Lelia MUNTEANU 17.09.2015
Dindărătul celor mai îndrăzneţe nicneimuri (e-viteji, e-patrioţi!), conaţionali de-ai noştri mai ageri au descoperit că printre refugiaţii sirieni sunt mulţi apt combatanţi. Şi s-au scandalizat: de ce, în loc să cotropească Europa noastră, nu luptă ăştia pentru ţărişoara lor?
Scandalisiţilor, sirienii de rând nu mai au pentru ce să lupte!
Nu vor să moară pentru Bashar Al-Assad, cel care a tras împotriva propriului popor. (Idealul preşedintelui e să se salveze pe sine, chiar dacă mai domneşte astăzi doar peste un sfert din ţară). Nu vor să moară nici în oastea de strânsură a rebelilor. Cu atît mai puţin pentru autointitulatul Stat Islamic.
Apt combatanţii pe care îi vedeţi trecând frontierele au scăpat de armată, ascunzându-se sau mituind ofiţerii din centrele de concentrare. În Levant, cu bani încă mai poţi cumpăra orice: 300 de dolari un document de identitate, 1000 de dolari un drum cu taxiul până-n Liban.
Autorităţile de la Damasc au interzis bărbaţilor născuţi între 1985 şi 1991 să părăsească ţara. Prinşi cu prilejul tot mai deselor controale, mii de oameni au fost aruncaţi în închisorile lui Al-Assad pentru nesupunere civică (peste 6.000 doar anul trecut).
De la 300.000 de soldaţi în 2011, armata siriană a ajuns, inclusiv din cauza dezertărilor, la aproximativ 125.000, sprijiniţi de aproximativ 100.000 de luptători Hezballah, irakieni instruiţi de iranieni, mercenari şiiţi din Yemen.
E greu să urmăreşti pe hartă ostilităţile din Siria, darmite la faţa locului: ruşii au adus întăriri (logistică plus personal) şi luptă alături de Bashar al-Assad împotriva Statului Islamic, americanii şi aliaţii lor luptă împotriva Statului Islamic şi alături de cei care luptă împotriva lui Bashar Al-Assad, turcii – împotriva kurzilor din miliţiile PKK…
