5 decembrie 2015, Mihai Voinea
Vicepremierul Vasile Dâncu
Vicepremierul Vasile Dâncu a anunţat, sâmbătă, cu ocazia unei întâlniri informale a Guvernului, că Executivul vrea constituirea unui grup interministerial pentru reforma statului şi modernizarea administraţiei publice. Va fi un grup de consultare care “va lucra la dialogul social dintre ministere, zona sindicală şi zona patronatelor”.
Dâncu a prezentat şi un sondaj de opinie referitor la gradul de mulţumire al românilor faţă de administraţia publică. "22% pozitiv, 74%, negativ - este cea mai negativă apreciere din partea publicului privind administraţia noastră, o administraţie care este mai degrabă îmbătrânită, fără mobilitate, inerţială şi un stat mai degrabă obez. De aceea, atragerea tinerilor în administraţie este un criteriu important", a spus vicepremierul.
Vasile Dâncu a amintit că există deja un program de modernizare a administraţie publice negociat cu Comisia Europeană: “Vom propune partenerilor noştri, Comisiei Europene, o updatare a acestui document care să conţină elemente de amendare şi de completare a acestei strategii. Este o strategie care a fost lucrată în spaţiul public, are multe elemente moderne, are elemente care efectiv ţin de modernizarea administraţiei. Noi am început o analiză a acestui document şi vom propune şi vom negocia cu partenerii noştri updatarea lui în câteva puncte esenţiale”.
În viziunea vicepremierului, “administrarea treburilor publice trebuie să fie trimisă cât mai aproape de cetăţean, asta înseamnă nivelul regional, nivelul local de administraţie. Trebuie să operaţionalizăm mult mai bine principiul solidarităţii şi să creăm mecanisme de compensare şi redistribuire, fără a încuraja dependenţa de centru".
Noul Guvern vrea mai multă transparenţă
Vicepremierul Vasile Dâncu a atins şi problema transparenţei decizionale a instituţiilor de stat, arătând că rapoartele de monitorizare pe Legea 544 (care reglementează accesul la informaţiile de interes public) subliniază existenţa unor probleme grave de transparenţă.
“Eu sunt cel care am iniţiat acum 13-14 ani această lege şi am văzut fazele succesive în care s-a pierdut din concreteţea ei. M-am uitat pe câteva rapoarte de monitorizare şi am observat că acum avem foarte grave probleme de transparenţă. Majoritatea instutuţiilor publice nu mai prezintă un raport la sfârşitul anului, site-urile nu mai prezintă informaţiile obligatorii(...), tratamentul cererilor de transparenţă şi liberul acces la informaţie este făcut discreţionar de foarte multe ori şi făcut uneori intenţionat în aşa fel încât să îngreuneze accesul la informaţiile de interes public", a declarat Dâncu.
Vasile Dâncu a mai anunţat că Executivul din care face parte va avea în vedere şi o analizare a atribuţiilor pe care prefecţii de judeţ ar trebui să le deţină: "E necesar să rediscutăm funcţiile prefectului şi din perspectiva tipului de funcţie publică pe care o exercită, a atribuţiilor, dar şi din perspectiva tutelei administrative, adică a controlului administrativ. Am văzut că şi în Europa se întâmplă acest lucru, dar şi la noi există de foarte multe ori dezbateri în legătură cu controlul de legalitate pe care îl face, de exemplu, prefectul asupra unor acte ale administraţiei locale. Prefectul trebuie să se limiteze, această tutelă administrativă este, până la urmă, o derogare de la autonomia locală. Noi trebuie să respectăm autonomia locală. Prefectul, în legislaţia europeană, nu se pronunţă asupra oportunităţii, ci, mai degrabă, asupra legalităţii", a declarat vicepremierul după şedinţa informală a Executivului.