După ce m-am chinuit lung să citesc România pitorească a lui Alexandru Vlahuță, m-am aplecat cu mari dubii asupra volumului de schițe ale sale, traduse în limba maghiară în 1952 cu titlul "Élősdiek" (Câțiva paraziți).
Ce surpriză plăcută! Ce condei! La un anumit moment mă gândeam că este o nedreptate să-l ”promovezi” pe Vlahuță, prin România pitorească, apoi mi-am reformulat ideea, fiind chiar indignat de această ”sloganizare” a acestui volum.
Vlahuță este un critic nu numai superb, ba chiar temut al societății românești, o societate care a avut și are și acum puternice înclinații pentru descurcăreală, definind gradele acestuia ca și șpagă, parvenism idolizat, furt, șmechereală, minciună, păcălire. El însăși acceptă această viața ”descurcăreață” din oficiu și tradiție, scriind destins despre mita de toate zilele, fără de care nu poți exista în România.
Cea mai autentică observație pe marginea acestei mite zilnice se leagă chiar de persoana lui, recunoscând în schița Dincă C. Buleandră, că lucrează în avocatură, după ce-și cumpără o diploma cu 60 de lei.Tot în această schiță superbă, definește Târgoviște ca o fabrică de avocați, unde cu 12 galbeni puteai cumpăra diploma. Ba mai mult, recunoaște, că are chiar „chitanță” referitoare la această afacere.
Actualitatea acestor schițe scrise cu stilou îmbibat în vitriol este izbitoare. Șarlatani, parveniți, ciobani ajunși europarlamentari, politicieni inculți, o societate indolentă, o lume care poate fi cumpărată - detaliile acestei afaceri diferind doar prin modalități.
Alexandru Vlahuță. O minte strălucită, care ar putea lumina în bezna românească, mai ales acum, când această tradiție a cumpărării titlurilor și funcțiilor a devenit iarăși nu numai acceptată, ba și populară.
