2015-12-31

Iohannis a promulgat noul Cod fiscal şi noul Cod de procedură fiscală

31 decembrie 2015, 
FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, ultima zi a anului, decretul de promulgare a noilor reglementări privind Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală, care au fost votate de Camera Deputaţilor în ultima şedinţă din 22 decembrie şi vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2016.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
OUG 50/2015 a fost adoptată pe finalul mandatului de premier al lui Victor Ponta, fiind publicată în Monitorul Oficial în 3 noiembrie.
Astfel, potrivit noului Cod fiscal, anul 2016 începe cu reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, cu reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar aduce şi scumpiri la impozitele pe locuinţe şi terenuri.
Cea mai importantă măsură de relaxare fiscală pentru anul viitor vizează reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 20%, care ar trebui să conducă la scăderea preţurilor cu 3,33%, dacă se transmite integral.
Totodată, taxa va scădea, de la 1 ianuarie, de la 9% la 5% pentru cinematografe, muzee, livrările de cărţi, manuale, ziare şi reviste, nivel care se va aplica şi pentru evenimentele sportive şi culturale, în prezent fiind impusă o cotă de 24% pentru acestea.
O cotă de TVA de 9% se aplică anul următor şi pentru medicamente, hoteluri, alimente, restaurante şi catering şi furnizarea de apă.
Astfel, diminuarea taxei pe valoare adăugată va pune presiune pe preţuri şi în prima parte a anului următor, după ce în 2015 reducerea cotei pentru alimente a dus inflaţia în teritoriu negativ.
TVA mai mică ar putea antrena şi o reducere a preţurilor la benzină şi motorină de la începutul anului următor, însă ulterior acestea depind de evoluţia cotaţiei petrolului pe pieţele externe, în contextul în care statul a menţinut nivelul accizei, dar şi supraacciza. Cea de a doua urmează să fie eliminată la începutul anului 2017. Taxele şi accizele percepute de stat reprezintă peste jumătate din preţul carburanţilor.
Cursul de schimb în funcţie de care ar urma să se calculeze acciza în 2016 este cel utilizat în 2014 şi în acest an, de 4,7380 lei/euro, legislaţia prevăzând şi o ajustare a acestuia cu rata inflaţiei. Cum inflaţia a fost negativă, Ministerul Finanţelor a anunţat că va menţine pentru anul următor acelaşi nivel al cursului.
În rândul produselor accizabile se regăsesc în prezent benzina, motorina, energia electrică, gazul natural, dar şi produse precum alcoolul şi ţigările, cafeaua, unele bijuterii, confecţii din blănuri şi iahturi.
Noul Cod Fiscal elimină acciza pentru unele dintre aceste produse, cum ar fi cafeaua, blănurile şi iahturile, în timp ce pentru băuturile alcoolice acciza coboară cu aproximativ 30%.
Acciza pentru carburanţi şi energia electrică rămane la acelaşi nivel, dar cea pentru ţigarete va creşte, iar în cazul ţigărilor electronice va fi introdusă.
O modificare importantă din Codul Fiscal pentru anul 2016 vizează impozitul pe dividende, care va scădea de la 16% la 5% şi se va aplica pentru câştigurile aferente acestui an, urmând ca din 2017 să se adauge o cotă de 5,5% datorată la bugetul de asigurări de sănătate, baza de calcul fiind plafonată superior la de cinci ori salariul mediu pe economie.
Pentru microîntreprinderi a fost majorat plafonul de venituri impozabile în care trebuie să se încadreze, de la 65.000 de euro la 100.000 de euro, şi s-a introdus un sistem diferenţiat de cote de impozitare, între 1% şi 3%, pentru stimularea înfiinţării de locuri de muncă şi pentru o distribuire mai echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderile cu salariaţi şi cele fără.
Astfel, noile cote de impozitare, valabile de la 1 ianuarie, sunt de 1% pentru microîntreprinderile cu peste 2 salariaţi (inclusiv), de 2% pentru cele cu un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi, de la 3% cotă generală de impozitare a veniturilor pe această categorie de firme.
În privinţa impozitului pe profit, cota generală rămâne cea de 16%, modificări fiind înregistrate punctual la bunurile pentru care se acordă facilitatea profitului reinvestit, precum şi pentru unele cheltuieli deductibile.
Pe de altă parte, pentru anul următor sunt prevăzute şi scumpiri sau creşteri de taxe, cea mai importantă referindu-se la impozitarea proprietăţilor.
În acest sens, autorităţile locale vor avea mai multă libertate, astfel că pot creşte impozitele pentru clădirile rezidenţiale, mai ales pentru cele în care se desfăşoară activităţi economice.
De exemplu, impozitul datorat în 2015 pentru un apartament deţinut de o persoană fizică a fost de 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii. Din 2016, bugetul local va percepe un impozit diferenţiat, în funcţie de utilizarea construcţiei, respectiv pentru locuit, pentru activităţi economice sau mixt.
Pentru clădirile utilizate exclusiv ca locuinţe, impozitarea se va face cu 0,08%-0,2% din baza impozabilă a apartamentului, primăriile având posibilitatea să stabilească cota de impozitare, în acest interval.
În cazul în care în locuinţă îşi desfăşoară activitatea o societate sau este sediu de PFA, rata de de impozitare este cuprinsă între 0,2% şi 1,3% din valoarea acesteia. Astfel, utilizarea în activităţi economice a locuinţei aduce o creştere a impozitului de cel puţin două ori şi de cel mult 13 ori. Creşterea impozitului în acest interval este condiţionată de o reevaluare a locuinţei în ultimii cinci ani. Dacă aceasta nu a avut loc, impozitul este stabilit la 2% din valoarea impozabilă.
Noul Cod Fiscal a introdus şi creşteri ale valorilor necesare pentru stabilirea bazei impozabile în cazul acestor construcţii.
Dacă o construcţie este folosită atât pentru locuit, cât şi pentru activităţi economice, impozitarea se realizează diferenţiat, în funcţie de suprafaţa destinată fiecărui scop. În astfel de cazuri, proprietarii de locuinţe trebuie să depună la autoritatea locală o declaraţie specială până la finele lunii februarie.
Societăţile care deţin în proprietate construcţii trebuie să depună, de asemenea, o declaraţie specială de impunere, urmând să plătească în 2016 un impozit de 0,08-0,2% din valoarea impozabilă a construcţiilor rezidenţiale pe care le deţin şi de 0,2-1,3% din cea a construcţiilor nerezidenţiale. Reevaluarea acestora se face la fiecare 3 ani, iar în lipsa acesteia cotele de impozitare cresc la 5%.
Pe lângă impozitele pentru locuinţe, autorităţile locale au în 2016 şi posibilitatea de a majora cu 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite.
Noul Cod Fiscal introduce obligaţii suplimentare şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA), care vor achita obligatoriu contribuţia individuală pentru pensie, de 10,5% din venitul net realizat şi plafonată la un nivel anual de maximum cinci salarii medii pe economie, chiar dacă sunt şi salariate la un angajator. Totodată, dacă PFA vrea să beneficieze de pensia întreagă, trebuie să achite şi contribuţia care ar reveni angajatorului, de 15,8%, aplicată la veniturile pe care le obţine din această activitate. În Codul Fiscal aplicat până la finele acestui an, PFA nu avea aceste obligaţii, dacă era şi salariată.