În Slatina, oraşul acela de pe malul Oltului, oraşul unde mi-am petrecut o parte din copilărie, era şi este încă, o cofetărie. Se numea „La Atletul albanez”, dar toata lumea o ştia de „La turci”, chiar dacă era administrată de-o familie de albanezi de mai bine de 100 de ani, din tată-n fiu.
Foto: Slatina. Primăria.
Între ei, vorbeau albaneza, cred, căci nu-nţelegeam ce vorbesc, şi mi se părea un lucru normal.
La fel de normal mi se părea că cele două colege de şcoală ale mele, unguroaice şi frumoase foc totodată, de fapt secuience, căci pe-amandouă le chema Székely chiar dacă nu erau rude, să vorbeasca între ele pe ungureşte.
Nu prea stiam eu atunci mai nimic nici despre albanezi, nici despre unguri, si nici nu-mi puneam problema ce caută ei la noi in Oltenia. Ştiam că sunt prieten cu Hasim, iar de una din unguroaice, de Anna, eram chiar îndrăgostit.
Despre turci mai ştiam câte ceva, pentru că învăţasem de la orele de istorie că i-am bătut peste tot pe unde ne-am întâlnit cu ei, de-ajunsesem să-i compătimesc pe bieţii copii turci pentru cât de greu trebuie să le fie lor să înveţe la şcoală despre câte bătăi au luat de la români!
După armată, s-au schimbat lucrurile. Am început să învăţ de peste tot din jurul meu că ungurii sunt răi şi vor să ne fure Ardealul, că albanezii sunt leneşi şi proşti, că evreii conduc lumea, că ţiganii sunt nespălaţi şi ne fac de râs, ce mai, doar chestia cu turcii mai era valabilă din tot ce ştiam inainte. Că i-am bătut peste tot pe unde ne-am întâlnit cu ei…
Eram naţionalist înfocat, eram român verde, simpatizam chiar cu ideile legionare.
Şi la vremea aia la care aveam eu aşa cam toate răspunsurile despre lume şi viaţă, am cunoscut în studenţie un om, un profesor de istorie, Domnul profesor Dorin Mihai, care mi-a distrus intregul meu eşafodaj de răspunsuri, cu puţinele sale întrebări! Atât de tare m-a dat peste cap, încât de atunci am decis că trebuie să iau totul de la capăt.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Foto: Slatina, „La Atletul albanez".
De-a lungul timpului, numeroase personalităţi au trecut pragul prăvăliei: Eugen Ionescu, Ion Minulescu, Nicolae Iorga, Charles de Gaulle, Amza Pellea, Nicu Constantin, Doina Badea, Dan Puric, Gheorghe Hagi, James Rosapepe (fost ambasador al Statelor Unite) etc., dar şi Nicolae Ceauşescu, pe vremea când era ucenic la o cizmărie din oraş, aflată chiar vizavi de cofetărie.
----------------------------------------------------------------------------------------------------
Şi de atunci, de mai bine de 25 de ani, tot citesc, tot caut să aflu lucruri şi despre unguri, şi despre turci, şi despre evrei şi despre ţigani şi despre tot felul de oameni. Şi cu cât aflu mai multe răspunsuri, cu atât setea de cunoaştere devine şi mai mare.
Am descoperit o lume întreagă in anii aceştia, dar lucrul cel mai de preţ e că l-am redescoperit pe copilul acela slăbuţ şi blond din Slatina copilăriei mele, care se bucură de prietenii săi fără să-i pese că erau albanezi, români, sau unguri!
