2019. 03. 04. MTI
Budapesta, luni, 4 martie 2019 (MTI) - Faptul că Ungaria, o ţară cu numai 10 milioane de locuitori, produce un export de 105 miliarde de euro, spune multe despre munca depusă de angajaţii din Ungaria, a spus ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó. Declaraţie a fost făcută pe postul public de ştiri M1, ca reacţie la datele despre rezultatele comerţului exterior, publicate luni de Institutul Central de Statistică al Ungariei (KSH).
Potrivit estimărilor KSH, în 2018, valoarea în euro a exporturilor a depăşit cu 4,2% valoarea din anul precedent, în timp ce importurile au depăşit cu 7,3% valoarea din anul anterior, excedentul balanţei comerciale ridicându-se la 5,557 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă o scădere de 2,520 de miliarde de euro faţă de cele 8,078 miliarde de euro din anul 2017. În ultimul an, valoarea totală a exporturilor s-a ridicat la 104,885 de miliarde de euro, faţă de cele 100,680 de miliarde de euro din anul precedent; importurile au însumat 99,327 de miliarde de euro, comparativ cu cele 92,602 de miliarde de euro din anul anterior.
Ministrul ungar de externe a explicat că la baza creşterii importurilor se află recordul investiţiilor, care este depăşit an de an: numărul firmelor care investesc este în creştere, se construiesc fabrici, iar companiile de investiţii aduc în acestea utilaje care produc în primul rând pentru export.
Péter Szijjártó a mai spus că, anul trecut, performanţa în exporturi a economiei maghiare a atins o valoare-record; încasările companiilor care operează în Ungaria sunt de 105 miliarde de euro, astfel pot fi create noi locuri de muncă, pot fi operate creşteri salariale, totodată pot fi implementate dezvoltări tehnologice care să crească plus-valoarea, contribuind astfel la modificarea dimensiunii economiei naţionale maghiare.
În lume există o luptă extraordinară, nu numai pentru investiţii, ci şi pentru oportunităţile de export. Guvernul ungar face tot posibilul pentru a ajuta companiile care operează în Ungaria, pentru ca acestea să reuşească să îşi vândă bunurile şi serviciile pe cât mai multe pieţe din străinătate, a punctat
ministrul.
Péter Szijjártó a vorbit şi despre faptul că Germania este prima piaţă de export pentru economia maghiară: anul trecut, 27% dintre exporturile maghiare au ajuns pe piaţa germană. Germania are cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, iar faptul că Ungaria furnizează atât de multe produse şi servicii celei mai puternice economii europene, ilustrează înalta calitate a forţei de muncă din Ungaria, a spus ministrul.
În acelaşi timp, este clar că puterea cooperării economice din Europa Centrală începe să ajungă la nivelul cooperării politice, întrucât trei dintre primele cinci pieţe de export – Slovacia, România, Austria – sunt ţări vecine, iar printre primele zece sunt prezenţi toţi partenerii din Grupul de la Vişegrad. Toate acestea arată: cooperarea economică în Europa Centrală devine din ce în ce mai puternică, iar cooperarea dintre regiunea Europei Centrale şi Germania poate fi motorul creşterii economice europene în perioada următoare, a subliniat Szijjártó. Ministrul a menţionat şi că mediul de investiţii din Ungaria este unul dintre cele mai propice din Europa, acest lucru fiind dovedit şi de cele mai scăzute rate de impozitare la nivel european, de cunoştinţele competitive ale cetăţenilor maghiari, precum şi de datele exporturilor.