2015-12-02

Kulcsar Terza Jozsef (PCM Covasna): Noi luptăm pe cale pașnică pentru autonomie

http://www.agerpres.ro/politica/2015/12/01/kulcsar-terza-jozsef-pcm-covasna-noi-luptam-pe-cale-pasnica-pentru-autonomie-19-24-48
1 Dec 2015,
Președintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, marți seară, în legătură cu informațiile privind atentatul cu bombă dejucat la Târgu Secuiesc, că acuzațiile aduse suspectului sunt extrem de grave și consideră că acest caz trebuie limpezit cât mai repede de către organele de anchetă.
'Eu nu pot să cred că cineva din rândul comunității maghiare se poate gândi la așa ceva (la un atentat cu bombă n.r). Atât PCM, cât și celelalte organizații politice maghiare și bisericile maghiare luptă pentru autonomie pașnic și respectăm toate legile țării, legile europene, Constituția României și legile internaționale (...) Noi luptăm pentru autonomie cu toate mijloacele democratice (...) E foarte grav ce se spune (referitor la atentat—n.r), pentru că nu e un furt de găină sau un geam spart, e cea mai gravă infracțiune ce există, dacă e adevărat (...) Eu consider că trebuie ascultate ambele părți (...) și în cel mai scurt timp, pentru liniștea comunității, să se facă lumină în acest caz. Nu vrem tensiune în județ sau în regiune. Pentru liniște și pace trebuie făcută lumină', a declarat, pentru AGERPRES, Kulcsar Terza Jozsef.
El a mai adăugat că 'nu vrea să apere pe nimeni', dar nu consideră că membrii 'Mișcării de Tineret 64 de Comitate' (HVIM) sunt 'niște extremiști', recunoscând că liderii acestora au luat cuvântul la mai multe manifestații publice pe care PCM le-a organizat în ultimii ani.
'Îi consider niște tineri care luptă pentru interesele maghiarimii și secuimii din zonă. Îi consider niște maghiari adevărați, nu niște extremiști. Nu poate fi judecată toată organizația prin prisma unei singure persoane (...) Le-am dat cuvântul la adunările noastre și o să le mai dăm dacă mesajele lor se identifică cu ale noastre', a mai spus liderul PCM.
Potrivit unor surse judiciare, persoana reținută se numește Beke Istvan Attila, cetățean român de etnie maghiară. La perchezițiile efectuate în legătură cu acest caz au fost găsite la un poligon de antrenament air soft de lângă Covasna unele materiale pirotehnice și electronice care asamblate au capacitatea de producere a unor dezastre și care sunt interzise pentru deținere.
Astfel, au fost găsite 400 materiale pirotehnice de categoria III și categoria II, dispozitive electronice de inițiere temporizare a impulsurilor electronice, precum și dispozitive militare pentru vedere pe timp de noapte și amplificator de imagine, de asemenea interzise pentru deținere, au menționat sursele judiciare.
AGERPRES / (AS — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă)