de Clarice DINU 06.08.2015
Crin Antonescu se declară „şocat”, „stupefiat” şi nu înţelege de ce „legea antilegionară” pe care a iniţiat-o a provocat atâta emoţie în spaţiul public. Personal, cred că domnul Antonescu habar nu are ce scrie în legea pe care, cu mâna sa, şi-a pus semnătura.
Şi asta pentru că legea propusă iniţial ca o legitimă condamnare a extremismului în cele mai odioase exprimări în ultimul secol, precum şi a idolatriei demente, s-a transformat într-un veritabil manifest al unei mini revoluţii culturale.
Dezbaterea publică, pornită cu întârziere, după promulgarea de către Klaus Iohannis a legii cu pricina, depusă în Parlament în decembrie 2013, s-a concentrat, exclusiv, pe deculpabilizarea Mişcării Legionare. Crima, păcat fundamental, a fost acoperită de documentele programatice ale Legiunii în care legionarii sunt mărturisitorii dreptei credinţe ortodoxe, iar valoarea mântuitoare a jertfei vine din iubirea de neclintit faţă de neam şi Dumnezeu.
Potrivit a vorbit Nicolae Steinhardt despre erezia smereniei. „Ispita de a te lăsa osândit la muncile veşnice şi de a merge în iad din atâta dragoste pentru Hristos încât să tânjeşti a săvârşi jertfa care constă în a te lipsi de El, ispita aceasta logică şi dementă a descris-o Papini într-una din nuvelele Iui. (...) La moartea lui N. Iorga, Ct. N.(Constantin Noica - n.a.) a vrut să trimită din Germania următoarea telegramă lui Horia Sima: „Am cerut să fiu înscris în legiune în ziua asasinării lui Codreanu, cer să plec din legiune în ziua omorârii lui Nicolae Iorga”. Dar n-a făcut-o, din smerenie. Dar ispita falsei smerenii – a ne abţine de la fapte bune şi bucurii legitime – este la urma urmei tot una cu păcatul lui Iuda. Şi Iuda s-a resemnat, s-a smerit afundându-se în rău. Din smerenie să cedăm, să ne resemnăm a fi mişeii ce suntem”.
Revenind, păcatul acestei legi nu este incriminarea extremismului, a fanaticilor, a celor responsabili de genocid, crime împotriva umanităţii sau a propagandei în slujba celor amintiţi, ci incriminarea, în ultimă instanţă, a libertăţii de exprimare. Cenzura. Or, despre asta prea puţin s-a vorbit.
Spuneam mai sus cum cred că dl. Antonescu habar nu are ce conţine legea pe care a iniţiat-o. În interviul acordat lui Cristian Andrei, în Gândul, dar şi într-o ulterioară intervenţie publică, dl. Antonescu i-a acuzat de „precaritate intelectuală” pe cei care legitim s-au întrebat dacă a admira talentul lui Cioran, mintea lui Noica sau graţia atotştiutoare a lui Vulcănescu nu înseamnă a deveni suspecţi în litera legii abia promulgate. Ba, mai mult, la întrebările referitoare la cărţi de doctrină ale miscărilor extremiste, Mein Kampf a lui Hitler sau Pentru legionari a lui Zelea Codreanu, el a susţinut că publicarea şi vânzarea acestora nu este împiedicată.
Alexandru Florian, directorul Institului „Elie Wiesel”, care a asigurat expertiza pe această lege, a fost însă mai explicit. Cărţile pot fi publicate, dar nu pot fi vândute la tarabă sau la automatele de la metrou, pentru că pot ajunge în mâna unor „neinstruiţi” care pot adera şi face propagandă. Care va să zică, în aceeaşi logică, am putea interzice şi penicilina, pentru că poate avea efecte adverse.
Spre deosebire de dl. Antonescu, dl. Florian ştia clar ce scrie în legea care a primit numărul 217/2015. Formularea iniţială a ordonanţei care definea foarte clar propaganda - propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi - a fost înlocuită cu una mult mai generală şi, deopotrivă, restrictivă, lăsând uşor posibilitatea unor abuzuri. Mai exact, articolul 5 al legii spune acum că fapta persoanei de a promova, în public, cultul personelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, negarea, contestarea, aprobarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului şi a celor mai sus menţionate se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă sunt săvârşite prin intermediul unui sistem informatic, pedeapsa este de la 6 luni la 5 ani.
Asemenea nefericite - nu exclud, intenţionate- formulări nu duc, în litera legii, aşa cum dl. Florian a interpretat, decât la îngrădirea unor drepturi fundamentale recucerite cu un preţ foarte mare, dar la care mulţi par dispuşi să renunţe prea uşor: dreptul la opinie, la liberă exprimare, la informare. Cum poţi drept socoti măsura ororii, dacă nu poţi citi doctrina, pentru că editorii, ameninţaţi cu puşcăria, nu vor mai tipări cartea pentru că nu vor putea să o vândă; dacă nu poţi purta o dezbatere fără teama că vei ajunge la închisoare că promovezi idei, concepţii sau doctrine fasciste sau legionare; dacă ştii că Facebook-ul, cel care a stat la baza unor schimbări ale regimurilor opresive (vezi cazul Egipt) este monitorizat, iar orice referire la sistemele sau persoanele menţionate de lege îi pot face pe poliţiştii internetului să te declare infractor? (Printr-o decizie a instanţei Facebook-ul a fost declarat spaţiu public). Niciunul dintre aceste lucruri nu are legătură cu propaganda, ci cu cenzura şi cu un sistem antidemocratic, izvorât din lipsa echilibrului valorilor.
Tot părintele Steinhardt a zis: „nici una din virtuţi nu e absolută, nici chiar adevărul, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de uşor), ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori”.
Două observaţii:
1) Crin Antonescu a susţinut că legea incriminează propaganda comunistă, însă în textul actului normativ nu este făcută nicio referire la comunism, ci doar la Ceauşescu, care a fost condamnat pentru genocid. Dar una-i una, alta-i alta.
2) Odată cu condamnarea fascismului, absolut necesar ar fi fost în textul legii să se vorbească şi de odiosul regim comunist şi crimele sale.
