Ardeleanul Civic: O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri

http://www.infobraila.ro/2011/01/o-carte-veche-de-1-000-de-ani-pastrata-la-budapesta-rastoarna-toate-teoriile-istorice-despre-cultura-stramosilor-nostri/

* Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta. Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. “Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:

“O viaţă, tăciunele Şarpelui,

puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.

Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?

DACIA

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:

- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.

La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,

(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

Adevarata istorie sau o manevra maghiara?? - "Codexul Rohonczi"

http://oaltafataalumii.blogspot.ro/2013/04/adevarata-istorie-sau-o-manevra.html

14 aprilie 2013

* Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”

Notă:

DACIA

Urmează altă întrebare:

- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

Şi ultima întrebare:

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Publicat de rabbyt la 03:06

Codexul Rohonczi – fals sau original?

Sursa articol : http://www.2012en.ro/2012/04/codexul-rohonczi-fals-sau-original/ | Magazin Cultural Ştiinţific

http://www.2012en.ro/2012/04/codexul-rohonczi-fals-sau-original/

(...)

Text Contra

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele si Rohonczy sau Rohonc, in toate combinatiile) este un document controversat al carui sistem de scriere este inedit si inca nedescifrat in mod convingator. Manuscrisul a fost pastrat la Rohonc pana in 1838, cand contele Gusztáv Batthyány si-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Stiinte a Ungariei. Desi este incetatenita varianta „codexul Rohonczi”, articolul de fata opteaza pentru denumirea „codice” ( 1) Culegere de legi; cod. 2) Culegere de texte vechi manuscrise). Propuneri de interpretare Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetari sau „traduceri”, fara ca vreuna sa se bucure de un ecou remarcabil din partea specialistilor. Ipoteza cartii religioase Attila Nyíri a propus o interpretare publicata in Theologiai Szemle, 39/1996 (pag. 91-98). In mare, procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat in a intoarce cartea si a asocia fiecarui caracter litera cea mai apropiata. Este de retinut insa ca acelasi simbol cunoaste uneori varii interpretari si aceeasi litera transcrie mai multe simboluri. In final, autorul ajunge la un text care, luat ca atare, are sens in maghiara si este de natura religioasa. Cercetatorul indian M. K. Singh sustine ca textul este scris cu o varianta regionala de Brahmi care poate fi citita. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obtine un text in Hindi pe care apoi l-a tradus in maghiara si l-a publicat in editia 2004/6 – 2005/1 a periodicului Turán. In interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifa. Ipoteza cronicii vlahe Viorica Enachiuc interpreteaza codicele ca pe o cronica a blakilor (vlahilor), datata in secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hartia e datata in secolul XVI), scrisa in latina „danubiana” vulgata cu un „alfabet dac”. In traducerea pe care o propune autoarea, este descrisa o tara condusa de un domn pe nume Vlad care poarta razboaie impotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau gotilor. Apar toponime si hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarau, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite si contacte diplomatice intre Vlad si Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra. La cateva luni dupa editarea cartii (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publica un articol in Observatorul Cultural, unde critica vehement cartea editata de Viorica Enachiuc, dar si multe alte aspecte legate de scoala romaneasca de paleografie.

Reactiile sunt impartite.

Totusi, creste atat popularitatea codicelui, cat si atentia acordata noii interpretari, de altfel publicata in conditii bizare. Unele dintre aspectele asupra carora Ungureanu atrage atentia sunt:

* potrivit autoarei, manuscrisul este scris de jos in sus, ceea ce ar fi nu numai inedit, dar si improbabil; ar insemna ca mana care scrie sa manjeasca randurile deja scrise;

* echivalarea a 150 de grafeme (Viorica Enachiuc declara scrierea fonetica, iar nu ideografica) diferite ce apar in codice cu doar 20 de litere (fara constructii din grupuri de litere, cum este, de pilda, „kh” pentru „h” muiat in limbile vechi semito-hamitice);

* absenta oricarei surse alternative referitoare la Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care sa il mentioneze pe Vlad;

* gotii ar reprezenta un anacronism istoric pentru perioada istorica in cauza (populatia este considerata disparuta din a doua jumatate a secolului al VI-lea);

* dimensiunea teritoriului controlat de Vlad este mult prea mare;

* originalitatea unor fraze propuse de Viorica Enachiuc cum ar fi: „Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!” sau „Pe acei unguri sa spadasesti.” In ce priveste codicele, Dan Ungureanu este de parere ca manuscrisul este un fals alcatuit, cel mai probabil, in epoca romantica (este posibil sa fi fost realizat cu putin timp inainte de momentul cand si-a facut aparitia), folosindu-se hartie legata italieneasca (anii in care s-a aplicat respectivul filigran ar fi 1529-1540) din care s-au decupat marginile si astfel s-a obtinut o carticica de foarte mici dimensiuni, neobisnuite pentru secolul al XVI-lea. In plus, continutul e scris si desenat in graba. Ilustratiile sunt naive, foarte simpliste si nu apartin niciunui stil de miniaturi medievale. Melodia din Rohonczi Codex La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidandu-se dupa atestarea facuta de Viorica Enachiuc (pe atunci, Mihai), studiaza continutul codicelui si descopera o notatie similara unei cantari in neume gregoriene, pe care o numeste cea mai veche notatie descoperita a unei melodii romanesti. Desi este probabil ca argumentele cercetatorului sa vizeze o situatie reala (este mult mai la indemana a identifica un set de neume decat o scriere), atestarea filigranului hartiei arata clar faptul ca nu poate fi vorba de cea mai veche melodie. Conform http://www.dacia.org/ : Codex Rahonczi este un document (probabil sud-est european) medieval, legat cu piele, care contine 448 de file cu dimensiunile 10×12 cm, scrise cu un alfabet necunoscut care utilizeaza peste 150 de semne, unele aflate in uz la timpul scrierii Codexului, altele mult mai vechi. El contine 87 de miniaturi ce ilustreaza informatia depozitata in document. Hartia pe care a fost scrisa Codexul Rahonczi a fost fabricata pe la 1530-1540 in nordul Italiei (Briquet, Franta).

Documentul se pastreaza la Biblioteca Academiei Ungare la cota A 1. 173/II si a fost descoperit in biblioteca grofului Batthyany Gusztav, daruita in anul 1838 Academiei de Stiinte a Ungariei.

A fost cercetat de mai multi oameni de stiinta din Europa, dar nu a putut fi citit. Julg Bernat (Germania) a precizat ca numarul semnelor utilizate la scrierea Codexului este de 10 ori mai mare decit numarul literelor din alfabetele existente. Fejerpataki Laszlo scria la 1878 ca acest Codex este un fals.

Nemeti Kalman a incercat o sistematizare a semnelor folosite in Codex.

Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: “Se gaseste in Arhivele Academiei de Stiinte a Ungariei o carte extrem de secreta – Codexul Rahonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secreta pe care nimeni nu a reusit s-o descifreze pina acum…”.

Otto Gyurk (1970) crede ca e vorba de o scriere care utiliza cifre.

Cercetatoare Viorica Enachiuc (Romania) a publicat recent un volum masiv (Rohonczi Codex , Alcor Edimpex, Bucuresti, 2002, 831 p.) cu “descrierea, transcrierea si traducerea” acestui document enigmatic. Ea sustine ca este vorba de un text scris cu litere daco-vlahe care ne relateaza in latina vulgara evenimente din secolele XI-XII ce au avut loc in statul blak (valah), condus de Vlad si de mitropolitii sai Sova Trasiu, Niles si Timarion. In opinia d-nei Viorica Enachiuc, texul a fost scris de jos in sus si de la dreapta la stinga si contine chiar si notele unui imn al tinerilor vlahi. Asemanarea uluitoare a multor semne folosite de autorul (autorii) Codexului Rononczi cu cele folosite de daci si chiar de purtatorii culturii Carla-Mare (aprox. 1500 IC), localizata pe Dunare, in jurul Portilor de Fier, da multe sanse de succes ipotezei daco-vlahe a d-nei Enachiuc. Totusi, trebuie sa subliniem ca subiectul celor 87 de miniaturi nu este unul razboinic, cum traduce d-na Enachiuc, ci initiatic. Eroul central si celelalte personaje (unele purtand aripi si chiar zburand) se inchina Soarelui, Crucii, Crucii ariene si pelasgice, Semilunei, altor insemne sacre ale omenirii, isi transmit potiruri si alte insemne religioase sau intiatice, se roaga pentru oameni morti sau bolnavi, urca pe un Munte Sfant, trec fluvii sacre, poarta (ca si Isus Cristos) cruci (si chiar cununi de spini) si alte insemne religioase, sunt sacrificati sau crucificati, oficiaza servicii religioase in temple polivalente. Si arhitectura edificiilor de cult din miniaturi ne vorbeste mai repede de faptul ca Codexul a fost scris si pictat cam in timpul cand a fost preparata hirtia, adica pe la 1530-1540, si nu pe la 1100.

Analiza atenta a arhitecturii si a semnelor grafice folosite pentru scriere sustine ipoteza d-nei Enachiuc, in sensul ca documentul Rohonczi ar fi de origine medievala romaneasca, mai repede moldoveneasca, judecand dupa biserica de pe fila 170. Cit priveste originea daco-vlaha sau – mai exact – carpato-dunareana, a scrierii este vizibil ca o multime de semne din Codex Rohonczi sunt cu adevarat de origine carpato-dunareana, unele foarte vechi, altele mai noi, unele noi de tot, dar nu mai noi de 1540.

Analiza atenta a acestor semne demonstreaza ca alfabetul folosit de scriitorul (scriitorii) Codexului Rohonczi imbina scrierea fonemica (un semn – un fonem) cu cea silabica si hieroglifica. Cele 9 pagini prezentate de noi in aceasta mica introducere (atenta) la Codex Rohonczi vor lamuri mai bine cele sustinute mai sus. […]

Dupa mai multe “lecturi” ale miniaturilor, noi am ajuns la concluzia ca subiectul Codexului este un pelerinaj initiatic, realizat (nu cumva in vis?) de un episcop (?) sau alt initiat roman din evul mediu. Care e scopul acestui pelerinaj? Poate unirea tuturor religiilor de pe pamint, poate confirmarea unitatii tuturor religiilor, poate intilnirea eroului cu zeii sau – de ce nu?! – poate rostul acestui pelerinaj era unul de tip evanghelic. Noi am mai scris in alta parte ca aparitia marelui complex de manastiri ortodoxe din nordul carpatic al Moldovei medievale poate fi lamurit pornind de la cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453. Posibilitatea distrugerii de catre ei a centrului sacru ortodox de pe muntele Athos a putut naste ideea constructiei unui alt centru spiritual ortodox, de rezerva, in nordul muntos al Moldovei.

Asa s-ar putea lamuri si aparitia investitiilor uriase, care au dat viteza uluitoare cu care s-au construit si infrumusetat manastirile moldovenesti in acei ani, si frumusetea lor arhitectonica, si pictarea lor originala in exterior, si dotarea lor “universitara” cu o multime de calugari si oameni laici deosebit de culti si de talentati. Unii dintre ei, cu siguranta, ar fi putut crea Codexul…

Iata ce scrie Dan Ungureanu in Observator Cultural, sub Titlul “Nu trageti in ambulanta”: Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica.

In 1982, a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.

Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse. Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.

Am citit respectivul articol.

Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii.

Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii.

Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, prof.dr.doci: Ariton Vraciu, prof. univ. dr. lingvist din Iasi; in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc. Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hartie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540.

Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si cateva miniaturi destul de primitive.

Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere?! E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mana care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament. Limba manuscrisului Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparand romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem! Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere: „Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57) Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spaland, sporul sprijinind – tot aia este…

Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul.

Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte. Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapanit de Vlad acesta !

Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101.

Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapanind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“.

Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.

Concluzii

Nimic nu se potriveste, din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tarzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera, in schimb, facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman.

Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara. “Ei, si ce-i cu asta?!” veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sunt sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi.

Ambuscati „e“ peste tot…

Alarmante sunt, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu oranduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atat mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat. Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, odata cu funestul regim.

G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda.

Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei.

E de crezut ca, atat generozitatea Ministerului Culturii, cat si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte.

E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.

Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sunt sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi.

E destul ca cineva sa flateze frustrarea talamba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu.

Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei.

Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pana si raurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S.

Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cand oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian, la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase.

Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István. Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de galci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de tranji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“.

* Ce spune Wikipedia Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele și Rohonczy sau Rohonc, în toate combinațiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit și încă nedescifrat în mod convingător. Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc în Burgenland (astăzi Rechnitz pe teritoriul Austriei) până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei. Deși este încetățenită varianta „codexul Rohonczi”, articolul de față optează pentru denumirea „codice”. Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetări sau „traduceri”, fără ca vreuna să se bucure de un ecou remarcabil din partea specialiștilor.

Ipoteza cartii religioase

Attila Nyíri a propus o interpretare publicată în Theologiai Szemle, 39/1996 (pag. 91-98). În mare, procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat în a întoarce cartea și a asocia fiecărui caracter litera cea mai apropiată. Este de reținut însă că același simbol cunoaște uneori varii interpretări și aceeași literă transcrie mai multe simboluri. În final, autorul ajunge la un text care, luat ca atare, are sens în maghiară și este de natură religioasă.

Cercetătorul indian M. K. Singh susține că textul este scris cu o variantă regională de Brahmi care poate fi citită. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obține un text în Hindi pe care apoi l-a tradus în maghiară și l-a publicat în ediția 2004/6 – 2005/1 a periodicului Turán. În interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifă.

Ipoteza cronicii vlahe Viorica Enăchiuc interpretează codicele ca pe o cronică a blakilor (vlahilor), datată în secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hârtia e datată în secolul XVI), scrisă în latină „danubiană” vulgata cu un „alfabet dac”.

În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o țară condusă de un domn pe nume Vlad care poartă războaie împotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau goților. Apar toponime și hidronime ca Arad,Dridu, Olbia, Ineu, Rarău, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite și contacte diplomatice între Vlad și Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra.

La câteva luni după editarea cărții (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publică un articol în Observatorul Cultural, unde critică vehement traducerea făcută de Viorica Enăchiuc și analiza ei istorică.

Reacțiile sunt împărțite.

Totuși, crește atât popularitatea codicelui, cât și atenția acordată noii interpretări, de altfel publicată în condiții bizare. Unele dintre aspectele asupra cărora Ungureanu atrage atenția sunt: Ilustrațiile sînt religioase creștine (două răstigniri). Ele ar trebui să ilustreze un text cu conținut religios.

Textul tradus de V. Enăchiuc nu are nici o legătură cu ilustrațiile. limba latină vulgară postulată de autoare nu există. În secolul X se vorbea deja româna veche. echivalarea a 150 de semne silabice (Viorica Enăchiuc declară scrierea fonetică, iar nu ideografică) diferite ce apar în codice cu doar 20 de sunete. absența oricărei surse istorice din secolul XI, contemporane cu Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care să îl menționeze pe Vlad; originalitatea unor fraze propuse de Viorica Enăchiuc cum ar fi: „Prielnic în trăire, din nou să strigi dătător! Iubire aleasă, matur de a merge cu cavaleria, să trăiești plecarea!” sau „Pe acei unguri să spădăsești.”

În ce privește codicele, Dan Ungureanu este de părere că manuscrisul este un fals alcătuit, cel mai probabil, în epoca romantică (este posibil să fi fost realizat cu puțin timp înainte de momentul când și-a făcut apariția), folosindu-se hârtie italienească ( filigran datat între 1529-1540). În plus, conținutul e scris și desenat în grabă. Ilustrațiile sunt naive, foarte simpliste și nu aparțin niciunui stil de miniaturi medievale.

„Melodia din Rohonczi Codex“ La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidându-se după atestarea făcută de Viorica Enăchiuc (pe atunci, Mihai), studiază conținutul codicelui și descoperă o notație similară unei cântări în neume gregoriene, pe care o numește cea mai veche notație descoperită a unei melodii românești.

Deși este probabil ca argumentele cercetătorului să vizeze o situație reală (este mult mai la îndemână a identifica un set de neume decât o scriere), atestarea filigranului hârtiei arată clar faptul că nu poate fi vorba de cea mai veche melodie.

Sursa articol : http://www.2012en.ro/2012/04/codexul-rohonczi-fals-sau-original/ | Magazin Cultural Ştiinţific

2014-01-16

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri