Kelemen Hunor, replică pentru Pleşu: Aleg să fiu considerat mai degrabă prost crescut, dar sincer, decât cu tact, dar meschin

http://adevarul.ro/news/politica/kelemen-hunor-replica-plesu-editorialul-adevarul-aleg-fiu-considerat-mai-degraba-prost-crescut-sincer-decat-tact-meschin-1_599579995ab6550cb8129641/index.html

17 august 2017, 14:35 deRedacţia Adevărul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vine cu un drept la replică pentru Andrei Pleşu, după ce scriitorul a publicat pe blogurile adevarul.ro un editorial critic la adresa liderului maghiar, în contextul aniversării Centenarului. 

Redăm integral replica lui Kelemen Hunor: Aerul, maghiarii si domnul Pleşu După ce am citit de trei ori un articol scris de domnul Andrei Pleşu (“Aerul” pe care îl respirăm), mi-am dat seama că am fost înţeles greşit. Voi face câteva precizări, cu toate că un prieten bun mi-a zis: “nu intra într-o dispută cu Pleşu, pentru că îi iriţi din nou pe toţi comentatorii politici”. 

Sunt prost crescut, da, ştie toată lumea de la domnul Pleşu, de aceea nu m-am putut abţine şi am scris rândurile de mai jos. 

Domnul Andrei Pleşu spune că eu nu aş accepta o sărbătoare naţională. Nu am zis aşa ceva nicăieri şi niciodată. Am spus cu totul şi cu totul altceva. 

Desigur aş putea repeta şi acum, exact ce am spus, însă nu cred că ne-am putea apropia mai mult de un consens minimal în legătură cu ceea ce am afirmat eu, de fapt. 

Oricum, pentru a mă linişti, domnul Pleşu se referă şi la nişte “realizări” ale statului român, toate legate de persoana mea. Nu ştiam că o dată, sau chiar de mai multe ori, după ce am fost numit într-o funcţie publică, fie de secretar de stat sau chiar de ministru, sau după ce mi-a fost acordat un premiu literar, nemaivorbind de acordarea unei distincţii foarte importante, m-aş fi obligat să recurg la tăcere, în sensul că nu aş mai avea voie să fac niciun fel de observaţii critice, uneori chiar dureroase, pentru noi toţi. 

De asemenea, nu ştiam până luni dimineaţă, că sinceritatea şi dorinţa de a spune lucrurilor pe nume, discutarea unor teme considerate un fel de subiecte tabu, înseamnă proastă creştere şi lipsă de tact. 

Ceea ce sugerează domnul Pleşu este că, anumite dileme, chiar şi dileme mai vechi, nu pot sau nu trebuie enunţate de maghiari, mai ales dacă sunt politicieni, pentru că vor stârni “vrajba dintre români şi nenumăraţi maghiari”… 

Aşa cum domnul Pleşu mă linişteşte, în sensul că nu este un mâncător de unguri, vreau să-l liniştesc şi eu pe domnul Andrei Pleşu, precizând,că niciodată nu am avut intenţia de a jigni pe cineva. În acelaşi timp, cred că poate fi antrenată orice dispută, chiar şi o dispută legată de relaţia dintre stat şi o minoritate etnică pe care – acceptă sau nu domnul Pleşu – eu şi colegii mei o reprezentăm, în urma unor alegeri libere şi democratice. Sau crede oare domnul Andrei Pleşu, că, aşa cum a încercat dictatura comunistă, tăcerea meschină este preferabilă sincerităţii deranjante? 

Eu aleg să fiu considerat mai degrabă prost crescut, dar sincer, decât un om cu mult tact, dar meschin. 

Apropo de nerealizări, după cum ne reproşează domnul Pleşu - recunosc, şi noi suntem vinovaţi pentru toate nerealizările posibile, desigur, într-o proporţie de şase şi ceva la sută şi pentru toată perioada de o sută de ani. 

Bineînţeles, dacă Ceauşescu ne-ar fi vândut pe bani frumoşi şi pe noi, aşa cum a procedat cu evreii şi saşii, nu ar mai fi avut nevoie de politici complicate de asimilare, iar statul ar fi avut un câştig financiar substanţial şi, implicit, vina noastră ar fi fost, proporţional, mult mai mică. România ar fi avut mai multe autostrăzi, o economie mai solidă şi în permanentă creştere, poate că şi dictatura ar fi fost mai îngăduitoare, iar după 1989, statul de drept ar fi fost mult mai solid, nemaivorbind de calitatea aerului pe care îl respirăm. Ar mai fi un comentariu minor, aparent banal, în ceea ce priveşte respectul. 

Domnul Andrei Pleşu mă apelează cu domnul Hunor, aşa cum fac mulţi colegi şi colege de breaslă mai tineri ai domniei sale, de altfel, toţi comentatori şi analişti rafinaţi. Sigur, în cazul domnului Pleşu nu este vorba despre lipsă de respect, în niciun caz faţă de persoana mea, pentru că ar părea, poate, cam mult să am astfel de pretenţii, dar faţă de modul în care te adresezi unui concetăţean, poate că nu ar fi exagerat să am o astfel de aşteptare; însă fiind vorba despre domnul Andrei Pleşu, evident, excludem proasta creştere sau lipsa de maniere. Poate că este doar ignoranţă sau indiferenţă. Poate că nu a avut timp să verifice care este numele meu de familie şi care este prenumele meu. Eu îl înţeleg, nu este nicio problemă, nicio supărare. Abia au trecut 99 de ani de când trăim în acelaşi stat, deci avem viitorul în faţa noastră şi tot timpul necesar de acum, să verificăm anumite lucruri şi să discutăm calm despre toate temele considerate importante. Kelemen Hunor

Andrei Pleşu „Aerul“ pe care îl respirăm 

http://adevarul.ro/news/societate/aerul-respiram-1_59908b495ab6550cb8f84548/index.html

14 august 2017, 07:29 

E, fireşte, binevenită crescînda exigenţă planetară faţă de sănătatea mediului în care trăim. Trebuie să ştim ce aer respirăm, ce apă bem, ce produse „naturale“ mîncăm, ce resurse globale punem în pericol, cum putem fi influenţaţi de ambianţa vieţii noastre zilnice şi cum putem influenţa, la rîndul nostru, această ambianţă.

Pe scurt, orice preocupare legată de ecologie e salutară, chiar dacă, uneori, prin derapajele retorice ale unor „militanţi“, asistăm şi la discutabile ideologizări lucrative... Ceea ce pierdem, însă, din vedere, este că ”atmosfera” sub impactul căreia ne petrecem viaţa nu include numai ”datul” natural (afectat, din păcate, de multiplele noastre neglijenţe consumiste), ci şi ”suprastructura” pe care o producem noi înşine prin limbaj, moravuri, comportament public, reguli (sau nereguli) sociale. Nu respirăm doar aerul oferit de văzduhul circumterestru, ci şi ”aerul” cetăţii, al comunităţii în care trăim. ”Aerul” acesta ne este livrat nu de atmosfera fizică a planetei, ci de politicieni, de ziarişti, de profesori, de artişti, de vecini, de comentatori volubili prezenţi ubicuu, cu alte cuvinte, de concetăţenii noştri, de ”lumea” noastră. Nu părem prea îngrijoraţi de ”poluarea” acestei zone, de aspectul toxic al scenei noastre publice, de modul grosolan, vicios, în care mulţi dintre ”actorii” spectacolului cotidian pun în pericol, fie că îşi dau sau nu seama, metabolismul nostru intelectual şi sufletesc. Într-un regim totalitar, nu respiri doar oxigenul la îndemînă. Respiri minciună, suspiciune, frică. Aşa ni s-a întîmplat tuturor, în România, între 1948 şi 1989. Cu rezultate încă perceptibile în felul nostru de a fi. Acum, ”răul” e ambalat mai comestibil, mai ”inocent”. Sursa lui este, ca şi în Raiul protopărinţilor, o potenţială virtute: libertatea. Suntem, în sfîrşit, liberi, să spunem ce vrem, aşa cum vrem, despre orice şi despre oricine. S-a dat drumul la ”opinie”, la caft generalizat şi impenitent, la dreptul de a suspenda orice tip de ”cenzură”. O probă palapabilă sunt ziarele şi televiziunile. În ce mă priveşte, contemplu cu sinceră compasiune efortul fatal al multor gazetari de a obţine, cu orice preţ, un rating necesar publicaţiei şi patronului. Trebuie să fie istovitor şi schimonositor psihologic să cauţi mereu scandalul, tîlhăria, crima, ”senzaţionalul” oricît de trivial, catastrofa iminentă, lacrima de telenovelă şi băşcălia de birt. Recunosc că ”piaţa” e foarte ofertantă. Ecologic vorbind, ne mişcăm într-un mediu sufocant, plin de impurităţi de tot soiul... Chiar şi publicaţii mai pretenţioase cad sub ispita de a practica, de pildă, ”necrofilia”. Săptămîni de-a rîndul se adulmecă agonia şi moartea cîte unei ”vedete” nenorocite. Ce-o durea, ce zicea, cît suferea, cum arăta, cum se purta soţul (sau soţia), ce-a spus şi ce-a făcut văduvul (sau văduva), cum se ceartă între ei ”cei apropiaţi”, cum a fost înmormîntarea etc. Aflu mereu lucruri pe care nu vreau să le aflu. Că soţia unui cunoscut actor a căzut în cap pe scări (regret sincer, dar cred că nici dînsa nu-şi doreşte acest tip de ”notorietate”), că a murit sora cutărei cîntăreţe, că văduvul sfîşiat de durere al altei cîntăreţe şi-a refăcut cam repede viaţa. Indiscreţia mitocănească, gustul pentru ”breaking news” de mahala, bîrfa de uliţă au fost adoptate ca ”meserie” de toată lumea. Se practică şi şmecheria ”profesională”. Pui poza unui artist cunoscut şi scrii sub ea ”A murit!” Candid, te repezi să vezi despre ce e vorba. Afli că i-a murit pisica. Pe urmă, deriva limbajului. Un ”star” de televiziune se simte ”ca acasă” în studioul emisiunii sale şi, dacă se enervează, (ceea ce i se întîmplă foarte des) se adresează public preopinenţilor ca într-o îmbrînceală din spatele blocului: ”boule!”, ”dobitocule!”, ”eşti cretinoid!”. 

Nu contează dacă, într-un caz sau altul, bătăuşul cu pricina poate avea dreptate. Contează că se simte îndreptăţit să defileze dinaintea tuturor, după pofta inimii, în izmene. Un ”analist” indispensabil, cvasi inexistent altfel decît printr-o repetitivă proastă dispoziţie, taxează scurt spusa unui ”duşman”: ”minte ca un porc!” A devenit cool sa i te adresezi, în presă, preşedintelui ţării cu apelativul ”Nea`Klaus!”, sau să bombăni un coleg de blog numindu-l ”tîmpit cu diplomă”. Altul îi invită, suveran, pe eventualii săi critici, ”să-l pupe în c...”. A face ”polemică” a devenit scuza ”estetică” pentru a dezlănţui necuviinţa, brutalitatea, tupeul cras. 

Politicienii s-au aliniat şi ei, în număr mare, la această chermeză porno. Se iau la mişto, se insultă grotesc unii pe alţii în văzul lumii, dau de pămînt cu moderatorii care i-au invitat (e drept că nici aceştia nu rămîn mai prejos…), lovesc ”la gioale”, calomniază vesel, trăiesc, bolovănos, într-o neîncetată gherilă de periferie. Apropo de politicieni: nu-mi iese din minte proasta creştere, lipsa de tact, mediocritatea contextuală a unui lider maghiar, care a ţinut să precizeze că minoritatea pe care o reprezintă nu vrea şi nu poate să participe la sărbătoarea Centenarului. Tot ce a reuşit, prin această ţîfnoasă remarcă, a fost să stimuleze exact retorica naţionalistă pe care o amendează, cînd e vorba de ”ceilalţi”. 

Dl Kelemen Hunor, căci despre el este vorba, nu se simte în largul lui să accepte o sărbătoare naţională, în lipsa oricăror ”realizări” în ultima sută de ani. Nu cred că m-am manifestat vreodată ca xenofob, ca mîncător de unguri, ca susţinător al naţionalismului autohton, mai ales cînd el ia forme extreme, sau ridicole. 

Dar nu pot să nu observ că unele ”realizări” am avea de raportat, totuşi, pentru a îmblînzi exigenţele dlui Hunor: de pildă, n-am ezitat să-l numim ministru al Culturii (2009-2012), după ce, mai întîi, fusese secretar de stat. Uniunea Scriitorilor din România n-a ezitat să-l premieze, pentru merite literare, în 1995, iar în anul 2000, Preşedinţia i-a oferit distincţia supremă (”Steaua României”). 

Nu s-ar zice că dl Hunor a fost ”discriminat”, ca minoritar, în toţi aceşti ani (doar dacă nu cumva am vrut să-l ”asimilăm” pe şest, cum facem mereu de la 1918 incoace...). 

Pe de altă parte, deputat în Parlamentul ţării de peste 16 ani, dl Hunor are şi dînsul, probabil, partea lui de răspundere, dacă e să contabilizăm ”realizările” şi eşecurile guvernărilor autohtone (cu care, indiferent de culoarea politică, UDMR s-a aliat, de regulă, fără prejudecăţi). L-aş invita, deci, fără supărare, să nu mai stimuleze vrajba dintre români şi nenumăraţii maghiari pe care, sunt sigur, nu-i reprezintă. 

Să ne lase pe toţi să respirăm, prieteneşte, acelaşi aer, cu bunele şi relele lui. Rîndurile de mai sus sunt departe de a epuiza inventarul mîrlăniei generalizate care ne însoţeşte, direct sau subliminal, cu voie, sau fără voie, de dimineaţa pînă seara. 

Dacă ţinem la sănătatea noastră spirituală, ar fi cazul să le acordăm cel puţin tot atîta atenţie cîtă acordăm apei contaminate, alimentelor degradate sau falsificate, oxigenării defectuoase a plămînilor noştri. Ar fi, de asemenea, cazul să nu uităm că, pentru intoxicaţie intelectuală şi morală, pentru decăderea bunelor maniere şi a decenţei publice nu există, din păcate, ”Smurd”, nu există respiraţie artificială, nu există clinici de recuperare. Mortalitatea e garantată...

Cluj-Bucureşti, 2-0. Aşa se administrează pe bune un oraş modern

http://adevarul.ro/news/societate/cluj-bucuresti-2-0-noua-victorie-cetateni-1_598abea25ab6550cb8dbead4/index.html

9 august 2017,  Sebastian Burduja 

Cluj-Napoca se dezvoltă într-un oraş modern „pe bune” Recent, un prieten din Cluj mi-a spus un banc, ca de la un ardelean la un moldovean. Întrebare: „Cum latră câinii în Ardeal?” Răspuns: „No, ham.” Gluma-i glumă, dar tot mai multe date ne arată că există diferenţe tot mai mari de viziune şi de dezvoltare între România de dincolo de Carpaţi şi restul ţării. 

În comparaţie cu oraşe precum Cluj, Oradea, Timişoara, Arad, sau Alba Iulia, cel mai prost arată Bucureştiul, deşi are cele mai mari resurse disponibile, deşi ca PIB/capita ajustat la puterea de cumpărare a depăşit oraşe ca Roma, Berlin, sau Madrid şi deşi este, vai de coadă fără cap, un „oraş smart unde locuiesc mulţi oameni smart”. Scriam nu cu mult timp în urmă despre cum Clujul începe să ia avans faţă de Bucureşti, ca destinaţie preferată a românilor. Studiul Băncii Mondiale citat atunci arăta că peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca, datorită calităţii vieţii. Clujul devine cel mai atractiv „oraş secundar” al României – un „oraş magnet” în deplinul sens al cuvântului. 

Susţineam atunci că oraşul din Transilvania a înregistrat o „victorie” clară în faţa Bucureştiului, în principal datorită viziunii administraţiei locale, dublată de un mediu privat şi o societate civilă efervescente, toate în acord cu un principiu simplu: un oraş competitiv este un oraş unde se trăieşte bine. Altfel spus, calitatea vieţii contează pentru dezvoltarea economică. Era un 1-0 clar şi sec. 

Între timp, Clujul a mărit avantajul la 2-0 printr-o nouă victorie în faţa unui Bucureşti rămas cu kitsch şi circ. 

Nu vorbesc despre festivalul Untold, care a devenit unul dintre cele mai mari din Europa, aducând la Cluj nu mai puţin de 330.000 de participanţi şi zeci de milioane de euro economiei locale. 

Este într-adevăr un succes remarcabil, datorat în bună măsură şi administraţiei locale, dar meritul principal rămâne al organizatorilor săi. 

A compara Untold cu anumite concursuri de balcoane sau cu tot felul de idei aiuristice din zona „culturală” ar fi ridicol. 

Un oraş competitiv este un oraş unde se trăieşte bine. 

Ne referim însă la altceva, iar noua „victorie” a Clujului reprezintă o premieră remarcabilă chiar în administraţia românească: 

Clujul este primul oraş care lansează un proces online de bugetare participativă. 

Un proiect derulat în mod profesionist, prin intermediul unui site cu o interfaţă intuitivă. Un proiect singular şi neaşteptat în spaţiul românesc, unde administraţia publică este sinonimă cu opacitatea, corupţia şi lipsa de viziune. De ce este binevenit acest demers? În primul rând, bugetarea participativă îşi propune implicarea cetăţenilor într-un proces democratic de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a bugetului public (sau a unui procent din acesta). Ea creează o modalitate pentru cetăţeni de a aduce în prim plan nevoile comunităţii şi joacă un rol fundamental în prioritizarea resurselor publice pe baze echitabile şi incluzive, eficientizând cooperarea dintre actorii cheie: membrii comunităţii şi reprezentanţii/delegaţii lor, autoritatea publică, organizaţii ale societăţii civile şi experţi la nivel tehnic. 

Bugetarea participativă a fost implementată pentru prima oară în 1989, în Porto Alegre (Brazilia). În prezent, ea este aplicată în peste 1500 de oraşe din întreaga lume, inclusiv în Germania, Franţa sau Italia. 

Studiile Băncii Mondiale şi ale altor instituţii internaţionale demonstrează că o astfel de măsură aduce cu sine o serie de beneficii clare, precum facilitarea prioritizării colective a alocării resurselor, îmbunătăţirea serviciilor publice prin identificarea directă a nevoilor comunităţii, inclusiv în cadrul grupurilor marginalizate, creşterea gradului de încredere între nivelul politic-administrativ şi cetăţeni, îmbunătăţirea transparenţei administraţiei publice, creşterea responsabilizării funcţionarilor publici, promovarea unei culturi democratice în cadrul comunităţii, dezvoltarea capitalului social prin crearea forumurilor prin care membrii comunităţii locale se întâlnesc, negociază şi iau decizii comune sau promovarea simţului civic şi a modelului de cetăţean implicat şi responsabil (cu rezultate pozitive – atenţie – inclusiv la nivelul colectării taxelor şi impozitelor). 

Trebuie menţionat totodată că bugetarea participativă nu reprezintă un panaceu la problemele comunităţilor. Aceasta necesită un angajament ferm şi continuu din partea tuturor părţilor interesate, inclusiv resurse dedicate pentru organizarea activităţilor necesare, şi se pretează mai ales la proiecte de un anumit tip (de ex., lucrări publice) desfăşurate într-un orizont de timp scurt şi mediu, pentru a păstra interesul viu în comunitate. Primii paşi pentru bugetarea participativă la Cluj datează de aproape cinci ani. 

A fost pilotat mai întâi un prim proiect de bugetare participativă în cartierul Mănăştur, prin care Primăria a organizat întâlniri cu cetăţenii (administratorii de bloc, în cazul acesta), care au spus ce fel de proiecte îşi doresc. 

Astfel au fost iniţiate proiecte de parkinguri, reabilitări de zone dintre blocuri, precum şi modernizarea cinematografului Dacia şi a străzii Mehedinţi. Succesul acestor proiecte a dus la implementarea bugetării participative în forma actuală. 

Ce-avem noi aici? 

Un proiect gândit cap-coadă, implementat cu răbdare şi perseverenţă, testat şi apoi replicat la scară mai mare. No, ham. Subliniez însă faptul că pe lângă deschiderea autorităţilor publice, un rol major l-au jucat şi eforturile societăţii civile de a promova beneficiile proiectului. Am văzut cu ochii mei cât de mult s-au zbătut activiştii clujeni pentru acest proiect. În 2013, într-o echipă a Băncii Mondiale coordonată de Marcel Ionescu-Heroiu, am luat parte la mai multe discuţii şi prezentări pe tema bugetării participative, inclusiv în compania unor experţi internaţionali. Am întâlnit clujeni care au refuzat să spună „la noi nu se poate” şi nici nu s-au resemnat cu „merge şi-aşa”. Stimă lor. Într-un context mai larg, societatea civilă românească a propus şi alte instrumente moderne de identificare a soluţiilor la problemele comunităţilor din România, prin cooperarea dintre cetăţeni şi autorităţile locale. 

Un astfel de exemplu este platforma prioritatileorasuluitau.ro, realizată de Fundaţia CAESAR încă din 2015. 

Intraţi pe site şi vedeţi cum puteţi propune un buget propriu în mai multe oraşe din România, pe baza unor date publice, verificate. De altfel, bugetarea participativă reprezintă un exemplu de politică publică în care credem şi pe care am promovat-o de fiecare dată când am avut ocazia. Ea este o expresie a principiului pe care îl promovăm inclusiv prin PACT: într-o democraţie adevărată, principalul actor civic şi politic este cetăţeanul, iar libertatea adevărată înseamnă implicare în şi pentru comunitate. Orice măsură care încurajează transferul de competenţe de la un stat putred către cetăţeni trebuie sprijinită. Pentru cei care consideră că oraşele din România nu sunt pregătite pentru un astfel de pas, avem un singur răspuns: în 3 săptămâni de la lansarea programului la Cluj, au fost depuse peste 120 de proiecte. 

Ce ne demonstrează aceste cifre? 

Întâi de toate, interesul uriaş generat de proiect confirmă succesul său. Asta face din proiectul bugetării participative o adevărată victorie a administraţiei Clujului. Totodată, demonstrează că în România societatea civilă şi cetăţenii care chiar reprezintă o voce pentru comunităţile lor pot avea un grad mare de implicare dacă li se dă un instrument prin care se pot exprima şi pot influenţa deciziile care îi privesc. Bugetarea participativă constituie prin urmare un instrument care stimulează participarea civică, o condiţie de bază pentru orice democraţie sănătoasă. Totodată, introducerea unei astfel de măsuri înseamnă un gest de civilizaţie politică şi o speranţă pentru micşorarea prăpastiei dintre cetăţeni şi aleşii lor. Exact astfel de iniţiative vor duce la recucerirea politicii româneşti şi la redobândirea conştiinţei responsabilităţii fiecărui cetăţean de a se implica în schimbarea în bine a comunităţii sale şi a ţării. Într-o democraţie adevărată, principalul actor civic şi politic este cetăţeanul, iar libertatea adevărată înseamnă implicare în şi pentru comunitate. 

Dincolo de beneficiile concrete ale proiectului, victoria pe care înregistrează Clujul prin adoptarea bugetării participative este şi o victorie a democraţiei româneşti. 

Gradul de implicare civică în România se află în momentul de faţă la un maxim istoric, iar protestele de la începutul anului sunt o dovadă în acest sens. Cu toate acestea, pentru ca progresul social să existe, această uriaşă energie civică trebuie valorificată şi într-un pas ulterior etapei de sancţionare publică a abuzurilor conducătorilor noştri. Pentru ca această etapă vitală să existe, este nevoie însă de un cadru adecvat. Iar bugetarea participativă este tocmai un exemplu în acest sens. Ea reprezintă o ocazie atât de necesară pentru a canaliza uriaşa energie din societatea civilă spre un demers constructiv în arena publică. Pentru moment, este o victorie a Clujului. 

Dar ar putea fi replicată uşor şi cu succes şi în Bucureşti – şi chiar şi în Voluntari. 

Astfel, sigur n-am mai cheltui aiurea pe panseluţe, borduri şi stâlpi prin parcuri. Sigur n-am mai face monumente ale prostului gust. Sigur am începe să investim în calitatea vieţii oamenilor, iar Capitala ar arăta în sfârşit ca un oraş modern, cu spaţii verzi, piste pentru biciclete şi trotuare eliberate de maşini. Bugetarea participativă ar fi vitală şi în alte oraşe de provincie, precum Piatra-Neamţ. 

Poate aşa s-ar fi putut evita investiţii precum celebra telegondolă, care a îndatorat oraşul pentru mulţi ani de-acum încolo. Dar şi la nivel comunal decizia pe banul public ar trebui să aparţină cetăţenilor. Astfel n-am mai avea bănci montate aiurea pe marginea unui drum judeţean fără trotuar (83.000 RON), terenuri de fotbal în pantă (600.000 RON), parcuri comunale cu sute de pubele şi bănci (peste 4.000.000 RON) şi alte bazaconii plătite din buzunarul nostru. 

Aşadar, avem modelul bugetării participative şi avem deja dovada funcţionării sale...în România. 

Ce îi opreşte pe alţi primari şi consilieri locali din ţară să aplice aceeaşi reţetă? 

Probabil, faptul că pentru multi dintre ei aceasta prezintă un defect major: bugetarea participativă înseamnă mai mult control cetăţenesc şi mai puţin de furat. Ceea este de neacceptat pentru baronii noştri. 

Întrebarea pentru toţi cetăţenii României e una singură: mai stăm spectatori în tribună sau intrăm pe teren şi jucăm pe bune? 

A contribuit Alin Iliescu

Primul oraş cu adevărat smart din România. Profitând că e la graniţă, Oradea s-a alipit la Ungaria

http://www.timesnewroman.ro/it-stiinta/primul-oras-cu-adevarat-smart-din-romania-profitand-ca-e-la-granita-oradea-s-a-alipit-la-ungaria

Într-o perioadă în care absolut toată lumea, inclusiv țăranca de Bacău cu buletin de Voluntari, Gabi Firea, vorbește despre orașe smart, iată că avem în sfârșit un prim exemplu de oraș cu adevărat smart: Oradea. Profitând de faptul că se află la graniță, orașul de pe Criș a făcut o mutare extrem de inteligentă și s-a alipit la Ungaria.

”Practic, ne-am întors acasă”, exultă primarul din Oradea. ”Și nu e vorba atât de faptul că acum suntem oraș unguresc, cât mai ales de faptul că am scăpat de România. Ne-am săturat să contribuim la PIB cu bani care ajung apoi în Teleorman, Călărași sau în celelalte județe de săraci și putori din sud.”

Iar efectele alipirii la Ungaria încep deja să se vadă în Oradea. Numărul turiștilor care și-au arătat intenția de a vizita orașul aproape s-a dublat iar contractul pentru autostrada Oradea-Debrecen, prin care orașul de pe Criș va fi practic legat prin autostrăzi de toată Europa, a fost deja semnat. Dar, poate cel mai important lucru, în Oradea nu mai există acum nici filială PSD, nici cinematograf în care să ruleze filme românești.

Scris de Calin  21.07.2017  IT & Știința

Demonstratie de forta in Transilvania: Tancuri, elicoptere si avioane de atac, artilerie si mii de soldati intr-un exercitiu militar in care un agresor ataca Romania

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21903195-video-demonstratie-forta-transilvania-tancuri-elicoptere-avioane-atac-artilerie-mii-soldati-intr-exercitiu-militar-care-agresor-ataca-romania.htm

Victor Cozmei  16 iulie 2017, 

Mai multe tari din Europa sunt atacate de un agresor cu scopul de a acapara zona economica a Marii Negre. Forte NATO conduse de Statele Unite si Romania intervin sa apere teritoriul. Asa suna scenariul fictiv pe care s-a bazat exercitiul militar Getica Saber 17 de la Cincu, unul dintre cele mai mari demonstratii din cadrul seriei de exercitii Saber Guardian 2017. Circa 5.000 de militari - romani, americani, croati, armeni, uicraineni si muntenegreni - si peste 650 de mijloace tehnice, de la tancuri si blindate, elicoptere de atac si avioane de lupta, la artilerie grea, rachete si drone. 

Cu ce mijloace tehnice au participat SUA si Fortele Romane:

SUA

Tancuri M1A2 "Abrams" si blindate Bradley 

Avioane de lupta F-15 

Elicoptere de atac Boeing AH-64 Apache

Obuziere M109A6 "Paladin" si M777

Sisteme de lansatoare de rachete multiple cu raza lunga - MLRS

Sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate inalta M142 - HIMARS

Lansatoare JAVELIN si TOW

Drone UAS Raven

Romania

Tancuri TR-85M1 "BIZONUL"

Blindate MLI-84 "Jder" cu rachete dirijate antitanc SPIKE

Avioane de vanatoare F-16 Fighting Falcon si MiG-21 LanceR

Elicoptere de lupta IAR 330 Puma SOCAT

Sistemul antiaerian autopropulsat blindat Ghepard

Lansatoare multiple de rachete - LAROM

Aruncatoare de grenade AG-9 - tun fara recul de calibru 73 mm

Scenariul si desfasurarea exercitiului:

Exercitiul intrunit cu trageri de lupta Getica Saber 17 de la Cincu este bazat pe un scenariu fictiv in care mai multe state europene sunt atacate succesiv de o forta ostila ce incearca sa obtina controlul deplin asupra zonei economice a regiunii Marii Negre.

O brigada multinationala condusa de USAREUR - Fortele Terestre ale Statelor Unite dislocate in Europa - este creata pentru a contracara aceasta ofensiva, fiind compusa din forte militare NATO si aliate din Romania, Croatia, Armenia, Muntenegru, Ucraina si trupe de infanterie mecanizata din SUA, sustinute de tehnica de razboi specifica din dotarea armatelor romana si americana: tancuri, tunuri de artilerie, aparare antiaeriana, elicoptere si avioane de lupta.

> Operatiunile defensive se declanseaza cu identificarea obiectivelor importante ale inamicului, cu precadere a unitatlor de aparare antiaeriana. Trupele de recunoastere utilizeaza drone pentru a strange informatii de pe campul de lupta si pentru a marca tintele inamice. 

> Atacul se concentreaza pe suprimarea mijloacelor de lupta antiaeriana ale inamicului prin foc sustinut de americani, cu sistemele de lansatoare de rachete multiple cu raza lunga (MLRS) si sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate inalta M142 (HIMARS), si de romani, cu lansatoarele multiple de rachete LAROM.

> Concomitent, mortierele armatei romane declanseaza focul pentru a acoperi deplasarea militarilor care avanseaza pentru a ocupa pozitii strategice, companii de americani si croati, alaturi de un pluton din Muntenegru.

> Pe masura ce infanteria avanseaza, doua avioane de lupta MIG-21 apartinand Fortelor Aeriene Romane survoleaza spatiul ocupat de unitatile inamice, atacand cu bombe de cate 100 de kilograme. In tot acest timp, avioane de lupta americane F-15 intaresc suprematia aeriana asupra campului de lupta.

> Cele doua MIG-21 sunt urmate de patru elicoptere de lupta IAR 330 Puma SOCAT ale RoAF, care ataca fortele ostile, distrugandu-le vehiculele de recunoastere cu tunuri-mitraliera si rachete aer-sol.

> Elicopterele de atac americane AH-64 Apache intra in scena pentru a inlocui elicopterele SOCAT PUMA, deschizand focul cu tunurile automate cu calibru de 30mm din dotare, indreptate catre vehiculele de infanterie ale adversarului.

> Infanteria aliatilor avanseaza: blindatele americane Bradley intra in scena si ataca tinte inamice.

> Mai multe companii de infanterie romane, croate, ucrainene si americane ocupa o linie de aparare a inamicului si isi stabilesc pozitii de forta. 

In timp ce infanteria continua asaltul asupra trupelor terestre inamice tot mai slabite, elicoptere de lupta UH-64 Apache ataca blindatele inamicului cu rachete.

Plutonul trimis in recunoastere si radarele de artilerie identifica vehiculele blindate din corpul central al agresorilor, amplasate pentru a crea o bresa in apararea aliatilor

> Un grup multinational de blindate sub comanda romaneasca, format din tancuri autohtone TR-85M1 "Bizonul" si tancuri americane M1A2 Abrams patrund pe campul de lupta si ataca tancurile si vehiculele blindate ale adversarilor. 

> Totodata, vehiculele blindate romanesti MLI-84 "Jder" ataca tinte blindate cu rachete dirijate antitanc SPIKE, in timp ce unitatile de infanterie lanseaza munitie antitanc cu lansatoare TOW si JAVELIN.

In acest moment, inamicul este sub foc continuu din pozitiile americane si romanesti de artilerie grea, tancuri, vehicule blindate, dar si din aer, de unde ataca elicopterele de lupta UH-64 Apache.

Agresorul a pierdut din ce in ce mai mult teren, asa ca trupele de infanterie avanseaza si isi asigura pozitia, in timp ce elicopterele de lupta si tancurile asigura foc de acoperire.

> Pe cer apar avioanele de lupta F-16 din dotarea Fortelor Aeriene Romane, supravegheaza campul de lupta, mentinand suprematia aeriana pe masura ce unitatile terestre se deplaseaza in teritoriul eliberat.

Roger Stone: „Dacă vi se pare comunismul rău, cum credeţi că ar arăta o lume dominată de Soros?“

http://adevarul.ro/news/eveniment/partea-1interviu-roger-stone-consilier-presedintilor-americani-trump-reagan-nixon-daca-pare-comunismul-rau-credeti-arata-lume-dominata-soros-8_5961dc975ab6550cb8eec455/index.html

Recent am descoperit interviul mai jos şi am considerat că trebuie să fie citit şi de cititorii  noştrii:

Partea 1/INTERVIU Roger Stone, consilier al preşedinţilor americani Trump, Reagan şi Nixon: „Dacă vi se pare comunismul rău, cum credeţi că ar arăta o lume dominată de Soros?“

Petiția Regionalizării

https://www.petitieonline.com/petitia__regionalizarii

[Grațian Mihăilescu, consultant, publicist, activist, expert în politici interne și externe, dezvoltare regională, relații internaționale și studii europene]

"Sunt unul dintre promotorii ideii de regionalizare și descentralizare și consider că un asemenea proces bine realizat poate duce la o reformă a administrației, la o eficientizare a funcționarii acesteia, la o dezvoltare regională, la reducerea disparităților economice, la implicarea activă a cetățenilor (nivelul decizional fiind adus mai aproape de nevoile lor), pentru promovarea principiului subsidiarității (unul dintre principiile de bază ale UE) și nu în ultimul rând la o absorbție mai bună a fondurilor europene" (http://pcmcluj.blogspot.ro/2015/01/gratian-mihailescu-regionalizare-si.html).

Acesta este discursul pe care Grațian Mihăilescu, specialist în dezvoltare regională, îl expune la toate evenimentele la care participă, ori de câte ori are ocazia. 

Din păcate, proiectul său de reformă a regionalizării, după modelul de succes implementat în Polonia a rămas fără ecou, fiind blocat de fiecare dată de interesele "superioare" ale politicienilor din România. 

Firește, Bucureștiul își dorește ca întreaga putere politică și administrativă să rămână la centru, de unde putem fi "controlați" cel mai bine. 

Astfel, în timp ce alte state post-comuniste, care acum 10 ani se aflau la același nivel de dezvoltare cu cel al României au implementat de mult o reformă a regionalizării extrem de eficientă prin care regiunile lor au devenit autonome, au dobândit personalitate juridică, le-au fost atribuite denumiri specifice care în timp au devenit brand-uri regionale de țară, au negociat direct cu Comisia Europeană valoarea fondurilor europene atribuite dezvoltării regionale pe care ulterior și le-au gestionat singure, în România toate aspectele dezvoltării sunt gestionate la centru, într-un mod din ce în ce mai ineficient.

Această petiție a fost realizată cu scopul de a colecta semnături pentru redeschiderea negocierilor privind implemetarea unui proces eficient de regionalizare în România, care să ducă în primul rând la o absorbție mai bună și mai ales mai eficientă a fondurilor europne (ținând cont de faptul că fiecare regiune în parte își cunoaște mult mai bine nevoile decât ar putea să o facă vreodată Guvernul Central).

Petiția susține regionalizarea administrativă a statului românesc și nu are nicio legătură cu regionalismul politic exacerbat (http://contributors.ro/administratie/regionalizarea-clarificarea-unui-concept/).

Petiția se adresează tuturor românilor care își doresc o țară ca afară, care mai cred în România și care își doresc ca ea să se dezvolte cu adevărat, după mai bine de 10 ani de integrare europeană.

Ne propunem să strângem 968 583 de semnături (5% din populația României) pentru a putea propune acest proiect Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

"România are nevoie de descentralizare și regionalizare pentru transparență, responsabilitate, eficiență, guvernare multi-level și competitivitate. România are nevoie ca principiul subsidiarității să funcționeze și are nevoie cu adevărat ca procesul decizional să se realizeze de jos în sus. România are nevoie de o schimbare administrativă [...] pentru a face față cu succes viitoarelor politici de dezvoltare ale UE". [Grațian Mihăilescu, Pledoarie pentru regionalizarea României]

Drd. Anamaria Loredana Ianoși, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene Contactați autorul petiției
Observaţia Redacţiei:
Problema regionalizării nu se v-a rezolva cu vreo petiţie, pe care ar trebui prezentat MDRAFE-ului nici în data când a fost pregătit pentru semnare în primul rând pentru că regiunile trebuie formate în baza normelor unităţii teritoriale statistice(NUTS). In conformitate cu aceste norme "unitatea de bază" este judeţul, care face obiectul NUTS3. Mai multe judeţe adică unitate NUTS3 pot forma o unitate mai superioară NUTS2 , care este "regiunea". Mai multe "regiuni" pot forma o altă unitate superioară NUTS1, care este "macroregiunea"
Dar şi judeţul adică unitatea administrativă NUTS3 se poate compune din unităţi inferioare zis "microregiune" adică NUTS4. Ultima unitate NUTS5 sunt localităţile.
In conformitate cu normele europene NUTS1, NUTS2 şi NUTS3 întră în jurisdicţia UE iar NUTS4 şi NUTS5 în sfera guvernelor ţărilor componente.
Deci, dacă vorbim de "regiuni" nu putem uita că formarea acestei unităţi se face cu voinţa locuitorilor lui. Aşa se procedează în UE şi nu vreun partid sau un guvern face "rearanjarea de sus în jos" ci invers "de jos în sus" cu ajutorul şi cu voinţa locuitorilor acelui regiuni.
De aceea ideea "regionalizare" relansată de domnul Dragnea, a fost doar praf aruncat în ochii noştrii ca să poate pregăti terenul pentru alte lucruri şi interese. Pentru că relansarea s-a făcut odată cu aşa zisă  ideea de "descentralizare" a făcut să încurce şi nici decum să rezolve problemele la "regionalizare". Atunci când domnul amintit încă conducea ministerul mai sus amintit se putea constata că în site-ul ministerului  nici o informaţie despre acest fel de activitate nu apară! Iar specialiştii comisiei regionalizării - creat de ministrul de atunci - asistau defapt la o paradă de regionalizare-descentralizării. 
Ca să înţeleagă cititorii: pentru crearea unei regiuni nu se cere o anumită lege sau schimbarea vreunei legi, ci doar de o hotărire a guvernului pentru ca pe lângă judeţe - o unitate administrativă - să aibă şi "regiunile"NUTS2 un rol administrativ, o conducere - de regulă ales - cu un rol bine definit de coordonator al planurilor de dezvoltare ale judeţelor , cu responsabilităţi şi cu dreptul de a putea derula proiectele proprii de importanţă regională(NUTS2).  
Fără aceste "drepturi" "regionalizare" rămâne doar o unitate NUTS gol cu o oarecare reprezentativitate şi date statistice, care sunt folosite pentru proiecte în analizele SWOT. 
Date statistice care trebuie să ateste că în regiunea respectivă PIB-ul pe cap de locuitor este sub valoarea de 75 % a celui UE, deci poate derula proiecte de dezvoltare cu ajutorul fondurilor UE...
Altfel nu există premise de dezvoltare regională iar fondurile UE curg aiurea şi mai de grabă către firme căpuşe...
Faptul că există deja o serie de organisme - impuse de UE -  dar, care funcţionează, doar la un sfert din capacitate arată că regiunile teritoriale statistice create şi predate la UE încă din 1997 nu au fost bine gândite încă de la început sau - ce ar fi mai rău - special au fost gândite să servească "centrul" şi nu pe ele însăşi!!! Vă rog să observaţi că şi POR-ul , adică Program Operativ Regional foloseşte doar centrului prin faptul că este conceput pentru toată ţară şi nu pentru regiuni.
De aceea petiţia online nu ar avea mare trecere şi nici valoare... Civicul Ardelean.

Polonia îi răspunde lui Emmanuel Macron pentru declaraţiile batjocoritoare la adresa statelor din estul Europei

http://adevarul.ro/international/europa/polonia-raspunde-emmanuel-macron-declaratiile-batjocoritoare-adresa-statelor-estul-europei-1_595847e85ab6550cb8b5ac9f/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Polonia+%C3%AEi+r%C4%83spunde+lui+Emmanuel+Macron+pentru+declara%C5%A3iile+batjocoritoare+la+adresa+statelor+din+estul+Europei+%2FSe+pot+ap%C4%83ra+Statele+Unite+%C3%AEn+fa%C5%A3a+unui+atac+cu+rachete+din+partea+Coreei+de+Nord%3F+%2F+Cadre+didactice+de+la+Universitatea+Politehnica+Bucure%C5%9Fti+fac+medita%C5%A3ii+gratuite+la+Matematic%C4%83+%C5%9Fi+Fizic%C4%83%2C+pentru+admitere&utm_content=Newsletter-487788-20170702&utm_medium=email

2 iulie 2017,  Laurenţiu Sirbu

Mateusz Morawiecki în cadrul Forumului de la Davos/ Foto: EPA Ministrul de finanţe al Poloniei a răspuns declaraţiei zeflemitoare a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, potrivit căreia statele din centrul şi estul Europei tratează UE „asemenea unui supermarket”, în ceea ce reprezintă un nou semn al unei relaţii tensionate dintre Paris şi Varşovia, relatează cotidianul britanic Financial Times. 

Într-un interviu acordat mai multor publicaţii europene luna trecută, noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, a corelat votul din Regatul Unit cu privire la părăsirea UE cu sosirea unui număr mare de muncitori din Europa Centrală şi de Est şi a avertizat împotriva liderilor statelor europene „ce au o atitudine cinică la adresa UE, de care se folosesc doar pentru obţinerea de capital fără a respecta însă valorile fundamentale ale UE”. Aceste declaraţii au provocat un răspuns imediat din partea prim-ministrului Poloniei, Beata Szydlo, care l-a acuzat de „ostilitate” - o temă reluată zilele acestea de ministrul Economiei, Mateusz Morawiecki. „Atunci când preşedintele Macron afirmă că el nu vrea ca UE să fie tratată asemenea unui supermarket, atunci sunt în acord 100% cu el. Nici eu nu aş vrea ca băncile franceze, supermarketurile franceze să poată desfăşura activităţi economice aici fără nicio barieră, iar şoferii noştri, lucrătorii noştri din construcţii, firmele noastre de consultanţă şi IT să fie supuse acestor restricţii şi impozitelor adiţionale”, a declarat acesta. 

„Este adevărat că sunt mulţi şoferi polonezi pe străzile din Paris sau Amsterdam. Dar pe străzile din Cracovia, Koszalin sau Suwalki sunt multe supermarketuri franceze, bănci olandeze sau companii germane. Din punctul nostru de vedere, am fi foarte bucuroşi să schimbăm rolurile - dar nu ştiu dacă şi lor le-ar conveni acest lucru.” Diviziuni în cadrul UE pe tema refugiaţilor Statele Uniunii Europene sunt divizate pe o linie Est-Vest pe un număr de mai multe probleme - ce variază de la cotele de realocare a refugiaţilor până la regulile şi condiţiile în care angajaţii companiilor din UE pot fi „realocaţi” dintr-un stat membru pentru a lucra temporar în altul. În cadrul aceluiaşi eveniment, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului PiS, văzut ca una dintre cele mai influente voci din politica poloneză, a reiterat ostilitatea Poloniei faţă de încercările Uniunii Europene de a redistribui imigranţii ce cer azil în cadrul uniunii din Grecia şi Italia - o măsură faţă de care şi-au exprimat opoziţia şi Cehia şi Ungaria. 

„Nimeni nu ne va impune o catastrofă socială doar pentru faptul că beneficiem de fonduri europene. Cu toţii ştiţi că mă refer la imigranţii ce vin în număr mare în Europa şi la politica de realocare obligatorie. Conform acordului acceptat de fostul prim-ministru Ewa Kopacz, noi ar fi trebuit să avem 7,000 de persoane aici”, a declarat Kaczynski. „Noi nu am exploatat ţările de unde aceşti refugiaţi vin acum, noi nu ne-am folosit de fosţa lor de muncă şi, în final, noi nu-i chemăm în Europa. După cum am declarat în 2015 în această problemă, suntem gata să luăm parte la programul UE pentru refugiaţi; noi vrem doar să nu avem probleme la care nu am contribuit”, a continuat acesta. Pe de altă parte, liderul principalului partid de opoziţie, Grzegorz Schetyna, a criticat dur guvernul polonez pentru poziţia adoptată, acuzându-l de încurajarea unei „isterii anti-europene”. „Ne uităm şocaţi la cum ne putem pierde libertatea şi independenţa, şi la cum este posibil să umilim atâţi oameni şi să transformăm Polonia într-o ţară de tot râsul în ochii Europei şi ai întregii lumi”

Andrei Pleşu Politică cu pupături

http://adevarul.ro/news/politica/politica-pupaturi-1_595010845ab6550cb884fa2f/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Ple%C5%9Fu%3A+C%C3%AEnd+vor+ap%C4%83rea+pe+scen%C4%83+oameni+care+s%C4%83+nu+te+fac%C4%83+s%C4%83+ro%C5%9Fe%C5%9Fti+c%C3%AEnd+te+g%C3%AEnde%C5%9Fti+c%C4%83+te+reprezint%C4%83%3F+%2Fazil+de+un+milion+de+euro+pentru+cinci+b%C4%83tr%C3%A2ni+%2F+BAC%3A+Se+d%C4%83+startul+probelor+de+foc.+Subiectele+la+Limba+Rom%C3%A2n%C4%83%2C+discutate+la+Adev%C4%83rul+Live&utm_content=Newsletter-485308-20170626&utm_medium=email

26 iunie 2017, 07:02

”(…) Ce veselie! Ce avînt! Ce entuziasm!... A! Sunt sublime momentele cînd un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncîndu-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitînd trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfînta Libertate şi - te pupă! O!” (I.L.Caragiale, Boborul, 1896). 

Mi-a venit în minte acest grandios ”moment” caragialian, cînd - după victoria moţiunii de cenzură prin care pesediştii au recunoscut, cinstit, că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-au numit în guvern miniştri de toată jena - am văzut, la televizor, lungi cozi de admiratori şi admiratoare de partid în jurul lui Liviu Dragnea. Voiau să-l pupe! Să-l pupe rău! Să-şi facă poze lîngă el. Să-l îmbrăţişeze cald. Tocmai avuseseră loc iureşul vitejesc de la Mărăşeşti, bătălia de la Oituz, ofensiva decisivă de la Rovine! Cum să nu-l pupi pe marele învingător? Pe Daddy? Pe strategul care, fie şi pentru o clipă, a făcut să răsune numele patriei, al Teleormanului, al PSD-ALDE-lui, în urechile întregii planete! Lăsînd gluma la o parte, mărturisesc, obosit, că spectacolul de-atunci oferit de parlamentarii neo-socialismului autohton mi s-a părut, stilistic, mai deprimant decît chiar miza ridicolă a întregului episod. Ce amestec de infantilism, ţopenie, slugărnicie, şmecherie ieftină, prost gust! Ideea că depindem de portretele adunate bălos în jurul marelui conducător, de zelul lor mafiot, de plecăciunile lor libidinoase nu îngăduie nici o iluzie. Pe micul ecran se desfăşura o procesiune de mediocri, o combinaţie ţanţoşă de primitivism politic, proastă educaţie, calcul interesat, gelatină umană. Aproape înduioşător era coconetul omagial. Nu le distingeam chipurile, dar le vedeam rochiţele, coafurile, braţetele lacome, posteriorul nemilos, foindu-se drăgălaş în jurul şefului. N-am inventat noi pupătura „prietenească”. Dar i-am adăugat nuanţe inconfundabile. Nu „acolada” de protocol sau de circumstanţă e specialitatea noastră. Nu îmbrăţişarea cordială. Ci ştampila udă aplicată pe obraz sau pe buze, mai ales atunci cînd ea nu are nimic de a face cu afecţiunea reală: e o perfidă afirmare de sine şi un semnal pentru ceilalţi: „Ia priviţi, mă pup cu starostele găştii, ia priviţi, mă pup, la derută, şi cu duşmanii!” „Pupat toţi Piaţa Endependenţi!” Nichita Stănescu, deşi foarte generos, era exasperat cînd tot soiul de veleitari veneau să-i ceară „binecuvîntarea”, asezonată cu două trei vorbe de laudă, rostite public: „Toţi vor un pupu dulce!” Pe Horia Bernea îl iritau diminutivele - şi ele o specialitate a „bucătăriei” naţionale. „Pupici!” - aud şi eu, din cînd în cînd, din partea cîte unui talent confratern. Horia reacţiona nervos: „Prefer «pupoaie»! Mai există şi regionalul „Ti pup dulşe!” şi apetitul mămos („Pupa-o-ar mama pe ea!) şi înjurătura mascată perfid: „Să mă pupi…!” Nu mai vorbesc de variantele peiorative aplicate „pupincuriştilor”. Firile mai ruşinoase sau mai „disciplinate” înlocuiesc, mai ales în politică, pupătura directă, acaparatoare (ca aceea aplicată de Brejnev lui Honecker), cu encomionul zemos, livrat, semnificativ, „cu limba”. Îţi vine să spui că pupătura e, totuşi, mai cinstită: e asumată la vedere, „virilă”, nefandosită, în vreme ce discursul presărat cu tandreţuri laudative pendulează între scatofagie şi senzualităţi…colaterale. Cînd vezi cîtă drăgălăşenie circulă pe coridoarele membrilor de partid fideli, cîtă perversă solidaritate îi ţine laolaltă pe guvernanţi, devii niţel gelos. Pe noi, pe simpli cetăţeni, nu ne iubeşte nimeni? Măcar un pupic, o acadea, o ocheadă. Nu „limbi”, nu promisiuni, nu strigături patriotice şi doine strămoşeşti de dor şi jale. Ci un pic de atenţie, de grijă camaraderească, de milă. Şi mai puţină neruşinare! Politicienii noştri se ocupă făţiş (şi prosteşte!) numai de afacerile lor, de răfuielile lor, de alianţele lor lucrative. Se vede cu ochiul liber că tratează ţara ca pe o simplă materie primă a ambiţiilor şi poftelor lor. Că tot ce ştiu e să se pupe între ei, să se apere obraznic unii pe alţii prin presă şi să-şi ia la mişto adversarii. Reversul pupăturii e, în acest caz, scuipatul, injuria, denunţul. Cît vom mai avea parte de blestemul acestui spectacol? Cînd vor apărea, în sfîrşit, pe scenă, nu figuri providenţiale, eroi folclorici, zîne imaculate, ci măcar oameni normali, cuviincioşi, care să nu te facă să roşeşti cînd te gîndeşti că te reprezintă?

Oare este "greşeală" sau numai asta vrem să comunicăm conaţionalilor?

Autorul articolul de mai jos crede că deţine "adevărul pur" când scria despre o anumită "serie" de greşeli care ar fi fost făcut de reperezentanţii maghiarimi, ca şi cum nu conducerea PSD-ului ar fi fost cea care a greşit, ptr că guvernul ales de ei "nu a dansat" cum ar fi vrut preşedintele lor.

După autor nu PSD-ul greşea ci "alţii" care cereau prea mult chiar vroiau să "devoreze" pe prima...

Curios că autorul crede că reacţia ad-hoc al celor de pe internet au oprit pe Dragnea să nu se lasă "devorat".

Dar cînd nimeni nu se gândea la ceva negativ autorul mai face enumerare de greşeli care ar fi făcut reprezentanţii maghiarimii. Inşirind într-o serie de "5 greşeli de comunicare" către popor, aduce nişte argumente care nu prea sunt în concordanţă cu evenimentele:

- Nu UDMR-ul a mers la PSD-ALDE ci invers aceştia din urmă aveau nevoie de primii ptr greşeala lor de da jos propriul guvern!   

- UDMR nu a cerut decât ce s-a mai convenit şi alte dăţi cu PSD-ul cu anii în urmă, dar careapoi nu s-a finalizat şi chiar s-a tot adunat.

- Cei de la UDMR nu acum au exprimat - ptr prima oară - dorinţa lor de "autonomie" ci cu anii în urmă. Iar această "autonomie" al Ţinutul Secuiesc nu este "ceva" ce ar trebui să aibă numai votul pozitiv al celor de la Parlament. Autorul nu a auzit că prin normele ale unităţi teritorială statistică (NUTS) al UE formarea regiunilor NUTS2 nu intră în sfera de activitate al Parlamentului ci numai şi numai prin voinţa şi la cererea celor care trăiesc în această regiune. Recomandăm autorului să studieze cazul celor care locuiesc în Tirolul de Sud, unde s-au format chiar două regiuni NUTS2. Este vorba de "Provincia autonoma di Bolzano (Bozen)" şi  "Provincia autonoma di Trento (Trient)". Ambele sunt categorisite Regiuni NUTS2 şi statul Italian are câştiguri imense în primul rând că are "linişte" în zonă iar activităţile regiunilor nu sunt finanţate din buget ci din fondurile UE!!! Acest model de bună practică ar putea fi aplicat şi folosit şi în cazul Ţinutului Secuiesc! Nu necesită schimbarea constituţiei, nu este nevoie de vreo lege specială, ci doar de aplicarea unei norme UE: mai precis de NUTS2!!!

- Dacă este vorba de vreo greşeală ar fi cazul ca autorul să-şi ceară scuze publice pentru afirmaţiile scrise negru pe alb: "După ce tu, ungurule, ori de câte ori ai făcut marşuri sau alte manifestaţii publice de 15 Martie, întotdeauna ai cerut autonomie teritorială şi ai afişat simboluri antiromâneşti, mai aştepti ca eu, român, să respect ziua ta naţională?" Aceste rânduri întrunesc tot ce poate fi condamnat prin lege şi nu fac altceva decât să aţâţe spiritele în ambele părţi, dar cel mai grav intrece orice norma deotologică!

- Autorul greşeşte şi în cazul explicării a ce se numeşte "autonomie culturală" Ea nu este egală cu reprezentare în organismele pufoase ale vreunei instituţie, ci tocmai prin acele acţiuni ce condamnă autorul marşuri sau manifestări culturale de 15 martie, etc. A avea cât un reprezentant în inspectoratul şcolar nu este egal cu dreptul la învăţământ la orice nivel şi mai ales la orice instituţie şcolar atît de stat cît şi cele care funcţioneză în cadrul confesiunilor sau ONG-uri. Neacordarea acreditărilor sau chiar desfiinţarea unor instituţii de învăţământ invocând tot feluri de slogane patriotarde sigur nu fac parte din autonomie culturală ce susţine autorul.

- Autorul mai greşeşte şi la sfârşitul articolului scriind că este o greşeală invocarea bacalareatului diferenţiat, acum la criza guvernamentală. Uită că legea învăţământului s-a mai schimbat de multe ori dar nu în bine sau în spiritul convieţuirii. Mulţi conaţionali nu au cunoştiinţă asupra faptului că majoritatea maghiarilor învaţă, ştiu şi vorbesc limba română. Bine sau corect asta este o altă problemă, dar întrebăm cum de nu ştie domnul autor că în ţara noastră statisticile arată un abandon şcolar de câteva sute de mii şi numărul analfabeţilor e în creştere? Aşadar ar trebui să se orienteze în altă parte decât să jignească pe conaţionali.

- Autorul nu cunoaşte bine istoria dacă admite că autonomie Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţat încă din 1867(data formării Austro-Ungariei). Anexarea Transilvaniei în Imperiul Austriac a fost făcută în 1712("Anschluss"-anexarea realizat ptr prima oară ptr Transilvania). La data amintit de autor secuii au pierdut doar dreptul de a forma unităţi de apărare proprie(formaţii paramilitare numit şi "Lófők"- Capul calului) de graniţă. Acest tip de organizare era tradiţională la secui, care se forma la un grup de 10 familii (ei trebuiau să asigure călăreţi, cal, arme  şi harnaşament din fonduri proprii) In 1918 la Marea Adunare Naţională "unirea cu ţară" s-a vrut de către  ardeleni români, - prin Consiliul Director format aici, pe 19 departamente - solictau autonomia Ardealului. Dar I.Brătianu a afirmat că "nu poate fi vorba de autonomie ptr că teritoriile au fost obţinute ca şi prada de război", drept ptr care Regele a fost sfătuit să dea decretul nr. 3.631 din 11 decembrie 1918. publicat în Mon.Of. nr. 212/13 dec. 1918. 

- Să dai vina pe politicienii maghiari pentru incapacitatea proprie seamănă cu povestea iepuraşului cu sau fără şapcă... 

- Nu înţelegem însă, cum se face că multe propuneri de legi, care zac de ani buni în sertarele Parlamentului sau a Senatului, cum de nu sunt sesizaţi de autorul acestui articol, ptr că dacă ar citi prin ele ar putea vedea că multe probleme ar putea fi rezolvate( uitate) şi n-ar mai trebui să se aţâţe spiritele de către unii...   HZ Civicul Ardelean

5 greşeli cu repetiţie ale UDMR în comunicarea cu poporul român

http://adevarul.ro/news/politica/5-greseli-repetitie-udmr-1_594b4eb15ab6550cb8621123/index.html

22 iunie 2017, Marius Diaconescu 

Ceea ce luni seara părea a fi o mare victorie a UDMR s-a răsturnat peste noapte într-un mare eşec. UDMR a profitat de criza lui Liviu Dragnea şi a forţat linia roşie, linia sensibilă între români şi unguri. Strategiile politice ale UDMR-ului se dovedesc a fi greşeli cu repetiţie, pe care unii ori nu le văd, ori nu vor să le vadă. Cine are interes să le repete? 

1. UDMR s-a învăţat să stea pe centura politicii româneşti şi să profite de orice criză politică pentru a-şi atinge obiectivele. Orice partid politic negociază, e drept, şi profită de criza partenerilor săi politici. Dar nu îl devorează. Luni, UDMR a vrut să devoreze PSD. Liviu Dragnea, disperat să nu piardă butoanele partidului, a cedat totul în faţa UDMR-ului. Dar şi negociatorii UDMR au fost hapsâni, şi-au zis că acum e momentul şi au plusat. Tot! Dar au pierdut. Au pierdut pentru că au forţat mâna PSD. PSD este mai mult decât Dragnea. Opinia publică, provocată de trocul dintre Dragnea şi UDMR, a reacţionat pe toate canalele media posibile şi i-au obligat pe parlamentarii PSD din Ardeal să se distanţeze de aceste negocieri. S-au trezit mari patrioţi peste noapte, din cauza mesajelor din presă şi de pe canalele de socializare. Dacă erau mari români cu adevărat, ar fi intervenit de luni seara în aceste negocieri. UDMR trebuie să se adapteze la capacitatea de reacţie rapidă a opiniei publice facilitată de tehnologie. Dacă în anii 1990 mergeau negocierile de culise, pentru că până apăreau în presă sau erau înţelese de opinia publică, deja se consumau, azi internetul şi reţelele de socializare permit reacţii ad-hoc şi o mobilizare suficient de fermă încât aranjamentele de culise şi, mai ales, şantajul politic, să nu aibă succes. Lupii tineri din politica UDMR ar trebui să înveţe alte tactici de negociere, vremea şantajului politic a apus. 

2. Niciun Parlament nu va adopta o lege prin care 15 Martie este recunoscută sărbătoare legală în România. Nu din cauza punctului 12 referitor la Unirea Transilvaniei cu Ungaria din tezele paşoptiştilor maghiari. Oare câţi români mai ştiu ce a fost în 1848? S-au trezit peste noapte mari cunoscători ai istoriei Ponta şi Băsescu, dar dacă îi întrebi ce au hotărât românii la Blaj o să caute pe Wikipedia ca să răspundă. Problema reală este că, după ce tu, ungurule, ai jignit românii de 1 Decembrie, ai purtat banderolă neagră în semn de doliu şi ai luat în derâdere ziua naţională a românilor, crezi că vor accepta românii legiferarea zilei naţionale a maghiarilor în România? După ce tu, ungurule, ori de câte ori ai făcut marşuri sau alte manifestaţii publice de 15 Martie, întotdeauna ai cerut autonomie teritorială şi ai afişat simboluri antiromâneşti, mai aştepti ca eu, român, să respect ziua ta naţională? Aici, UDMR trebuie să lucreze cu propriul electorat şi să îl educe. Dacă vrea să fie respectat de români, trebuie să înveţe să îi respecte pe români. Poate după ce în câţiva ani, în timpul manifestaţiilor de 15 Martie, ungurii vor defila, cu respectul cuvenit, şi cu steagul României, nu doar cu cel al Ungariei, arătând astfel loialitatea faţă de statul român, ai cărui cetăţeni sunt, după ce câţiva ani nu se va mai auzi în 15 Martie discursul autonomist, după ce îi vor invita pe români să sărbătorească împreună 15 Martie, fără să jignească poporul român, da, atunci se poate aştepta UDMR ca în Parlamentul României să fie adoptată o lege care să stabilească 15 Martie sărbătoare legală. 

3. UDMR trebuie să scoată din vocabularul politic cuvântul ”autonomie”. Indiferent că vorbesc de autonomie culturală sau de autonomie teritorială, acest cuvânt provoacă o atât de mare iritare între români, încât niciodată nu vor putea susţine o lege dacă în text se regăseşte cuvântul autonomie. Nu cred că ei nu ştiu asta, ci mai degrabă readuc din când în când acest cuvânt – „autonomie” – în spaţiul public, pentru a hrăni discursurile naţionaliste de ambele părţi, atât la români, cât şi la unguri. Dacă discursul autonomist asigură voturile necesare UDMR-ului ca să acceadă în Parlament, în acelaşi timp anulează orice proiecte politice favorabile ungurilor. Cât timp UDMR utilizează în discursul politic cuvântul „autonomie”, orice iniţiativă legislativă favorabilă ungurilor este din start sortită pieirii. În aceste zile au vehiculat expresia „autonomie culturală”, pe care ar fi urmat să o obţină printr-un controversat proiect de lege a minorităţilor, vechi de peste 10 ani. Un proiect caduc. În judeţele cu populaţie maghiară inspectorii şcolari unguri au o pondere determinată de numărul consilierilor judeţeni, pentru că la nivel judeţean întotdeauna a existat o înţelegere între UDMR şi partidele din Consiliile Judeţene. Inspectoratele şcolare şi instituţiile de cultură (muzee, biblioteci, teatre etc.) sunt deconcentrate, adică sunt sub jurisdicţia Consiliilor Judeţene. Aşa că UDMR are inspectori şcolari, are directori de muzee judeţene, de teatru şi alţi funcţionari, numiţi politic, indiferent de competenţa sau incompetenţa lor. Chiar şi în Ministerul Educaţiei Naţionale în permanenţă sunt înalţi funcţionari unguri, care coordonează învăţământul în limba maghiară. Se schimbă miniştrii educaţiei, dar aceşti directori din minister rămân. Nici în Ministerul Culturii nu lipsesc funcţionarii maghiari. Mai ales că mulţi ani cultura românească a fost administrată de miniştrii maghiari, care au ştiut să avantajeze instituţiile de cultură maghiare. Aşa că ceea ce cere UDMR prin „autonomie culturală” deja există în practică. 

4. În discursul politic şi în propunerile de legi ale UDMR se insistă şi pe alte expresii sau cuvinte care îi provoacă pe români. Trebuie să înţeleagă că şi noi, românii, avem anumite sensibilităţi legate de Transilvania. Invocarea permanentă a tradiţiei sau a istoriei locale ne duce cu gândul imediat la ceea ce a fost înainte de 1918. Nimeni nu se opune promovării tradiţiilor locale, dar când tradiţia locală şi istoria locală dobândesc prin lege un statut privilegiat, deja se atinge o linie sensibilă. Voi, ungurii, insistaţi că noi românii am fost doar iobagi de-a lungul istoriei, fără să ţineţi cont de aportul nobilimii româneşti la viaţa politică din Transilvania şi Ungaria. De exemplu, despre Iancu de Hunedoara spuneţi că este ungur, iar despre regele Matia ascundeţi originea sa românească. Dar insistaţi în cărţile de istorie, peiorativ chiar, că românii au fost iobagi. În aceste condiţii, cum să nu fim noi, românii, sensibili când invocaţi istoria şi tradiţia? 

5. Steagul secuiesc şi ţinutul secuiesc sunt mereu motive de dispută între unguri şi români. Acum au încercat să strecoare steagul pe uşa din dos prin legea de modificare a legii 215. Anterior au fost diverse alte tentative, fără să înţeleagă că nu au nicio şansă de succes. Cât timp asociază steagul secuiesc cu simbolistica autonomiei ţinutului secuiesc, mă îndoiesc că Parlamentul României va adopta vreo lege prin care să se oficializeze acest steag. Trebuie să disocieze steagul de discursul autonomist, dacă doresc să se permită utilizarea lui oficială. Dar prea se încrâncenează pe această autonomie a ţinutului secuiesc. Uită întotdeauna că guvernul de la Budapesta a anulat ultimele rămăşiţe ale autonomiei secuieşti după 1867, nu guvernul României. 

* Din toată povestea asta urâtă din zilele trecute, în care UDMR a dovedit că nu părăseşte centura politicii româneşti, perdanţii sunt cetăţenii simpli, ungurii. Pentru că politicienii unguri îşi împart mai departe ciolanul împreună cu politicienii români. Iar ca să aibă acces la ciolan trebuie să promoveze un discurs autonomist şi antiromânesc. Mă întreb în ce măsură UDMR mai reprezintă interesele ungurilor din România? Mai degrabă pare a reprezenta interesele unui grup care a confiscat UDMR-ul în scopuri personale. Printre altele, o dovadă este proasta gestionare a problemelor reale ale comunităţii maghiare în domeniul învăţământului. De ce doar acum, în condiţiile crizei PSD, au cerut bacalaureat diferenţiat pentru elevii maghiari? Sunt 30 de parlamentari UDMR care au drept de iniţiativă legislativă, au oamenii lor în Ministerul Educaţiei şi totuşi nu au fost în stare să explice de ce e nevoie de bacalaureat diferenţiat pentru elevii care învaţă în liceele maghiare şi să susţină o modificare a Legii Educaţiei în acest sens. Îmi pare rău de liceenii maghiari, care, din cauza incompetenţei politicienilor UDMR, nu beneficiază de un bacalaureat diferenţiat la limba română. Pentru că nu poţi să îi ceri unui absolvent de liceu maghiar, pentru care limba română este o limbă străină, oricât de mult s-ar strădui să înveţe limba română, să o ştie la fel de bine ca un elev a cărui limba maternă este limba română. De câte sute de ori a fost ciopârţită legea educaţiei din 2011 încoace, chiar cu concursul UDMR, s-ar fi putut introduce o modificare, în sensul că programa şi manualele pentru limba română pentru elevii cu limba maternă maghiară în şcolile cu predare în limba maghiară să fie adaptate la nivelul lor, ca limbă străină obligatorie, începând din clasa I, cu cerinţe clare de evaluare, inclusiv la bacalaureat. În orice caz, să le ceri absolvenţilor de liceu maghiar, a căror limbă maternă este limba maghiară, să susţină bacalaureatul la limba română la acelaşi nivel ca elevii români, este o aberaţie. O aberaţie a sistemului de învăţământ girată de funcţionarii maghiari numiţi politic de UDMR în Ministerul Educaţiei, dar mai ales de politicienii UDMR, care folosesc subiectul doar ca motiv de dispută.

Cine vrea să ne dezbine? QUI PRODEST?

Citind articolul mai jos publicat de Stirile PROTV şi alte organe de presă, observăm, că de jos au ajuns aceste organe de presă, care publică atât prostiorele cât şi inepţiile ce fac ca să alimenteze antipatie  intre două popoare, deşi alţii se chinuie să corecteze ce alţii au distrus.

Cât de sigur este că duduia care recent a postat o jignire crasă nun atât al maghiarilor ci mai de grabă propriei persoane. Numai o creştere proastă poate duce la o postare care cum se pare ia fost ruşine ptr că aşters propria postare după ce a pornit un val de pro sau contra ce produs...

Duduia care a postat cele mai joase invective se poate observa că nu ştie că dacă ar fi avut tată maghiar nu şi-ar folosit cuvintele dure la adresa propriei tată sau originea lui. Când scrii că cu bunicii din partea tatei se vorbea în maghiară, dar acasă la ei se vorbea lb. română defapt inseamnă că respecta pe mama duduiei şi însăşi pe ea cea care uită de originea şi iese la mijloc şi strigă cu gura mare că ea nu este de origine bună...   

Dar se poate că persoana respectivă nici  nu există ptr că cei care au publicat prima dată nu au făcut public sursa - deşi se scrie că postare ar fi fost ştearsă?!?

Cei care au comentat după ce au citit au crezut tot ce scrie acea duduie şi au continuat in a lovi în concetăţeni cu tot felul de invective

Ne pare rău d cei de la organe de presă care nu fac altceva decât să aţâţe spiritele.... (Civicul Ardelean) 

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mesajul-puternic-al-unei-unguroaice-nu-cunosti-lb-romana-desi-te-ai-nascut-in-romania-pai-muta-te-n-ungaria-ungure.html
Mesajul puternic al unei unguroaice: "Nu cunosti lb. romana desi te-ai nascut in Romania? 
Pai muta-te-n Ungaria, ungure!"

Mesajul unei tinere din Romania care are origini ungare a devenit viral pe Facebook dupa ce fata a transmis un mesaj puternic ungurilor care locuiesc in Romania.

"Nu cunosti limba romana desi te-ai nascut in Romania? Ai nevoie de inscriptionari in maghiara si de functionari publici care sa-ti vorbeasca tie limba? Pai muta-te-n Ungaria, ungure!", afirma Andreea Gecse pe Facebook.

Mesajul integral al tinerei:

"Va rog sa ma iertati anticipat. Numele meu de familie este Gecse, si imi permit sa-mi exprim o parere fara a fi banuita de xenofobie. Ca eu insami sunt direct bozgoroaica.

Tata-i ungur, si cu parintii lui (Dumnezeu sa-i odihneasca) – vorbea doar ungureste.

La noi acasa – s-a vorbit romana. Pe principiul – in aceasta tara traim, aceasta limba trebe invatata dumnezeieste. Scoala, munca, viata sociala, alea-alea.

Tata, ungur cum e el – a terminat (cu 10 cred) o facultate grea la vremea aia – Politehnica.

Eu am trait si-n alte tari. In Grecia, si-n Spania.

In Spania exista comunitati solide de romani. Care vorbesc spaniola peste tot. Din simplul motiv ca au ales de buna-voie si nesiliti de nimeni – sa traiasca in acea tara.

In Grecia, tara preponderent axata pe turism, toate pancartele localitatilor sunt srise in greaca. Cu literele lor.

Tara lor – literele lor. Seamana cu niste manuscrise biblice, dar asta e. Uite ca tot au turisti.

Eu am lucrat la un resort care avea un contract exclusivist cu britanici. Lumea mea, ca engleza pentru mine-i ca romana.

Mai mult, sefii mei – o familie de greci cumsecade – au trait mare parte a vietii lor in Australia.

Vorbeau o australiana curata, fara accent grecesc. Si stiu ce zic, ca la engleza-s as.

Am admirat asta la ei mai mult decat la oricine altcineva. Pentru ca stiu ca grecii sunt fanatici nationalisti. Elenica e iubrea lor eterna.

N-am avut absolut nicio problema in comunicare, nici cu sefii mei, nici cu clientii – care erau britanici – nici pe la vreun magazin sau vreo terasa. Caci toata zona era destinata turistilor.

Totusi, am invatat greaca, cat sa port conversatii in fraze simple. Si greaca este o limba grea.

De ce am facut asta?

Din drag si respect fata de oamenii care m-au primit in familia lor ca pe cineva apropiat, si fata de tara care ma gazduia cu atata ospitalitate.

In tara lor am dorit sa pot vorbi limba lor.

Si-am reusit.

Desi, am locuit acolo doar un an, nu toata viata.

Ce vreau sa zic:

Indiferent de numarul de locuitori care vorbesc matern alta limba – aceasta este o tara in care se vorbeste si se scrie limba romana. Caci e Romania.

Asa cum in Italia – totul e pe italiana, in Spania – spaniola, Franta – franceza, etc…..

Toate tarile au in sanul lor si oameni de alte nationalitati. Care, daca aleg sa traiasca in acele tari – se conformeaza.

First of all – INVATA LIMBA.

Ca sa poata face scoli, sa poata munci, sa-si poata face cumparaturile, sau controale medicale.

Nu inteleg si nici nu doresc sa am intelegere pentru cei care doresc sa se simta ca-n Ungaria – in ROMANIA.

De ce?

E departe Ungaria?

Nu te poti muta in tara a carei limba e singura in care doresti sa vorbesti?

Pe bune?

Nu cunosti limba romana desi te-ai nascut in ROMANIA? Ai nevoie de inscriptionari in maghiara si de functionari publici care sa-ti vorbeasca tie limba?

Pai muta-te-n Ungaria, ungure! Ca-i langa noi, nu calatoresti peste ocean, si nu te tine nimeni prizonier aici.

Vezi ca pe la Szeged sunt case ieftine, mai ieftine ca-n Romania.

Chiar atat de josnici sa fim, sa ajungem sa facem negot cu identitatea unei tari?…”.

ANALIZA lui C. T. Popescu. Punctele cheie uluitoare din discursul lui Grindeanu

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/analiza-lui-c-t-popescu-punctele-cheie-uluitoare-din-discursul-lui-grindeanu-743881

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut analiza discursului din această seară a premierului Sorin Grindeanu şi a apreciat că acesta deţine mijloace retorice de propagandă în discurs. Jurnalistul a apreciat momentele cheie ale afirmaţiilor premierului şi modul în care au fost plasate şi accentuate în conferinţa de presă susţinută de acesta. "Astfel de lucruri nu s-au spus în PCR, indiferent cât de mare a fost tensiunea", a afirmat Cristian Tudor Popescu.

„Înainte de a fi lămuritoare şi este, această apariţie a lui Grindeanu e uluitoare. E o surpriză, nu credeam într-o asemenea transformare. Acum câteva luni a apărut un Panda - Grindeanu - era un urs dezarticulat, bun să fie mutat cu sforile de colo colo, mai dărâma ceva prin jur, dar incapabil de o mişcare proprie.

Ce am văzut acum e un street-fighter politic.

Grindeanu posedă mijloace retorice de propagandă în discurs. E un principiu simplu extrem de eficient când vrei să înfigi în capul ascultătorilor un concept nu trebuie să ai nicio jenă în a-l repeta de cât mai multe ori.

A repetat ideile centrale astea cu asumarea apoi a intrat în zone în care nu s-a mai ajuns în Partidul Comunist la tipul ăsta de discurs de dat pe faţă de la Constantin Pârvulescu încoace. În 82 doar atunci s-a mai produs ceva asemănător.

Au mai fost în istoria Partidului Comunist momente de fricţiune - ciocnire între liderul prim şi cel de-al doilea care eventual îl tatona pe primul - între Iliescu şi Petre Roman, Iliescu şi Năstase, apoi cu Geoană. În toate cuplurile astea nu s-a mers niciodată până unde a mers Grindeanu în a spune nişte lucruri despre liderul suprem al partidului care au dat fiori oricărui PSD-ist pentru că sunt spuse de o persoană pe care Dragnea şi-a luat-o de frate apropiat. Şi acest om care s-a aflat în proximitatea lui Dragnea spune acum lucrurile astea şi le spune pe un ton foarte controlat unde trebuie.

Extraordinar a fost momentul injecţiei. 

Nu eu am jucat tenis şi băut spriţuri cu reprezentanţii serviciilor - aia a fost o torpilă pe care i-a trimis-o în plină figură lui Dragnea. E posibil să aibă aceste idei de la Ponta. Faptul că devoalează toată structura discreţionară de autoritate despotică a lui Dragnea în partid, astfel de lucruri nu s-au spus în PCR, indiferent cât de mare a fost tensiunea. Parcă a dat la o parte o perdea şi a avut grijă mijloacelor retorice stăpânite, a spus: aş mai avea destule de spus. A lăsat senzaţia că umbra a ceea ce deţine e mult mai mare ca ameninţare directă la Dragnea.

În loc să încerce să se apere, el a contracarat cu o tehnicitate a discursului care va avea efect. Dragnea e în situaţia unui killer profesionist. Dacă omori pe cineva prin faptul că respectivul cade de la etaj sau are atac de cord asta e considerată artă şi e plătită foarte scump. Asasinatul se face pe tăcute, părând că a fost vorba de un accident şi e meserie şi se plăteşte scump. În clipa în care un killer profesionist în loc să-şi lichideze ţinta trage nu ştiu câte gloanţe şi îl face sită, se adună lumea, acela a ratat misiunea şi are şanse foarte mari să fie executat”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Cu dragoste, despre ardeleni…

http://romani-buni.info/2017/03/cu-dragoste-despre-ardeleni-ardelenii-nu-spun-timp-ci-vreme-nu-spun-ore-ci-ceasuri-nu-spun-trei-ci-tri-spun-o-tara-nu-put/

May 29, 2017

Ce-i face pe ardeleni mai deosebiți? Poate norocul de a trăi alături de maghiari și germani.

Pe Facebook, Tudor Duică a scris: „Cu dragoste, despre ardeleni…

Ardelenii nu spun „timp”, ci „vreme”, nu spun „ore”, ci „ceasuri”, nu spun trei, ci „tri”, spun „o ţâră”, nu “puţin”, nu spun „am terminat”, ci „am gătat”, nu spun „mergem” , ci „merem”, nu spun „repede”, ci „iute”.

Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…

Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…

Spun respectuos „servus”, ilustrând admirabil termenul latin care însemna „sunt servul tău, la dispoziţia ta”. Desfiinţând, cel puţin în arealul ardelenesc, modernul „la revedere” (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună” din Regat( cu corectura de rigoare, în ultimii ani se aude tot mai des acel ridicol pa,pa). Iar ca răspuns, vine imediat acel superb „rețiproca”.

Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi numai dacă au cu adevărat ceva de spus.

Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele dialectelor lor- fie ei medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri.

Şi nu folosesc nici în treacăt apelativele de argou „bă” sau „mă” atât de stridente, acceptate şi savurate în alte părţi( ce-i drept, în ultima vreme nu mai e chiar așa).

Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite. Şi „musai” (cu funcţie predicativă; din maghiarul „muszáj”- morţiş, neapărat, trebuie, care vine, la rându-i, din germanul „muß sein”, transilvanism curat, ce mai !!!) să luaţi aminte!

„Jumătate de Românie e complet neproductivă. Moldova, Muntenia, nici nu pot fi numite zone europene. Trăiesc din taxele plătite în oraşele mari, Bucureşti şi alte oraşe mari din Transilvania”

http://romani-buni.info/2017/04/jumatate-de-romanie-e-complet-neproductiva-moldova-muntenia-nici-nu-pot-fi-numite-zone-europene-traiesc-din-taxele-platite-in-orasele-mari-bucuresti-si-alte-orase-mari-din-transilvania/?utm_medium=social&utm_campaign=postplanner&utm_source=facebook.com#

May 22, 2017

Andrei Caramitru, partener în cadrul firmei de consultanţă în management Boston Consulting Group, a explicat pentru Ziarul Financiar cât de disproporționată este balanța forței de muncă între regiunile istorice din România.

Emigrarea și lipsa investițiilor private fac ca în zonele rurale ale Moldovei și Muntenie dezvoltarea să fie inexistentă.

Trei milioane de oameni din zonele defavorizate au plecat la muncă în străinătate în ultimii ani, iar un alt milion de persoane s-au mutat în oraşele mari, unde există investiţii, lăsând în urmă sate şi oraşe depopulate, pentru care nu există soluţii de dezvoltare.

Există tensiuni foarte mari pe piaţa forţei de muncă din România, deoarece există o polarizare foarte mare în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă şi nivelul salarial din Bucureşti şi oraşele mari din Transilvania versus restul ţării.

„Jumătate de Românie este complet neproductivă. Mă refer la mediul rural, la Moldova, la Muntenia, care nici nu pot fi numite zone europene. PIB-ul din aceste zone este format tot din taxele plătite în oraşele mari, Bucureşti şi alte oraşe mari din Transilvania, transmise acolo prin diverse mecanisme, fie că sunt subvenţii sau pensii.

Nu există joburi private în aceste zone, nu există taxe plătite la bugetele locale. Iar acolo a apărut problema depopulării: 3 milioane de oameni au plecat în străinătate, iar un alt milion s-a mutat în oraşele mari“, a explicat acesta pentru zf.ro

În opinia lui, această depopulare a zonelor care, teoretic, ar trebui ajutate să se dezvolte face imposibilă dezvoltarea, pentru că fără forţă de muncă disponibilă economia acestor zone nu poate să prospere.din ţară şi alţi circa 500.000 au plecat pe termen scurt în alte ţări în ulti­mul deceniu, pentru a obţine salarii mai mari, dar şi pentru că nu aveau lo­curi de muncă disponibile în locali­tăţile din care proveneau.

Numai în 2015, ultimul an pentru care există date, au plecat circa 190.000 de români în străinătate, număr în uşoară creştere faţă de anul anterior. Cel mai mare val de migraţie externă a fost însă în 2007, primul an de după intrarea României în Uniuniea Euro­peană, când jumătate de milion de ro­mâni au plecat la muncă în străinătate.

Zoaiele istoriei. Despre un avertisment demagogic

http://adevarul.ro/news/politica/zoaiele-istoriei-despre-avertisment-demagogic-1_590212945ab6550cb89a05c6/index.html

Péter Demény  27 aprilie 2017, 

 „Hai să facem ceva, că vine centenarul şi toţi demagogii cu el!“ Această invitaţie mi-a lansat-o un prieten român, om de cultură neîntinat de inepţiile demagogice ale poporului său, aşa cum eu mă consider un om neîntinat de cele ale poporului meu. 

Să fi spus asta acum vreo două săptămîni, nu mai mult. Şi iată că a şi sărit onor Dl Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi membru al Academiei Române cu un avertisment îngrijorător. Îngrijorător din punct de vedere intelectual şi, aş dori să spun apăsat asta, şi din punctul de vedere al moralităţii intelectuale. 

Cum se poate ca un om atît de cultivat şi de erudit să spună că „Guvernul de la Budapesta a înfiinţat un departament special, denumit Trianon 100, care a început deja să contracareze acţiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de la Marea Unire”? 

De parcă ar rezuma o teorie a conspiraţiei. 

Nu sunt eu marele apărător al guvernului Orbán, dimpotrivă, dar trebuie să accentuez faptul că acel „departament” face parte din Academia Maghiară, iar membrii lui sunt cei mai oneşti cercetători cu putinţă conduşi de Balázs Ablonczy, un om de ştiinţă strălucit. 

Acest grup nu este o „subdivizie” a guvernului maghiar, ci unul care îşi face treaba în mod onest şi cu umor — bunăoară, într-o postare intitulată 

„Blonzi pe Balcani” vorbesc despre harta americanilor privind culoarea podoabei capilare a populaţiei. 

Poate că Dl Ioan-Aurel Pop îşi bazează prejudecata pe faptul că domnia sa este membru al Academiei Române care a lansat apelul ponosit despre care am scris deja. 

Nu susţin nici măcar că nu sunt destui oameni chipurile de ştiinţă în Ungaria care sunt la fel de crispaţi şi frustraţi ca domnul rector. 

Dar grupul cercetătorilor „Trianon 100” nu îi reuneşte pe ei. 

De ce am amintit de morală? Pentru că se vede din comentariile la chiar acel articol din România liberă care relatează avertismentul patriot al Dlui Pop că oamenii, români şi maghiari, sunt foarte dispuşi să preia nemestecat asemenea strigăte şi să intre într-o luptă care nu ajută pe nimeni. 

Dimpotrivă, şi cred că în asta stă imensa responsabilitate a rectorului şi a celorlalţi, asemenea avertismente şi apeluri sunt menite să nu clarifice nimic, să dea o falsă mîndrie patriotardă şi să amplifice metaforica oricum războinică a oricărui discurs despre Trianon. Aş îndrăzni să spun că chiar dacă ar exista un aşa departament, un intelectual ar trebui să rămînă obiectiv, nu să se caţere pe baricade. 

Nu m-am îndoit nicio clipă că prietenul meu are dreptate; dar că o să aibă atît de dreptate, la un asemenea nivel şi cu asemenea personalităţi... 

Am sperat totuşi că ne-am spălat de zoaiele istoriei.

Rectorul UBB Cluj: Budapesta ar fi înființat un departament de propagandă ANTI ROMÂNESCĂ

Este curios de ce începe un om de ştiinţe - cu renume mondială - o acţiune de instigare cum este cea de jos...

În primul rând uşor se poate demonstra că nu este nici un departament creat de guvernul maghiar, ci este vorba de un grup de cercetători - istorici - colegii de breaslă al domnului distins. Ei  au cerut şi au obţinut fonduri pentru cercetarea evenimentelor de la Trianon. 

Distinsul domn mai face o mare gafă când susţine că departamentul în cauză ar avea denumirea "Trianon 100" deşi sigur ştie bine că aşa se numeşte proiectul de cercetare! Aşa cum se obişnuieşte şi la Noi se dă un nume (acronim) proiectelor pentru a se distinge de altele. 

La acest proiect participă 22 de istorici - colegi ale domnului distins. 

Deci se poate vede că greşeala ar fi voită pentru ca cel care a făcut-o doar vrea să obţină fonduri la o colectiv ce este condus tot de domnul distins...

Momentul războiului informaţional este început tocmai de distinsul domn! 

N-am fi făcut public părerea noastră, dar în partea a două a articolului distinsul domn lansează o serie de idei care ar fi vehiculate în ţara vecină, dând moara la cei care şi aşa sunt puşi pe ceartă. 
Problema este că deşi se ţine de ideile respective nu pune la vedere documente să atestă că ce spune ar fi reală sau cel puţin adevărată - ca un om  de ştiinţă - ci se lansează în presupuneri ca un politician începător...

Chiar dacă colectivul de cercetători din Ungaria ar fi descoperit unele documente contrare cu ce ştim acum, nu ne spune cu ce s-ar schimba viaţa ardelenilor dacă ar afla şi alte păreri... 

Deşi ştie la fel de bine că în Ungaria forţele de extremă dreapta nu colaborează cu guvernul de dreapta - ba chiar are tendinţe să se axeze către partidele populare şi  dat mâna cu cele din stângă - încearcă să invenineze opinia publică prin declaraţii de acest fel.  

Am observat că reia o părere asupra autonomia unor părţi ale ţării şi deşi ştie ca un istoric al secolelor mai recente -  că autonomia nu este un lucru al dracului, ci o alternativă pentru bună convieţuire! (Civicul Ardelean)

http://www.stiridecluj.ro/social/rectorul-ubb-cluj-budapesta-ar-fi-infiintat-un-departament-de-propaganda-anti-romanesca

Rectorul Universităţii din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, acuză Guvernul ungar că a creat un departamentul special care să prezinte opiniei naţionale şi internaţionale informaţii alternative despre România, Ardeal şi Tratatul de Trianon.

Ioan-Aurel Pop a spus că România este în război informational şi de comunicare cu Ungaria. În preajma aniversării a 100 de ani de la Marea Unire şi a împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon (semnat în 1920), Guvernul ungar încearcă să falsifice istoria Adealului.

”În limba maghiară, dar inclusiv în limbi de circulație, și mai puţin în limba română, se răspândesc date care pregătesc opinia publică maghiară, internaţională şi românească, în stiluri diferite, pentru ceea ce ar urma. Trebuie să vă reamintesc că Ungaria e o ţară care-şi întăreşte identitatea sub un guvern de dreapta, cu colaborări de extremă dreapta...În Ungaria s-a creat recent un departament de stat care se numeşte Trianon 100 din care fac parte şi cetăţeni români şi care pregăteşte momentul de apogeu 2020. Cu mult timp înainte şi va acţiona şi după momentul acela: aniversarea unui secol de la Tratatul de la Trianon”, a susţinut Pop, în cadrul conferinței de lansare publică a Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică "Războiul informațional, sub lupă", conform euractiv.ro.

Rectorul Universităţii din Cluj-Napoca a precizat că acest departament are deja un buget, spre deosebire de Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României (care se ocupă de coordonarea organizării proiectelor aniversare pentru Marea Unire - n.r.).

Ce idei false se vehiculează în Ungaria, conform lui Ioan Aurel Pop

- minorităţile sunt relative şi nu mai contează astăzi ponderea populaţiei.

- "autonomiile au fundament istoric şi trebuie promovate dincolo de statul naţional, dar în afara statului ungar, Ungaria istorică e pământ sfânt ... care trebuie reînviat sub aspect politic".

- Istoria Românilor e o istorie recentă.

- "românii fac parte dintre popoarele fără istorie" făcând parte la un moment dat din monarhia habsburgică şi apoi din dubla monarhie austro-ungară.

- termenul de vlah nu e sinonim cu termenul de român, idee preluată de la alţii.

- Ardealul nu e România, pentru că Ardealul face parte din România de mai puţin de 100 de ani, iar dinUngaria a făcut parte de-o istorie întreagă şi legăturile istorice sunt mai puternice cu Ungaria decât cu România.

- întrucât erau atraşi de superioritatea, savoarea culturii ungare, transilvănenii n-ar fi dorit Unirea, iar aceasta s-ar fi făcut peste voinţa lor, idee preluată de la unii istorici români