşti ce o nutrează, ori de câte ori poate şi unde poate, şi doreşte să credem şi noi că în spatele domnului Orban este doar Putin, ceeace este total greşit. Domnul Orban a reuţit în scurt timp să fie temut de marele artizan Şoroş, care încearcă de răsputeri să dărime toate obstacole ce se opun aducerii a miliane de imigranţi pentru a înfăptui teoriile lui Kalergi, pentru a fi infăptuit o naţiune fără simţământ de naţionalism şi o populaţie pestrită care să poate conduce fără probleme ca bun executanţi.
Autorul articolului deşi înşiruie o serie de factori ce se pot deduce din acţiunile domnului Orban Viktor uită cel mai important. Actualmente se duce o luptă crâncenă între doi mari artizani Şoroş şi Orbán restul sunt doar pionii acestei lupte. Desigur la prima vedere partidul lui Orban este pus la zid care arată că Şoroş doreşte şi chiar face totul pentru a lua "jucăria" conducătorului Fidesz, prezenţa în PPE. Abia a reuşit ca prin politicienii cumpăraţi la kilogram de Şoroş el a constatat că politica antimigranţi a lui Orbán Viktor incepea să dea roade şi multe partide deviau de la politica pro -, la antimigranţi. Lucru deloc convenabil lui Şoroş.
Chiar dacă ar fi ceva conotaţie al influenţei lui Putin în actuala luptă sunt actori principal, doar doi politicieni Orbán şi Şoroş! Lucru care probabil că ştie şi autorul articolului, dar nu are voie să spună...
Anti sau pro transilvanism nu are nici pe departe o dimensiune aşa de mare încât să conteze în transpunerea teoriilor kalergiene... ZH
5 martie 2019,
Cam aşa sună întrebarea de acum în PPE: îl dăm afară pe Orban şi-l facem martir sau continuăm să ne facem de râs cu el?
Întrebarea este delicată, neplăcută şi cu o mare valoare strategică şi, mi-aş permite să audaug, una sentimentală cu valenţe deloc neglijabile. Zbaterea este în plin după ce Joseph Daul, Preşedintele Partidului Popular European, a anunţat că doar peste câteva zile, pe 20 martie, în cadrul reuniunii politice, va fi pusă în discuţie cererea oficială adresată de 12 partide membre ca partidul Fidesz şi liderul său Viktor Orban să fie excluşi din rândurile partidului european.
„În realitate - a replicat Viktor Orban - atacurile provin din partea forţelor politice de stânga şi nu au rolul de a ne afecta pe noi, ci Partidul Popular European. Dacă nu ne vor mai ataca pe noi, vor începe să îi atace pe italieni şi pe austrieci. Nu înţelege toată lumea acest lucru, dar în literatura de specialitate sunt numiţi, potrivit lui Lenin, «idioţi utili». Chiar dacă sunt implicaţi în lupta pentru o anumită doctrină, aceştia servesc interesele altora, chiar pe cele ale adversarilor“.
Dar cu o precizare suplimentară utilă pentru a înţelege dedesubturile scandalului creat de campania din Ungaria, comandată de Orban şi îndreptată împotriva lui Jean-Claude Juncker. Viktor Orban a anunţat că îl va critica şi pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene,
Frans Timmermans: „În următoarea etapă a campaniei electorale, vom avea un alt interlocutor pe afişele politice: domnul Timmermans. Domnul Juncker pregăteşte retragerea din politică, iar locul îi va fi luat de domnul Timmermans“, a spus Orban, afirmând că „rolul lui George Soros în politica europeană nu poate fi ignorat“ şi că „toată lumea are dreptul să ştie că Timmermans este un cunoscut aliat al acestuia“.
Lista de motive pentru care Viktor Orban ar merita să fie exmatriculat din grupa mare a celor din PPE este lungă şi o cunoaşteţi într-atât de bine încât nu cred că mai trebuie reamintită aici. Întrebarea reală este alta şi de aici cred că ar trebui să înceapă analiza contextului actual şi viitoarelor consecinţe imediate.
În primul rând, eliminarea Fidesz din zona popularilor europeni (care se pare că vor rămâne, totuşi, prima forţă politică din viitorul PE) ar putea avea ca urmare directă dezechilibrarea influenţei Grupului de la Vişegrad şi a presiunii pe care o exercită în luarea deciziilor pe plan european. Este extrem de posibil ca ţările din V4 să dorească să intre în grupul parlamentar al independentiştilor, dar în jurul său ar putea fi construită aceeaşi centură de siguranţă cvasi-ermetică ce a înconjurat iniţiativele similare din precedentele legislaturi.
Sigur că pentru Ungaria sau Polonia era cu mult mai convenabil să aibă reprezentare în grupurile conservatorilor sau popularilor europeni şi nu în cel al populiştilor, supuşi deja unei foarte intense presiuni negative mediatice care se va transforma curând în campanie majoră destructivă.
Dar dacă nu se va putea, se vor adapta la noile realităţi.
În al doilea rând, dacă sancţiunea popularilor europeni se va produce într-adevăr, ar putea avea efectul unei grăbiri a proceselor subterane de alianţă la nivelul partidelor populist-extremiste din Europa.
Se vorbeşte intens despre o asemenea alianţă, dar ea trebuia formalizată doar după ce se cunoşteau rezultatele europarlamentarelor şi ponderea teoretică a posturilor de conducere pe care un viitor grup parlamentar le-ar putea solicita începând din vară.
Descoperite prea devreme, bateriile de tunuri grele - şi aici are dreptate Orban - ar concentra atacurile pe italieni şi austrieci, căci forţa Fidesz este şi va rămâne minusculă la nivel de reprezentare europeană.
Dar poate compensa asta printr-o prestaţie exemplară a unui Viktor Orban martirizat de o decizie de excludere din PPE. În consecinţă, va putea spune că tocmai valorile sale de arhanghel creştin l-au făcut să cadă victimă invidiei competitorilor.
Mai este însă o dimensiune a jocului, cea esenţială şi care ar trebui să ne intereseze ca vitală pentru securitatea noastră naţională: intrarea domnului Viktor Orban în campanie alături de independentiştii europeni militând pentru refacerea, remodelarea sau reconsiderarea graniţelor actuale, concept atât de drag odinioară domnului Salvini şi „Ligii Nordului“.
Dacă, până acum, tocmai din cauza presiunilor PPE, Viktor Orban a fost limitat în exprimarea viziunilor sale de reconstrucţie a spaţiului carpatic, de acum înainte cu siguranţă că nu va mai fi aşa.
Poate, din această perspectivă, politicienii noştri ar trebui să recitească cu foarte mare atenţie discursul ţinut de dl. Hunor la recentul congres UDMR, atunci când spunea că există „două principii, două direcţii care ne vor defini politica şi activitatea în cele ce urmează.
Prima este transilvanismul, a doua este competitivitatea. In deceniile următoare, Transilvania va fi din ce in ce mai liberă de reţeaua aspiraţiilor centraliste, găsindu-şi propria voce şi dezvoltându-se puternic în termeni economici şi culturali...
Politica anti-Transilvania din ultimii 100 de ani - discriminarea instituţionalizată din punct de vedere politic care vizează comunitatea maghiară - a jucat un rol decisiv în creşterea dezavantajului nostru competitiv. Ne referim în special la inegalităţile regionale semnificative într-o structură spaţială, unde majoritatea maghiarilor trăiesc în regiunile periferice, mai puţin dezvoltate ale Transilvaniei“.
Cu siguranţă, aşa vor suna discursurile ce se vor auzi în Parlamentul European, în această direcţie vor merge revendicările viitorului grup politic al independentiştilor europeni care vor sprijini „transilvanismul“ şi-l vor ajuta pe Viktor Orban să-şi îndeplinească visul de a reuni maghiarimea din întreaga zonă carpatică. Iar noi vom fi şi atunci lipsiţi de formulă de reprezentare externă, vom avea ca şi acum o prezenţă nevorbitoare în Parlamentul European şi absentă în dezbaterile instituţionale sau cele mai discrete despre marile jocuri politice ale viitorului.
Poate încă alor noştri nu le apare foarte clar acest lucru, dar discuţia de fond priveşte viitorul unui proiect european care să meargă fie în direcţia agregării accentuate a proiectelor naţionale fie, dimpotrivă, făcând să reapară o Europă a Naţiunilor, super-fragmentată şi având potenţialul de a realimenta conflicte interstatale bazate pe recursul la diverse memorii istorice. Unul dintre aceste proiect de aglutinare rapidă ar fi cel al regiunii bazinului carpatic, cu toate consecinţele sale implicite, inclusiv la nivelul fiinţei naţionale a României de azi. Noi ne facem că nu vedem.
De ce oare?
În orice caz, s-ar putea ca PPE să fie primul mare partid politic care să-şi asume public o asemenea discuţie extrem de dificilă. În funcţie de rezultat, vom vedea dacă, aşa cum sună mnai multe informaţii, este posibil ca şi alte partide politice europene (socialiştii şi ALDE) să le urmeze exemplul, eliminând din cercul lor prezenţe considerate indezirabile sau într-atât de excentrice încât nu-şi găsesc alt loc decât într-o galerie foarte specială.
„очень хорошо!“, se aude, parcă, dintr-un fundal nu foarte îndepărtat de noi. Nu vi se pare?
