EXPUNERE.COM SEPTEMBER 27, 2015
Un loc important in elaborarea politicii sovietice fata de Romania l-a ocupat problema Transilvaniei. Însemnatatea acordata de Moscova rezolvarii litigiului teritorial romano-ungar se explica prin faptul ca problema Transilvaniei a fost perceputa de conducerea sovietica nu numai din unghiul de vedere al raporturilor sovieto-romane si sovieto-ungare, ci si ca un mijloc de consolidare a influentei sovietice in Europa de Sud-Est.
Fara a intra in toate detaliile evolutiei atitudinii sovietice in problema Transilvaniei este de mentionat ca, in intrevederea din 23 iunie 1941 dintre Molotov si ministrul Ungariei la Moscova, Kristoffy, seful diplomatiei sovietice a declarat ca”Uniunea Sovietica nu are nici un fel de probleme litigioase in relatia cu Ungaria si nu are nici un fel de pretentii fata de Ungaria. Uniunea Sovietica nu are obiectii in legatura cu extinderea teritoriului Ungariei pe seama Romaniei”.
Aceasta atitudine se explica prin faptul ca, in acel moment, Uniunea Sovietica dorea sa determine guvernul ungar sa nu se alature atacului german impotriva URSS. De indata ce, chiar in aceeasi zi, la 23 iunie Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu URSS si la 27 iunie 1941 a declarat razboi Uniunii Sovietice, pozitia atat de binevoitoare a Moscovei fata de Ungaria si fata de litigiul teritorial romano-ungar s-a schimbat radical.
“Ungaria trebuie pedepsita” (Stalin dixit)
In discutia dintre Stalin si Eden din 16 decembrie 1941, in cursul careia cel dintai a subliniat necesitatea extinderii teritoriale a Romaniei in detrimentul Ungariei (era vorba evident la acea data de anularea Arbitrajului de la Viena), dictatorul sovietic a exprimat in repetate randuri ca Ungaria trebuie “pedepsita” pentru atitudinea ei din timpul razboiului, altfel spus pentru intrarea ei in razboi alaturi de Germania, fara ca ea sa fi avut vreun litigiu cu Uniunea Sovietica.
In nota intitulata “Despre Transilvania” redactata de Comisia Litvinov, la 5 iunie 1944, se arata ca”atat Ungaria cat si Romania isi fundamenteaza in mod convingator pretentiile lor asupra Transilvaniei. Ungaria arata in mod just ca, in decursul unei perioade indelungate, de mai multe veacuri, Transilvania a fost strans legata de ea in diverse grade atat din punct de vedere politic cat si spiritual. Argumente istorice in folosul pretentiilor ei aduce si Romania, referindu-se la originea actualei Transilvanii din provincia romana a Daciei in care, din timpuri stravechi, s-au aflat romani si unde maghiarii si secuii fie au navalit ulterior, fie au sosit in calitate de colonisti…”.
Nota arata ca, din punct de vedere etnic, doar Romania isi poate fundamenta revendicarea asupra Transilvaniei intrucat majoritatea populatiei o formeaza romanii. O delimitare pe principii etnice este insa imposibila din cauza intrepatrunderii populatiei romane si maghiare. Subliniind ca Tratatul de la Trianon si-a pierdut valabilitatea textul sovietic arata ca”din punct de vedere politic este imposibil de a pastra in vigoare” decizia arbitrilor de la Viena. A acorda Transilvania Ungariei este o imposibilitate intrucat “Ungaria a fost primul stat care a aderat la Pactul Anticomintern. Ea nu a manifestat nici cea mai mica inclinatie pentru apropiere cu Uniunea Sovietica si dimpotriva a participat la toate intrigile antisovietice ale Poloniei. Ungaria a intrat in razboi impotriva URSS de partea Germaniei imediat dupa atacul acesteia din urma, faranici cea mai mica justificare. Ea nu a avut nici macar acele pretentii fatade URSS cu care incearca sa justifice participarea lor la razboi Finlanda si Romania”.
In ceea ce priveste Romania desi ea este un stat inamic “care merita pedeapsa si nu recompensa” totusi in cazul primirii Transilvaniei i s-ar putea cere din partea Uniunii Sovietice garantii pentru o “stransa si indelungata colaborare cu URSS si renuntarea deplina la pretentiile ei asupra Basarabiei si Bucovinei”. Nota sovietica atrage atentia asupra faptului ca in Romania si inainte de razboiul in curs, s-au aflat forte politice dispuse sa colaboreze cu URSS si ca “in cazul primirii Transilvaniei, partizanul unei astfel de colaborari ar putea deveni PNŢ in frunte cu Maniu. Aceasta colaborare ar gasi, de asemenea, partizani inflacarati in randurile populatiei romane din Transilvania, izbavita in sfarsit de cosmarul asupririi ungare”.
Transilvania stat separat
Comisia insa era mai inclinata spre solutia crearii unei Transilvanii independente avand in vedere ca “recunostinta se epuizeaza repede iar amaraciunea provocata de pierderea teritoriului dureaza mult”. În aceste conditii, garantiile oferite de Romania ramaneau sub semnul intrebarii si existenta unui stat transilvanean, ramas in afara oricaror uniuni sau federatii, servea mult mai bine interesele sovietice: “ramanand un mar de discordie intre cele doua state vecine, Ungaria si Romania, Transilvania nu ar putea exista fara protectia unui stat puternic apropiat de ea, care in cazul de fata este Uniunea Sovietica avand cu ea o granita comuna. O astfel de rezolvare a problemei ar raspunde si mai mult principiului autodeterminarii popoarelor”. Ea ar fi mai avantajoasa si prin faptul ca nu favorizeaza nici Ungaria, nici Romania iar controlul URSS asupra noului stat transilvanean i-ar permite sa exercite presiuni asupra Ungariei si Romaniei, impiedicandu-le sa se alature oricaror tipuri de demersuri antisovietice “un astfel de control ar consolida si influenta noastra asupra statelor balcanice si indeosebi asupra Iugoslaviei” care se invecineaza cu Banatul. Existenta unui stat transilvanean era insa vazuta ca o solutie provizorie pana la stabilirea unei colaborari garantate cu Romania sau Ungaria ceea ce avea sa determine hotararea corespunzatoare a Moscovei in aceasta problema.
Trei zile mai tarziu, la 8 iunie 1944, s-a desfasurat sedinta Comisiei Litvinov pe a carei ordine de zi s-a aflat problema Transilvaniei. În deschiderea dezbaterii Litvinov a prezentat patru modalitati de solutionare a problemei transilvanene:
1. mentinerea situatiei existente;
2. unirea Transilvaniei cu Ungaria;
3. unirea Transilvaniei cu Romania;
4. crearea unui stat transilvan independent;
Discutiile foarte vii din cadrul Comisiei au pus in luminatoate avantajele si dezavantajele solutiilor invocate pentru interesele sovietice.
Fara a fi prezent la dezbatere, cunoscutul istoric sovietic academicianul Evgheni V. Tarle si-a formulat in calitate de expert al Comisiei opiniile in problema Transilvaniei, pronuntandu-se in favoarea unui stat transilvanean independent: “orice alta solutie este pentru noi nefavorabila”. “Daca este de ales intre doua rele atunci raul mai mic este de a da Transilvania Romaniei cerandu-i in schimb diverse compensatii”.
Actul de la 23 august 1944 a obligat conducerea sovietica sa adopte o pozitie in problema Transilvaniei. inca in conditiile de armistitiu transmise la 12 aprilie 1944 guvernului roman, guvernul sovietic declarase ca injusta decizia de la Viena din 30 august 1940 si isi exprimase disponibilitatea de a participa impreuna cu Romania la operatiuni destinate sa elibereze teritoriul transilvanean.
În textul Conventiei de armistitiu semnata in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944, articolul 19 declara nulitatea Arbitrajului de la Viena si arata ca”Transilvania (sau cea mai mare parte a ei)” urma “sa fie restituita Romaniei”. Rezerva formulata in ceea ce priveste teritoriul Transilvaniei care urma sa revina Romaniei se explica prin dorinta de a oferi Ungariei un stimul in vederea desprinderii ei de Germania. Daca fortele politice din Ungaria stiau ca pot spera la o modificare a frontierei romano-ungare altfel cum fusese ea fixata prin Tratatul de la Trianon atunci ele ar fi fost evident tentate sa intoarca armele impotriva Germaniei pentru a obtine bunavointa celor trei mari in litigiul romano-ungar. Acest calcul s-a dovedit corect intrucat Horthy insusi a incercat la 15 octombrie 1944 desprinderea de Reich tentativa rapid anihilata de catre germani, iar autoritatile maghiare au incercat in perioada 1945-1946 sa valorifice in beneficiul lor formula din armistitiul romanesc “Transilvania (sau cea mai mare partea a ei)”.
In ciuda recomandarilor Comisiei Litvinov, Stalin a ramas constant pe pozitia caTransilvania trebuie sa apartinaRomaniei. Aceasta nu inseamna insa ca el nu a utilizat Transilvania ca un mijloc de presiune asupra Romaniei si Ungariei asa cum procedase inainte de el si Hitler in anii 1940-1944. Nu dispunem in prezent de documente care sa permita o explicatie absolut sigura asupra motivelor deciziei sale de a expulza autoritatile romane proaspat instalate in Transilvania de Nord si a introduce administratia sovietica in 14 noiembrie 1944. Cand guvernul roman s-a adresat Comisiei Aliate de Control cerand explicatii in legatura cu o decizie considerata a fi in dezacord cu prevederile armistitiului, maresalul Malinovski a raspuns: “conventia de armistitiu prevede ca chestiunea Transilvaniei va fi solutionata prin Tratatul de pace, cand se va hotari daca partea cea mai mare sau Transilvania intreaga va intra in compunerea statului roman. Prin urmare, pana la semnarea Tratatului de pace nu este posibil a se reinfiinta in Transilvania administratia romaneasca”.
Afirmatia maresalului sovietic avea sa fie contrazisa de Stalin insusi. Pentru el nu semnarea Tratatului de pace, ci instaurarea unui guvern condus de comunisti avea sa fie momentul de revenire a administratiei romanesti in Transilvania de Nord, asa cum se va intampla in martie 1945, cateva zile dupa ce A.I. Visinski impusese la Bucuresti guvernul Petru Groza.
