Redactia | vineri, 13 decembrie 2013
Noua Republica cere dizolvarea Parlamentului si declansarea de alegeri anticipate dupa s-a intamplat in 10 decembrie in forul legislativ, anunta Mihail Neamtu, presedintele partidului.
“Ce s-a întâmplat în 10 decembrie 2013? Majoritatea parlamentară a violat Constituţia. Parlamentul a confirmat dorința unei minorități de-a transforma Romania într-o republică oligarhică.
Reprezentanții Puterii neagă intenția unui puci parlamentar, spunând că doar Parlamentul poate legifera. Le vom reaminti acestor puciști că şi proclamarea celui de-al Treilea Reich de către naziști în 30 ianuarie 1933 s-a produs tot pe baza unui vot democratic. Constituția României spune, în art. 16, alin. 2, că nimeni nu este mai presus de lege. Ponta? Năstase? Voiculescu? Voi cine sunteți? Semizei deasupra legii?
În art 186, alin 2 din Regulamentul Senatului spune aşa “…Jur să respect Constituția şi legile ţării.“ Ponta, Zgonea, Năstase? Voi pe ce ați jurat? Pe Biblia minciunii? Pe Evanghelia hoției?
La 10 decembrie 2013, parlamentarii români au călcat în picioare legile firii, bunul-simţ şi Constituția. Prin Modificarea Codului Penal, demnitarii României chemați să fie slujitorii cetățeanului ajung automat membri într-o castă privilegiată, care se bucură de-o super-imunitate.
În semn de protest faţă de acest puci legislativ, Noua Republică cere dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate. Parlamentul borfașilor a declarat un război fățiș poporului român, statului de drept și normelor de conduită politică acceptabile în Uniunea Europeană. Voturile acestora reprezintă – politic și juridic – un act al Parlamentului, nu al USL-ului sau al 70% din Parlament. De asemenea, votul nu exprimă o viziune sau o părere politică, ci o tentativă de capturare a statului. Cine nu e de acord cu acest atac la Constituţie şi la statul de drept are o singură opţiune: părăsirea grupului de violatori.
Nu poţi să faci parte din grupul de violatori (chiar dacă doar te-ai uitat) şi să te şi solidarizezi cu victima. Repet, violul nu a fost comis de USL sau de 70%, violul a fost comis de Parlament!
Dacă se revine asupra voturilor de marţi, lucrurile nu se schimbă cu nimic. Au dat proba ticăloşiei, nu putem aştepta relaxaţi următorul viol.
Noua Republică lansează un apel către toți cetățenii corecți și cinstiți din această țară: haideți să dizolvăm tagma de politruci aflați vremelnic la putere ca urmare a gravelor distorsiuni din sistemul politic și electoral românesc, se arata in comunicatul dat publicitatii de Mihail Neamtu.