23 septembrie 2015, Stefan Both
Regele Ferdinand şi Nicolae Iorga (pe scaunul din spate stânga), în 1925, în Lincolnul care avea să fie confiscat peste şase ani. FOTO: Colecţia Vlad Capotescu
O limuzină Lincoln, achiziţionată de timişoreni pentru nevoile de reprezentare şi protocol ale Directoratului Banatului, ar fi fost confiscată în 1931, la ordinul lui Nicolae Iorga, în calitatea sa de prim-ministru, pentru a pune capăt luxului găsit în Banat. Evenimentul s-a transformat într-un mic scandal în perioada respectivă.
Instaurarea administraţiei româneşti în Banat şi Ardeal a adus numeroase nemulţumiri ale populaţiei regiunilor desprinse de Imperiul Austro-Ungar. Un episod celebru îl are ca protagonist pe istoricul Nicolae Iorga. După ce a fost numit prim-ministru al României, Iorga a decis să confişte frumoasa lumuzină Lincoln a Directoratului Banatului. Iorga a rechiziţionat limuzina în 1931, fiind numulţumit de luxul pe care l-a găsit în Timişoara. Într-o altă vizită la Timişoara, Nicolae Iorga s-a dus la Universitatea Politehnică. Neobişnuit cu stitlul de viaţă de la Timişoara, a izbucnit: „Ce cămin, acesta e un palat. E o nebunie luxul acesta“, despre internatul Universităţii. Iar la vizitarea cantinei a exclamat: „E o nebunie acest lux. Am vizitat toate universităţile din America, aşa ceva nu am mai văzut. Tot ciocoismul nostru cultural este întruchipat în aceste clădiri!“. Întâi s-a plimbat cu maşina Vlad Capotescu, reprezentantul Timişului din cadrul Retromobil Clubului Român, a pus la dispoziţie ziarului „Adevărul“ două fotografii rare cu Lincolnul în care s-au plimbat Nicolae Iorga (în calitate de senator) şi Regele Ferdinand prin Timişoara, în anul 1925, cu şase ani înainte ca istoricul să devină şi prim-ministru. „Lincolnul era un model Touring Sedan, fabricat între 1923 şi 1925. Avea un motor V8 în patru timpi de 5.863. Consuma 25 de litri de benzină la 100 de kilometri şi atingea 125 de kiometri pe oră. Era cea mai scumpă maşină din Timişoara în perioada interbelică şi era condusă de Sever Bocu. Maşina era înmatriculată cu numărul 0TMS“, a declarat Vlad Capotescu. „Disciplină totală“ Istoricul timişorean Ioan Haţegan susţine că, după Unire, în Banat au fost trimişi numeroşi regăţeni pentru a prelua frâiele aflate în mâinile locuitorilor. „Pentru ei era o mare frustrare, pentru că habar nu aveau de limbile în care vorbea aici. Ei vorbeau doar româneşte. Când au văzut ce bogăţie e aici, nu le-a venit să creadă. Funcţionarii aduşi din Regat au plecat fiecare cu ce a apucat. Au adus cu ei acest tip de comportament într-o zonă unde existau şi funcţionau nişte legi clare, cele ungureşti, care se aplicau bine înainte. Ştiai ce e al tău, ce nu e al tău, era disciplină totală. Locuitorii au rămas şocaţi de acest tip de comportament al regăţenilor care au sosit în Timişoara şi în Banat. Cei care au venit nu ştiau nimic despre mentalităţile celor care locuiesc în Banat. De aici a pornit şi această adversitate faţă de Bucureşti, care persistă şi astăzi“, a declarat Ioan Haţegan. „Frumoase perdele, să mi le aduceţi!“ Istoricul bănăţean Constantin Daicoviciu (foto dreapta), fost rector al Universităţii din Cluj şi director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei, a făcut şi el multe notaţii legate de acest fenomen. „În momentul unirii cu ţara, în Lugoj, ca peste tot în Ardeal şi Banat, s-a efectuat schimbul de administraţii. Astfel, sosit din Bucureşti, noul director al poştei din Lugoj, regăţean get-beget, şi-a vizitat instituţia, iar la sfârşit, privind încă o dată cu atenţie în jur, a exclamat: frumoase perdele, să mi le aduceţi acasă! Şi aşa mi-am dat seama care e diferenţa între administraţia austro-ungară şi cea românească“, spunea Constantin Daicoviciu. „Legile vechi, clare şi limpezi“ Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei româneşti, într-o vizită în Banat, la scurt timp după unire, a întrebat populaţia unui sat de români din Caraş-Severin, ce fel de legi doresc. „Răspunsul pe care l-a primit a fost că oamenii vor legi româneşti aplicate de austrieci şi unguri. Legile vechi erau clare şi limpezi. Cele româneşti erau în aşa fel făcute încât să aibă numeroase portiţe, complicate, neaplicabile, să nu le spun altfel. Din păcate, aceste legi strâmbe şi obiceiuri regăţene au fost împământenite şi la noi. S-a văzut şi după Război, s-a simţit şi în timpul epocii socialiste – cum cei veniţi au acţionat fără scrupule şi fără Dumnezeu. Şi epoca post-comunistă e la fel, şi acum pe banii din Banat şi Ardeal se luptă cei de la Bucureşti. Doar 30% din revin înapoi, însă tot nu se vede o dezvoltare a judeţelor din Sud-Est. Lumea se întreabă şi acum unde se duc miliardele de euro. Soluţia ar fi o descentralizare, însă nimeni din Guvern nu doreşte aşa ceva, pentru că va duce la dispariţia sursei lor de bani, nu vor mai avea miliardele pentru şpagă. E bine osificată structura de la Bucureşti, este greu de spart“, a mai declarat istoricul timişorean Ioan Haţegan.
În 31 mai 1931, în ziarul „Vestul“ a apărut un articol cu titlul „Lincolnul Directoratului şi falsul apostol“, care ilustrează perfect starea de spirit din acele vremuri. Iată ce scriau jurnaliştii de la „Vestul“ pe atunci: „Lincolnul era un simbol al prestigiului Banatului. O axiomă spune că luxul este ornamentul puterii. Axioma ar putea fi venită chiar din partea domnului profesor Iorga, amator de axiome. Cumpărarea Lincolnului pentru Banat a fost admisă prin consiliu de miniştri. S-au avut în vedere vizitele regale şi străinilor ce se fac din Timişoara – din acest punct de vedere o a doua Capitală a ţării. Lincolnul nu a fost cumpărat numai din banii statului. Diferenţa de preţ a fost acoperită în fondurile Directoratului pe care le-au dat contribuţiile judeţelor. Lincolnul este proprietatea Directoratului sau a Banatului, nu a statului. Totuşi domnul Iorga apostolul, falsul apostol care predică apă şi bea vin, s-a făcut stăpân pe Lincolnul Banatului. A doua zi după numirea sa ca prim-ministru, primul său gând a zburat la Timişoara, la Lincoln, căci apostolul detestă luxul – la alţii, dar îl acceptă în ascuns pentru sine, precum o dovedeşte Lincolnul, - care a fost primul său gând de guvernare. Să te ferească Dumnezeu de poftele haine ale falşilor apostoli – şi domnul Iorga este un apostol fals. La Directorat a criticat luxul, a spus că în loc de fotolii, mai bine trebuiesc scaune de pac. Dar care este sinceritatea acestei critici, după ce a confiscat pentru sine, o maşină, care – da- e o maşină de lux, atât de mult criticată de Iorga? Teamă ne este că azi, mâine, să nu înceapă a voiaja şi fotoliile de la Directorat la Bucureşti. Noi însă protestăm contra înstrăinării lucrurilor din Banat. De mult timp am afirmat că suntem o ţară de ocupaţie. Ocupantul domn Iorga – care a făcut un guvern în care nu figurează niciun ardelean – ca şi cum Ardealul nu ar mai face parte din România, confirmă întru totul acesta. Confiscarea Lincolnului este o ruşine!
