2013-12-15

Romii din Cluj cer inscripţii în limba romani în localităţile în care sunt mai mult de 20% romi

Partida Romilor ”Pro Europa” solicită ca în localitățile în care sunt cel puțin 20% romi să fie și inscripţiilor în limba romani.
”Marţi este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului şi, cu această ocazie, cerem Guvernului şi autorităţilor locale aplicarea legislaţiei, a prevederilor Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale şi a HG nr. 1206/ 2001. Vrem introducerea inscripţiilor în limba romani la intrarea în localităţile şi pe clădirile publice – Primărie, Poliţie - din localităţile unde populaţia romă depăşeşte 20 la sută. De asemenea, vrem angajarea unor persoane care vorbesc limba romani în primării şi consilii judeţene din aceste localităţi. Mai cerem dreptul la păstrarea culturii şi tradiţiilor rome şi eliminarea prejudecăţilor discriminatorii asupra etniei rome din partea autorităţilor publice, a partidelor”, a spus coordonatorul pe Regiunea de Nord-Vest a Partidei Romilor ”Pro Europa”, Aurel Pascu.
Cererea a fost adresată Guvernului și autorităților locale. 
Romii au cerut Ministerului de Externe să fie angajate persoane de etnie romă la consulatele şi ambasadele României din Italia, Franţa, Marea Britanie, Spania sau Irlanda, pentru a rezolva problemele etniei rome.