2019-03-05

Hârtiuțe, gene false, sulimanuri: niciodată, după 1989, distanța dintre om și funcție nu a fost mai mare

Ciprian Mihali
Foto: George Călin/ Inquam Photos

În toate comunicările importante în care se folosește un text scris – de la un curs prezentat studenților până la rapoartele sau comunicatele oficiale –, se folosesc „documente”, „rapoarte”, „hârtii”. Atunci când se comunică informații importante, documentele scrise sunt un suport obligatoriu. În foarte multe împrejurări oficiale, este chiar interzis să vorbești liber. Dar în nicio împrejurare oficială nu se folosesc „hârtiuțe”.
„Hârtiuța” e un termen din limbajul elevilor slabi care copiază. „Hârtiuța”, „copiuța”, „fițuica” au rămas înfipte adânc în subconștientul celor care au trecut cu chiu cu vai prin școală, ca niște cuvinte asociate durerii pe care a reprezentat-o pentru ei învățatul. Limbajul acesta al furtului, deprins (și limbajul, dar și furtul) din fragedă pruncie, s-a umplut de diminutive în tentativa de a diminua gravitatea furtului, de a relativiza hoția și a o face acceptabilă: „haideți, doamna profesoară, că e doar o hârtiuță, o copiuță, nu e mare lucru”.
Utilizarea spontană a acestui termen de către prim-ministrul României de la tribuna Parlamentului dă măsura nu numai a calității studiilor sale, nu numai a fraudei pe care o reprezintă prezența acestei doamne în fruntea guvernului, ci și a minciunii cuprinse în „hârtiuțe”. E ca și cum prim-ministrul României, elev slab de la școala primară până la școala guvernamentală, ar copia folosind aceste hârtiuțe. De fapt nu e „ca și cum”: doamna Dăncilă chiar copiază, adică își însușește munca altora, pe foile scrise nu-i aparține nici măcar o virgulă, iar cuvintele cad așa cum cad cifrele, bananele și căpșunile la păcănele: pură înșiruire sonoră, ca în expresia „serviciul universitar/universal pentru consumatorii casnici”. Dar, nu-i așa, dacă minciuna e mică și pricăjită ca hârtiuța, ea trece mai ușor. Dacă e spună cu alint, incompetența nu se simte.
Nu, doamnă prim-ministru, în mod normal nu ați avea de ce să spuneți prostii când vorbiți liber. Dacă ar exista o potrivire cât de mică între ceea ce sunteți cu adevărat și ceea ce pretindeți că sunteți, nu ar trebui să spuneți prostii, pentru că firescul din om vorbește firesc. Decât, desigur, dacă sunteți traumatizată și dumneavoastră, ca întreaga țară, de nonsensurile pe care le spuneți și care provin din completa neadecvare a actorului la rolul încredințat. Ceea ce scufundă România întreagă într-o adâncă depresie este să constate că niciodată distanța dintre om și funcție nu a fost mai mare: de când numărăm prostiile rostite cu atâta perseverență, nici nu ne mai tulbură pe cât ar trebui descoperirea atâtor medici falși. Pentru că deși au provocat drame, chiar tragedii individuale, niciunul nu a pus în pericol o țară întreagă prin atâta falsitate masivă, prin inconștiența acceptării unui post care implică decizii cu consecințe pentru milioane de oameni. Niciunul nu a făcut dovada unei lipse atât de complete de competențe profesionale, lingvistice și morale.
Mai există un aspect supărător când vine vorba de „hârtiuțe”: atunci când faceți o comunicare importantă către țară, a folosi „hârtiuțe” în loc de documente oficiale e ca și cum v-ați juca pe telefon în timp ce în fața dumneavoastră defilează soldații români întorși de pe frontul din Afganistan, ca să vă dau un exemplu din zona de înțelegere guvernamentală. „Acest lucru” dovedește exact același respect față de concetățeni pe care l-a arătat și ministrul Apărării față de ostași: zero.
„Hârtiuța” este ordonanța de urgență după care se guvernează o țară prin mistificarea realității și înfrumusețarea cifrelor. Ea este definiția însăși a distanței care separă grija infinită pentru gene false și măști cosmetice de disprețul pentru sensul acțiunii politice. Distanța abisală dintre artificialitatea exterioară și interioară a personajului și realitatea nefardată a milioane de oameni. „A gândi românește” în felul în care o face Viorica Dăncilă este, așa cum bine spunea cineva, unul din cele mai grave afronturi aduse oamenilor inteligenți din această țară, mai ales acelora care nu au avut niciodată nevoie de „hârtiuțe” ca să reușească în viață.