Liviu Dragnea este mai nervos ca niciodată. Miercuri seara, după ce a reușit performanța să treacă și prin Camera Deputaților modificările la Codul Penal, croite pe măsura problemelor sale din justiție, avea toate motivele să fie fericit. Cu toate acestea, nu părea deloc că își savurează noua victorie. Obișnuitele acuzații lansate împotriva președintelui și a dușmanilor din ”statul paralel” au fost eclipsate de certurile cu cameramanii și cu reporterii care i-au pus întrebări incomode.
La fel s-a întâmplat și joi dimineață. Din Dragnea cel sfătos, care trecea senin peste toate hărțuielile ziariștilor cu o remarcă bășcălioasă și un zâmbet șmecheresc în golțul gurii, nu a mai rămas nimic. Se răstea la jurnaliștii ”ostili” de parcă ar fi avut în față judecătorii care l-au condamnat la trei ani de închisoare.
De ce este atât de iritat liderul PSD, după ce demonstrat încă o dată că este stăpânul absolut al Parlamentului României și că toate dorințele sale, indiferent cât de absurde, pot deveni lege? Pentru că deși deține această putere imensă simte că este posibil ca, în final, să nu-i folosească la nimic. Se teme că va împărtăși soarta altor lideri PSD, precum Năstase și Ponta, care și ei păreau invincibili la un moment dat.
Întocmai ca și victoria din Parlament împotriva moțiunii de cenzură, modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală nu îi rezolvă pe loc problemele vitale: dosarul angajărilor fictive, în care a primit deja o primă condamnare și dosarul ”Teldrum”, care ar putea fi trimis în curând în instanță. Și s-ar putea să nu i le rezolve niciodată, indiferent cât de grosolane sunt schimbările. De ce? Pentru că s-ar putea să nu intre în vigoare suficient de repede ca să îl mai prindă în libertate.
După cum s-a văzut deja cu primele legi ale justiției modificate, deși au fost adoptate în Parlament la sfârșitul anului trecut ele nu au intrat nici azi în vigoare. Au trecut șapte luni de atunci și, cel mai probabil, ar mai putea trece vreo trei până ce președintele și toate forțele care se opun modificărilor vor epuiza toate căile de contestare. Ca să nu mai vorbim de riscul ca unele prevederi să fie trântite de Curtea Constituțională, cum s-a și întâmplat deja în anumite cazuri!
Dar și dacă instituția condusă de Valer Dorneanu ar valida, până la urmă, toate aberațiile cuprinse în noile Coduri, tot vor mai trece luni bune până ce se vor epuiza încercările de blocare, vor intra în vigoare și îi vor putea servi liderului PSD. Ca urmare, întrebarea existențială pentru Dragnea este: își mai permite să aștepte șapte, zece luni sau poate un an pentru fi salvat de noul Cod Penal?
Mai are atâta timp la dispoziție, sau sentința definitivă în dosarul angajărilor fictive va veni mai repede? Dar prima sentință în dosarul ”TelDrum”? Aritmetica procesului de legiferare conspiră împotriva sa cu aritmetica judiciară și asta îl înfurie pe Dragnea. Acolo este sursa iritării pe care nu și-o mai poate ascunde.
De aceea a răbufnit după ce Tăriceanu și Hunor au anunțat, după condamnarea sa, că nu agrează scurtături precum Ordonanțele de Urgență sau asumarea răspunderii în Parlament.
Tonul cu care a confirmat, acum zece zile, că este exclusă o Ordonanță de Urgență pe modificarea Codurilor Penale spune totul despre frustrarea cu care a acceptat ca legile care l-ar putea salva să treacă prin ”circul obișnuit” din Parlament.
La toate acestea se adaugă o nouă provocare. Va reuși să reziste atâta timp tăvălugului de presiuni externe care a început să se prăvălească peste el și peste coaliția de guvernământ? Dacă totul se rezumă la declarații furioase, poate că da. Dar dacă începe să curgă cu sancțiuni concrete? Dar dacă UE ne blochează plățile de fonduri europene, cum s-a mai întâmplat pe vremea lui Ponta?
Dacă escaladarea conflictului cu Uniunea Europeană l-ar prinde liber, fără ca deasupra capului să-i atârne sabia unei condamnări definitive iminente, altfel ar duce și acest război. Câtă vreme, însă, este privit ca un politician cu termenul de garanție expirat îi va fi imposibil să reziste presiunilor. Pentru că acestea se vor transforma rapid și în presiuni interne, venite din partea tuturor celor care își văd amenințate proiectele finanțate din bani europeni. Ar însemna să adauge încă un front războiului oricum extrem de dificil pe care îl duce.
În acest context, nu este de mirare că Dragnea consideră că nu are altă șansă de supraviețuire decât un război fulger, total. Doar scăpat de toate constrângerile și amenințările pe plan intern ar putea avea o șansă să reziste tsunami-ului extern care va urma. Înclinația lui spre această soluție nu este, de fapt, o noutate. Așa a creat criza din ianuarie – februarie 2017.
Și încă atunci mai avea ceva timp la dispoziție, procesul era la început și se mai putea amăgi că va reuși să își securizeze salvarea prin alte metode. Între timp, însă, s-a convins că dacă nu face nimic care să scurtcircuiteze aritmetica legislativă și judiciară își va privi neputincios propria dispariție politică, în slow-motion. Astăzi, se simte mai presat decât oricând să acționeze imediat, cu toată forța de care e capabil.
Semnul că acest sentiment de urgență l-a luat cu totul în stăpânire este că deși acum zece zile părea resemnat că nu poate conta pe sprijinul partenerului său, Călin Popescu Tăriceanu, pentru soluții nucleare, joi, Dragnea a repus pe masă posibilitatea suspendării președintelui.
De ce? Pentru că instalarea la Cotroceni, chiar și temporară, a unei persoane de încredere ar însemna rezolvarea rapidă a tuturor problemelor sale cu legea, dar și înlăturarea unor oameni incomozi de la cârma unor instituții importante. „Am discutat cu Călin Popescu Tăriceanu și i-am zis că suspendarea președintelui trebuie să fie o opțiune serioasă (…) Domnul Tăriceanu a spus că trebuie să analizăm foarte serios această opțiune și luni să luăm o decizie,” a declarat șeful PSD.
Având în vedere că este deja de notorietate opoziția liderului ALDE față de planul suspendării, declarația lui Dragnea nu poate fi interpretată decât ca un ultimatum pe care i-l dă partenerului de guvernare: Până luni, trebuie să te decizi! Ești cu mine sau împotriva mea? Nu mai există cale de mijloc!
Nu este singurul ultimatum pe care l-a anunțat. Dacă urmăriți
declarațiile sale nervoase de miercuri seară, de pe holurile Parlamentului, veți observa că este foarte greu să înțelegi când vorbește de modificările la Codul Penal și când vorbește de Legea Offshore, care va reglementa exploatarea de gaze din Marea Neagră.
”Nimeni nu poate ierta pe nimeni dacă gazele din subsolul românesc traversează România și participă la dezvoltarea țărilor din jur…”, a declarat Dragnea, făcând o punte aparent fără logică între Codul Penal și Legea Offshore.
Ce caută ”iertarea” într-o discuție despre exploatarea gazelor? Cine ar trebui să ierte pe cine? Din câte știm, nu s-a comis nicio infracțiune legată de aceste investiții, care, practic, nici nu au început. Sau este vorba de infracțiunile altcuiva?
Se pare că da, câtă vreme, ulterior, Dragnea, după un alt salt la Codul Penal, s-a reîntors la Legea Offshore: ”ce ne interesează foarte mult, printre alte lucruri, este ca nu toată cantitatea de gaze care este extrage din Marea Neagră să plece din România. Așa ceva este inacceptabil. Cu toate riscurile și pentru mine și pentru colegii mei, problemele care au apărut și pot apărea, la asta nu se poate ceda.”
Care ar fi riscurile pentru un politician să voteze o lege în interesul României? Zero! Care sunt riscurile de a face închisoare pentru un politician acuzat de inițierea unui grup infracțional organizat? Mari! Care sunt șansele pentru ca un astfel de politician să scape de închisoare dacă votează o lege care avantajează o companie străină și dezavantajează România? Zero. După cum s-a văzut și în cazul lui Adrian Năstase.
Ca să nu mai vorbim de faptul că primul care a pus problema cantităților de gaze care trebuie să rămână în România nu este Liviu Dragnea, ci Traian Băsescu. În 2014, președintele de atunci a cerut guvernului Ponta, în şedinţa CSAT, ”să gândească, elaboreze şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazele extrase din Marea Neagră să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, doar surplusul urmând să fie utilizat pentru export.”
Astăzi, suntem în impas cu Legea Offshore și cu investițiile în Marea Neagră nu din cauza princiului de mai sus, foarte corect, nici din cauza americanilor, care vor să se asigure că dacă investesc au unde să își vândă marfa, ci pentru că guvernele PSD nu au alocat bani infrastructurii de transport care să permită preluarea gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră în sistemul național de transport. Adică, nu au făcut nimic pentru ca Transgaz să devină o companie solidă, modernă, eficientă, performantă tehnologic, care să poată susține un parteneriat real cu un gigant petrolier mondial.
De ce amestecă șeful PSD modificările la Codul Penal cu Legea Offshore? Nu o spune explicit. Însă, câtă vreme unele modificări la Codul de Procedură Penală, de exemplu cea care va obliga anchetatorii să informeze inculpații de data, ora si locul efectuării fiecărui act de urmărire penală și să le permită participarea la acestea, încalcă ”Tratatul de asistență legală mutuală” dintre SUA și România, cel mai probabil că este în căutarea unui troc. ”Închideți ochii la ce fac eu în ograda mea și primiți ce vreți!” Nu ar fi prima oară, dacă ne aducem aminte cum a blocat ședința Comisiei de Apărare în care trebuia aprobată achiziția rachetelor Patriot.
În clipa de față, nimeni și nimic nu pare să-l mai oprească pe Liviu Dragnea să-și joace ”la rupere” ultimele două cărți, suspendarea președintelui și Legea Offshore. ”Știam ce mă așteaptă și știu ce mă așteaptă. Numai că
eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție!” Dacă răspunsul americanilor la această amenințare este previzibil, rămâne de văzut ce va face Călin Popescu Tăriceanu. Are stofă de martir sau își abandonează aliatul?
